341 matches
-
băiatul?întreabă Cezar. — Bine făcut, elegant. — Poate a fost vreun neam de-al lor, se cam îngrijora Cezar. — Asta nu știu. În același fel se frământa și Teofana cu câteva zile înainte de revedere. „Sunt foarte curioasă să văd cum arată țâfnosul meu? S-o fi negrit și el ca și cei din Africa de atâta căldură. Dacă o fi mai serios, că s-o fi maturizat mult mai mult și s-o fi schimbat. Nu mi-ar plăcea să mă ia
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
fi plecat. — Mă uitam, că-mi încolțise ideea că nu vii, dar te-aș fi așteptat până diseară. Mi-a fost dor de tine, țâfnoaso! Și mie, țâfnosule, iar se îmbrățișează și nu se mai satură de sărutat. — Dragul meu țâfnos. — Draga mea țâfnoasă. După atâtea alintări și îmbrățișări, se așează pe bancă ținându-se de mijloc. Mi-e atât de necaz, că de câteva zile mi-am aranjat rochii, costumașe, să mă fac frumoasă, ca nu cumva să nu mă
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
uitam, că-mi încolțise ideea că nu vii, dar te-aș fi așteptat până diseară. Mi-a fost dor de tine, țâfnoaso! Și mie, țâfnosule, iar se îmbrățișează și nu se mai satură de sărutat. — Dragul meu țâfnos. — Draga mea țâfnoasă. După atâtea alintări și îmbrățișări, se așează pe bancă ținându-se de mijloc. Mi-e atât de necaz, că de câteva zile mi-am aranjat rochii, costumașe, să mă fac frumoasă, ca nu cumva să nu mă mai placi și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
răspuns la cererea mea. — Mă mai gândesc, îl pune pe jar Teofana. — Ce să-nțeleg? Ne întâlnim mâine în parc. Acum merg acasă să mă schimb, să mănânc și să mă odihnesc puțin. Părăsesc mergând la braț amândoi. — Te iubesc, țâfnoaso, îi spune la despărțire. Ne vedem mâine. — Și eu te iubesc, țâfnosule, mă duc să mănânc, sunt lihnită de foame. Când să intre pe ușa blocului, Cezar se întâlnește cu prietenul lui, Dan, care tocmai cobora. — Salut, africanule, de la tine
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
iubită și era fericit că putea să-și manifeste sentimentele în voie. De multe ori, în fața televizorului, îl lua valul iubirii. Îi plăcea să o țină pe genunchii lui, să-i spună șoapte de iubire. — Îmi ești atât de dragă, țâfnoaso! — Ca sarea-n ochi, îl necăjea ea. — Uită-te-n ochii mei! Ce vezi? Sare? — Câteva cristale. — Da?îi săruta buzele și n-o lăsa până Teofana nu spunea „văd iubire”. — Iubirea care să te-nfioare, îi șoptea la ureche sărutând
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
și plângeam. Căuta să-mi explice că noi copiii suntem florile grădiniței, deci noi toți la un loc suntem grădinița și să nu mă mai tângui după așa ceva, că acasă am destulă grădină să mă zbengui în ea cât poftesc. — Țâfnoasa ma, o îmbrățișează Cezar. De mică îți sărea țâfna. Parcă tu n-ai avut cusururi. — Eu mă speriam și speriam și pe alții. — Cum? — Pentru că suntem la momentul amintirilor, îmi aduc aminte ce frică am tras când m-a dus
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Cu Matei n-ar fi discutat nici dacă l-ar fi tăiat în bucăți. Păi se putea altfel? Se certase cu el cumplit în seara cînd se întorsese de la pescuit. Atunci Matei i-a întins casetofonul și i-a mîrîit țîfnos: Ia-ți-l și să nu te mai văd în fața ochilor cît oi trăi, parșivule! Om ești tu, ori măscărici de tarabă? Bărzăunul luă atitudinea omului năpăstuit pe nedrept. Adică nu numai că s-a arătat grozav de jignit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că facem noi toată treaba. Ilinca nu m-merge, răspunse Nuțu în locul ei. Acolo nu-i de ea. Vrei să-i intre iar un li-li-liac în păr?... Ea mai bine merge la mare, că-i sezon. Ei, și tu!... făcu țîfnoasă Ilinca. De ce să nu merg?... Acum mi-a mai trecut teama și zău că m-ar atrage iar o călătorie pînă acolo... Și-o să fac chiar așa cum zici tu, Bărzăune: merg numai pînă la peșteră și rămîn afară... Ori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-i foame, mamă, răspunse Bărzăunul ieșind pe poartă. Las' că mănînc eu... mai tîrziu! Și se înfățișă cu față zîmbitoare, ca un victorios. Cît e ceasul? întrebă el pe Ilinca de cum ajunse lîngă ea. E 8 și 10, răspunse aceasta țîfnoasă. Cum naiba de-ai putut dormi pînă acum? Tu știi că era cît pe ce să plecăm fără tine? Hai mai repede! Și începu să alerge din toate puterile înaintea Bărzăunului. Eh, zise Bărzăunul alergînd mereu în apropierea Ilincăi. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
admirație de majoritatea locuitorilor din comună, dacă nu i-ar fi citit Ilincăi poezia la început, cea pe care o scrisese el și nu cea apărută în revistă. Sigur că în cazul ăsta a avut dreptate și Ilinca să fie țîfnoasă și să-i arunce cu revista în față. Păi nu?... Să te vezi deodată înlocuită nu cu o altă persoană, ci cu o comună întreagă! Și necazul cel mare pornea de la faptul că Ilinca era sigură că înlocuirea a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-i că mai au puțin și au ajuns înapoi, în față la Lairg. Agnes, proprietăreasa, îi vede pe geam, uzi de ploaie și fericiți, alții care sunt fericiți, bombăne ea, dar ei nu o aud. O auzi tu și stingi, țâfnos, becul de 100 de wați. Acum e întuneric. Léa respiră cald, în întuneric. 41. Mama Mi-o aduc aminte într-o zi, când s-a întors spre mine brusc, cu ochii aprinși ca două chibrituri aproape de epuizare și mi-a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi răspundea țâfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri...“ „Repară ceasuri?“, se mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar...“ „Dar ceasurile se strică mereu“, se plângea Marusia. „De aceea nici oameni nu-nvie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să iau interviuri criminalilor închiși în Rahova. Mergeam cu Dana Cenușă zilnic. Opream pentru pachetul de țigări al Danei. Dacă era ceasul 12, pachetul mă scotea din sărite. Se ducea timpul și nu făcusem nimic pe ziua aia. Mergeam direct. Țâfnos. Dubios, cu interviurile la mișto din Cațavencu. Ea devenise gardianul meu. Mi se părea că o să-mi fure subiectul. A deschis ușile. Dialogurile. Apoi, s-a retras. Întâi: Am luat zece milioane „credit“ de la ziar. Bani, nu glumă, în 2002
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și-și ia o răsplată, sau îți dă ție pontul, tu te duci și-l faci, după aia se duce „Știu cine l-a făcut“ El mi-a făcut legătura cu fata, cu Camelia, care-i și ea mesevistă. Era țâfnoasă. Nu dădea înapoi. Era foarte curajoasă, foarte pricepută. Dacă mergea cu noi, nu trebuia să facă nimic decât să fie acolo. Dar ea aducea câteva idei. Era deșteaptă, se pricepea. Am cunoscut pe-un frate de-al ei. Camelia l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mult aici și am știut eu că o să vrei să te așteptăm. Cina e un pic cam prea bine făcută, așa că vei avea nevoie de astea. Îmi dădu o pereche de mănuși din cauciuc și apoi se uită la Deubel țâfnos: — Te așezi cu noi la masă, inspectore? Deubel se strâmbă: — Aș prefera să nu, dacă nu vă supărați, domnule. În mod normal aș sta, dar am eu însumi o fiică de vârsta asta. Am înclinat din cap: — Mai bine i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ție nu-ți merge. Nu e vina mea că pe Yani nu-l interesează, spuse Emmy. — Haideți, fetelor, oftă Leigh. În ciuda anilor care trecuseră sau a responsabilităților pe care fiecare și le asuma, încă se mai ciondăneau ca niște puștoaice țâfnoase. Și totuși, într-un fel, li se părea reconfortant; le amintea cât de apropiate erau: cunoștințele încercau întotdeauna să se poarte cât mai frumos, dar surorile se iubeau într-atât încât să-și permită să spună orice. — Ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
un aragaz. Ar trebui să se poată, nu? Spune! — S-a făcut! spuse Leigh. Să începem să căutăm de pe-acum. Sunt gata să ne mutăm imediat ce vând apartamentul. — Aloooo? Voi două mă auziți și pe mine? Alo! făcu Adriana țîfnoasă fără să vrea. Am să vă spun ceva ce v-ar putea interesa pe amândouă. Celelalte se întoarseră și se uitară la ea așteptând. — Deci, încă nu sunt toate lucrurile puse la punct — și probabil n-ar trebui să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
nu mai era altceva decât norul greoi și negru al ferestrei, în care cel așteptat nu apărea. În spate, se auzeau mișcările rapide ale fiului. Dida înțelese că Mircea Claudiu își schimba hainele, să iasă, ca în fiecare seară, cu țâfnoasa sa superbă parteneră și zâmbi, din nou, cretin, pierdută în coșmarul din fereastră. Când se va roti, din nou, spre încăperea festiv luminată, vor fi trecut două săptămâni. O seară festivă, de data asta. Masa de sărbătoare, acoperită cu damasc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tot, cum spuneți. Propun nume de cod: Șperaclu. Într-adevăr, faptul că locuiește aici în bloc este de mare ajutor. Relația noastră este de simpatie, nu de la administrator la chiriaș. Ar fi fost mai greu cu bărbatu-su, un parvenit țâfnos, plin de sine. Profituri ilegale fac amândoi, desigur, dar Șperaclu nu și-a pierdut o anume modestie și bună-cuviință a condiției sociale inițiale. Isteață, miloasă, vicleană, știu asta.Are cap, are suflet, are de toate și îi place să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe fereastră. — Ce văgăună mai e și asta? Suntem în Columbus, Ohio, răspunse Stan. — Dezgustător. — Știi cum se spune, zise Stan. Columbus este Cleveland, fără pompă. Pasărea nu spuse nimic. — Știi ce înseamnă „pompă“? — Da. Taci și condu. Gerard părea țâfnos. Și nu ar fi trebuit să fie, își spuse Stan, ținând cont de cum fusese tratat papagalul în ultimele două zile. Stan intrase pe Internet, ca să afle ce mâncau africanii cenușii, și îi adusese lui Gerard niște mere delicioase și verdețuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mea stătea acolo, dar au vândut casa și și-au cumpărat una frumoasă în Killiney cu vedere la golf și cinci dormitoare. Prietena mea a angajat un arhitect renumit din Londra ca să i-o aranjeze. — Chiar așa? am întrebat eu țâfnoasă. Cum îl cheamă? Mă pricep binișor la arhitectură. Bineînțeles că n-aveam habar de așa ceva, dar mă scosese din sărite. —Of, cum l-o fi chemând? a zis ea vag. Geoff și nu mai știu cum. N-am auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fost prima dată când am fost atentă. Eram bucuroasă că exista ceva care să-mi distragă atenția de la durerea profundă care mă cuprinsese. Prelegerea a avut ca temă dinții și a fost susținută de Barry Grant, tipa micuță, drăguță și țâfnoasă din Liverpool care îi făcea pe toți „idioți“. —Așaa, a ordonat ea, cu o voce tunătoare care nu se potrivea cu aspectul ei exterior. Caalmați-vă, caalmați-vă! Ne-am calmat pentru că ne era teamă ca nu cumva tipa să ne ardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
se vor afișa linkuri cu țigani). Practic denumirile sunt identice. Dar țiganii se apără: „Da’ ce, noi suntem dă vină că inglejii nu au diacritice? Să-și pună că au stirline, și nu le-o cădea coada lor de inglez țâfnos. Cât despre noi avem acum dreptul să ne numim romi. Jidanii cum de-au ajuns evrei? Așa vrem și noi să evoluăm dă la categoria dă țigani la ceea dă romi cu acte în regulă. Păi știe ei gagii dă
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
până ce nu găsim cadavrele ori alte indicii care să ne ducă această concluzie, nu putem vorbi despre omor. Ceea ce vreau să spun este faptul că această ipoteză nu trebuie exclusă. Prefer să nu mă gândesc la ea! îl întrerupse Pop țâfnos. Cum doriți! ridică Cristian din umeri. Sigur însă este faptul că probabilitatea ca o persoană dispărută să mai fie găsită în viață, este tot mai mică pe măsură ce durata scursă de la momentul semnalării dispariției crește. No, dă-mi voie să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pricepi? Poate, clătină Cristian din cap a îndoială. Îmi vine însă greu să cred una ca asta. Ți-am spus eu? se întoarse iarăși Calistrat spre Ileana care rămăsese tăcută în timp ce bătrânul povestise. Ce mi-ai spus? îl întrebă ea țâfnoasă. Ai răbdare, cu timpul îl vom face să înțeleagă. Cristi, îl luă ea de mână pe Toma, trebuie să crezi! Chiar dacă ceea ce auzi acum ți se pare fantastic, ai răbdare și încearcă măcar să ne asculți! Îți vom arăta mai încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]