KorAP: Find »[drukola/base=țarat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 >

296 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

apoi, în 803, de către oștile bulgare ale hanului Krum. Înfrângerea avarilor și creșterea puterii militare bulgare au modificat situația politică la nord de Dunăre, dominația avară fiind înlocuită, în secolul al IX-lea, cu dominația politică și militară a statului (țaratului) bulgar până la instalarea ungurilor și a pecenegilor în aceste teritorii.3 Situația socio-demografică a teritoriului (arealului) românesc, în această perioadă, se caracterizează printr-o mai mare stabilitate a așezărilor și o creștere a lor, care se va accentua în perioada

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în gospodărie-în așezări s-au aflat fusaiole și greutăți pentru războiul de țesut.7 Circulația mărfurilor și monedelor Odată cu sfârșitul secolului al VII-lea, în Europa de sud-est, se produc mari schimbări politice și adânci prefaceri sociale, constituirea primului stat (țarat) bulgar (679-681) și cristalizarea relațiilor feudale în Imperiul bizantin. Schimbările și prefacerile din zona danubiano-pontică au avut o înrâurire puternică și asupra societății românești din vatra vechii Dacii. Constituirea statului bulgar a ridicat o stavilă în calea legăturilor directe, seculare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și etnogeneza poporului bulgar, în componența căruia a intrat substratul tracic și elementul romanic, peste care s-au suprapus straturile slave și bulgare, contopite în urma simbiozei dintre ele, încheiate prin asimilarea elementului bulgar, puțin numeros, de către masa slavilor.14 Primul țarat bulgar (679-971) Formațiunea statală proto-bulgară recunoscută de împăratul Constantin IV Pogonatul, prin tratatul din anul 681, era condusă de un han (Asparuh), ajutat de aristocrația tribală bulgară și slavă (vezi mai sus). Majoritatea supușilor o alcătuiau populația locală tracă, romanizată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratului Justinian II, el a fost răsplătit cu noi teritorii și cu titlul de caesar (în limba bulgară, "țar"). Dar, în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, statul bulgar a slăbit din cauza luptelor interne. În timpul lui Krum (803-814), țaratul ajunge la o mare întindere teritorială. În relații bune cu Imperiul, el și-a îndreptat atenția spre frontiera de nord-vest, unde după distrugerea ultimelor rămășițe ale avarilor, în 803, și-a întins stăpânirea până la Dunărea mijlocie, la hotarele francilor. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bulgar, care în cele din urmă avea să fie ocupat și apoi desființat de către bizantini, mai întâi partea de est (971), apoi cea de apus (1018). Statul bulgar va renaște abia la sfârșitul secolului al XII-lea, în 1185-1186, ca țarat vlaho-bulgar. Însă trebuie să precizăm că prăbușirea statului se datorește și situației interne. Relațiile feudale au influențat împărțirea societății bulgare în două categorii opuse: boierimea și țărănimea aservită. Înrăutățirea situației sociale a țărănimii și stăpânirea străină (bizantină) au dus la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a pătrunderii liturghiei slave, prin filieră bulgară, considerată firească și acceptabilă de istorici, în general (mai puțin Iorga). Această pătrundere instituțională (liturgică și organizatorică) a formelor bisericii (creștine) bulgare s-a petrecut, mai întâi, în Dobrogea, provincie de margine a țaratului bulgar, acolo unde tradițiile creștinismului paleo-bizantin aveau rădăcini adânci și unde, după organizarea bisericii bulgare, în secolul al X-lea, Dristra (vechiul Durostorum) deținea un loc primordial. Evoluția bisericii bulgare între 927, constituirea patriarhiei de la Preslav și 967, când, după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
privilegii pentru vechea populație vlahă, care pe atunci era redusă numeric și nu mai deținea un teritoriu propriu.30 Arhiepiscopia de Târnovo După întemeierea statului Asăneștilor, în 1185-1186, arhiepiscopia de Ohrida decade, în urma înființării noii Arhiepiscopii de Târnovo, capitala noului țarat vlaho-bulgar. În fruntea ei a fost numit pr. Vasile, cel care a dat binecuvântarea pentru revoltă, înălțat la treapta de arhiepiscop și hirotonit de episcopul grec de Vidin. Patriarhia de Constantinopol și Arhiepiscopia de Ohrida, amândouă aflate în mâinile grecilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de mari cărturari și teologi, precum Teodosie, ales patriarh, și Eftimie, ajuns și el patriarh. Manuscrisele acestei școli, în limba slavonă, au circulat și în nordul Dunării-să amintim și corespondența dintre Eftimie și Nicodim al Tismanei. Din păcate, în 1393, țaratul bulgar de Târnovo este ocupat de turci și apoi desființat, iar patriarhia sa care oblăduise timp de două secole credincioșii vlahi și bulgari și-a încetat activitatea. În locul acesteia a rămas, după 1393, o simplă mitropolie așezată sub jurisdicția patriarhiei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prăbușirea Bizanțului și constituirea statului Asăneștilor dispărea granița comună, veche de secole, între teritoriile bizantine (romane) și cele românești nord-dunărene, care ieșeau definitiv de sub aripa sa. Urmarea a fost că locul Bizanțului în zonă a fost luat de noul stat (țarat) româno-bulgar, cu centrul la Târnovo, care atingea apogeul sub Ioan Asan II (1218-1241). La începutul secolului al XIII-lea, asupra teritoriilor extra-carpatice se exercita dominația regatului catolic al Ungariei. Astfel, începând de la particiuparea trupelor ungurești la atacarea Kievului de către Boleslav

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a concretizat în prezența negustorilor săi și activul comerț promovat la Dunărea de Jos. Mai concret, revenirea Imperiului în această zonă a avut loc în condițiile complexe ale situației de-aici: bizantinii aflați în plină ofensivă, existența bulgarilor primului țarat (679-971), pecenegii și rușii. După moartea lui Simeon (927), statul bulgar a slăbit tot mai mult, sub țarul Petru, ca urmare a pericolelor externe, în primul rând, conflictele cu bizantinii. Dacă până la mijlocul secolului al X-lea, Imperiul plătea tribut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se vor desfășura fără oprire sub Focas, Ioan Tzimiskes și Vasile II.4 Imperiul, pentru a-și menaja forțele, a făcut apel la conducătorul Rusiei kievene, marele cneaz Sviatoslav, oferindu-i o sumă de bani pentru a declanșa lupta cu țaratul bulgar. Într-adevăr, în vara lui 968, după ce au coborât cu monoxilele pe Nipru, oștile ruse au ajuns la Marea Neagră și apoi la Dunăre, cu 60.000 de luptători, s-au desfășurat în spațiul dintre Dunăre și Haemus și au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unde se afla flota de război sub comanda marelui drongar Leon. După victoria de la Arcadiopolis și după ce Tzimiskes și-a consolidat puterea la Constantinopol, trupele bizantine au trecut Munții Haemus, apoi au asediat și cucerit Preslavul (14 aprilie 971), capitala țaratului bulgar, iar familia țarului și aristocrația din jurul său au fost capturate de învingători. O parte a populației bulgare, nemulțumită de oștile lui Sviatoslav și atrasă de politica lui Tzimiskes, a trecut de partea sa, inclusiv locuitorii din spațiul Dobrogei și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
etnică a statului condus de Samuel era pestriță: bulgari, sârbi, albanezi, greci, aromâni și o parte a românilor apuseni. Împăratul Vasile II urmărea cu neliniște creșterea puterii statului bulgar apusean și viza anihilarea și distrugerea lui. Sursele narative arată că țaratul lui Samuel și-a extins autoritatea și la nord de Haemus până la Dunăre, în zona Vidinului, iar spre răsărit îngloba o parte a țărmului pontic, precum și vechea capitală Preslav, practic, statul bulgar își refăcuse hotarele. Se presupune că Dorostolon, principala

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Asan și pe Ioan, fratele său mai mic (Ioniță). Succesele militare ale răsculaților în lupta cu Bizanțul au dus la consolidarea puterii Asăneștilor și la constituirea instituțiilor sale statale. Petru și Asan și-au ales drept capitală a noului stat (țarat), Târnovo, o localitate aflată pe stâncile abrupte ale râului Iantra. Faptul că noua capitală a statului, întemeiat în 1185 de Asănești, n-a fost stabilită la Preslavul Mare, vechea reședință a primului țarat bulgar, aflată în răsăritul Bulgariei, ci mult

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au ales drept capitală a noului stat (țarat), Târnovo, o localitate aflată pe stâncile abrupte ale râului Iantra. Faptul că noua capitală a statului, întemeiat în 1185 de Asănești, n-a fost stabilită la Preslavul Mare, vechea reședință a primului țarat bulgar, aflată în răsăritul Bulgariei, ci mult spre apus, se explică prin dispunerea teritorială a bazei sociale și militare a puterii Asăneștilor, dar și prin conținutul planului politic urmărit de frații Petru și Asan. Astfel, ei ar fi dorit ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sociale și militare a puterii Asăneștilor, dar și prin conținutul planului politic urmărit de frații Petru și Asan. Astfel, ei ar fi dorit ca în granițele noului stat, pe care căutau să-l legitimeze ca pe o continuare a primului țarat bulgar, să intre toate ținuturile care aparținuseră acestuia. Pentru moment, forța lor militară nu le permitea să-și îndrepte atenția și spre răsărit și spre apus, o tentativă a răsculaților de a-și extinde autoritatea și asupra Dobrogei putea eșua

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
III. Noul împărat, pentru a-și consolida puterea, a mobilizat trupele bizantine în capitală încât, practic, prin această măsură, Bizanțul a abandonat încercările de a zdrobi statul Asăneștilor, iar regiunea dintre Dunăre și Haemus era definitiv pierdută.26 Noul stat (țarat) româno-bulgar își arătase vitalitatea încă din primii ani ai existenței sale, el grefându-se pe osatura primului țarat bulgar din secolele VII-X. Statul Asăneștilor, cum era numit, își exercita autoritatea asupra unui teritoriu întins și avea deja o administrație bine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
măsură, Bizanțul a abandonat încercările de a zdrobi statul Asăneștilor, iar regiunea dintre Dunăre și Haemus era definitiv pierdută.26 Noul stat (țarat) româno-bulgar își arătase vitalitatea încă din primii ani ai existenței sale, el grefându-se pe osatura primului țarat bulgar din secolele VII-X. Statul Asăneștilor, cum era numit, își exercita autoritatea asupra unui teritoriu întins și avea deja o administrație bine închegată. Armata statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la domnie pe Ioniță (Kaloian), fratele său mai mic, fost ostatic la Constantinopol. Dar, în 1197, la numai un an de la uciderea lui Asan, însuși Petru va fi ucis și, în acest fel, Ioniță a rămas singur conducător al noului țarat de la Târnovo (1197-1207). Lui îi revenea misiunea dificilă de a menține și consolida statul închegat sub conducerea fraților săi. El a continuat cu strălucire opera lor politică, a extins frontierele statului său de la Dunăre până la râul Marița, și de la Marea Neagră

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
extins frontierele statului său de la Dunăre până la râul Marița, și de la Marea Neagră la râul Vardar, în Macedonia. Kaloian a supus autorității sale pe acei boieri recalcitranți, a întărit armata și a obținut din partea papei Inocențiu III (1198-1216) recunoașterea neatârnării statului (țaratului) de la Târnovo, iar pentru el însuși a obținut titlul de rege, deși el pretindea titlul de împărat, numindu-se "Imperator omnium Bulgarorum et Blacorum". Arhiepiscopul de Târnovo, Vasile, a fost uns de trimisul papei, cardinalul Leo, ca "primat al bulgarilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o mare parte a Imperiului bizantin era inclus în sistemul politic și creștin al Apusului. În noile condiții, Ioniță a știut să se folosească de nemulțumirea și acțiunile populației din Bizanț împotriva latinilor, pentru a întări cât mai mult autoritatea țaratului de la Târnovo în sudul Dunării. El a angajat tratative cu latinii pentru recunoașterea suveranității statului Asăneștilor, dar acestea au eșuat, iar pretenția împăratului latin de restituire către statul său a teritoriilor preluate de la Bizanț a dus la conflicte între noul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de la Târnovo în sudul Dunării. El a angajat tratative cu latinii pentru recunoașterea suveranității statului Asăneștilor, dar acestea au eșuat, iar pretenția împăratului latin de restituire către statul său a teritoriilor preluate de la Bizanț a dus la conflicte între noul țarat și Imperiul de Constantinopol. În 1205, la Adrianopol, oastea lui Ioniță alcătuită din români și bulgari, cu ajutorul a 14.000 de cumani, a zdrobit pe latini, iar împăratul Balduin a fost luat prizonier și închis la Târnovo. Ioniță intenționa să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu vechea dinastie a țarilor bulgari dinainte de 1018. Acest act de "legitimare" era o poziție câștigată de noul stat, iar Ioniță a știut să se folosească de el pentru a lega recunoașterea papei de tradiția militară și politică a primului țarat bulgar, pentru a-și justifica acțiunile întreprinse dar și planurile viitoare. Însă după constituirea Imperiului Latin de Răsărit, în 1204, prin cucerirea Constantinopolului, interesul papalității pentru statul Asăneștilor s-a micșorat. Dar noul țarat condus de Kaloian era acum destul de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tradiția militară și politică a primului țarat bulgar, pentru a-și justifica acțiunile întreprinse dar și planurile viitoare. Însă după constituirea Imperiului Latin de Răsărit, în 1204, prin cucerirea Constantinopolului, interesul papalității pentru statul Asăneștilor s-a micșorat. Dar noul țarat condus de Kaloian era acum destul de puternic pentru a se opune presiunilor politice și militare ale regatului apostolic ungar și ale Imperiului de Constantinopol. În vremea domniei lui Asan Borilă (1207-1218), nepotul său, statul de la Târnovo a continuat să fie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sa, tocmai când era mai mult nevoie de capacitatea sa militară și politică, invazia mongolă din 1241.29 După moartea lui Ioan Asan II, au început luptele între diferitele partide boierești, ceea ce a dus la creșterea anarhiei și slăbirea statului (țaratului) bulgar. Urmașul său, fiul său minor, Căliman Asan I (1241-1246), a fost ucis într-o conspirație, iar fratele său, Mihai Asan II (1246-1256) a avut aceeași soartă. În acești ani grei, statul Asăneștilor a suferit pierderi teritoriale, Tracia, regiunea Munților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]