317 matches
-
ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că peste tot erau informatori și oameni de-ai Securității care nu aveau somn și urmăreau absolut orice. Dând un colț al străzii, au văzut lumina albă a stației feroviare. S-au grăbit spre ea. Pe străzi nu era nici o țipenie de om și doar vârfurile înghețate ale copacilor se mai mișcau sub adierea vântului și sub greutatea zăpezii. Ajunși în fața gării, dăduseră de un mecanic. Helur ieși în față și din faldurile mantiei sale scoase un document ce era ornat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pleacă în grabă, urându-mi odihnă plăcută aici, iar mâine drum bun. Și iată-mă singur, într-o casă care chiar că mă încântă. Recomand acest han al pelerinilor, plasat lângă pârâu, înconjurat de copaci; este chiar pitoresc. Nu-i țipenie de persoană prin jur, nici de pelerin, și asta mă ajută să fiu cu mine însumi, să-i mulțumesc încă odată lui Dumnezeu pentru aceste clipe pline de pace și liniște interioară, ca și pentru toți acești oameni binevoitori ce
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ne întoarcem, am să-ți dau o baniță învârfonată cu ovăz! Ca și cum ar fi înțeles vorbele lotrului, calul și-a lipit botul de umărul lui. Mergeau la pas. Când au ajuns la poarta țigăncii, aceasta era zăvorâtă și în jur... țipenie... I s-a răcit inima. „Să știi că Zaura mi-a tras clapa. Altfel nu se explică. Unde-i?” S-a tras cu cal cu tot la umbra nucului din colțul uliții. Simțea că arde de furie. Nimeni n-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
sigur!” Când a ajuns la han, a rămas o vreme la fântână, cu urechea ciulită. Nici o mișcare. Tiptil, s-a dus până sub fereastra bucătăriei, unde avea patul hangița. Liniște deplină. A deschis ușa cu cea mai mare grijă, dar... țipenie! „Unde-i?” - i s-a înfipt întrebarea în creier, ca un cuțit! „Poate îi în camera mea” - a încercat să-și liniștească sufletul... A deschis ușa. Pustiu! „Înseamnă că sunt la bordeiul lotrului!!!” În clipa aceea, a simțit că inima
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
locul cu pricina... La fiecare pas se oprea, să asculte și să se orienteze. Nu a trecut multă vreme până să se împiedice de fantoma căzută cu fața în jos și acoperită de ninsoarea neostoită... A stat întâi să asculte... Țipenie. Și-a rezemat durda de un copac și cu mâna sănătoasă l-a întors pe individul căzut cu fața în sus... „Ptiu! Om lipsit de judecată! Ai vrut să te răzbuni pe mine! Păi, dacă aista ți-o fost gândul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la pământ. Și am horhăit prin pădure până către ziuă, când am văzut că sunt în marginea ei. Eram pe aici pe undeva. Am ieșit la lumină și am cercetat cu grijă fiecare dâmb sau tufă de pe islazul din fața mea. Țipenie! Am luat-o pe drumeagul pe care m am întors adineauri. Am mers ca un lunatic, scotocind fiecare viroagă. Simțeam că pic din picioare de oboseală și de foame, dar poate cel mai tare de frică. <Ce am să pățesc
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
dincolo de șanțul de pe marginea drumului. Scrâșnind din dinți, Todiriță l-a apostrofat: ― Dacă te mai întâlnesc vreodată, poți să-ți iei adio de la viață, nenorocitule!!! A privit apoi în lungul drumului, pe unde trebuia să se întoarcă muierea cu copiii. Țipenie. A ieșit grăbit pe poartă și a pornit în neștire în susul uliței. La prima cotitură, s-a întâlnit cu ea. Ducea de mână pe cel mare și pe cea mică în brațe. Venea aproape alergând, smiorcăindu-se. Todiriță i-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
se vedea foarte bine de acolo. Se opri în loc cercetând cu atenție împrejurimile. Era foarte posibil ca Burcilă să fi renunțat la intențiile lui și să se fi întors la locul său de veghe. Însă lângă foc nu se vedea țipenie de om, flăcările mai scăzuseră puțin în intensitate dar continuau să lucească jucăușe în vatră. Aha, deci încă vrei să ne jucăm, mormăi Strugurel pe sub mustață. Bine, să ne jucăm atunci! Privi atent peste tot, sperând să-l vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
recunoștea nimic. Avea impresia că trece pe acolo pentru prima dată. Apoi simți din nou că nu sunt singuri acolo, sentimentul că este privit reveni iarăși. Fără să vrea se opri pe loc și privi în urmă. Nu se vedea țipenie, pădurea era pustie. Ce s-a întâmplat? întrebă Ileana. Nimic. Am senzația că ne urmărește cineva. E muntele. Începe să-și facă simțită prezența, stai cât mai aproape de mine! Aiurea! Afurisitul ăla de Pohoață se ține iarăși după noi. Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
știau că gloanțele nu au nici un efect. Dacă n-ar fi pierdut timpul sus, pe platou, poate că ar fi apucat să îi pună în gardă. Când mașina intră în incintă, zgomotele luptei încetaseră. În curtea uriașă nu se vedea țipenie de om, totul părea pustiu. Ușa gheretei de la poartă era dată de perete. Pistolul celui care era de pază zăcea la nici un metru de bariera ridicată. Pe jos se vedeau și alte arme zăcând abandonate care încotro. Le ocoli, atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întunericului (dar și pentru că - o să realizez abia peste câteva minute - nu mai am ochelarii pe nas), mă gândesc să strig. Însă mi se pare complet aiurea să urlu în beznă ajutor, când nu se vede și nici nu se aude țipenie de om în jur. Așa că tac și mă mulțumesc cu niște gemete înfundate, pentru că genunchiul drept începe să mă doară. Iar în clipa când dau să mă scarpin la ochi și simt că n-am ochelari, fără să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
lume se aude în spatele nostru, la început slab, apoi tot mai clar, un fel de târșâit săltăreț, în pas cu noi. Încremenim de frică. Dacă ne urmărește cineva? Ne oprim, lăsăm sacoșa jos. Zgărmănatul încetează. Ne uităm de jur-împrejur: nici țipenie de om. Pipăim sacoșa și jumătatea de mortăciune, până când, foarte repede, ne luminăm: din cauză că am îndesat capul porcului cât am putut pentru ca nu cumva să se vadă, o parte din pulpă ieșise afară. Normal că piciorul atârnă și zgreapțănă asfaltul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
te cobori atît? Nu te-aș da pe o sută de veverițe. Ea începu să plângă și se cuibări la pieptul meu. Am înlănțuit-o cu brațele, am strîns-o, am mîngîiat-o, am sărutat-o... Noroc că pe stradă nu era țipenie de om. De ce aș minți? Îmi păru bine de această întîmplare: era cea dintâi dovadă a iubirii ei. Într-o duminică însorită, pe când prânzeam cu Mihaela în camera mea, ne-am pomenit cu o păsărică zburind deasupra capetelor noastre. Intrase
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a ieșit în cale, a petrecut mâneca, surducului cu care era îmbrăcat, peste frunte pentru a-și șterge fruntea de sudoare și privea neliniștit în jur. Se uita în stânga se uita în dreapta dar să vadă pe cineva prin preajmă, nici țipenie. „Măi, da cu cine am vorbit, că nu văd pe nimeni în jur”? Crângul l-a lăsat puțin și s-a gândit să-i spună până la urmă, că și așa era necăjit. -Eu sunt cel cu care ai vorbit, Crângul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de stejar de ziceai că este fermecat; cum atingea un șarpe acesta sărea în sus apoi își continua fuga de nu s-a mai văzut niciunul. Au descuiat Poarta pustiului cu firul de plantă de la Dardailă și au înaintat. Nici țipenie de suflare. Au mers cale lungă și au dat de un castel mare la întrarea căruia era figura lui Dardailă pe un soclu de cleștar. Trotinel s-a uitat la Căiță întrebător. Nu a mai fost nevoie de acceptul acestuia
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
câine. Cobor râpa abruptă, acoperită cu ierburi uscate și pietre, și mă dezbrac pe o fâșie de plajă plină de alge ce putrezesc și de scoici, sidefii și negre, aruncate de valuri. Nisip puțin. Poate de aceea nu e nici țipenie de om în jur. Ca să pătrunzi în mare, trebuie să eviți pietrele de la margine, ascuțite și lunecoase, acoperite de mușchi. Dar după aceea ești răsplătit. Apa e limpede, curată și aproape imobilă, iar pe fundul mării petele verzi ale algelor
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Chițu se întoarce către el cu prefăcută indignare: Hei! ce te-a apucat? Aveți dreptul să faceți glume! N-ați auzit? Cu condiția să nu spuneți tâmpenii! Băieții se prăpădesc de râs. Pe străduța unde au ajuns nu se aude țipenie. În afară de zarva lor. Ce pizda mă-sii o fi având în gioarsa asta de geantă a lui? Mazilu a râs împreună cu ceilalți, dar furia nu i s-a domolit. Chițu o face pe șeful, bineînțeles tot în zeflemea, și își
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mă potriveam decorului. Am dat peste o procesiune magnifică de lumini verzi, suspendate, apoi am zbughit-o din taxiul galben. Ca într-o curte de școală de corecție, în sălile interioare sunau clopoțeii și bâzâiau soneriile și nu se vedea țipenie de om, în afară de o gagică agitată care ne-a gonit drept în stal. Deoarece întârziaserăm la uvertură, ne-am croit drumul, împiedicându-ne, și izbindu-ne, până la culoarul central, chiar când marea roșie a cortinei începuse să se desfacă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
așteptau la poartă și pe drum se hotărăsc să plece cu primul tren, unde o fi! Se hotărâse să își lărgească orizontul începând ciclul de învățăminte< ,,Să ne cunoaștem patria,,. Era ger și destul de târziu iar pe străzi nu vedeai țipenie de om. Primul tren din Gara de Nord pleca spre Iași el spera să ajungă la Galați, să-și revadă vechii colegi de facultate. - La Iași am numeroși prieteni! spune Cârstoiu și astfel au hotărât plecarea în acea direcție. S-au urcat
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nici o mișcare și nu se întrezărea nimic deslușit. Totuși Culae dădu binețe și întrebă dacă putea să fie și el primit acolo. Din golul căscat ca o gură știrbă al ușii nu veni nici un răspuns și nu se ivi nici țipenie de om. Atunci copilul își luă inima în dinți și păși dincolo de prag, ținându-și strâns în mâini găidulca, de teamă să nu i-o smulgă cumva prin întuneric duhurile rele. Înăuntru era bine. Bordeiul n-avea decât o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
București, se lăsase furat de somn și tresări puternic și din tot trupul când simți mâna celuilalt scuturându-l de umăr. Hai, Cornele, îl îndemnă Fănel Trifu, având grijă să vorbească în șoaptă, deși prin preajmă nu se zărea nici țipenie de om. Destul timp am pierdut pe aici. E timpul s-o luăm din loc!... Da, sigur... Hai! glăsui fostul violonist, dezmeticindu-se și sărind militărește în picioare. Din rucsacul greu pe care-l ridică de pe bancă se auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
găsi un mijloc să dea alarma, să-l ajute pe Lucas dacă mai era vreo șansă. Dar străduța era pustie, obloanele rămîneau Închise. Ajunseră În port, și el pustiu la ora aceea matinală, pescarii plecaseră deja odată cu refluxul, nu era țipenie de om, destinul Îi era potrivnic. Stéphane o conduse pînă la vedeta jandarmeriei, ea opuse rezistență, dar el o azvîrli pur și simplu la bord și sări apoi În urma ei. Îi puse arma În ceafă Înainte ca ea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mic obstacol, de-a lungul unei curbe perfecte. La picioarele ei era orașul arab, cu terasele albastre și albe îngrămădite unele într-altele, însângerate de petele de un roșu întunecat ale ardeilor ce se uscau la soare. Nu se vedea țipenie, dar din curțile interioare urcau, o dată cu aburul aromat al boabelor de'cafea puse la prăjit, voci vesele sau tropăieli nedeslușite. Ceva mai încolo, pădurea de palmieri, împărțită, prin ziduri de argilă, în pătrate inegale, foșnea în bătaia unui vânt care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
puteau zări câțiva copaci firavi, iar la sud, către niște mari grămezi de stânci care dădeau întregii priveliști o înfățișare chinuită. Daru se uită cu atenție în amândouă direcțiile. La orizont nu se vedea decât cerul. Nu se zărea nici țipenie de om. Se întoarse către arab, care îl privea fără să înțeleagă. Daru îi întinse un pachet: - Ține, spuse el. Ai aici curmale, pâine și zahăr. Hrană pentru două zile. Iată și o mie de franci. Arabul luă pachetul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]