392 matches
-
am sprijinit o vreme cu fruntea de ușă. Nu aveam unde să fug. Nu exista nici un loc în lume unde m-aș fi putut ascunde, căci drumul meu se oprea aici. Am trecut pragul și urechile au început să-mi țiuie de singurătate. Erau culoare lungi și întortocheate, pline de praf și gunoaie, unde zăceau îngrămădite mobile vechi, piane sfărâmate, cărți în legături groase de piele. Erau fotografii galbene în rame ovale. Erau paturi de fier, strâmbate, și oale de noapte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de pijama, coborî în spatele blocului, îl dădu la o parte fără o vorbă pe Emil Popescu și, cu un singur gest, parcă de magician, pe care-l făcu în obscuritatea motorului, reteză sunetul, după care plecă disprețuitor. Cu urechile încă țiuind, cei doi putură în sfârșit să audă ce strigau cei de la balcoane. Nu erau lucruri plăcute. În acea zi, Emil Popescu nu mai dădu la serviciu randamentul obișnuit, în fața planșetei, privind paharul de plastic plin cu creioane de toate țăriile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
până la sfârșitul vieții. Inelul, inelul de logodnă cu ametist..., să am grijă de el! M-a încurajat, mi-a dat speranță, încredere... Înainte de plecare, inelul cu ametist și părintele Gherasim!" Petre își luă capul între palme. Îi vuiau tâmplele, îi țiuiau urechile. Inima i-o luase razna. O emoție puternică pusese stăpânire pe el. Stătu așa un timp, încercând să se liniștească și, într-un târziu, se întinse cu ochii închiși. Dacă aș avea o țigară... Fumase în tinerețe, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
muniții sunt nule. Mă bazez doar pe constatările experților ruși. Investigațiile acestora confirmă: ”comoara” nu a mai rămas în stânga Nistrului. Cea mai mare parte a armamentului se afla în depozitele din care, anterior, fuseseră evacuate focoasele nucleare. Depozitele încă mai ”țiuiau”, contaminând radioactiv miile de arme automate, mitraliere și pistoale. Și această marfă prețioasă, dar contaminate, a fost vândută treptat. Cui?... Au dispărut și două imitatoare de explozie nucleară 8K14. Imitatoarele acestea nu sunt arme nucleare propriu zise, dar au o
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
sunt. Vor să mă scoată de-aici, că prea mult îi pun la lucru. Dar, până o să-nchid ochii, eu tot o să-i pun la lucru, că altfel nu se pot mântui. Plec de la părintele Alexandru și în urechi îmi țiuie joagărul și barda, abricul și drujba. Să faci într-o viață 58 de biserici... Diavolii își vând pielea foarte scump
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
sunat-o că nu e acasă, și nici măcar nu mi-a mulțumit. Așteaptă pînă pun paharul jos În siguranță, după care deschide ușa. — Gata ? — Gata. Lissy trage aer În piept adînc, după care deschide ușa de la garderobă. Instantaneu, Începe să țiuie o sirenă asurzitoare. Ni-noo ni-noo ni-noo... — Shit ! zice, Închizînd repede ușa. Shit ! Cum naiba o fi făcut chestia asta ? — Eu tot mă duc ! zic agitată. Fă-o să tacă. Fă-o să tacă ! Nu știu cum ! Probabil e nevoie de un cod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
era suficientă pentru a o face pe Ashling să vorbească. Și mă gândeam că și Clodagh trece prin același lucru...? Dintr-odată, Ashling se întorsese în timp, înconjurată de disperarea, de nebunia și de teroarea omniprezentă de atunci. Urechile îi țiuiau de urletele de demult și mușchii gurii ei nu răspundeau dorinței de a vorbi despre asta. Ferm, aproape agresiv, spuse: —Clodagh nu este deloc cum era mama. Nu? Speranța lui Dylan era amestecată cu o curiozitate suspicioasă. Faptul că redecorezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
să treacă prin zona de recepție către birou și, stând pe canapea era ultima persoană din lume pe care se aștepta să o vadă. Oliver. S-a izbit de un perete invizibil. Șocul o răscolea pe dinăuntru și urechile îi țiuiau în surzenie. Îl văzuse ultima dată de Revelion - și acum era 13 iulie. Tot timpul petrecut separți se condensase într-o secundă. —Hei, iubita! Ridicase privirea către ea, foarte confortabil, foarte calm. Ea începu să tremure. Mai multe gânduri o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Julián a scos din buzunar o sticluță și i-a deșurubat capacul. Un abur fetid a emanat din interior, Într-o spirală Înceată și albăstrie. A apucat lacătul de un capăt și a turnat acidul În gaura cheii. Metalul a țiuit ca un fier Încins, Învăluit Într-o perdea de fum gălbui. Am așteptat cîteva secunde, după care a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din chinul absenței tale o mărturisire adresată ție sau nimănui: am fost om și acuma nu mai sânt Când în tine nu mai e nimeni, nici chiar Diogene, și ești vacant până și de vid și urechile nu-ți mai țiuie de neant... Romantismul german - sau vremea în care nemții cunoșteau genialitatea sinuciderii... Când te apropii de Dumnezeu prin răutate și de viață prin umbre, la ce poți ajunge dacă nu la o mistică negativă și la o filozofie nocturnă? Crezi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ridică, o ținu o clipă În palmă, apoi și-o strecură pe deget și Închise ochii. La ora șase fără zece, cînd muncitorii care lucrau la mașinile de fabricat lumînări opreau pompele, tăcerea bruscă din fabrică Îți făcea urechile să țiuie. Era ca și cum ai ieși din apă. Fetele care lucrau la bancul lui Duncan o luau drept semnal și se pregăteau de plecare: Își scoteau rujul și pudriera și alte chestii de soiul ăsta. Femeile mai În vîrstă Începeau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
văzu cum ridică mâinile sau se aruncă la pământ. Welles gemu. Era cineva în spatele ei? Se întoarse iute, dar văzu coridorul gol. Apoi privi din nou la colegii ei, care nu își modificaseră pozițiile. Țipau ceva. Dar urechile încă îi țiuiau de la împușcătură, așa că nu reușea să înțeleagă. Într-un final, reuși să distingă: - Dumnezeule, arma, Linda! Bag-o în teacă! Fii atentă unde o îndrepți! Își dădu seama că ținea Glockul strâns în mână și degetul pe trăgaci. Îl îndreptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
glasul. Rămase cu gura căscată și se holbă năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu inimile îndoite de prevestirea unei nenorociri și de o luciditate care le făcea să vadă dincolo de aceste după-amieze cu răcnete pline de voioșie, cu tunuri și cântece patriotice care răsunau sub frunzișul verde al castanilor, făcându-ți urechile să țiuie. Orășelul nostru auzea războiul dar nu era cu adevărat prins în el. Toți bărbații lucrau la Uzină. Era nevoie de ei. Un ordin veni de sus. Unul bun, de data asta, ceea ce era așa de rar: prin derogarea nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-mă cu pumnul în timp ce eu mă zbăteam. Dacă nu l-aș fi lovit peste urechi, lupta s-ar fi terminat deja; m-ar fi lovit atât de tare încât m-ar fi doborât. Dar era încă amețit, probabil urechile îi țiuiau, își pierduse echilibrul, și dacă aș fi putut să mă bazez numai pe asta... A venit din nou la mine, iar acum ochii îi sticleau a nervozitate și, micșorați de furie; nu putea înțelege de ce nu mă doborâse încă. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și mi se părea mai Întuneric decît atunci cînd am avut luminile stinse. Am băgat În viteza a patra și am apăsat acceleratorul pînă la fund, dar mașina se mișca mai rău decît o căruță Împinsă cu mîna. Ceafa Îmi țiuia de o spaimă cumplită. Îmi mirosea a ars. Frîna de mînă nu fusese lăsată de tot... Am deschis caloriferul, apoi fereastra și abia atunci am simțit greutatea amețelii ce mă apăsa Între ochi. Pe fața ei nu se mai citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
restrânsa tagmă a magicienilor moderni. Și e frumos și bine, pentru că nici un politician contemporan nu reușește să facă atâtea mii de oameni fericiți, fără să apeleze la minciuni și demagogie. Trupa a făcut un spectacol profesionist, două zile mi-au țiuit urechile. Melodiile lor, pe care sunt sigur că le cunoști, ne-au format și deformat la începutul anilor 90. Recunosc că nu mă dădeam în vânt după ele, chiar o priveam cu groază pe singura „depeșăriță“ a clasei a X
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
urma urmei, o asigura ea! Și cât sublim? Și cât? Dincolo de mațe și interese meschine, îi preciza Alexe. Era fum, fum, abia se mai putea respira, Carmina nu deschidea fereastra din pricina țânțarilor, ar fi inundat încăperea cu sculele lor agile, țiuind strident, de la vecini se auzea aceeași melodie sufocantă: În pădurea deasă\ mândra stă și țeasă\ plânge și oftează\ că Ionel o lasă. Plecară târziu, mulțumiți de isprava făcută. Carmina tremura din toate încheieturile. Reveni în odaie. Parcă era într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că situația era gravă și că o perioadă atât de lungă m-ar fi terminat definitiv și c\ n-o să-mi mai revin. „Crede-mă, știu ce vorbesc“, am încercat eu să-l conving. Simptomele nu se lăsar\ așteptate: îmi țiuiau urechile, auzeam tot felul de sunete stranii, aveam insomnii. Mi-a sugerat să plec undeva singură, înainte, și mi-a promis că va veni și el de îndată ce rezolva toate problemele. I-am zis că nu vreau să merg nicăieri singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în mijlocul căruia vorbea cam de o oră întreagă marele Balbo. Chiar lîngă umărul lui stîng se afla domnul locotenent inginer Gabriel Corvino de la Arsenal, care tălmăcea cu o voce la fel de înflăcărată, dar mai subțire și de aceea ușor de auzit. Țiuia ca un țînțar, așa și arăta, subțirel, fercheș, cu părul des și creț, cu o paloare subliniată de roșeața pomeților, provocată desigur și de zăduful din salonul lui Basarab Cantacuzino, dar și de paharul niciodată gol pe care îl ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se mutase în Vladia, și erau destui ani, n-a mai băut cafea, vinul te ține destul de treaz și cu poftă de viață dacă știi cînd și cum să-l bei. Și, apoi, simțea de cîtva timp că-i cam țiuiau urechile, putea fi un semn de tensiune, de aceea era mai bine să se ferească de cafea. Domnișoara îl îndemnă iarăși să termine dulceața, era neașteptat de bună, deși era plin de struguri în jur, nimic altceva nu se făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în rezervă, poate erau chiar în retragere, oricum, arătau cam bătrâiori, îi vedea vorbind la nici doi pași în fața lui și nu-i auzea ce-și spun. Oricît s-ar fi străduit nu auzea și atunci se trezea cu urechile țiuind. Cum să auzi ceva dacă îți țiuie urechile? A fost recunoscător domnișoarei și pentru cît îi spusese. În fapt nu avea nici o obligație față de el și totuși a fost amabilă și i-a dat firul de care să se agațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oricum, arătau cam bătrâiori, îi vedea vorbind la nici doi pași în fața lui și nu-i auzea ce-și spun. Oricît s-ar fi străduit nu auzea și atunci se trezea cu urechile țiuind. Cum să auzi ceva dacă îți țiuie urechile? A fost recunoscător domnișoarei și pentru cît îi spusese. În fapt nu avea nici o obligație față de el și totuși a fost amabilă și i-a dat firul de care să se agațe. Așa că atunci cînd i-a întâlnit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca o părere, pe dușamelele înnegrite ale odăii. Eram ațâțat și - spun drept - îmi era frică să mă culc, cu toate că eram zdrobit de oboseală. Îmi pusesem pușca alături, stam pe pat în capul oaselor, ascultam, și, în tăcere, urechile îmi țiuiau și-mi umpleau tidva de vuiet. Într-un târziu, mi s-a părut că aud un horcăit greu care venea de departe parcă. L-am ascultat un răstimp cu zvâcniri tari de inimă; apoi a contenit. Totuși, din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urechea întoarsă. Scurta îi era desfăcută la piept, carabina atârnată de umărul stâng, cu țeava înainte și stratul sub cot. Se afla singur în pădurea rară și bătrână; o tăcere nemărginită apăsa brădeturile negre și albul orbitor. Liniștea pădurii îi țiui deodată în urechi. Cercetarea pe care avea a o face la locul anumit al pătulului era - după părerea lui Culi - mai mult polițienească decât vânătorească. De fapt, orișicare cercetare a lui într-acel domeniu organizat era mai mult „poliție“; carabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]