884 matches
-
am povestit cum Claire făcea duș în aer liber într-o tabără de safari din Botswana și descoperise un babuin care o spiona și-și freca lămpașul cu râvnă. — Nu cred că s-ar întâmpla așa ceva, a zis Aidan. Vă aburește. — Ba nu, am zis. Dacă Claire a zis că s-a întâmplat, atunci s-a întâmplat. Ea nu e ca Helen. (De fapt, nu eram deloc sigură că era chiar așa. Claire nu era cu totul imună la a înflori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sutele de călători, din metrou a explodat un miros năpraznic de transpirație și parizer, cum numai la noi poți întâlni. Parcă tot vagonul mâncase în același timp, în mers, după o zi grea de muncă. Puțeau hainele, puțea părul, se aburiseră geamurile de-atâta acid și grăsime. Pe scaune rămăseseră chiștoace și ziare cu resturi de brânză. Te simțeai ca-n 331. N-aveai de ce să te ții, pe ce să pui mâna. Asta era. Mi se cerea prea mult, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nimeni nu-și întreba vecinul ce caută acolo, se auzea doar zgomotul pofticios al tacâmurilor, țăcănind printre farfurii și mirosuri. Mi-am verificat ceasul, dar parcă și orele își pierduseră ordinea și claritatea. Priveam cadranul și nu mai vedeam cifrele, aburite de umezeală. O agitație simplă, dar eficientă, cuprinsese mecanismele interioare, dereglându-le rostul și împiedicându-le să funcționeze. Dacă mi-aș fi scos obiectul de la mână (un Madison american, compact și inoxidabil) și l-aș fi demontat, șurub cu șurub, bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
etajere. Un oraș bolnav, hrănit cu pipeta și furtunurile perfuziilor. Medicamentele mă atrăgeau, eram fascinat de numărul și dimensiunile lor, dispuse ingenios pe zeci de suporturi de sticlă. Rămâneam ore în șir iarna în fața lor, încremenit de groază și plăcere, aburind vitrinele cu vârful nasului, ca o femeie aflată la cumpărături pe Calea Victoriei. Cutiuțele cu sute de culori și inscripții urcau și coborau odată cu privirea mea, pe treptele unui turn de jucărie: le studiam ambalajele cubice și etichetele în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din ceșcuță. „Nu. Neprovocată. Știți foarte bine ce vreau să zic.“, l-am stârnit, apoi am apăsat și mai tare pedala: „De-aia nici n-o să beau o cafea, aici. Nici măcar diluată cu spumă de lapte.“ Am împins cana deoparte, aburind de mirosuri italienești, austriece, turcești sau ce-or mai fi fost. Plus ce-mi băgaseră înăuntru. De data asta, inginerul Grosescu m-a privit direct. Ochii se curățaseră ca prin farmec, vinișoarele roșii dispăruseră. Parcă și alunița lui rozacee devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în lumina clară a vieții, de puterea ei disimulată în jocurile iluziei. Apoi am mers mai departe și ne-am așezat în iarbă, privind cum pășteau liniștit turmele. Munții se vedeau în depărtare, albăstrui, deasupra lacului din care se înălțau aburi de răcoare. Aveam senzația că puteam ieși și intra din nou în timp. Parcă aveam cheia timpului. Deodată văd că René era cu picioarele goale, lucru care m-a uimit mult. Am spus numai că ar trebui să-și cumpere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
unde ochii nu se satură de privirea impozantelor aleie de plopi ș-a mănoaselor țarini din Bucovina cea drăgălașă. După o călătorie de 4 - 5 oare în fine regiunea vegetațiunei bogate dispare, poalele munților se arată, un vânt rece te aburește, o tăcere sfântă te împresoară, și puțin câte puțin te trezești adîncindu-te în criierii munților. Aici la capătul satului, pe genunchii unei grupe de munți acoperiți cu brazi seculari, se rădică mănăstirea cu turnurile ei măiestoase. De toate părțile împresurată
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
puteai da seama dacă asta era doar reflecția soarelui sau a focurilor de lângă calea ferată. Am intrat în gară unde era o sobă a cărei parte de jos era atât de fierbinte că era transparentă și am început să scoatem aburi lângă ea. Dogoarea ne-a pus culoare în obraji. Fie-ți milă și cumpără-mi și mie o cană de cafea, mi-a zis Stoney. Mi-a luat cinci zile din astea să ajung înapoi în Chicago, pentru că din greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
muzicală în care își blestema obscen bărbatul pentru plăcerile pe care le trăise și care o aduseseră în acea stare; și pe altele, invocând sfinți și mame, incontinente, trăgând de zăbrelele patului, plângând, cu fețe pline de teroare și ochi aburiți de narcotice. Toate astea m-au năucit. Și astfel când o asistentă s-a grăbit să întrebe cine eram și ce făceam acolo, am amuțit. Și chiar în acel moment, s-au auzit niște țipete groaznice în casa liftului de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o tunsoare, iar mie oricum îmi place să merg acolo. Doamne, ce-mi mai plac frizeriile! Ne-am oprit la Palmer House unde aveau scaunele alea mari, de episcop. Când au terminat să ne ajusteze, bărbierească, șteargă cu prosopul fierbinte, aburească, lustruiască, se făcuse cinci și ne-am grăbit să intrăm în mașină și să o luăm pe scurtături ilegale ca să ieșim din Loop. Charlotte aștepta în stradă în costumul ei tivit cu blană, cu o frumusețe posacă, imensă. Era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pe toți, dar credința rămâne. Chiar acolo se convertiseră o mulțime. Până și soldații. Soldații care plângeau lângă cruci. Lângă cele douăzeci și șase de cruci. * Când a lăsat manuscrisul din mână, se făcuse seară. Își șterse tacticos ochelarii. Erau aburiți... și-a spus. Un japonez nu plânge. Niciodată. Mai ales un creștin. Oare ce se întâmplase cu familia lui Louis Ibaraki ? O să vadă mâine. E cald acum. Și târziu. Puse semn în manuscris, îl înapoie bibliotecarei care-i surâse. Trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
prietenul său, Cătălin Andrei Păduraru, să vină la ea, să se joace cu cei doi băieți ai ei, să-i ducă la săniuș pe străzile din Țicău, iar seara îi aștepta cu tocăniță de cartofi fierbinte și cu mămăliga mare, aburind pe masă... Apoi... Nu! Sub nici un chip nu vrea să-și mai amintească ceea ce a urmat... O lasă pe Margartea să stea acolo, în colțul rezervat icoanelor; preferă să-și continue amintirile cu doamna Mia, șefa de Cadre de la fabrica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la restaurantul autogării. Ce zici, mai vine? Dacă toți spun că da... strînge Mihai din umeri. Mai stai să mai iau una arată cu privirea spre paharul gol, apoi pleacă și se întoarce cu două pahare din care se ridică aburi de țuică fiartă, frumos mirositoare. Ciocnește paharele unul de altul și-i întinde lui Vlad: Noroc! Ce Dracu'! De la un timp, abstinența seamănă a boală, ori, mai degrabă, a viciu. Nu pot, zău! Ce-o să zică Sorina? O să zică bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Supraveghetorul, cocoțat pe scara lui, putea desluși doar câte un înotător ici-colo, când norul de abur alb era destrămat de vântul pișcător dinspre răsărit. Brian, Gabriel și Adam se aflau pe promenadă și priveau pe fereastră. Tocmai sosiseră. Fereastra era aburită, dar fiecare dintre ei o ștersese în dreptul său, creînd trei petice rotunde de geam curat, la diferite niveluri, prin care priveau la scena încețoșată de afară. În spatele lor, câțiva localnici ședeau la măsuțe și beau cafea. De câte ori intra în Institut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lua matracuca aia de la gură, ca să-i facă și copii, își repune pe tapet Cezărel, mâhnit, o fixațiune mai veche. Mă, fârtaților... Luci' al nost', săracu', avea programu' lui lejer, convenabil și prestabilit. De voie. Pe priorități. Toată săptămâna o aburea la serviciu, ca un belfer, se cruța, iar sâmbăta, duminica și de sărbători, mai venea cu noi, amărâtu', la o miuță, la o palavră și la o bericică. Era mulțumit și era și iubit! Ce dacă mai scârțâia din încheieturi
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de damasc albastru cu margini brodate. Nu-i un lucru pe care mă aștept să-l cumpere mama, așa că întreb, i-a dăruit-o cineva? Mama tocmai se trage spre masă și-și despăturește șervetul din damasc albastru cu toate aburind între noi: ea, eu și tata. Cartofii dulci sub stratul lor de ciuperci. Curcanul mare și maroniu. Pâinișoarele sunt înăuntrul unei învelitoare vătuite cusută în așa fel încât să semene cu o găină. Ca să scoți o pâinișoară, îi ridici aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ales un apostol care, ce-i drept, a fost primul ucenic chemat, însă fără să mai fi făcut altceva vrednic de luat în seamă? ENȚICLOPEDIA ENCARTA Midineta Luiza VASILIU Midineta e o femeie simplă, fără pretenții, pe care o poți aburi doar cu o cutie de bomboane și-o promisiune de mariaj. Adică puteai, pentru că midinetele nu mai există. Ele erau muncitoare în atelierele de croitorie din Paris, care, în scurta lor pauză de prânz, o tuleau în Tuileries, ca să înfulece
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
ca piatra, Îi deveni străin - și doar când consideră că se calmase Îndeajuns și că se golise cu totul, se ridică, traversă sala de antrenamente pustie la ora aceea a după-amiezii și intră la saună. După câteva minute, geamurile se aburiră cu totul, iar el avu impresia că era izolat În afara Universului. Așa ar fi trebuit să fie moartea. Odată - erau căsătoriți de vreo doi-trei ani - Emma Îi spusese că existența ei era atât de ireală, Încât avea impresia că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
privirea și Întâlni lumina ochilor ei. Erau strălucitori de fericirea aceea nouă și necunoscută. Înghiți În sec, uimit. Trădat. — De ce nu mi-ai spus? — Pentru că tu nu voiai, răspunse Camilla nespus de nefericită. O strânse În brațe. Respirația ei Îi aburi ochelarii și chiar În clipa aceea, În timp ce-și măcina sufletul la gândul fiicei pierdute și se Întreba cum putea s-o recucerească, cum putea s-o răpească de la petrecerea nunții ei și din brațele lui Kevin Buonocore, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
căutat pulsul acolo sus, În verandă, se aplecase să-i asculte inima. Nimic. Doar suflul sângelui care ieșea din rană. Chiar și acum pare moartă. Are ochii Închiși. E complet inertă. Dar pe gura ei, masca de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor, dar acela nu are timp să-i răspundă. Nu are timp. Împinge targa spre ambulanță. Pe trotuarul spart, roțile se Împiedică, targa se clatină. Fata Întinsă, poate instinctiv, tresare. Capul i se apleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tine. Ruby Îi spuse c-o va suna ca să vadă cum se simte puțin mai Încolo. Ce drăguț din partea ta, dar nu te Îngrijora. Tătăl tău vine acasă de la München la prânz. Când Chanel o Întrebă ce pățise, Ruby o aburi cum că dormise prost și că o durea Îngrozitor de rău capul - toate fiind cât se poate de adevărate. Nu vroia să-i spună lui Chanel, nici lui Fi, de fapt, despre descoperirea pe care o făcuse Înainte să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
o virtute, dacă e folosit în mod aluziv, inspirat: „CC al PSD”. Evitați calamburul cu orice preț sau cuvintele uzate: locație, brand, implementare, target, interfață etc. Evitați termenii de argou, expresiile cu tentă vulgară: șmen, țeapă, tun, mânărie, jeg, a aburi, blat etc. Evitați personificări și metonimii ieftine: „Guvernul Tăriceanu gâfâie și dă în primire”, „Parisul ne ia peste picior” etc. Evitați titlurile lungi, pe trei rânduri, și însoțite de supratitlu, chiar și atunci când par corecte. Exemplu: „Printr-un contract semnat
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
lui Skeat, 1883) - "șuvoi de suferință"; "Melancolia cea Neagră"; Nebunia mînioasă, frenetică, răsunătoare, groaznică"; "încruntarea sorții"; "lampa bolnavă a zilei în retragere"; "cenușiul crepuscular"; "groazele nopții care vine"; "valul cel întunecat"; "sumbra-întunecime îndesîndu-se"; "vrăji necromantice"; "mormîntul de moarte"*; "văiugă întunecată"; "aburii ca de smoală ascunz[înd] pajiștea"; "un clopot îndoliat al morții"; "nocturna pasăre afurisită"; [*the deathy tomb: crearea de adjective prin sufixarea unui substantiv (death-y) avea să devină un procedeu des folosit de John Keats, mai ales în Endymion (1818
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
despre universul material și spiritual, 1848).] "Voi cataracte aprige, voi șuvoaie de argint; Voi rîuri spațioase, de salcie acoperite cu lințoliu; Suiți-vă pe razele departe luminînd a' soarelui încoronat cu străluciri, Să ajutați îndoliații nouri ce distilează lacrimi. Voi aburi de otravă, peste capul meu zvîrliți-vă; Voi vipere colcăitoare, picioarele-mi înfășurați-le; Voi broaște,-împrăștiați-vă veninul pe cărarea-mi; Voi meteori nimicitori, străluciți asupră-mi. Voi anotimpuri împresurătoare, anul prindeți-l; Și interziceți răsăritul primăverii cu-ale ei splendori
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
gras și cărnos era Și pe urmă la craniu Se scrijelește un rânjet la final. (dispare în gaura de la beci și umple sticla) ... Cap de porc sau cap de câine Aceasta-i întrebarea aici O căpățână de câine smulsă Scoate aburi din mormanul de gunoi Cum ar fi arătat pe capul câinelui Botul smuls Pentru că-i cald Înlăuntrul Vieții Limba Ca o cârpă pleoștită, la piept Și sub gât, nu mai e nimic Nici o burtă Nici o nevoie sub burtă de acum
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]