362 matches
-
nemulțumită. Nimeni nu știa că poseda două degete suplimentare la piciorul drept și o aluniță verzuie, urât mirositoare, la axila stângă. Toate acestea i se vărsau în cap de fiecare dată când făcea duș și se privea în oglinda ușor aburită, care nu-i arăta clar întregul trup, dar i-l descria destul de bine. Ridica brațul drept; pielea îi fleoșcăia și-i trimitea miros de Dove. Ridica brațul stâng; se insinua o duhoare pestilențială și subțire, care nu dispărea nicicum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Brunetti. Fac eu cinste. Întoarce-te la barcă și sună după scafandri. Și pune-ți oamenii să instaleze bariere. Blochează intrările spre canal cât timp lucrează scafandri. Vianello mulțumi pentru cafea cu o mișcare a capului și plecă. Prin geamurile aburite ale barului, Brunetti văzu oamenii ce traversau campo-ul Într-un du-te-vino continuu. Îi privi cum coborau de pe podul principal ce ducea la spital, cum poliția trecu la treabă și-i Întrebă pe oamenii care stăteau acolo ce se Întâmplă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
numele bărbatului care... Cine era, ce făcea... Numele, atîta am putut. De la o asistentă. Poza pe care mi-a arătat-o era neclară, făcută de la o anume depărtare... bărbatul avea trecută peste ochi o bandă neagră... Mai mult o reclamă aburită, putea fi a oricărui mascul În putere și arătos. Și, oricum, nu am o bună memorie a figurilor... CÎnd te-ai prezentat la telefon, am bănuit ceva... Dar putea fi o coincidență... Am luat În calcul ambele variante... Maricrisei nu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
care toate fantomele sale și-au dat din nou întîlnire aici. N-o să mă credeți, dar chiar în fața mea îi văd pe Troțki și pe Mussolini jucînd șah la o masă. Chiar acum intră și James Joyce, își scoate ochelarii aburiți, și-i șterge, și-i pune din nou... Rareori am văzut o mustață mai impecabilă decît cea a lui Joyce. Dar și fața sa alungită, nasul său lung, sunt făcute să primească mustață. Joyce se duce să se așeze la
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Era tot ca într-un tub de la Securitate, dar lipsea Gabrea, și și-au putut întinde și picioarele, când au halit conservă de pateu de ficat și aveau dependințe. Au stat ascunși o săptămână. Butuciți unul în altul, suflîndu-și răsuflare aburită nas în nas, deprinzîndu-și limbajele, croind planuri, băsmuind și ascultîndu-l pe Sinistrat, care, în prima noapte de văgăună, încă mai aiura, rostind cu șoaptă tare, dar din nou pe românește, scuturat de afazie, vorbele pe care le strigaseră prietenii săi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
puteau fi zărite decât foarte târziu, când se apropiau la două lățimi de palmă și aproape imediat se spărgeau cu pocnete de becuri pe caldarâm. De ambele rânduri plouă cam o oră. Când își iți capul din vizuina, de sub folia aburită, cercetând strada Perone în lung și în lat, desluși siluete subțiratece, cu um- 374 DANIEL BĂNULESCU fines, jugulând pe nesimțite și cel de-al doilea capăt al strungii de stradă. - Predolene... - Mmîh. Ordonați! zâmbi strâmb cel ce fusese strigat. - Jeane
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere, să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o și pe Lina, să-și strângă ce mai are pe aici, că pleacă de la casa mea! Soacra
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împărțea lopețile și măturile. Glasurile lor se auzeau înăbușit. Negustorul se gândi că 73 trecuse și iarna. Acum avea casă ca lumea, își făcuse prăvălie frumoasă de zid, clădită pe temelie sănătoasă. Începea să se așeze. Deschise poarta. Prin fereastra aburită se vedeau capetele câtorva mușterii și umbra Linei. Trecu pe Ungă gard, spre rampă. Voia să simtă de acolo, de sus, mirosul nopții de primăvară. Își descheie nasturele de la gât al cămășii și vântul șovăitor i se strecură pe piele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uită la femeile de la mesele vecine și parcă atunci deschise ochii asupra lumii. Altfel arătau. Frumoase, subțiri, vesele, împodobite și tinere. Pe mâinile lor străluceau brățări și inele de aur. Se jucau cu mărgelele de la gât și beau din paharele aburite. Se uită și la a lui. Lina avea pe față o oboseală abia ascunsă, și rochia ei, făcută cu luni în urmă, ședea rău pe trupul slăbit. Nădușise la subsuori și nu spunea nimic. Sorbea numai berea rece și înțepătoare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mahala se tundeau atunci. Meșterul își luase un ucenic și doi lucrători, dar acestora le plăcea mai mult mandolina. Lucrau cam în silă, și asta-l supăra, pentru că, spunea el, mandolina-i mandolină și meseria, meserie. Muierile priveau prin geamul aburit și, dacă zidarii nu erau la frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la întuneric. Meșterii erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste față
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui, într-un același coș, sunt plasați Empedocle, Heraclit, Anaxagora, Parmenide, Democrit, trecându-se peste diferențele dintre ei și peste bogăția viziunilor lor asupra lumii. Apoi, pentru a pune capac la toate, sunt împopoțonați cu o gândire magică, taumaturgică, mitologică, aburită și cu ceva religios, cu legende, care mai e și poetică pe deasupra - ah! deja afurisitul defect al expresiei elegante preferate expunerii obscure și muncite! Înaintea rațiunii rezonabile și raționante, înaintea deducției, a eristicii, a dialecticii, a dialogului și a retoricii
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
privirea și l-a văzut pe Ivo Markovic. 7. Când chelnerul i-a adus berea, Markovic a stat o vreme cu ochii la halbă, fără s-o atingă. Apoi și-a lăsat un deget să alunece pe verticală, peste sticla aburită, privind picăturile care se adunau În cercul ud de pe masă. În fine, fără să bea Încă, a scos pachetul cu țigări din ranița pe care o pusese pe jos, lângă scaun, și a aprins una. Briza mării ducea fumul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
profetice, fără infern și fără rai; ușor nostalgic, încât nu știi de unde vine și spre ce converge acest poet neformat, eseist, egal cu el însuși, care nu ne epatează, dar nici nu ne lasă indiferenți. "Nu te opri pe marginea aburită/ cu-mpodobite foi de lampadare/ e dincolo de noapte, bănuită/ o zbatere mai pură în fiecare" ("Inscripție pe asfalt"). Nicolae Oancea "Roata", E. P. L., 1968; "Întoarcerile", Editura Eminescu, 1970; "În așternerea văilor", Editura Cartea Românească, 1974. N. Oancea ne comunică în versuri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Riga Crypto și lapona Enigel Poezia Riga Crypto și lapona Enigel își are originea în folclor, în baladă. Întâmplarea fabuloasă a celor doi protagoniști a fost "spusă" la un ospăț, de un menestrel, îndemnat să o facă: "Menestrel trist, mai aburit/ Ca vinul vechi ciocnit la nuntă/... Mult îndărătnic menestrel/ Un cântec larg tot mai încearcă,/ Zi-mi de lapona Enigel/ Și Crypto, regele ciupearcă!" Primul personaj evocat e Craiul Crypto care "în pat de râu și-n humă unsă,/ Împărățea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
așijderea"; "când sunt un hopa-mitică bătrân/ când o păpușă melancolică,/ cu toga mototolită și săbiuța de lemn scoasă din teacă" Larissa; a se vedea și Asfințit, Zile, Cameră tapetată cu pași, Portret al artistului la bătrânețe). Privite, acum, prin lentila aburită a acestei oboseli care își asociază, firesc, lentoarea mișcărilor, apatia, plictisul, iar la un alt nivel, chiar și reducția motorului po(i)etic, spațiile daniloviene își pierd, inevitabil, ceva din strălucirea de odinioară. Câștigă însă categoric în angajarea pur existențială
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
De două zile mergea așa întruna. În lumina gălbuie a felinarului, fulgii cădeau grei, fără grabă, cuprinși parcă de o scurtă însuflețire la apropierea pământului.” - vol.I, p.138; ,, Luna dispăruse și noaptea își regăsise singurătatea, plenitudinea. Stelele sclipeau timid, aburite, depărtate, fără nici o putere împotriva întunericului care se ridica parcă din pământ, odată cu toate acele miresme amare de frunze proaspete și sevă. În fața ferestrelor, crengile negre se clătinau la răstimpuri, aproape fără zgomot, ca prin somn.” - vol.II, p.136
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
nu a fost vinovat" ("toți românii sunt patrioți și iubitori de neam"!), s-au făcut averi fabuloase, cariere strălucitoare și afaceri cu tot "ce mișcă-n țara asta, râul, ramul". Tocmai pentru că nu mă consider bine informat, ci mai mult "aburit" în această privință, posesor al unor fărâme de adevăr, doresc să aflu fie și adevăruri parțiale, incomplete, dar măcar să știu că-s chiar adevăruri! Liviu Antonesei: Probabil că ai și tu dreptate. Însă eu am ajuns la o anumită sațietate
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
apele golfului încep să se întunece. Ceasul acela era plin de dulceață pe terasa casei sale, unde se așeza după ce venea de la lucru, bucuros de cămașa curată pe care Fernande știa s-o calce atât de bine și la paharul aburit plin cu rachiu de anason. Se lăsa noaptea, pacea învăluia pentru scurtă vreme cerul, iar vecinii cu care stătea de vorbă coborau dintr-o dată glasul. Nu știa atunci dacă e fericit sau dacă îi venea să plângă. În acele clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu-și făcu seră datoria. Amprente, amprente pe toate halatele, la rând... — A avut copii cu Hariga ? Sau cu directorașul ăsta ? Domnul Mărgărit, în spatele meu, vlăguit, toropit de somn, n-aude întrebarea, nici nu mă vede prin ochelarii lui mici, aburiți. Întind un pahar roșu partenerei, care mă refuză, speriată. Albă la față, cu cearcăne cenușii, se strânge în ea însăși, mereu atentă, captând semnale. Ciocnesc cu Neagu. Sub privirea Balaurului, mereu treaz, căci n-a băut nimic... — S-ar putea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lubric și matern, deopotrivă. Părul despletit, fusta sucită, fața umedă, palidă, transpirată și o bluză albă, neîncheiată la toți nasturii. De parcă ar fi sărit nepregătită din ascunziș, după somn sau după nesomn sau după, după orice. Sânii se clătinau, goi, aburiți, sub bluza desfăcută. — Mulțumesc. Ai fost cuminte. Nu l-ai provocat. Cuvintele abia se auziră, atât de încet murmurate. Mâna tot urca, parcă, de pe umăr spre gât. Vedenia încerca să-i mângâie, delicat, obrajii. Deținuta se trase în lături. — Cine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nou, din pragul camerei. Absentă, anihilată, departe de vecinătățile cariate. Fiul n-ar mai fi tânăr. Ar simți nevoia să-și găsească descendența, situarea în timp. Și-l închipuia adesea pe Hariga în ultima lui dimineață, înainte de execuție, ziua vânătă, aburită. Prelungea ulti mele gesturi, încheindu-și cu încetineală gulerul, manșe tele cămășii, netezindu-și părul încă șaten și aspru, despăr țind fără grabă, după cărare, la stânga și la dreapta, șuvițele scurte, în care apăruseră fire albe, cuprinzându-și obrazul în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
că falsifică, desenează de fiecare dată altă clădire, inventează altă clădire. Vicleană sau nebună, mai curând nebună, spuneau. Nu, cu siguranță vicleană, urlau în ziua următoare. Pentru că, admiteau, toate desenele păstrează, totuși, același aer, aparțin, se vede, aceleiași mâini. Fantasticul aburit și tulbure al desenelor sau al primelor pânze pictate în închisoare ar rezulta prin mișcarea liberă, până la infidelitate, față de propria memorie, derutată, cum susțin unii dintre prietenii deținutei, de prea desele coșmaruri și printr-o fragilitate mereu tensionată. Tensionată fragilitate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Liviu Rebreanu PĂDUREA SPÎNZURAȚILOR În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917. CARTEA ÎNTÎI 1 Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
e persuasive, e nesimțite, dexul mamii lor! Io zic că Băsescu face bine că dă În presă, prea și-a luat-o-n cap și nu-i scrie ode ca lu` Ceaușescu... Vine Tămâioasa lui Șpriț. Este rece, o fiolă aburită care face poftă și altora, iar sunetul pe care Îl scoate dopul atunci când ajunge la aer Îl determină să zâmbească. Patronul toarnă În pahar cu boltă, așa cum cerea Ștefan Iordache În “Ticăloșii”. Sandu duce paharul la gură și soarbe, fără
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
oraș, să o tragă și pe cealaltă ca să mănânce amândouă. Ce m-a șocat cel mai tare la ele este faptul că, deși arătau trăsnet, și roiau băieții în jurul lor, cu tot felul de propuneri, nu s-au lăsat niciodată aburite, preferând să moară de foame sau să mănânce cartofi. Nu prea pot să-ți spun cum și de ce am ajuns să mă mut cu Roses, cum obișnuiam să-i spun, pentru că nici eu nu știu prea bine. Mă despărțisem de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]