41,563 matches
-
altă regie, palpabilă, de dimensiuni uriașe, în care riscul ruletei rusești pulsa în tîmplele tuturor. Că orice nesupunere la noile reguli însemna sfîrșitul. Fără trucaje, fără trucuri. Îngrozitor și imediat. Imagini care nu-mi dau pace: capul întors al unui actor care nu pricepea ce se joacă, umilința și șuturile în fund administrate protagonistului, azvîrlit ca un paria fricos, murmurul spectatorilor care habar n-aveau că, în cîteva secunde, au devenit actori pe tărîmul morții lor.
Spectacolul morții by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14603_a_15928]
-
care nu-mi dau pace: capul întors al unui actor care nu pricepea ce se joacă, umilința și șuturile în fund administrate protagonistului, azvîrlit ca un paria fricos, murmurul spectatorilor care habar n-aveau că, în cîteva secunde, au devenit actori pe tărîmul morții lor.
Spectacolul morții by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14603_a_15928]
-
în acest interval, ce experimentează, teribilist, în fond, la vîrsta lor, înaintea pășirii în moarte? Cît de bine se cunosc și îi cunosc pe cei din jurul lor? Andreea Vălean alege pentru răspunsuri și pentru rolurile Iulia și August pe tinerii actori sosiți de curînd în trupa Odeonului, Paula Simion și Gabriel Pintilei. Forma de sondare și de dezinhibare a conștientului și subconștientului se face, aproape tot timpul, cu ajutorul unei camere de filmat, martor al trăirilor celor doi. Pe un ecran este
Undeva, în adîncul apelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14604_a_15929]
-
undeva, în adîncul apelor. Deși este vorba despre sinucidere și despre moarte, umorul, negru, ironia și autoironia însoțesc ca un contrapunct replicile celor doi. Norway. Today este un spectacol ca o probă de maturitate pentru tinerii Andreea Vălean, regizor, și actorii Paula Simion și Gabriel Pintilei. Ce mi se pare la fel de important este faptul că această montare aduce și public plătitor. Eu am văzut o reprezentație "neoficială" și "m-am simțit foarte bine alături de spectatorii care i-au urmărit pe cei
Undeva, în adîncul apelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14604_a_15929]
-
Simion și Gabriel Pintilei. Ce mi se pare la fel de important este faptul că această montare aduce și public plătitor. Eu am văzut o reprezentație "neoficială" și "m-am simțit foarte bine alături de spectatorii care i-au urmărit pe cei doi actori și convenția propusă de ei, reacționînd atît la replică, cît și la interpretarea ei. După proiectul acesta cu tinerii regizori, trupa Odeonului are nevoie, iarăși, de întîlnirea cu cei grei. Nu sînt mulți astfel de regizori, dar provocarea produsă de
Undeva, în adîncul apelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14604_a_15929]
-
că l-au cucerit actorii britanici (majoritari în distribuție). Înțelegi, văzîndu-i, ce-a vrut să spună producătorul filmului, vechi colaborator al lui Altman, despre șocul descoperirii casting-ului, la Londra: "N-am mai fost pus niciodată în situația ca fiecare actor care intră pe ușă să fie interesant, plin de vitalitate și charismatic". Descoperi, în Gosford Park, ca într-o dantelărie de o virtuozitate specială, două "clase", stăpînii și servitorii, oamenii saloanelor și oamenii mansardelor, ai bucătăriilor și ai subsolurilor, cei
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
separare și la interdependență. Nu puteți fi în ambele tabere deodată", îi spune un valet cu aer de lord unui personaj care asta și face: încearcă să fie în ambele tabere; e adevărat că acel personaj nu putea fi decît actor (și încă american)! Ceea ce deosebește un servitor perfect de unul obișnuit, aflăm din film, e harul anticipării: servitorul perfect știe înaintea stăpînului cînd o să-i fie acestuia foame sau somn, servitorul perfect "nu are viață", pentru că e branșat la cea
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
spectaculos cu American Beauty (Oscar-ul pentru cel mai bun film, în 1999). Deși e un "film cu mafie" (irlandeză) și "cu acțiune" ( scenariul lui David Self e realizat chiar după o serie de celebre benzi desenate), deși e cu actori uriași (Paul Newman, Tom Hanks), filmul, ciudat, nu s-a bucurat de succesul de public scontat. Deși e de o plasticitate ieșită din comun (autorul imaginii e același legendar Conrad L. Hall, de două ori "oscarizat", pentru Butch Cassidy și
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
totodată fondul adânc al ființei umane: "libido-ul dominandi - plăcerea sadică de a subjuga, de a umili, de a viscera". Regizorul (autor și al adaptării, împreună cu Seiya Tamura) transformă textul lui Ionescu într-un libret sui-generis pentru cuvânt, mișcare, muzică. Actorii formează tablouri vivante, ilustrând o poveste cu eroi naufragiați pe scena istoriei. în Prolog, interpreții fac exerciții pregătindu-se pentru reprezentație. Un semn muzical, și, în ființa histrionului se nasc și se adună ca într-o cutie a Pandorei o
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
excepționale ale lui Taiko Matsumoto și cele instrumentale ale lui Kei Wada, fluidizează și tensionează acțiunea, introduce reprezentația într-un circuit enigmatic. Suntem asaltați vizual și auditiv. Sub bagheta regizorală inspirată a lui Ion Caramitru, portretizează cu forță și finețe actorii. Ei oscilează între explozie ludică și concentrare în forme ritualice. Construiesc secvențe de o memorabilă expresivitate, dramatică, cum ar fi zeificarea lui Lady Duncan, ca "o unealtă a lui Satan, Evă ispititoare și corupătoare"; discursul lui Duncan, ce exprimă degradarea
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
protagoniști imprimă strălucirea ansamblului, dând pregnanță concepției regizorale. Seiya Nakano în Duncan, voluptuos, ușuratic, cabotin extravagant, cu o mască absurdă pe chip, este o hieroglifă tragicomică puternică a acestui vis-coșmar. Interpretul a fost, de altfel, nominalizat pentru cel mai bun actor al anului în 2001. O creație admirabilă realizează cu rafinament Atsuko Ogawa în Lady Duncan. O figură complexă, pe rând, derutantă, malefică, periculoasă, de o senzualitate perversă, "o Evă la care simți șuieratul Șarpelui." O întruchipare viguroasă a tandemului Candor
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
creație admirabilă realizează cu rafinament Atsuko Ogawa în Lady Duncan. O figură complexă, pe rând, derutantă, malefică, periculoasă, de o senzualitate perversă, "o Evă la care simți șuieratul Șarpelui." O întruchipare viguroasă a tandemului Candor - Glamiss, "două clone monstruoase" sunt actorii Motonobu Hoshino și Shigehiro Tanaka. Rikiya Koyama în Macbett are suplețe de felină în joc, labilitate, este o imagine a dorinței refulate de a domina pe ceilalți, pentru care puterea e un drog, o aventură amăgitoare și cinică. Semne insolite
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
a avut de înfruntat, analizează mecanismele decizionale și punctele slabe care au dus la falimentul guvernării CDR-PD-UDMR. Răsvan Popescu, în schimb, scrie la zi. își notează seara ceea ce vede în timpul zilei. Pentru el politica este un spectacol la vedere, iar actorii politici se definesc exclusiv prin manifestările lor exterioare. Radu Vasile analizează, Răsvan Popescu descrie. Din combinarea celor două perspective se poate forma o imagine relativ coerentă despre ceea ce a însemnat guvernarea 1996-2000. Prima constatare care sare în ochi la lectura
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
faste sau (și) nefaste. Nici Teatrul din Oradea nu a făcut excepție de la această regulă nescrisă. Aici au montat Radu Penciulescu, Marietta Sadova, Valeriu Moisescu, Ion Cojar, Sorana Coroamă Stanca, Sanda Manu, aici și-a pus bazele solide ale carierei actorul Mircea Constantinescu, aici au lucrat Alexandru Colpaci, Alexandru Darie, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor, Alexandru Tocilescu, aici s-au întîmplat multe lucruri frumoase, care au încercat să sustragă cotidianul din plictis și derizoriu. Dacă răsfoim cu aplecare și cu răbdare
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
răsfoim cu aplecare și cu răbdare impresionantul document, "perspectiva monografică" realizată de cîțiva inimoși și pasionați colegi (Dumitru Chirilă, Mircea Morariu, Lucian Drimba, Stelian Vasilescu, coordonați de Elisabeta Pop), observăm ce ținută avea repertoriul, ce nume de regizori și de actori poposeau sau se opreau pentru totdeauna la Oradea. Sînt patru sute și ceva de pagini, strînse cu migală, care te plimbă prin istoria acestui teatru, care te lasă să descoperi singur obișnuitul și extraordinarul, te lasă să faci de bunăvoie aprecieri
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
locului, foarte motivată ca regizorii importanți să fie atrași spre un spațiu unde artiștii își doresc să se întîmple, iarăși, ceva. Și cred, în acest sens, că spectacolul lui Măniuțiu este de bun augur, el ridică ștacheta lucrului regizorului cu actorul, al muncii în echipă, într-un timp precis stabilit, într-un ritm extrem de solicitant, reactualizează în limbajul teatral ideea performanței sau ce înseamnă să tinzi spre ea și, oricum, să te pregătești pentru ea. Mihai Măniuțiu nu a venit cu
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
ce înseamnă să tinzi spre ea și, oricum, să te pregătești pentru ea. Mihai Măniuțiu nu a venit cu o propunere simplă. Sau comodă. Nici pentru el, nici pentru trupă. Asta a introdus o miză și pentru regizor, și pentru actori. Etapa în care se găsește - și o definește căutînd-o mereu - Mihai Măniuțiu este una din care subiectul, story-ul, să spunem, a fost suspendat iar ceea ce vedem este prelungirea lui într-o stare, sau mai multe, în tensiuni care se zbat
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
tip de tensiune în traseul coregrafic care organizează fuga personajelor de moarte sau, dimpotrivă, spre întîlnirea cu ea. Tăcerile sînt lungi, apăsătoare, desenul din cușca morții este în alb și negru, virat spre sepia și nu știi întotdeauna dacă pașii actorilor sînt purtați încoace și-ncolo de cîntecele greierilor, dacă țîrîitul acela care se aude pe scenă ca într-o noapte de vară obișnuită înseamnă pace, armonie sau isterie, conflict, picătura chinezească. Cine agonizează? Muribunda al cărui cap ca o mască
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
de alta a spațiului de joc, pe laturile cele mari ale dreptunghiului luat în stăpînire de moarte. La mijloc, între noi spectatorii, arena în care se compune și se recompune vizual traiectoria unei experiențe umane fundamentale, sfîrșitul unui destin. Printre actori îi poți zări, filtrați de transparența unor pînze, pe ceilalți spectatori. O parte din reprezentație am trăit cu senzația că "dincolo", vis-à-vis, este o oglindă în care ne putem verifica reacțiile, chipurile, gesturile proprii. Apoi am înțeles că se poate
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
ce a urmat, ca și reacția lui Gogol, păstrată pentru posteritate tot într-o scrisoare, destinată se pare lui Pușkin, dar netrimisă, scrisă chiar după premiera de la Moscova. Pe lângă detaliatele argumente prin care își explică tristețea și nemulțumirea (cu privire la refuzul actorilor și al regizorului de a coopera cu autorul piesei, atitudine ce a dus la neînțelegerea unor personaje sau chiar scene, denaturate complet din această cauză și, în consecință, la proasta receptare din partea confraților și a publicului), important pentru piesa în
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
cont de această revizuire și piesa va fi jucată până în 1870 după versiunea primă din 1836. Odată atinsă expresia deplină a textului, din punct de vedere literar, rămânea ca acesta să fie și bine pus în scenă de către regizori și actori, de aceea Gogol scrie în 1842 un Avertisment pentru cei care ar voi să joace cum se cuvine piesa "Revizorul", unde lămurește trăsăturile fiecărui personaj în parte și modalitatea în care trebuie să fie jucate acestea, subliniind faptul că "Actorul
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
actori, de aceea Gogol scrie în 1842 un Avertisment pentru cei care ar voi să joace cum se cuvine piesa "Revizorul", unde lămurește trăsăturile fiecărui personaj în parte și modalitatea în care trebuie să fie jucate acestea, subliniind faptul că "Actorul trebuie să prindă mai întâi sufletul rolului, iar nu haina lui"; dă indicații precise și amănunțite asupra scenei mute din finalul piesei și respinge argumentat orice tendință regizorală de caricaturizare, de exagerare, de trivializare și chiar de comicizare a jocului
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
trebuie să prindă mai întâi sufletul rolului, iar nu haina lui"; dă indicații precise și amănunțite asupra scenei mute din finalul piesei și respinge argumentat orice tendință regizorală de caricaturizare, de exagerare, de trivializare și chiar de comicizare a jocului actorilor. Și această tentativă va fi sortită eșecului căci Avertismentul va vedea lumina tiparului de-abia în 1886, la mai bine de treizeci de ani după moartea lui Gogol, când stilul greșit de joc se instaurase deja. Mai rămânea receptarea, atât
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
și în cele mai restrânse, ale literaților. Pentru aceștia Gogol a scris în 1846 Deznodământul "Revi- zorului" și l-a trimis ca anexă la piesa ce se juca pe scenă de zece ani, deznodământ imaginat ca o discuție lămuritoare între actorul principal și câțiva spectatori, imediat după reprezentarea piesei. În această "coda", pe lângă considerațiile estetice (despre rolul artei, despre (i)moralitatea ei, despre redarea binelui și a răului într-o operă de artă etc.), autorul oferă "cheia", sensul anagogic, cum ar
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
circulat totuși într-un cerc restrâns când Gogol încă mai trăia. Sensul literal se înstăpânise însă într-atât, încât nimeni nu a vrut să țină seama de celălalt sens tainic, validat chiar de autor. Rândurile pe care Șcepkin, un celebru actor moscovit al acelei vremi, i le scria lui Gogol în 1847, sintetizează receptarea din epocă, ce se va perpetua până în ziua de astăzi: "După ce [...] și am citit sfârșitul dumitale la Revizorul, am fost furios pe mine și pe miopia mea
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]