5,887 matches
-
prin păstrarea primului său element - transformare perfect paralelă cu cea petrecută cu decenii în urmă în vorbirea familiară, cu blue jeans - deveniți blugi. și în cazul blugilor (concurați acum de mai eleganta refacere jeanși), decupajul (imperfect) conserva din sintagma engleză adjectivul. Dacă nu e neapărat o formă care se va impune, secăndul constituie în orice caz o dovadă a asimilării în limbajul familiar a noțiunii și a formulei second-hand.
"Secănd" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15801_a_17126]
-
pe istoria propagării jocurilor de cărți în societatea românească, sursele indicate sînt, în ordine: neogreaca, germana, rusa (cu forme aproape identice), pe ultimul loc franceza, nicăieri engleza. Un alt exemplu de concurență a surselor sau mai curînd a interpretărilor este adjectivul familiar freș: înregistrat în DEX 1996 (cu definiția "care nu este obosit; vioi"; "care exprimă prospețime, sănătate, tinerețe") ca provenind exclusiv din fr. fraîche (forma feminină a adjectivului frais). Un citat din presa ultimului deceniu demonstrează însă că, cel puțin
Între franceză și engleză by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15828_a_17153]
-
alt exemplu de concurență a surselor sau mai curînd a interpretărilor este adjectivul familiar freș: înregistrat în DEX 1996 (cu definiția "care nu este obosit; vioi"; "care exprimă prospețime, sănătate, tinerețe") ca provenind exclusiv din fr. fraîche (forma feminină a adjectivului frais). Un citat din presa ultimului deceniu demonstrează însă că, cel puțin pentru unii vorbitori (tot mai mulți, tind să cred), cuvîntul e pus în legătură cu engleza, reprezentînd de fapt engl. fresh: "Pompierii spălau, de zor, barba și sabia domnitorului Al.
Între franceză și engleză by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15828_a_17153]
-
bucăți literare) oferă un mare număr de exemple în care se pot urmări particularități gramaticale și semantice de folosire a demonstrativelor. apare deopotrivă de des ca pronume ("ce-ți pasă ție fa, tu mănînci la ăia, dar noi?") și ca adjectiv pronominal ("caietele alea ale lui"); se poate găsi construcția în care e determinat de un adjectiv articulat ("ăla micu'"), ca și situațiile de pierdere a flexiunii ("io îi zic lu ăla de mai sus să stea la coadă..."). E un
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
semantice de folosire a demonstrativelor. apare deopotrivă de des ca pronume ("ce-ți pasă ție fa, tu mănînci la ăia, dar noi?") și ca adjectiv pronominal ("caietele alea ale lui"); se poate găsi construcția în care e determinat de un adjectiv articulat ("ăla micu'"), ca și situațiile de pierdere a flexiunii ("io îi zic lu ăla de mai sus să stea la coadă..."). E un material care ar merita poate o investigare mai sistematică.
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
distinctiv pe care o capătă limbajul, folosit pentru a marca solidarități și a separa generații, schimbările lexicale sînt de obicei rapide. în ultimul deceniu, un cuvînt care și-a amplificat vizibil sfera de întrebuințare, mai ales în rîndul tinerilor, e adjectivul și adverbul nașpa: Vom acorda premiul de cel mai nașpa student" (Opinia Studențească, 24, 1991, 3); "e tare nașpa să lucrezi pe ger" (M. Avasilcăi, Fanfan, rechinul pușcăriilor, 1994, 34); "cea mai "nașpa" fază a trăit-o o dată cînd (...) a
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
gramaticale; în cazul lui nașpa, trunchierea. Nașpa are, ca și mișto (cuvîntul-emblemă al argoului românesc, rămas în uzul principal invariabil, deși i s-au format un feminin - miștoacă - și cel puțin un diminutiv acordabil, miștocuț), o terminație atipică pentru un adjectiv. Nașpa nu e de găsit, deocamdată, în dicționarele generale. Nu a fost cuprins în primul glosar de argou apărut după 1989 (T. Tandin, Limbajul infractorilor, 1993); e însă prezent în dicționarele specializate care i-au urmat: Nina Croitoru-Bobârniche, 1996, Anca
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
Dimitrescu, în Dicționarul de cuvinte recente (DCR2), ediția a II-a, 1997, cu sensurile "urât" și "antipatic, nesuferit" și cu atestări orale "niște blugi... nașpa", "cel mai nașpa individ din sud-estul Europei". E cert că nașpa reprezintă o trunchiere a adjectivului nașparliu, care circulă în paralel - "o cutie de chibrituri de-alea nașparlii" (Cațavencu internațional, 10, 1991, 3), chiar și substantivizat - ""nașparliile", cea mai de jos categorie (...). La "nașparlii", prețurile (...) variază între 40.000 și 150.000 de lei" (EZ 1627
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
categorie (...). La "nașparlii", prețurile (...) variază între 40.000 și 150.000 de lei" (EZ 1627, 1997, 3) - și care este înregistrat de dicționarele de argou citate (cu sensuri ca "persoană nesuferită, tîmpită" la Croitoru-Bobârniche). Nașparliu provine cu mare probabilitate din adjectivul țigănesc nasvaló (cu accentul pe vocala finală și cu varianta nasfaló, cf. Micul dicționar rom-român al lui Gh. Sarău); acesta are sensul "bolnav", de la care se poate imagina ușor o extindere negativă. De fapt, a existat ipoteza că țigănescul nasvalo
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
și cu varianta nasfaló, cf. Micul dicționar rom-român al lui Gh. Sarău); acesta are sensul "bolnav", de la care se poate imagina ușor o extindere negativă. De fapt, a existat ipoteza că țigănescul nasvalo ar fi chiar sursa mai vechiului nasol (adjectiv, substantiv, adverb), care s-a răspîndit destul de mult, depășind sfera argoului și constituindu-și o familie lexicală deloc neglijabilă (a nasoli, nasoleală, nasulie etc.). Ipoteza îi aparține lui Al. Graur, primul care a scris, în anii '30, despre cuvintele țigănești
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
cuvintele țigănești care stau la baza unor termeni argotici românești. Schimbările fonetice pe care le presupune această etimologie nu sînt însă tocmai ușor de explicat. Nasol pare să provină de fapt din țigănescul nasul (cu accentul tot pe ultima silabă), adjectiv și adverb cu sensul "rău", "urît", atestat în graiul lăieșilor, al spoitorilor - cf. și un mic Dicționar rrom (spoitoresc) - român (autor tot Gh. Sarău). Mult mai justificată pare transformarea lui nasfalo (nasvalo) în nasfarliu (înregistrat de Alphonse Juilland, în 1952
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
Craii..., goana după o atmosferă ce se vrea creată pe principiul cantității, cînd tocmai calitatea, precizia dozajului sînt cheia. Pitorescul se transformă în obscenitate stilistică. O verbozitate aiuritoare, metafore aruncate cu toptanul în ochii vertiginos obosiți ai cititorului. Hecatombe de adjective și substantive care, luate separat, sînt dintre cele mai banale, conțin cele mai simple clișee despre grinduri, lacuri, iezere și privaluri, iar luate împreună, alcătuiesc paisprezece mii de hectare de destrăbălare lingvistică. Publicul larg e sfidat prin cele mai gratuite
Apogeul creatiei lui Fănus Neagu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15900_a_17225]
-
Pavel Șușară (o continuare a schiței istorice) Împrumutîndu-și ,,ideile" și conceptele din vocabularul sumar al esteticii moscovite, ideologii și constructorii noului sistem politico-economic impun și în România postbelică supremația adjectivelor și modele de comunicare abstracte, desprinse total de orice formă de reprezentare: viața devine nouă, omul devine și el nou, valorile, de orice natură ar fi ele, devin muncitorești, iar realitatea însăși devine socialistă; și, evident, realismul artistic ajunge și
Arta românească între 1945 -1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15941_a_17266]
-
Sensul argotic provine probabil din graiul muntenesc, în care chiar dicționarul academic (DA) atesta existența unui uz metaforic pentru substantivul bididiu - "om mic, puțintel, dar sprinten la treabă"; glosarul lui D. Udrescu (1967, cu material din zona Argeș, cuprindea chiar adjectivul bididiu,-ie: "mititel, vioi, drăgălaș, simpatic": "E-o fetiță bididie". O verificare în Internet confirmă circulația actuală a cuvîntului, în primul rînd în mediul deținuților. Sensurile contextuale nu aduc mari surprize: îl regăsim pe cel specific - "Legile deținuților, legi nescrise
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
Rodica Zafiu Tiparul sintagmei mare bal mare, în care adjectivul mare apare de două ori, precedînd și urmînd substantivul determinat, e un caz particular de repetiție. De fapt, situațiile în care îl întîlnim evocă o formulă parodiată, fără a se depărta prea mult de ea. Acest model sintactic al insistenței
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
precedînd și urmînd substantivul determinat, e un caz particular de repetiție. De fapt, situațiile în care îl întîlnim evocă o formulă parodiată, fără a se depărta prea mult de ea. Acest model sintactic al insistenței nu se întîlnește cu alte adjective decît mare și rămîne legat de un anume context tipic al petrecerii sau al spectacolului. Formula pare să evoce strigătul cu care se anunțau spectacolele de bîlci: eficient prin insistență, comic prin redundanță. Folosirile sale actuale au de aceea rol
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
afișe ca altădată: Mare bal, mare, 2 lei intrarea". La transpunerea în scris a unei asemenea sintagme esențialmente orale, intervin decizii de punctuație: ca și în exemplul citat, unii autori introduc o virgulă înainte de cea de-a doua apariție a adjectivului mare: semnul nu corespunde însă unei pauze, fiind probabil folosit ca urmare a unei interpretări sintactice culte. O altă soluție e scrierea formulei ca și cînd ar fi un cuvînt compus, sugerîndu-se astfel tocmai unitatea ei și absența pauzelor: "E
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
atenția. "Banalitatea" lor ascunde adesea aspecte foarte interesante din punct de vedere lingvistic, dar care au fost mai puțin discutate și analizate. în textele publicistice actuale apare, de exemplu, destul de des, o construcție foarte obișnuită a limbii vorbite, în care adjectivul bun determină un substantiv la plural cu referință temporală (mai exact, desemnînd o unitate de măsurare a timpului): ani, luni, săptămîni, zile, ore etc. Iată cîteva exemple: "au poluat pămîntul și solul pe ani buni de acum înainte" (Dilema 277
"Ani buni" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15677_a_17002]
-
că bun are în aceste contexte o valoare pragmatică sau argumentativă (corespunzînd cu ceea ce, în stilistica mai veche, era considerat "semnificație afectivă"). Contextele în care poate apărea bun cu această valoare sînt de mai multe feluri: nedeterminat - ani buni; cu adjectiv nehotărît (cuantificator nedefinit) cîțiva ani buni; cu cuantificator numeric: doi ani buni. Ultima combinație dovedește că semnificația adjectivului bun exclude echivalarea cu "mult" ("două ore bune" rămîn două ore), după cum raportarea la sensul fundamental al unităților de măsură exclude interpretarea
"Ani buni" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15677_a_17002]
-
era considerat "semnificație afectivă"). Contextele în care poate apărea bun cu această valoare sînt de mai multe feluri: nedeterminat - ani buni; cu adjectiv nehotărît (cuantificator nedefinit) cîțiva ani buni; cu cuantificator numeric: doi ani buni. Ultima combinație dovedește că semnificația adjectivului bun exclude echivalarea cu "mult" ("două ore bune" rămîn două ore), după cum raportarea la sensul fundamental al unităților de măsură exclude interpretarea "lung". Sînt excluse cel puțin sensurile obiective ale termenilor. Rolul lui bun în asemenea contexte este de a
"Ani buni" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15677_a_17002]
-
sictiri pe cineva "a înjura" (tot așa cum înjurăturile care invocă dracul au impus verbul a drăcui). Forma actuală a verbului a fost precedată de a sictirisi, ieșit din uz, de la care, după atestările unor dicționare mai vechi, s-au format adjectivul participial sictirisit și substantivul sictirisire. Verbul a sictiri apare cu sensul de "a înjura", dar și cu acela de "a alunga", ba chiar, ca reflexiv, cu o valoare care nu mi se mai pare actuală: "a pleca repede de undeva
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
mîine" - ne îndeamnă în sictir o funcționară preocupată mai mult de convorbirea purtată la celular, decît de soarta noastră, a amărîților de contribuabili" (EZ 1586, 1997, 8). Starea de plictiseală iritată face parte din conținutul semantic cel mai actual al adjectivului sictirit: Același chip șters, ușor sictirit" (S. Tănase, Corpuri de iluminat, 6); "privirile "sictirite" ale vînzătoarelor de la pîine (Tineretul liber, nr. 686, 1992, 2).
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
derivative care pot provoca discuții lingvistice și interpretări contradictorii. Sufixul, de origine slavă, a părut la un moment dat să devină relativ neproductiv, suferind o tendință de eliminare în favoarea unui model derivativ mai regulat. La formele de tipul celor citate, adjectivele au desinența de feminin -ă, iar substantivele feminine corespunzătoare, specializate pentru desemnarea persoanelor, sufixul -că: unei identități formale între adjectiv și substantiv la masculin și neutru singular ("un restaurant clujean" / "un clujean") îi corespunde o asimetrie la cel puțin o
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
devină relativ neproductiv, suferind o tendință de eliminare în favoarea unui model derivativ mai regulat. La formele de tipul celor citate, adjectivele au desinența de feminin -ă, iar substantivele feminine corespunzătoare, specializate pentru desemnarea persoanelor, sufixul -că: unei identități formale între adjectiv și substantiv la masculin și neutru singular ("un restaurant clujean" / "un clujean") îi corespunde o asimetrie la cel puțin o parte dintre feminine ("o cafenea clujeană" / "o clujeancă"). Al. Graur, în Tendințele limbii române (1968), sugera existența unei extinderi a
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
nu sînt în perfect acord în privința femininelor în -că. (E drept că dicționarele trebuie să opereze o selecție a derivatelor de la toponime sau antroponime în funcție de frecvența lor în uz.) în DEX, nu sînt înregistrate decît formele substantivale regularizate, identice cu adjectivul, deci fără -că, pentru: americană, europeană, germană, lituaniană, palestiniană, indiană; nu apar deloc nici israelian,-ă, nici israeliancă (există izraelit, dar acesta e un cuvînt diferit). în DOOM, derivatelor cu -că li se acordă ceva mai mult spațiu - ceea ce ar
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]