827 matches
-
Jankélévitch subliniază și el atitudinea critică a ironistului: "Ironia este neliniștea și viața fără liniște sufletească. Ea ne prezintă oglinda concavă în fața căreia ne înroșim când ne vedem deformați, schimonosiți, ea ne învață să nu devenim propriul nostru obiect de adorație și face ca imaginația să-și păstreze toate drepturile asupra progeniturilor sale obraznice."36 Scopul ironiei, spune Jankélévitch, la sfârșitul cărții sale este să restaureze "un spirit inocent și o inimă inspirată". Subretele lui Molière exemplifică din plin aceste observații
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cultul Fecioarei a oferit posibilitatea unui tratament mult mai empatic la adresa femeii, convențiile dragostei curtenești au fost percepute ca o competiție seculară, laică, împotriva misoginismului clerical. Într-adevăr, femeile erau frecvent înfățișate drept cititoare ale romanelor cavalerești.” 27 Iubirea însemna adorația unei doamne, o dragoste trezită de frumusețea, înțelepciunea și caracterul ei, femeia fiind cea care îl înnobila pe bărbat, îl determina să se perfecționeze, să-și depășească limitele, fie ca luptător, nevoit să-i aducă ei, prin victoriile repurtate, onoare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
care a deschis șirul istorisirilor din cadrul capodoperei chauceriene.915 Fabliau-urile, în a căror specie poate fi încadrată și Povestirea morarului, parodiază limbajul curtenesc, îl fac ridicol: femeile sunt descrise ca asemănându-se unor zeițe, poftele trupești precum un fel de adorație divină, frustrarea sexuală ca fatală.916 Donna demonicata apare, după cum a reliefat și naratorul chaucerian, în situații comice, licențioase, mai puțin demne, dar foarte autentice și credibile prin naturalețea și prospețimea pe care le degajă. 911 Linda Lomperis, art. cit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
privește majoritatea populației, aceasta se raportează la ceea ce spun liderii politici și alți vectori de opinie (jurnaliști și intelectuali publici), sondajele arătând o mare aderență a majorității populației pentru UE pe fondul unei la fel de mari ignoranțe cu privire la ce înseamnă obiectul adorației (Gherghina 2010, 66). În fine, al treilea pas va fi analiza diacronică a poziționărilor partidelor politice față de ideea europeană. Consider necesară o asemenea abordare fiindcă, în afară de elementele cvasiconstante cum sunt trăsăturile culturii politice și reprezentările cele mai frecvente ale ideii
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
și izolarea de care se va plânge după apariția, în 1906, a „Vieții românești”. Intitulată Împotriva clevetitorilor, seria încearcă să contrazică acuzațiile aduse sămănătorismului și să fixeze cadrele acestuia, așa cum le înțelegea marele istoric: Ura împotriva culturii străine, Țărănismul „Sămănătorului”, Adorația trecutului și, mai ales, „Sămănătorul”, o revistă personală?. Dar demontarea sistematizată a argumentelor „clevetitorilor” nu reușește să spulbere impresia de reacție umorală a unei personalități animate de mesianismul neoromantic, din perspectiva căruia trecutul trebuie să fie drapat într-un eroism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
zăcut bolnav în tine, / dar acum zăresc lumine, / Soarele s-o înălța, / vine moartea și mă ia, / Soarele s-o înălța, / vine moartea și mă ia!" (Bucuroasa moarte). Credinciosul V. Voiculescu e ortodoxul în absolut; Arghezi, psalmistul, se sfâșie între adorație și îndoială; Cezar Ivănescu (în al său Rosarium) se autoculpabilizează: dă semne de umilitate, de pietate și pocăință, vizează lepădarea de sine, dar se simte împresurat de demoni; chinuit, așteaptă grația divină, tinde spre puritate și redempțiune, crede în mizericordie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de dorul distrugerii de sine..." Neantul din Marea înfățișare copleșește, stimulând delirul. II Mai toată erotica lui Mihai Ursachi, remarcabilă, implică fantasme; nici euforie, nici plenitudine, nici extaz, ci doar ipostaziere a efemerului iubirea fiind, de regulă, motiv de retrospecție. Adorația pură din Diotima (titlu provenind din Hölderlin) se proiectează într-un timp magic, nedefinit: "În tine trăiesc ca-ntr-un Imn / al amintirii fără hotar, tot ce a fost, tot ce va fi, / lumile, viețile..." (Odă). Celei frecvent invocate i
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, 1982, p. 145). O mamă de necuprins în concepte! Mama astfel percepută, mamă-geniu, circulă în marginea mitului. Se ajunge, progresiv, la o mamă suprapersonală, o mamă-idee proiectându-se în eternitate, o mamă hieratică meritând adorație, acționând suprasenszorial ca un fluid fortifiant. Câteva poeme evocă Buzele mamei, Părul mamei, Mâinile mamei, altele trimit la Tăcerea mamei, ori la Nopțile mamei, ori la Steaua mamei, însă deasupra acestora planează duhul mamei-simbol, o mamă care unifică Pământul ("Mamă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
crucifixului, tridimensională, bogat ornată, cu figura crucificatului suferind și sângerând, ținta unor devoțiuni pasionale. Indice emoțional, scop de pelerinaj, purtat în procesiune publică: de fapt un idol, dar suport al unui cult popular, trecând dincolo de venerația recomandată pentru a atinge adorația taumaturgică. Schimbarea creștină, subversiune în subversiunea iconofobă a începuturilor, dovedește, poate, o fatalitate (cum se numesc necesitățile care nu ne plac): victoria Bisericii ca trup asupra Evangheliei ca spirit sau inevitabilele concesii făcute de spiritual temporalului. Sacramentele și fetișurile i-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Carol cel Mare, acei iconoduli moderați ale căror Cărți caroline vor servi mult timp drept referință Bisericii latine din Occident; Sfântul Toma din Aquino; "mijlocitorii" din secolul al XVI-lea; și cinefilii catolici din secolul XX. Această postură centristă respinge adorația, care este idolatrie, condamnă execrația, care ar fi un refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de piatră sau de culoare, chiar în interiorul timpului religios, ar fi trezit ce era mai primitiv în primitiv, acel nivel rudimentar al sacrului pe care-l numim superstiție. Ca și cum cuceririle Rațiunii ar fi fost neputincioase împotriva acelorași gesturi milenare de adorație și distrugere în aceleași puncte sensibile. Loviturile de ciocan date în Egiptul Superior de coptul monofizit din secolul al V-lea în ochii, mâinile și picioarele lui Horus sau Osiris, pe meterezele templului de la Edfu, își găsesc răsunetul în loviturile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mentalitate, poate cea mai primejdioasă dintre câte se află, admirația față de marea putere care se ridică acum pe harta Europei. Admirația pentru conducător a jucat, cu siguranță, un rol important la 1809, acum abia avem admirație pentru Hitler, greu comparabilă adorației religioase, de odinioară, față de Napoleon. Dar jurnaliștii și politicienii suedezi, care cred în Dumnezeu la fel de puțin pe cât în demoni, l-au zugrăvit an de an pe conducătorul celui de-al Treilea Reich ca pe un monstru al răului, al vicleniei
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
1992). Versurile în care poetul caută supremul adevăr ajung să ocupe tot mai mult loc în preocupările lui. Producția aceasta va fi adunată în Revelații sacre (I-II, 2001-2003), cu texte de meditație religioasă, pe care S. le denumește „poeseuri”. Adorația și smerenia stau alături de îndoială, de întrebări și dubii, de curajul denunțării eului trufaș. Toate acestea - afirmă Gheorghe Grigurcu - „pe altarul lirismului încărcat de cele mai eterogene ofrande, un prinos emoționant al pietății atât de trebuitoare în răstimpul de cumpănă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289436_a_290765]
-
la rugăciune, Noapte). Tonul elegiac domină reflecția asupra destinului nedrept cu cei apropiați lui: „M-au blestemat pesemne ursitoare/ Să cresc mereu în veșnică durere”. Lacrimile, suferința nu pot fi învinse nici măcar de iubire, căreia îi lipsește văpaia, iar obiectul adorației, ,,o fată blândă ca o poezie/ Cu parfum vechi de levănțică și gutui”, nu descătușează energii, ci trăiește cuminte în iatacul unei bunici care nu mai zâmbește de mult decât din fotografii. L. nu reușește să se distanțeze de influențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]
-
pe neașteptate povestea lor de amor. Și Nae, respectând convențiile compunerii epistolare, Încheie făgăduind să o adore pe Didina 6 până la moarte. Desigur, până la moartea iubirii lui pentru ea. Dar pentru Nae, ca și pentru un Rică Veturiano ori Mița, adorația e sinonimă cu iubirea epidermică. Rică Îi scrie și el Ziței pătimaș și cultivând un soi desuet de angelolatrie: „Angel radios! De când te-am văzut Întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii... Te iubesc la nemurire. Je
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
eu... eu sunt!”), Tipătescu vorbește despre venerabilul și o asigură pe Zoe despre trăinicia iubirii lui: „te adoră, ca totdeauna...”; Tipătescu e polul sentimental al acestei relații amoroase, el e adorantul, obiectul venerației lui e Zoe, nevasta venerabilului (iubire și adorație veșnică Îi făgăduia și Rică Ziței). Zoe nu are Însă psihologia metresei: nu are remușcări, nu se căiește, nu regretă că a inițiat și Întreține triunghiul amoros, nu depune efort În a-și convinge soțul-Încornorat de lipsa de temei a
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Estetica 1935). Realitatea transpusă în imagini cu ajutorul vorbelor a dat literatură. Mișcarea liniilor și atitudinea au născut dansul. Masa și jocul formelor a dat arhitectura. Din proporții armonioase s-a născut arhitectura. Îmbinarea sunetelor a scornit muzica. Pus în slujba adorației sacre, dansul s-a întovărășit cu vorba și a dat ceea ce mai tarziu trebuia să devină teatru: amestec de atitudine, mișcare și cuvânt. Apoi, viața exprimată prin mișcarea luminii, poezia imaginii a dat arta ecranului. Sunt numeroase cazurile în care
Biblioteca - centru de documentare și informare by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/390_a_1244]
-
pietrele, oasele. / Schelete de cărbune în pomi. Adună dorurile, coase-le, / spânzură inima și dormi”. Aceasta este, de altfel, ținta demersului liric al lui T., în care, alături de reconstituirea din frânturi de amintire a unui climat erotic particular, pendulând între adorație și mâhnire, evocarea peisajului bălților brăilene, a aerului straniu, vag exotic al cheiului portuar încremenit în vipia unei amiezi de vară și meditația în jurul invenției poetice (,,Cine adulmecă pe ape cântul / cu rotiri de uliu scăpătat?”), adesea cu inflexiuni agonice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
scrie Jean-Claude Schmitt -, îngenuncherea devine atitudinea normală a rugăciunii: o rugăciune mai individuală care este adresată lui Dumnezeu cel mai des în fața unui obiect, cum este crucifixul, materializând prezenta divină. Începând cu secolul al XIII-lea, acest gest devine caracteristic adorației sfintei azime. Se precizează însă că credincioșii trebuie să pună amândoi genunchii pe pământ în prezența să, ceea ce diferențiază gestul lor de două acte rituale în care este prescrisa îndoirea unui singur genunchi: pentru un preot, în timpul slujbei, si pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
consumatorului? Criticii industriei culturale, după Walter Benjamin sau Theodor Adorno, au atribuit adesea maselor predispoziții anomice de rebeliune/supunere. Consumul de produse de cultură de divertisment sau televizate ar declanșa o postură fundamental pasivă, sursă potențială de incultură și de adorație fanatică a icoanelor starurilor. Amatorul de jazz din anii cincizeci, ca și hip-hopper-ul din anii două mii ar fi receptacule de influențe, cu scop comercial și financiar, amestecate cu tendințe de revoltă sau de somnolență: televiziunea ca "opiu al poporului" sau
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
Iisus Hristos, Care este Întreg și deplin În Trupul și Sângele Său euharistic.” Aici se concentrează misterul liturgic adevărat și real: În această primire Întru ale Sale a sacrificiilor noastre material și spiritual, În această mijlocire a cultului nostru de adorație, În această lucrare și continuare a operei Mântuitorului. Prin Liturghia Bisericii, prin Sfânta Euharistie, mai ales, ajungem trupul mistic al lui Hristos, atât pe calea unirii individuale cu El , cât și prin unirea tuturor În același pahar(potir) și din
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Marius Daniel Dobrin () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92298]
-
mână de bărbat". În plus, deși îi descoperă unele cusururi (cel mai grav i se pare, normal, cochetăria) îndrăgostitul înclină să treacă peste ele pe motiv că amorul "e o transmutație a valorilor" în care se confundă "într-o egală adorație defectele și calitățile ființei iubite". Iar cum Andrei, spirit dogmatic, hotărâse că iubește deja, era firesc să treacă cu vederea peste detaliile neconvenabile și să plăsmuiască din Lulù (mai precis: din discursul ei de îndrăgostită), ca un alt Pygmalion, o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
reguli stricte în asociere cu ruga sau binecuvântarea. Iar gesturile pot schița simboluri. Poziția degetelor este bine reglată pentru a elabora sensuri în hinduism, creștinism, francmasonerie, rosicrucianism. Ridicarea brațelor, orientarea palmelor, apropierea sau îndepărtarea semnificativă a degetelor înseamnă recunoașterea, implorarea, adorația, imprecarea, comunicarea prin energie cu ceilalți și spiritul universal. Îngenuchierea relatează umilință, respect, supunere. Atingerea, sărutul și îmbrățișarea sunt din vechime manipulări magice; mai nou ele reprezintă comuniune, recunoaștere și transfer sau comunicare de putere. A sta în picioare reprezintă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de salii (frați preoți- luptători) în dansul din ceremoniile lor din martie și octombrie, venerând pe zeul Marte. De asemeni se întâlnesc părți ale corpului cu valoare de simbol al dumnezeirii, de exemplu în creștinism mâna are putere creatoare, de adorație, adevăr și salvare, în iconografie purtând divinul. Nu este mai puțin adevărat că în simbolismul hindus, Shiva poate fi reprezentat prin falus sau prin picior. Atât în societățile primitive, cât și în mănăstirile budiste din Nepal, Tibet, Japonia, în dansurile
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
facă parte din viața zilnică. Și totuși a devenit cel mai obscur, neînțeles concept al misticismului în sistemele religioase și filosofice. Definiția meditației în dicționare (reflecție, contemplare mentală) este de fapt ceea ce nu este ea. Apropierea de materie cu reverență, adorație și respect și pătrunderea într-o fază copletă și nu parțială de liniște la nivelul percepției și al activității minții, cam acestea ar fi caracteristicile meditației. Toate cele patru elemente discutate sunt cuprinse în contemplație 206. Ea cere deci un
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]