429 matches
-
puternic atât de lirica lui Al. Macedonski, cât și de cea eminesciană, I. răspunde ca poet și exigenței gheriste, de unde și titlul volumului său, Majora canamus. Versurile sunt organizate în trei cicluri: Trecătoare cuprinde poezii erotice, alternând atitudini romantice, de adorare a iubitei, cu misoginismul sumbru; Sociale prezintă alunecări în melodramă (Rediviva, Doi săraci, Crăciunul) și încercări în lirica „de idei” (Cristos a înviat, Quando vivimus?); Scrisori disimulează modelul eminescian în tablouri rurale, zugrăvite cu un abundent lexic regional, și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287519_a_288848]
-
și săturarea pântecului. Aceasta omisese satan în calculul lui: că Iisus petrecuse cele 40 de zile în post și rugăciune. Prin puterea rugăciunii de a oferi trupul și sufletul în mâna lui Dumnezeu, omul Iisus a biruit ispita căderii în adorarea materiei. Rugăciunea te învață să te obișnuiești cu renunțarea, chiar și la cele firești, încredințându-te nelimitat voii lui Dumnezeu. Nu vei putea birui ispitele grele și încercările neprevăzute, dacă n-ai exersat renunțarea la trebuințele reclamate de existența biologică
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
zăpadă ca să nu fiu văzut și m-am rugat. Nu puteam să încheg nici un gând. Ședeam mut în fața Dumnezeirii Care Se sălășluia în iesle prin Fiul Întrupat, pentru toată lumea și pentru mine. Nu știu cât timp am stat în acea stare de adorare a icoanei din sufletul meu; la un moment dat lumina se estompa deasupra ieslei și un gând încerca să-și facă loc în sufletul meu. Un gând sumbru se prelungea ca un șarpe viu, gândul de a rămâne în zăpadă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
spiritul olimpic a apărut o dată cu circumscrierea omului în zona profană. Practicarea unor adevăruri despre dreapta cale, înțelepciune, cunoașterea doctrinei, devin factori necesari în interiorul societății, uneori legate de revelație, de divinitate. Între caracteristicile principale ale religiei elementare, apare, de obicei, o adorare a marilor forțe cosmice, a vânturilor, a astrelor și a plantelor, a animalelor, ale stâncilor, sau o religie a spiritelor, a sufletelor, a geniilor cu puteri superioare oamenilor, totul situându-se în sfera semantică a animismului. Ideea de suflet din
Fenomenul olimpic de la antic la modern by Liliana RADU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101004_a_102296]
-
discipolul care nu este tentat de dorința contrazicerii sau distrugerii (simbolice!) a maestrului nu a ajuns la demnitatea de a fi un autentic Învățăcel. Lauda - ca și cârtirea, Înălțarea - ca și căderea, fidelitatea - ca și lepădarea, solidarizarea - ca și lașitatea, adorarea - ca și respingerea sunt secvențe cât se poate de firești ale resurecției umane prin Învățare. Toate fac parte din... legile omenești! În orice operă de discipolat are loc o curioasă contrabalansare dintre iubire și ură, dintre identificare și contestare, dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
și asta pentru că avem de-a face cu realități oarecum incomparabile: intelectualitatea este pur si simplu un segment social, definibil din perspectivă prioritar culturală, având o dinamică specifică; Biserica este o instituție divino-umană, ce presupune o comuniune a credincioșilor Întru adorarea lui Dumnezeu, fiind determinată mundan ( Întrucât este o realitate vizibilă), dar având mai ales o legitimare de ordin transcendental, Întruchipând prezența efectivă a Divinității. În fond, membrii clerului, ca parte a Bisericii, sunt niște intelectuali, după cum și intelectualii fac parte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
mitul lui Cronos care își devorează și își regurgitează copiii este expresia „mito-poetică” a cerului care își adună norii, dându-le apoi drumul, va scrie Mircea Eliade, comentând teoria savantului german. M. Müller își va argumenta ideile plecând și de la adorarea luminii de către vechii indieni. Pentru aceștia, lumina se transforma într-un adevărat zeu. Lumina naturală - prin adorație - va deveni zeul Dyauș, iar focul se va metamorfoza în zeul agni. Aceste nume divine se vor generaliza ulterior în expresia Devas, dată
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
fi doi zei.” în viziunea gnosticilor, creația divină era de ordin spiritual, fiind actul gândirii lui Dumnezeu asupra lui însuși. Universul material - marcat pe vecie de imperfecțiune - este opera demiurgului rău. În concluzie, gnosticii refuzau dogma întrupării lui Hristos; b) adorarea lui Bafomet, un idol cu cap de țap. Era arătat doar celor inițiați. Nu era propriu-zis idol, căci ar fi contrazis ritualul scuipării crucifixului; c) sărutul ca semn al homosexualității. Templierii interogați au precizat faptul că săruturile erau date „la
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
adevăr. La cele unsprezece ore săptămânale dedicate democrației, dascălii nu se mulțumesc doar cu simple prelegeri, discuții și extemporale, ci aplică importanta materie și în situații concrete de viață. De pildă, la marile sărbători naționale, în timpul tradiționalelor frumoase ceremonii de adorare a conducătorilor iubiți, se obișnuiește ca elevii din clasele începătoare să realizeze scurte scenete prin care să arate că sunt zi și noapte pregătiți să-i înfrunte pe străinii veniți să se înfrupte din bunăstarea vǘndǘnă. (Copiii mai mari sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
nimeni faptul că un asemenea demers conduce la note polemice. Creștinii nu pot evita combativitatea într-un Kulturkampf deschis 1. Psalmii ne arată că diferențele dintre „prieteni” și „adversari” sunt constitutive pentru o religie care pune în centru căutarea și adorarea adevărului unui Dumnezeu personal. În același timp, Evanghelia ne vorbește despre paradoxul cruciform al iubirii vrăjmașilor. Prin urmare, pentru orice regulament de ordine interioară, nevoia de a construi alianțe este la fel de acută ca imperativul unui diagnostic corect pus mediului înconjurător
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înainte știința ocazionează ideea unui "monoteism originar care, după dispersie, ar fi devenit politeism". Referitor la cele trei ere ale umanității, Schelling a atribuit Indiei pe cea de-a doua, cea a progresului, cînd, după el, spiritualitatea o ia înaintea adorării forțelor naturii. "Conținutul revelației nu se deosebește de cel al mitologiei, nici de cel al religiei viitoare. Zeii naturii nu sînt făcuți dintr-o altă substanță decît cea a Dumnezeului supranatural...; Hristos exista deja înainte de revelație, dar el era "în
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
absolutul însuși vegetează ca acest om, real, deși cu totul redus și obtuz, om care este venerat în nemijlocita lui viață prezentă ca divinitate. Același lucru îl găsim și în lamaism, unde, iarăși, un om singur se bucură de suprema adorare ca divinitate prezentă. În India însă, o astfel de venerație nu este acordată exclusiv unui singur om, ci fiecare brahman trece deja ca Brahman prin faptul că s-a născut în casta sa, realizînd, deja prin nașterea sa trupească, pe cale
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Hotho, Napoli, F. Rossi-Romano, 1864, traducerea italiană de A. Novellini), Hegel atinge aspecte culturale și artistice ale Indiei. Astfel, la p. 31-21, revine asupra formei simbolice a artei și evidențiază "forța productivă a naturii" în cultul organelor de reproducere: din adorarea puterii procreatoare în forma organelor sexuale au răsărit opere arhitectonice, avînd chiar forma și semnificația acestora. În p. 39 își amintește de cavernele străvechi ale inzilor. În p. 53 subliniază "arhitectura orientală a babilonienilor, inzilor și egiptenilor plăsmuia, pe de
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
luptă visătoare în care orice sfîrșit conduce spre opusul său." În continuare, sînt făcute aprecieri asupra religiei naturale a indienilor (p. 158): "Una din extremele religiei indienilor este materialitatea acestei religii, faptul că ea este o religie naturală, care invocă adorarea obiectelor din natura imediată. Dintre acestea, primul este soarele. Rugăciunea principală a brahmanilor, pe care ei trebuie să o spună de mai multe ori pe zi și pe care o țin în mare secret față de englezi, este adresată soarelui. Acestuia
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
făcut-o prin păcat și îi înfățișează semnificația acestui act în contradicție cu binefacerile lui Dumnezeu. Văzând această separare de divinitate, omul dorește să refacă alianța încălcată și să reia dialogul întrerupt. O face printr-un act de încredere, de adorare, de implorare, de supunere și de mărturisire. Prin recunoașterea greșelii, el se deschide și își mărturisește credința în bunătatea infinită a lui Dumnezeu. Nu este doar o simplă recunoaștere a vinei, ci o „autorecunoaștere” a omului în stadiul în care
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
la intratextu alitatea transprozastică generată prin cores pondență (orientată "pe orizontală"), invocăm dialogul protagoniștilor poveștii de iubire din Cezara, fragment în care se evidențiază faptul că accesibilitatea drumului către iubită nu sti mulează pornirile idilice din partea lui Ieronim: "Simt o adorare în inima mea pentru tine care poate ar deveni amor...dacă...ei bine, dacă nu m-ai iubi tu pe mine" (Eminescu : 2011, II, 81). Legat de apelative, este ușor de sesizat diferența cvasi-generalizată între forma vocativelor din hipertext (operă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu V. Voiculescu cel din sonete: „Catapeteasma morții o sprijin pe-un sonet”; „E dură neclintirea rostirii, truda-i sfântă / să-ntruchipezi nefirea-n poezie, / o catedrală unde oricare piatră cântă”; „Eu cred în adevărul nimbat de Poezie”; „Ucid neantul cu adorarea”; „Ce joc sublim: cu fiece ecou / trezim eternitatea și murim”. Poezia e trăită ca expresie și „joc întru ființă”, autorul fiind convins că „fără poezie, oriunde e noapte”. Altă cale de acces la marile taine și experiențe este iubirea-combustie, iubirea-adorație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288729_a_290058]
-
dorească acest jug și că sufletul găsește în el sclavie și libertate deopotrivă. Violență plăcută care face din abdicarea de la voința proprie, am putea spune, de la conștiința de sine, o bună metodă pentru realizarea totalității ființei. Progresiv, acest scandal al adorării crucii, "nebunie" pentru înțelepții acestei lumi, spunea apostolul, sau excessus monastic, a devenit un element structurant al civilizației occidentale. Pentru unii, acesta este chiar soclul ei incontestabil. În consecință, nu este legitim să ne întrebăm dacă transele contemporane sau toate
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
a fi ca. Transferul în prefăcut / 202. O ontologie a posibilului / 208 • Daniel Turcea. O "fără de nume străvezime". Treptele decreației / 215. Imaginea de sub imagine / 222. O artă a imprezentării / 234 • Poetica lui Ioan Alexandru sau drumul spre ființă. Dus- întors. Adorare și contemplare / 240. Imnele bucuriei, de la asceză la kerygmă / 252. Ce e făcut să crească / 265 • Urma fără formă și apariția deschisă în Poezia lui Petru Creția / 271 • Mircea Ivănescu sau imaginea absenței de imagine / 278 • Aurel Pantea. Poemul ca
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lucrarea închinării 87. Se lasă în voia vederii lui Dumnezeu încă dinainte de a fi, așa cum chipul nevăzut al peisajului se pictează el însuși pe pânza transparentă a luminii care îl învăluie. Poetica lui Ioan Alexandru sau drumul spre ființă Dus-întors. Adorare și contemplare Dacă icoana este chip al invizibilului care ne privește, imaginea ascunsă întipărită în pânza vizibilului, înseamnă că ea se arată în lume (și în lumea poemului) drept fața epifanică a supranaturalului care însuflețește natura. Natura însăși dobândește chip
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acea culme a sfârșitului care nu încetează să ne "înceapă". Drumul poemului - și al imaginii deschise în înțelegere - e prin urmare de la forma naturală la finalitatea ei supranaturală. Drum la sfârșitul căruia atitudinea față de natură atinge două stări: starea de adorare și starea de contemplare. Cea dintâi reprezintă jubilația extatică a ochiului care, ajuns în lumina preagolului iradiant, vede limpede, înțelege mai presus de vedere, se abandonează acestei stări de cumpănă sărbătorească, "o stare de răpire, de pierdere de sine după
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nouă. Pe culmea unde "începe noul eon al Imaginii, al έικον-ului, al icoanei, al chipului"20 evidența invizibilă a originalului nu mai face propriu-zis imagine, aceasta se șterge topită în noul orizont, deși ceea ce ni se dă spre vedere și adorare este o imagine 21. "Așa cum soarbe uleiul lumina de sus, și mirul mireasma de jos, așa icoana absoarbe prototipul până la asemănare, fără să-și piardă caratele propriei personalități"22. Imaginea e doar filtrul, ecranul transparent pe care se proiectează chipul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al lumii. A porni pe drumul Cuvântului, adică pe calea de-a aduce la sânul Logosului tot ce există"35 s-a împlinit în chipul adevărului ca izvor al imaginilor revărsat în privirea extaziată, în bucuria mută a stării de adorare. Drumul s-a așternut până aici între realitatea naturală și Logosul care se înfățișează vederii transfigurate, înălțată în irespirabilul și în insuportabilul transcendentului. Imaginea își desăvârșește natura din perspectiva - dintotdeauna deschisă - a finalității supranaturale, se șterge în evlavie pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
asemănarea cu prototipul 38. "Abia cu treapta contemplativă începe făptura graiului", iar omul "numai când se întoarce, numai când întoarce capul îndărăt spre lume, când trece din adorație în contemplație devine poet"39. Trecerea pragului înspre starea de vârf a adorării echivalează cu smulgerea vălurilor de pe lucruri, dar totodată cu lipsa de chip a acestora în lumea uitată, absentă din icoană. Lumea naturală e dusă atât de sus încât ea se evaporă într-o absolută vacuitate imaginală, "începe să fie irigată
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce se arată în imaginea care orbește și vorbește. În momentul acesta începe povestea graiului. În acest moment se naște poetul"43. Imnele bucuriei, de la asceză la kerygmă Imnele bucuriei sunt expresia conjugată a celor două stări: bucuria extatică a adorării și îndoita bucurie, creatoare, a contemplării; dar și ilustrarea poetică a trecerii typos-ului spre prototip sau a naturii vizibile spre natura invizibilă a imaginii. O poezie ascetică și kerygmatică: trecută prin proba de foc a pustiei, ea urcă pe culmea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]