KorAP: Find »[drukola/base=adverbial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...23 >

554 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

aceeași și în noua ediție a Gramaticii Academiei (2005), integrată doar în perspectiva înțelegerii diferite a predicației. Adverbe precum poiate,firește,negreșit etc. sunt predicate în condițiile prezenței conjuncției că/să ( Negreșit că va pleca.), cu două deosebiri: sunt predicate adverbiale (vol.I, p.594, vol.II, pp.249-251), anulându-se, în felul acesta distincția predicat verbal/predicat nominal,din edițiile precedente; au în același timp și rol de modalizare. În același timp, sub aspectul inventarului, prin exemple conținând adverbul aproape

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
trist să vezi cum speranța e pusă să facă tumbe de circumstanță, ea care s-a născut ca sărbătorile mexicanilor din singurătate.” (O. Paler, p. 199) Ca și complementul, în interiorul propoziției, subiectul reluat este însoțit în mod frecvent de și adverbial: „Atunci Făt-Frumos îi zice și el.” (I. Creangă) La nivelul frazei se produce adesea reluarea subiectului cu dezvoltare propozițională prin pronume demonstrative: aceasta, cu valoare neutră, sau acela. Poziția sintactică a pronumelui se situează între dublarea funcției de subiect și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
iar conjuncția și, o relație de coordonare. Unele elemente relaționale determină specificul semantic al relațiilor sintactice: • dependență, exprimând obiectul: Vorbește despre arbori. • dependență, exprimând o circumstanță: Vorbește printre arbori. Prin planul lor semantic (cvasilexical, la locuțiunile prepoziționale provenind din locuțiuni adverbiale sau la multe locuțiuni conjuncționale), elementele de relație descriu componente semantice specifice, asimilabile în mare măsură celor introduse de termenii lexicali corespunzători: Unele prepoziții își înscriu planul lor semantic specific (relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află într-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mijloace de realizare a relației de dependență. Sunt mărci absolute unele locuțiuni prepoziționale: în ceea ce privește, în privința, cât privește, pentru circumstanțialul referinței, cu tot (totul, toate), pentru circumstanțialul concesiv. În interiorul funcției de circumstanțial, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale derivate de la adverbe și locuțiuni adverbiale de loc și timp sunt mărci ale unor circumstanțiale spațiale și/sau temporale: în jurul, în jur de, în susul, în josul, înaintea, înapoia, de jur împrejurul etc. Prin caracterul lor mai abstract, prepoziții precum de, la, în, cu pot însoți termeni prin care se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
deosebiri, mai ales în manifestarea unității de structură. Aceste deosebiri se concretizează în două subtipuri de enunțuri autonome: • sintetice • analitice Enunțurile sintetice 12 Se caracterizează prin concentrarea întregului lor plan semantic într-un singur termen. În funcție de acest termen, ele sunt: • adverbiale, când enunțul se realizează printr-un adverb (locuțiune adverbială): da, firește, nicidecum etc.: „- Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da.” (I.L. Caragiale) • interjecționale, când enunțul se realizează prin interjecții: vai, off! etc.: „- Bine, Costică, acum vii?... ai venit cam târziu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
deosebiri se concretizează în două subtipuri de enunțuri autonome: • sintetice • analitice Enunțurile sintetice 12 Se caracterizează prin concentrarea întregului lor plan semantic într-un singur termen. În funcție de acest termen, ele sunt: • adverbiale, când enunțul se realizează printr-un adverb (locuțiune adverbială): da, firește, nicidecum etc.: „- Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da.” (I.L. Caragiale) • interjecționale, când enunțul se realizează prin interjecții: vai, off! etc.: „- Bine, Costică, acum vii?... ai venit cam târziu! - Ei, aș!” (I.L. Caragiale) Observații: Enunțurile dezvoltate în baza

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interogativă retorică: • însoțirea elementelor interogative cu adjectivul altul (alta) sau cu adverbe compuse pe baza lui, eventual concomitent cu situarea verbului la potențial-optativ, prezent sau mai ales perfect, sau cu prezența în context a unor comparative sau superlative adjectivale sau adverbiale: „Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pre pământ? Care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?” (A. Russo); • exprimarea în enunțul interogativ-frază dezvoltată a singurului răspuns

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dragul meu, de n-ai mai fi fost.” (T. Arghezi) În planul expresiei, sunt marcate numai enunțurile (sau componentele acestora) negative; mărcile distinctive principale ale acestor enunțuri sunt adverbul de negație nu și conjuncția copulativă nici, întrebuințată în mod frecvent adverbial: „Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui / că sufletul ca țărna mi-i bogat, că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita un câine?” (O. Paler), „Numai tu să nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita un câine?” (O. Paler), „Numai tu să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.” (I. Creangă) În stilul conversației, atât adverbul nu, cât și locuțiunile adverbiale deloc și defel pot constitui și singure enunțuri negative: „- Ai treabă? - Deloc.” (I.L. Caragiale) „- Nenea Anghelache n-a venit? - Nu!” (I.L. Caragiale) Aspectul negativ total sau parțial al enunțului se manifestă, adesea, și prin aspectul negativ al termenilor prin care

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Nu!” (I.L. Caragiale) Aspectul negativ total sau parțial al enunțului se manifestă, adesea, și prin aspectul negativ al termenilor prin care se realizează diferite funcții sintactice sau componente ale acestora; pronume: nimeni, nimic, niciunul, adverbe: niciodată, nicăieri, nicicând, niciunde, locuțiunea adverbială nici că, sau prin care se realizează el însuși ca enunț sintetic: ba: „Ieși ca dintr-o cameră unde nu era nimeni...” (M. Preda), „N-ai avut niciodată presimțirea că vor putea să fie mai mulți?” (B. Fox), „Eu nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dușmani răi, dacă-i pronunți cu prea multă grijă.” (M.Eminescu) „De prin adâncul nopții vin cocorii / Pe care i-am văzut plecând.” (T. Arghezi) Aspectul pozitiv al enunțurilor sintetice este implicit în termenii prin care se realizează: • adverbe (locuțiuni adverbiale) de afirmație: da, așa, bine, desigur, firește, bineînțeles, fără îndoială, de bună seamă etc.: „Fără îndoială, zise el pentru sine.” (M.Eminescu) „- Să le dai la toți! - Bine, dar...” (I.L. Caragiale) „- Da, domnule, asta e!” (I.L. Caragiale) • interjecții: „Iată lacul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mai multe propoziții subiective coordonate nu impune acordul la plural al verbului regent; la subiectivele pronominale el este posibil (de exemplu: „Cine a vândut tabloul și cine l-a cumpărat va/vor avea de suferit.”), dar la cele conjuncționale sau adverbiale nu („Să știi adevărul și să nu-l spui nu este corect.”).” Din formularea Mioarei Avram ar rezulta că subiectul vorbitor poate, în enunțul dat, să întrebuințeze verbul-predicat din „regentă” (=propoziția-predicat), sau la singular sau la plural. În realitate, această

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sau de subordonare), anterioare, relativ autonomă(e) în organizarea enunțului: „Murise Isaac, pământul era încă reavăn, însemna că fusese îngropat de câteva zile.” (P.Sălcudeanu) Observații: Planul semantic pe care s-ar întemeia „realitatea” subiectului este adesea mascat de elemente adverbiale cu funcție sintactică nedefinită: „Atunci, înseamnă că-ți rămân dator pe viață, părinte, spuse Isaac.” (P. Sălcudeanu) În funcție de desfășurarea raportului dintre planul semantic al enunțului sintactic și contextul său extralingvistic, se disting două categorii de subiecte neexprimate: a. subiect determinat

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
te scoli și să apuci încotro-i vedea cu ochii.” (I. Creangă, 150), „Mâni în zori de zi pleca-vom Către schitul vechi și sfânt.” (M. Eminescu, I, 65) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se realizează prin: • adverbe (locuțiuni adverbiale) al căror conținut semantic exprimă locul: aici, acolo, peste tot, pretutindeni, în față, în spate, nicăieri etc. „Și, lovind în față,-n spate, ca și crivățul și gerul Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul.” (M.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Circumstanțialul de spațialitate cunoaște două modalități de marcare a identității sale specifice, adesea interferente: una de natură semantică și alta, situată în planul expresiei. 1. Marca este de natură semantică, în enunțurile în care circumstanțialul se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale); ea este implicită în chiar conținutul lexical al adverbelor de spațialitate, expresie a interpretării lingvistice a coordonatei spațiale din care se constituie cadrul situațional, obiectiv, al unei realități extralingvistice sau subiectiv, al raportului dintre subiectul vorbitor și realitatea-obiect al comunicării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
când se hotărî să se reîntoarcă la hotel.” (M. Eliade, Dionis, 86), „Abia se potoleau lucrurile, că din chiar senin, izbucnea al doilea rând de ceartă.” (M. Caragiale, 123) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se realizează prin: • adverbe (locuțiuni adverbiale): „A mai venit de-atuncea să v-asculte, Voi plopi adânci, cu voci și șoapte multe?” (T. Arghezi, 68) „Aleargă viscolul noaptea / Prin câmpiile Dunării.” (A.E. Baconsky, 70) • substantive: „De săptămâni un roșu cerb / prigoana și-o-ntețește.” (L.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
suna băltărețul peste Cuțarida și se topeau zăpezile, cârciumarul scotea mesele afară, aducea un butoi de vin vechi mai la îndemână și spăla jumătățile.” (E. Barbu, 111) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale sau prin substantive temporale prin conținutul lor semantic, neprecedate de prepoziții), identitatea de circumstanțial temporal rămâne închisă în planul semantic al acestor termeni: totdeauna, niciodată, din când în când, uneori, azi, mâine, ieri, aseară, poimâine, a doua zi, mâine seară

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
1. Circumstanțialul de mod real Circumstanțialul de mod al calității a. simplu; se realizează prin: • substantiv: „Dinții îi sclipeau printre buze a cruzime”. (L. Fulga, 14), „Ce e val ca valul trece.” (M. Eminescu, I, 196) • substantiv întrebuințat, prin elipsă, adverbial: „Când se întoarse Vasile, prin fereastra din față lumina dimineții curgea gârlă, făcând o punte alburie cu un capăt înfipt în sobă.” (P. Dan, 10) • forme verbale-nominale: „A vorbi de viața sentimentală a lui Chopin fără a scoate un cuvânt

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fără a scoate un cuvânt despre muzica lui este o aberație.” (G. Călinescu, C.O., 218), „Bolnavul se ridică din nou, încet, trudindu-se; se coborî din pat, îndreptându-se spre ușă, gata să cadă.” (P. Dan, 7) • adverbe (locuțiuni adverbiale): „Încremenise. Inima îi zvâcnea puternic și loviturile ei se împlântau adânc în tăcere.” (P. Dan, 10) • interjecție: „... Așa încet-încet, haidea-haidea, marțea următoare, pe la asfințit, a ajuns drumețul la straja Craiovei.” (I.L. Caragiale, Mânjoală, 184) b. dezvoltat; se realizează prin diferite

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
I, 71) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Principalele mijloace de exprimare a relației de dependență de la baza circumstanțialului modal sunt elementele relaționale și, mai rar, juxtapunerea. Se juxtapune termenului regent numai circumstanțialul modal infrapropozițional realizat prin adverbe (locuțiuni adverbiale), substantive întrebuințate adverbial, pronume, gerunziu, interjecții sau prin sintagme cu regent substantival (picior peste picior, doi lei etc.). Identitatea de circumstanțial modal a acestor termeni rămâne implicită în natura și planul lor semantic în corelație cu natura și planul semantic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Principalele mijloace de exprimare a relației de dependență de la baza circumstanțialului modal sunt elementele relaționale și, mai rar, juxtapunerea. Se juxtapune termenului regent numai circumstanțialul modal infrapropozițional realizat prin adverbe (locuțiuni adverbiale), substantive întrebuințate adverbial, pronume, gerunziu, interjecții sau prin sintagme cu regent substantival (picior peste picior, doi lei etc.). Identitatea de circumstanțial modal a acestor termeni rămâne implicită în natura și planul lor semantic în corelație cu natura și planul semantic al relației de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
patrie, virtute, nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?” (M. Eminescu, I, 150), • expresii impersonale: „I se făcuse așa de teamă încât a aprins toate luminile.”, • adjective (de obicei la superlativ construit cu locuțiunea adverbială așa (atât) de; cel mai adesea prin intermediul predicatului analitic din care face parte): „Rima plină e așa de grotescă încât duce la cele mai fortuite nonsensuri.” (G. Călinescu, C.O., 56), • adverbe (mai ales la gradul superlativ, cel mai frecvent

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și prin structură, circumstanțiala de progresie este o alternativă sintactică, pentru caracterizarea directă a acțiunii verbale: „Mărgeaua cădea luminoasă prin întuneric și se desfășura din ce în ce.” (M. Eminescu), la gradul de intensitate progresivă a însușirii acțiunii verbale, exprimată adverbial: „... se desfășura din ce în ce mai mult...” sau a însușirii unei realități obiectuale, exprimată adjectival: „ ...se desfășura din ce în ce mai luminoasă...” Pe de altă parte, sensul de 'progresie' se dezvoltă și în afara desfășurării unui raport de proporționalitate: „Noaptea flamingo cel roșu / Apa-ncet încet pătrunde

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
va fi mai puțin loc pentru singurătate și pentru frică.” (O. Paler, Galilei, 127) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se realizează prin: • substantive: Pe măsura răcirii timpului, boala i se agrava tot mai mult. • adverbe: tot, mereu (și locuțiuni adverbiale cu structură similară, constituite pe baza repetării unor pronume, substantive, adverbe):„Legănate de mișcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi și tot mai domol și tot

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]