1,554 matches
-
și gândirea. Ea cercetează gândirea ca proces psihic în complexitatea lui internă și externă adică în legile sale de proces psihic de cunoaștere normală și patologică și în relațiile sale cu condițiile și factorii externi gândirii cum ar fi memoria, afectivitatea, imaginația, stările neurofiziologice, cu evoluția individuală. Logica se ocupă numai de condițiile gândirii normale, corecte luând în considerare formele eronate doar în vederea delimitării și prescrierii formelor corecte de gândire. În această situație logica nu este în conflict cu psihologia ci
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
Ivănescu o cultiva. În consecință, el respinge risipă verbală și evită arborescenta lirica. Așa cum s-a mai spus, recuzita să nu e săracă ci esențială. Într-un moment poetic care traversa canonada antilirică, poezia lui Cezar Ivănescu se Încarcă de afectivitate; ea este ruga fierbinte și sfîșietoare, o implorație deznădăjduita, o muzică tînguitoare care redescoperă omul muritor: sublimul și eroarea coexista, materia folclorica e surdinizata, dar evidență. Această tulpina folclorica a unui baladesc „cultivat”, de un tardiv trubaduresc provoacă o revelație
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
protecție, mediu securizant și climat afectiv suportiv; conferire de status ; reglementare a comportamentelor sexuale), (Mihăilescu, 1993:242) familia monoparentală este un efect al funcției reproductive, se regăsește privind socializarea copiilor, oferă îngrijire și protecție membrilor ei, un climat de strânsă afectivitate, dar este deficitară sub aspectul realizării mediului securizant și în modul de conferire a statusului. Nu îndeplinește funcția de reglementare a comportamentelor sexuale. Părintele singur (fără partener în cadrul familiei) caută relații afective și sexuale în afara familiei. În analizele referioare la
Familie monoparentală () [Corola-website/Science/321764_a_323093]
-
ar trebui să ne mulțumim, în motivarea poziției anticomuniste, cu două observații simple, elementare: această ideologie utilizează sistematic, pe plan intelectual, minciuna, iar pe plan afectiv, ura și invidia. Așadar în ceea ce privește cele două funcții esențiale ale psihicului omenesc - intelectul și afectivitatea - ea se situează în opoziție cu valorile centrale ale fiecăruia: adevărul și dragostea. Iar aceasta ar putea fi de ajuns"" (, "Timpul ce ni s-a dat", vol. 1, ed. Vitruviu, 2000, p. 265) "„Înțelegeam, vedeam cu ochii că în partid
Annie Bentoiu () [Corola-website/Science/307293_a_308622]
-
de psihanaliza clinică și din antropologia implicită acesteia, dar și din cele ale istoriei. Gérard Rabinovitch stabilește substanța conceptului de „destructivitate” sprijinindu-se pe ideile sociologiei fenomenologice (Georg Simmel) și pe cele ale sociologiei comprehensive (Max Weber) legate de studiul afectivității în câmpul social. El se inspiră din ipoteza „pulsiunii morții” în versiunea sa heterodestructivă (pulsiunea distrucției) pe care psihanaliza a conceptualizat-o și care este ecoul conceptului kantian al Răului radical. Noțiunea de „destructivitate” se dovedește a fi un concept
Gérard Rabinovitch () [Corola-website/Science/335720_a_337049]
-
și a purtat corespondență cu Sigmund Freud. Este autorul mai multor cărți de psihoanaliză. Născut în Alsacia, a fost mobilizat în armata germană în perioada 1914-1918. A studiat medicina la Berlin, dar și-a prezentat lucrarea de diplomă cu titlul „Afectivitatea în schizofrenie” în anul 1919 în Franța. A lucrat cu Eugénie Sokolnicka, asistentă a lui Sigmund Freud în Franța. În 1923 a deschis primul cabinet medical de consultații psihanalitice în Franța, la spitalul Sainte-Anne, plasat sub conducerea științifică a lui
René Laforgue () [Corola-website/Science/334862_a_336191]
-
care a contribuit la dezvoltarea ei. Conștiența se poate clasifica în: Conștiența presupune percepție (reflectarea în SNC a evenimentelor din lumea înconjurătoare), memorie (un stocaj și destocaj continuu de informații asupra evenimentelor interne sau externe), integrare gnostică, atenție, activitate volițională, afectivitate etc. Nivelul conștiinței depinde de nivelul de excitabilitate cerebrală, impunând sistemului nervos inițial starea de veghe. Prin urmare, conștiența desemnează funcția de sinteză integrativă a întregului sistem nervos, care pe fundalul stării de veghe, integrează mesagele parvenite prin aferențele senzitivo-senzoriale
Conștiență () [Corola-website/Science/318699_a_320028]
-
a proiectat și oferit semenilor personaje, situații și evenimente noi, încercând pe această cale să își depășească propria condiție, să își învingă temerile, să fie puternic întâi în gând, pentru a încerca apoi să fie puternic și în realitate. Întreaga afectivitate umană așteaptă noutatea minții pentru a se trezi la viață, pentru a-și explora și satisface enormul potențial de implicare pasională. Enorma mulțime de povești și mituri create cu milenii în urmă și care farmecă spiritul și acum, arată cât
Fantezie () [Corola-website/Science/308537_a_309866]
-
de mediul social este evidențiat prin studiile asupra gemenilor univitelini crescuți în familii separate, care prezintă caracteristici psiho-comportamentale surprinzător de asemănătoare, deși au fost crescuți separat și în medii sociale diferite (factorul “nature”). <br> Factorul “nature” al hrănirii copiilor cu afectivitatea și informațiile de care au nevoie în procesul dezvoltării abilităților este de asemenea foarte clar evidențiat de proporția foarte mare de performeri antrenați de buni pedagogi. <br> Dacă pentru copii ca Mozart, care au manifestat abilități inexplicabile factorul “nature” a
Concepte despre supradotare () [Corola-website/Science/308595_a_309924]
-
era preconizat sub forma unui organism perfect și în care fiecare cetățean se identifică prin interesele sale. Conform ideilor lui Platon, societatea este divizată în trei categorii: Cele trei categorii corespundeau celor trei elemente ale sufletului uman: rațiunea, voința și afectivitatea. Platon nu considera "democrația" forma ideală de guvernare, deoarece excesul de democrație se transformă în "anarhie", care este mediul propice de apariție a "tiraniei". Abuzul de putere este definit prin neglijarea legii ("nomos") de către cei care o exercită. Dacă Platon
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
pentru armonia spiritulă în cadrul cuplului și contribuția la un mai bun control al sarcinii. Stockham scrie , “... Karezza înseamnă “să manifești afecțiune atât în cuvinte cât și în gesturi”, și când asta se aplică uniunii care reprezintă manifestarea celei mai adânci afectivități umane, împlinirea iubirii, este folosită ca o tehnica pentru a realiza o uniune sexuală controlată." Așadar în practică, conform lui Stockham, este mai mult decât control de sine, este o comuniune în care cei doi parteneri se ajută reciproc pentru
Continență sexuală () [Corola-website/Science/327702_a_329031]
-
lacrimile patimii? 1552. Amurgul este istoria patimilor iar răsăritul născătoarea lor în lumea visului hărăzit de păcat. 1553. Patima realității este visul, al iluziei realitatea și astfel patima ține înlănțuite visele acestei lumi de Adevărul Absolut. 1554. Alături de cunoaștere și afectivitate nu se află voința pentru definirea conștiinței noastre ci patima. 1555. Câte valuri de sânge nu au curs pe obrazul istoriei pentru că undeva cândva a fost înțeleasă greșit patima. 1556. Patima este mireasa destinului acestei lumi. 1557. Numai în sufletul
ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/93_a_112]
-
mai importantă decât altele, și caută să o scoată în evidență. Printre altele, pentru aceasta există procedeul schimbării topicii asociată cu accentuarea mai puternică a secvenței respective. De multe ori, aceasta este în același timp rema. Alteori, vorbitorul își exprimă afectivitatea prin schimbarea topicii. Un exemplu pentru aceasta este în unele limbi plasarea tipurilor de atribut adjectival care în sintagma neutră se plasează după substantivul determinat, înaintea acestuia. Exemple: În limba română topica este relativ liberă, adică nu este fixă, ca
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
a este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în comportamentul și activitatea noastră cotidiană ca și cogniția. Nu întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul relației rațiune-emoție, cu exagerările cunoscute - în direcția supraestimării rațiunii și subestimării afectivității sau în direcția supraestimării rolului trăirilor emoționale și subestimării rolului rațiunii. În mod firesc, opozițiile exclusiviste și absolutizările unilaterale nu pot conduce decât la soluții eronate. Realitatea psihologică a omului este de așa natură că nici una din cele două componente
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
trăirii emoționale stă interacțiunea dintre subiect și situație. Semnificația care acționează ca factor determinativ în apariția emoției rezultă din raportarea proprietăților obiective ale stimulului la așteptările și stările de motivație ale subiectului. În lumina celor de mai sus, putem defini afectivitatea ca fiind ansamblul proceselor psihice care reflectă, sub forma unor trăiri subiective specifice, raportul de concordanță, respectiv, discordanță, dintre dinamica evenimentelor interne (stările proprii de necesitate, motivație) și dinamica evenimentelor externe (stimulii, situațiile obiective și proprietățile lor). Procesele afective, indiferent
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
situațiile obiective și proprietățile lor). Procesele afective, indiferent de forma în care se structurează, pun în evidență câteva trăsături comune, și anume: polaritatea, intensitatea, durata, convertibilitatea și ambivalența. a reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri afective. Afectivitatea reflectă raportul de concordanță sau discordanță dintre dinamica stărilor interne de necesitate și dinamica evenimentelor, a situațiilor obiective externe. Între stimulii interni și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror efecte sunt tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
proceselor afective pe primul plan se situează valoarea și semnificația obiectului pentru subiect. Nu obiectul în sine este important, ci relația dintre el și subiect, întrucât numai într-o asemenea relație obiectul capătă semnificații, în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor. Afectivitatea îndeplinește funcții de alertă și activare energetică, de selectare și potențare a comportamentului, în raport cu stimulii și posibilitățile satisfacerii trebuințelor. Afectivitatea are atât o funcție reflectorie, cât și una adaptativ reglatorie. Ea organizează conduita, susține energetic activitatea, dar poate să o
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
relația dintre el și subiect, întrucât numai într-o asemenea relație obiectul capătă semnificații, în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor. Afectivitatea îndeplinește funcții de alertă și activare energetică, de selectare și potențare a comportamentului, în raport cu stimulii și posibilitățile satisfacerii trebuințelor. Afectivitatea are atât o funcție reflectorie, cât și una adaptativ reglatorie. Ea organizează conduita, susține energetic activitatea, dar poate să o și dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată. Funcția esențială a afectivității în raport cu întreaga viață psihică este aceea de susținere
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
a comportamentului, în raport cu stimulii și posibilitățile satisfacerii trebuințelor. Afectivitatea are atât o funcție reflectorie, cât și una adaptativ reglatorie. Ea organizează conduita, susține energetic activitatea, dar poate să o și dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată. Funcția esențială a afectivității în raport cu întreaga viață psihică este aceea de susținere și potențare energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o ființă capabilă să vibreze, să empatizeze, să se transpună și să trăiască în plan intern raporturile sale cu lumea. Afectivitatea nu dispune
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
reflectorie, cât și una adaptativ reglatorie. Ea organizează conduita, susține energetic activitatea, dar poate să o și dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată. Funcția esențială a afectivității în raport cu întreaga viață psihică este aceea de susținere și potențare energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o ființă capabilă să vibreze, să empatizeze, să se transpună și să trăiască în plan intern raporturile sale cu lumea. Afectivitatea nu dispune de structuri operatorii, deoarece este un proces pulsional, tensional. Raporturile afective cu lumea
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
esențială a afectivității în raport cu întreaga viață psihică este aceea de susținere și potențare energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o ființă capabilă să vibreze, să empatizeze, să se transpună și să trăiască în plan intern raporturile sale cu lumea. Afectivitatea nu dispune de structuri operatorii, deoarece este un proces pulsional, tensional. Raporturile afective cu lumea sunt foarte fluide, parcurg o succesiune de stări ce nu pot fi subordonate sau manipulate prin intervenția unor operații automatizante. Putem vorbi cel mult despre
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
operații automatizante. Putem vorbi cel mult despre o serie de structuri și reacții emoționale de diferite tipuri, de expresii emoționale dintre care unele sunt înnăscute și identice la toți oamenii, iar altele sunt dobândite prin învățare, imitație și chiar convenționalizare. Afectivitatea este trăită în plan subiectiv ca o vibrație concomitent organică, psihică și comportamentală. Ea este tensiunea întregului organism cu efecte de atracție sau respingere, căutare sau evitare. Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului cu lumea sau cu sine. Afectivitatea
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
Afectivitatea este trăită în plan subiectiv ca o vibrație concomitent organică, psihică și comportamentală. Ea este tensiunea întregului organism cu efecte de atracție sau respingere, căutare sau evitare. Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului cu lumea sau cu sine. Afectivitatea reprezintă reflectarea lumii în subiect și vibrația subiectului în lumea sa. Trăirile afective constituie deci produsul afectivității, ele sunt concomitent stare și acțiune, concentrate intern, dar și șuvoi neîntrerupt de manifestări exterioare. Trăirile afective pot fi: trăiri afective primare, care
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
întregului organism cu efecte de atracție sau respingere, căutare sau evitare. Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului cu lumea sau cu sine. Afectivitatea reprezintă reflectarea lumii în subiect și vibrația subiectului în lumea sa. Trăirile afective constituie deci produsul afectivității, ele sunt concomitent stare și acțiune, concentrate intern, dar și șuvoi neîntrerupt de manifestări exterioare. Trăirile afective pot fi: trăiri afective primare, care au un caracter spontan, fiind mai apropiate de instinct, mai slab conștientizate și raționalizate, (tonul afectiv al
Afectivitate () [Corola-website/Science/298493_a_299822]
-
a lui Cheiḫ al-Nafzăwi (sec XI), Risala al-Qiyân (Epistola sclavelor cântărețe) de Al-Ğaḥīẓ (780 -869). Este demn de menționat faptul că iubirea este un sentiment aflat în strânsă legătură cu organul inimii. În tradiția islamică, inima (qalb) reprezintă nu organul afectivității, ci pe acela al contemplării și al vieții spirituale. Inima reflectă spiritul, căci în psihologia musulmană inima sugerează gândurile cele mai ascunse, cele mai secrete, cele mai autentice, baza însăși a naturii intelectuale a omului”. Totul concură către o cunoaștere
Poezia ’umayyadă () [Corola-website/Science/329355_a_330684]