1,915 matches
-
ceea ce vrea ea. Nu-i dă această satisfacție. Dă-i cu tifla. — N-ai mai vorbi așa dacă ai fi citit tot interviul. — Hai să aruncăm o privire, spuse Adrian. Lua ziarul de la Șam, găsi pagina cu pricina și se afunda tăcut în lectură. După câteva clipe se porni să râdă pe înfundate. — E isteața, nu ți se pare? — Serios? îl întreba Șam glacial. — Cum e țipă? se interesa Adrian, continuându-și lectură. — E atrăgătoare, dar frigida. Are picioare că lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
fiecare dintre noi ceva interesant. Nenumărate variante de culoare, cu pete picturale care ne fac privirile mai sensibile, oferă un grad mare de interes. Așezarea în pagină, elementele îmbucurătoare sunt specifice doar acestui tablou. De la depărtare, pare ceva simplu, dar afundându-te în tainele lui, totul devine ceva complex. Întregul univers începe de la o vază reprezentată în culoarea maro cu nuanțe care fac parte din acea scară a culorilor, începând cu un maro închis și terminând cu un maro alburiu care
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
jur. Drept, neobișnuit de drept, o linie ferată străbate parcă înzăpezita câmpie. Traversele negre, ce se ivesc din loc în loc prin zăpadă, barează calea curgătoare a șinelor ce sclipesc ascuțit printre fulgii mișcați de vântul aspru. Se înserează deja. Îmi afund fața în cojocul îmblănit și plâng. Trebuie să ajung neapărat la linia ferată...Cu ultimele eforturi, mă târăsc până acolo, dar nu vine nici un tren... Am rămas singur acolo, în imensitatea albă. Și cerul s-a luminat, acoperindu-și înaltul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cartea Ce poate fi mai frumos decât cartea? Nimic. Este o plăcere să citești o carte, să pătrunzi în intimitatea ei și să-ți imaginezi lucrurile așa cum sunt descrise acolo. Când citești o carte, părăsești treptat lumea realului și te afunzi în cea a imaginarului. Dacă aș încerca să vă spun care a fost cea mai frumoasă carte citită, aș răspunde: Aventurile lui Huckleberry Finn, sau poate Călătoriile lui Gulliver, dar nu..., mai bine Comoara din insulă. Citind cartea, te transpui
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
decât niște inscripții pe pietre funerare sau destinatari misterioși ai unor poezii. Tot datorită Sabinei l-a descoperit pe Klimt. Și toate astea se petreceau pe când ea se Îndepărta cu rușine și disperare de limba sa maternă pentru a se afunda cu voluptate În brânză, brazdă, viezure, barză sau varză, limba de damă de companie a mamei sale și profă de germană pentru copiii nomenclaturiștilor luminați. 39. Flavius-Tiberius Încerca să clasifice, cu puținele sale cunoștințe, mulțimea de lucrări din atelier după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zise ea. Uite cine a venit. Am ajuns sub copac și m-am aplecat, iar ea s-a ridicat pe jumătate, apucându-mi brațele cu mâinile ei solide, calde sub soarele verii, reale. M-a strâns tare și ne-am afundat amândoi în șezlong. Am rămas așa vreme îndelungată, ținându-ne strâns, cu fața îngropată unul în gâtul celuilalt, respirând și stând nemișcați. Te simți bine? am întrebat aproape în șoaptă, cu gura sub lobul urechii ei. — Mda, așa cred. Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fiu în stare să-mi silesc picioarele să iasă din amorțeala lor adâncă și să fug. Ceva violent se izbi de celălalt capăt al sofalei, iar zdruncinătura puternică ce urmă mută totul din loc. M-am lăsat pe partea dreaptă, afundându-mi degetele în brațul de pânză moale, încercând să mă opun impulsului care m-ar fi aruncat la podea și reușind cu greu. Așezându-mă iarăși, m-am agățat bine cu o mână de brațul sofalei, iar pe cealaltă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
adesea un mascul mare și dur - se fixează asupra unei singure surse de hrană. Nimeni nu știe de ce fac asta. Ce încerc să spun e că nimeni nu știe foarte multe despre oricare dintre animalele astea. Cuvintele domnului Nimeni se afundau în mâlul din mintea mea. Mi-am dat seama că nu-mi va fi ușor să le scot din nou la iveală odată ce aveau să dispară. Îmi pare rău, am zis. Știu că vreți să ajungeți la ceva anume, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai întâi în picioare și apoi am căzut în mâini și în genunchi cu niște bufnituri zdravene și niște clefăituri înfundate. Iarba udă și pământul îmbibat de apă săriră în lături când vârfurile bocancilor mei, genunchii și mâinile întinse se afundară în cratere de noroi rece, aspirant. — Să n-o pierzi, zise vocea fetei. Țigara îmi căzuse din gură când aterizasem și zăcea, scoțând rotocoale de fum, în iarba noroioasă, udă. Am ridicat privirea. — Și începe să faci ce ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se duseră. Coridoare de serviciu, tobogane de acces, jgheaburi de inundație, o veche fabrică unde razele lanternelor, în trecere, descoperiră gâturile ruginite ale mașinilor de cusut și tricotat răsturnate și aruncară umbre de jurasic peste pereții de cărămidă - istoria se afundă în adâncuri - și apoi am străbătut parcări subpământene, arhive și pivnițe abandonate, zone de depozitare. Strecurându-ne prin deschizături, cățărându-ne pe molozuri, coborând scări de ciment pe care scria DOAR PENTRU PERSONAL în măruntaiele unor clădiri părăsite și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lui Tekisui și era mulțumit că fiii săi puteau studia cu el. Isamu mai știa și că Shotai-Mu pun mare preț pe tăcere și izolare, și că din această pricină Tekisui nu construise un templu sau o bibliotecă, ci își afundase noua școală adânc în pământ pe fundul văii. Isamu ajunse la concluzia că e mai bine să-și lase fiii să învețe. Într-o noapte, un neguțător surprins de o furtună puternică bătu la ușa lui Isamu. Isamu dădu ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în vizită. Gura de lame Occam și ranchiună a chibzuinței se deschide și apoi se închide. Branhii retezate de elipsă se umflă și se dezumflă. Ochiul ludovicianului este un zero negru ca noaptea, o picătură de cerneală, o gaură întunecată afundată adânc în lume. Rechinul-gândului pare să asculte. Sau să gândească. Undeva foarte jos, ochii mei zbat în somnul profund. Coșmaruri. M-am trezit dintr-odată, intrând în panică atunci când am văzut cuverturile nefamiliare care mă acopereau și, ca prin ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
continua așa mult timp. O să mai leg unul de el, doar ca să fim siguri. Cum te descurci cu nodurile? — Păi, mă descurc... Am tăcut, arătând peste umărul doctorului, în largul mării. El se întoarse chiar la timp să vadă butoiul afundându-se sub apă și dispărând. — Ei, asta-i. Rămase tăcut un moment, uitându-se la oceanul gol. — Scout, oprește motorul. Eric, pârghia de colo. Aruncă ancora. — Unde s-a dus? strigă Scout de pe puntea superioară. — S-a scufundat, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-se în jos la mine. Expresia ei deveni liniștită, nemișcată, serioasă. Se aplecă și mă sărută o dată, de două ori, tandru, pe buze. — Ești uluitoare, am șoptit. Îmi zâmbi într-un fel aproape sfios, apoi se aplecă și mai tare, afundându-și fața în gâtul meu. Și tu, zise și cuvintele îmi răsunară în urechi ca o răsuflare întreruptă. Am cuprins-o cu brațele, dar ea se eliberă, având pe chip zâmbetul acela tăios, mai familiar. — Haide, mă mângâie pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Iti zic eu. Și ploaia e plécuté. S-au ridicat și au fugit În drum. Ploua mérunt și cald și ei fugeau desculț cu pantalonii suflecați pîné deasupra genunchiului. S-au oprit apoi În némol și, mișcîndu-și Încet picioarele, se afundau. Își rîdeau unul altuia Îngropați În némol, că doi copaci tineri, care Își urméresc frunzele crescînd. 14 Se strecurase boală că un puf alb de pe copacii mari din fața școlii, care le intra În nas și În ochi. VÎntul ușor Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
cu apé dulce, pionierii se ghiftuiau și se stropeau cu apé dulce. Dar strézile degrabé se goleau și pionierii umpleau scérile cinematografului tapițat cu afișe cu lupi și iepuri care danseazé pe gheațé. Orașul Își recépéta liniștea. El parcé se afunda În ea și pérea mai técut că niciodaté și pérea chiar trist, de parcé În el nu mai locuia nimeni, numai mașinile care mai treceau pe stradé și bucéțile de baloane care li se prindeau de roți, se Învîrteau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
un descîntec din G. Dem. Teodorescu, un braț de... mărarul calului. Firește, nu deschidea nici o broască, nici un zăvor. Era un băiat cu un comportament destul de contradictoriu. Cînd plin de bunăvoință și protector, cînd închis în el, zgîrcit la vorbă. Se afunda mereu în visare, cu gîndul dus dincolo de dunga orizontului. Mai ales după ce ne străduiam să descifrăm semnele lăsate de labele păsărilor în lut, ca pe un pergament zgrunțuros și Rusalin rostea cuvîntul magic Ninive. Cineva ne-a trimis scrisori cuneiforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
avut timp să-și încarce ar-ba-le-te-le? Săgețile pătrunseră până-n hipotalamus. Creierul mic își pierdu echilibrul. Șepcarul căzu la pământ, cu capul într-o imensă ladă cu mortar. Fără să știe de ce, își târî picioarele dincolo de parapetele de fier și se afundă cu totul în nămolul cenușiu care îl îmbrățișă cu răcoare binefăcătoare. Ce bine-i aici, iarba e plină de rouă, soarele se întrezărește încălzind cu blândețe trupul întins cu fața în jos în nămolul pufos și umed. Din trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
care linchea puțin din cubuleț și cădea fulgerător. Cu lăbuțele în sus, nedumerirea imprimată pe chip îi oferea acea iluminare în fața uluitoarelor porți ale templului morții. Seara, cădea frântă în patul ei, pe perne mari și pufoase, în care se afunda până a doua zi, în somn vizitând palate imense, toate din marmură cu statui de aur, șobolancele îmbrăcate în haine de purpură, cu ochi de smarald și gheare de argint și șobolanii, cu haine de paradă pe care luceau decorațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trăi în plin soare. Și totuși frica de soare, de libertate și chiar de propriile posibilități ne împiedică să părăsim mediul nostru obișnuit. Această frică ne obligă să acceptăm imobilitatea, întunericul și mocirla. Astfel, cu fiecare zi care trece, ne afundăm din ce în ce mai mult în mlaștină. Cu fiecare zi petrecută în același mediu, ne este din ce în ce mai greu să îl părăsim. În consecință, oamenii își găsesc refugiul în a căuta mijloace cît mai eficace pentru a îndepărta mirosul și a găsi preocupări plăcute
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
cu zi. Oare simțea, așa cum numai sufletul pur de copil poate să o facă, apropierea nemiloasei lor despărțiri? Pe o ridicătură de pământ, atenția copilului fu atrasă de o blană verde și groasă. La Început, a mângâiat-o cu palmele, afundându-și cu delicatețe degetele În ea, apoi, mergând În genunchi s-a căznit a prinde cele câteva pete strălucitoare care alergau de colo-colo pe covorul bogat, din mușchi de pădure. Câteva raze de soare Își găseau, după cum adierea vântului clătina
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
transformă proza ei într-un kitsch. Termenul de comparație care ne vine imediat în minte este desenul cu „răpirea din serai“ de pe carpetele turcești. Iată o scenă din schița Pe bulevard: „Ridicându-și faldurile rochiei lungi, Francesca coboară treptele terasei, afundându-și pașii în nisip, spre mal. În urmă, așezat la masă, Alex îi privește eșarfa de pe umeri, care, bătută de vânt, profilată pe marea care începe să se întunece din adâncuri, pare o pânză de catarg.“ Ce poate fi mai
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Înmăr murite locului ca să nu se prăvale unele peste altele. Ai zice că fiecare e capătul dinafară al unui tunel ce coboară În pîn tecele pămîntului. Înăuntru, sub bolțile de cărămidă, butoaie ce nu mai apune din ce În ce mai mari, pe măsură ce te afunzi În grotă. Meșteșugul cultivării viței și al stoarcerii vinului nemții l-au adus din Valea Dunării Superioare și de pe țărmurile Mării Suabiei. Pare se că, În Europa, vița-de-vie nu răzbate la nord de linia care unește Tokaj cu Sătmarul, ținut
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
diavolului. Numai că acesta s-a arătat mai viclean decât adversarii săi și a reușit să-i corupă, împingându-i „puțin câte puțin spre păcat” și „unindu-i cu femeile”. „Atunci, nemaifiind primiți în ceruri din cauza păcatelor în care se afundaseră, îngerii căzură din nou pe pământ” (Inst. div. II, 15,3), astfel încât deveniră sateliții lui Satan, adică demoni. Copiii lor, născuți din legăturile cu fiicele oamenilor, s-au așezat în straturile atmosferei sublunare, formând aici categoria demonilor tereștri. Demonii își
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prins, ca și cum nici nu s-ar fi ostenit să se mai ascundă. "A, e simplu ! Ia să vedem! Așaaaaaa..." spuse primul și întinse mâna să-i atingă hainele. Dar în loc de postavul aspru al hainelor bătrânului cabanier, degetele i s-au afundat într-o țundră mițoasă sau așa părea : "Ești nou pe aici ?" întrebă copilul. "Nu" veni răspunsul. "Ești cioban?" " Da." " Atunci cum de ți-ai lăsat turma ? Nu se aude nimic altceva" spuse copilul. Și, într-adevăr, se făcuse atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]