406 matches
-
zece ologi, ca douăzeci de epileptici... Continuam să stau cu ochii larg deschiși în întuneric. Zenobia dormea liniștită lângă mine. Prin ușă auzeam lamentațiile, acum înăbușite, ale lui Petru. Încercam să nu mai văd spasmele broscuței aceleia. Pe sub jocul ei agonic simțeam cum se declanșa, neclar și perfid, începutul revanșei. Pierdeam treptat obișnuita forță a refuzului, putința de a mă opune tentațiilor inverse. Mă ispitea din ce în ce mai mult ideea-capcană de a-mi folosi conștient și meschin posibilitățile. În asemenea momente greutatea e
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
venit pe navele de sclavi strămoșii noștri. Glasul lui Bouche Dorée îi revenea în memorie în nopțile în care, alături de soldații republicani, scruta linia frontului și încerca să pătrundă cu privirea întunericul întrerupt de rafalele de armă și de urletele agonice. Atacurile de noapte erau cele mai cumplite, amestec de energie fizică dezlănțuită într-un orgasm ucigaș și de icnete ce ascund agonia ignobilă a răniților de moarte. În acele clipe, Corto se în toar cea pe firul viselor sale către
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întîmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întâmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tot asta făcea de-o viață Întreagă, dar pentru țâncii de la oratoriu fusese o adevărată probă. Ținuseră piept ca niște eroi, don Tico bătea cu cheia lui În aer, clarinetele scheunau epuizate, saxofoanele behăiau asfixiate, trombonul și trompetele scoteau țipete agonice, dar nu se lăsaseră, până În sat, până la poalele costișei care ducea la cimitir. De câtva timp Annibale Catalamessa și Pio Bo doar se prefăceau a cânta, Însă Jacopo Își onorase rolul lui de câine păstoresc, sub ochiul plin de binecuvântări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
enciclopedic, decât să probeze satisfacții estetice „tradiționale“. Esteticul trece pe plan secund, ceea ce primează acum este sapiențialul. Acesta este narat, recurgându-se la toate strategiile romanescului; și romanescul contează numai În măsura În care Întreține vie foamea sapiențială. Totul este subsumat acestei Încercări agonice de a resuscita golemul textului. Mașinărie monstruoasă, cu mii de tentacule și papile prin care se absoarbe și se anihilează realul. Poate că această nouă etapă „foiletonislică“ a romanului este necesară, caracterizând epoca de alexandrinism cultural specifică postmodernismului. 4. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
admiratori: Pulă, Muci, Țîțe, în Drumețul incendiar, în primele volume ale lui Gellu Naum, în anumite texte ale lui Gherasim Luca și Stephan Roll ș.a.m.d.), minimalizare parțial explicabilă prin „rigorile” pudibond-academizantului regim comunist. Desprins dintr-un simbolism/impresionism agonic și coagulat inițial în jurul revistei Simbolul (1912), grupul tinerilor Ion Vinea (Iovanachi), Tristan Tzara (Samyro), Marcel Iancu și Adrian Maniu - cărora li se vor alătura Jacques G. Costin și alții - reprezintă ceea ce critica a numit preavangardismul românesc, avîndu-i ca repere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Neagoe Basarab a rezidit din temelii mănăstirea Snagovului. 15. Cum a scăpat din platanul porții, primul lui gând a fost să ajungă la Comoșteni, care încă se numea Coteni. N-a ajuns imediat, bineînțeles. În noaptea incendiului, s-a târât agonic până la malul lacului, gândindu-se cu groază instinctivă că ar putea să cadă în apă. Era ca și prima oară, un șuvoi șerpuitor, de data aceasta incolor, strălucind uneori precum apa în lumina soarelui. S-a privit în luciul bălții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de piatră, în grădina de verdețuri. Încerc să-l urmez și eu cu pas săltăreț și mă lovesc cu piciorul de zid. Au. — Totu’n regulă ? Nathaniel se întoarce către mine. — Da ! spun radioasă, în ciuda faptului că piciorul îmi zvâcnește agonic. Îhm... ce verdețuri frumoase ! Arăt spre grădină cu admirație sinceră. Are formă hexagonală, cu mici cărărui între diversele parcele. — Tu ai făcut toate astea? E incredibil. — Mersi. Și mie îmi place. Îmi zâmbește. Mă rog. Uite și rozmarinul tău. Scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
câteva clipe și se întoarse ca să-l privească. Și nu mă refer la măcel, nici la preparativele pe care le fac. Ci la ce înseamnă într-adevăr: sfârșitul unei epoci din Istoria oamenilor, ultimul război între trecut și viitor, horcăitul agonic al unei lumi care se duce... — Credeți că nu mai e nimic de făcut? — Nu. El are dreptate. Dacă Omenirea se îndreaptă spre autodistrugere, nu eu voi fi acela care să o poată opri. Dar în America de Nord s-au obținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
crezi că poți să distrugi mai bine o pădure ecuatorială decât cu asta? Fiindcă durerile o apucaseră din nou și-o împungeau cu forță, Alice a închis ochii. Și-a arcuit spatele și-a lăsat să-i scape un geamăt agonic, prelung și profund. Apoi a simțit pe frunte mâna tremurătoare și transpirată a lui Jake. —Of, Al, draga mea, nu-ți face griji... —Ai chemat moașele? a gâfâit ea. Cred că ar fi timpul să vină încoace. Jake a sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o fesă, nu mai judeca limpede. Transpirațiile, amestecate, făceau pielea alunecoasă, alte secreții sporeau neaderența palmelor, Își scăpau din mîini, se prindeau iar, dar nu de tot, abia cît să sporească zvîrcoleala; un animal cu trei coloane vertebrale gemea, zbătîndu-se agonic: s-a liniștit treptat, pe părți componente - ultima, Thomas. Nici nu mai știa care din cele două femei l-a eliberat, oral, după ce, pe rînd, amîndouă Îl primiseră, cum era rînduiala lumii, În trupurile lor. Încovrigate, ca niște pisici mari
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
drumul la televizor și erai aproape c-un picior În iad, iar după miezul nopții erai cu totul, știa Rusoaica bine, uneori călca și ea acolo, la ore mici. Trebuia să se convingă cu ochii ei; privea trupurile zvîrcolinde, prinse, agonic, În orgasme devastatoare: ce bărbat putea să mai gîndească atunci, fie el și președintele Americii? - știa ea bine povestea cu trabucurile și stagiara; ce femeie se mai putea gîndi la copiii ei cînd, prinsă de același blestemat de orgasm, delira
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
agoniei ca elan exaltat de propria lui inutilitate sau ca zbucium cu finalitatea în el însuși. În fond, agonia înseamnă frământare între viață și moarte. Întrucât moartea este imanentă vieții, aproape întreaga viață este o agonie. Decât, eu nu numesc agonice decât momentele dramatice ale acestei lupte între viață și moarte, când fenomenul prezenței morții este trăit conștient și dureros. Agonia adevărată este aceea în care treci în neant prin moarte, când sentimentul sfârșelii te consumă iremediabil și când moartea învinge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de sfârșeală continui să trăiești. Unde este lupta din fantezie în această frămîntare? Nu are caracter de definitivat orice agonie? Nu este ea asemănătoare unei boli de care nu ne mai putem scăpa, dar care ne torturează cu intermitențe? Momentele agonice indică o înaintare a morții în viață, o dramă în conștiință, rezultată din ruperea echilibrului dintre viață și moarte. Ele nu sânt posibile decât în acele senzații de sfârșeală care scoboară viața înspre minusul ei absolut. Frecvența momentelor agonice este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Momentele agonice indică o înaintare a morții în viață, o dramă în conștiință, rezultată din ruperea echilibrului dintre viață și moarte. Ele nu sânt posibile decât în acele senzații de sfârșeală care scoboară viața înspre minusul ei absolut. Frecvența momentelor agonice este un indiciu de descompunere și prăbușire. Moartea este ceva scârbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasă. Chiar atunci când vrei să mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru dorința ta. Vreau să mor, dar îmi pare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o presimte, deși o poartă în el. Și fiecare om poartă nu numai viața, dar și moartea sa. Viața nu este decât o îndelungă agonie. Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Spuneți că disperarea și agonia sânt valabile numai ca preliminarii, că idealul este depășirea lor, că viețuirea îndelungată în ele duce la automatizare? Vorbiți de drumul bucuriei ca de singurul salvator, iar pe celelalte le disprețuiți? Numiți viețuirea în momente agonice o stare de egoism și găsiți generozitate numai în bucurie? Ne propuneți bucuria: dar cum s-o primim din afară? Căci dacă ea nu crește din noi, nu izvorăște din rezervele și ritmul nostru interior, orice intervenție exterioară este sterilă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a se bucura? Bucuria va fi o stare paradiziacă, dar ea nu poate fi câștigată decât printr-o evoluție firească, printr-un proces natural. S-ar putea foarte bine ca la un moment dat să sfârșim cu dramatismul momentelor agonice și să intrăm într-o regiune de seninătate paradiziacă și de bucurie calmă. Oare pentru mine porțile paradisului să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem bucura, ne mai rămâne doar drumul tuturor suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor agonice până la ultima expresie, să trăim drama noastră lăuntrică la paroxism, în mod absolut. Nu ne mai rămâne decât suprema tensiune, după care se va mai vedea doar o dâră de fum... Căci focul din noi va arde totul. Bucuria nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
paradisului, fiindcă tensiunea sublimă și generozitatea radicală întrec orice viziune paradiziacă. Posibilitățile de renaștere continuă, de transfigurare și intensificare a vieții fac din entuziast un om care este permanent dincolo de tentațiile demonice, de frica de neant și de chinurile momentelor agonice. Viața entuziastului nu cunoaște tragicul, fiindcă entuziasmul este singura expresie de viață complet opacă pentru fenomenul morții. Chiar și în grație, o formă atât de apropiată de entuziasm, această necunoaștere, această neglijare organică și ignorare irațională a morții este mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
organică. A fi entuziast înseamnă a fi incapabil de orice dualism. Și orice dualism este o otravă. De obicei, viața nu se menține fecundă și productivă decât prin tensiuni și antinomii, care reprezintă un principiu de luptă și de încordare agonică. Entuziasmul depășește acest principiu, realizând viața fără dramatism, exprimând un elan fără tragism și iubind fără sexualitate. Lumină Și Întuneric Cât de nule sânt toate interpretările filozofice și istorice ale religiilor, nimic n-o poate ilustra mai bine decât absoluta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea caz numai agonic! Nu se poate ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin suspine, care sânt suspine chiar dacă sânt complet înăbușite. Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doctrină de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]