323 matches
-
că se întâmpla ceva grav. De lângă perete, spatele Italiei alunecase din nou în jos, chipul ei gri ajunsese între perne. — Să mergem. — Lasă-mă să dorm. Am luat-o în brațe, nu era deloc grea. Pe pat rămăsese o pată albăstrie, din rochia ei bleumarin ieșise culoarea. Am traversat coridorul și am început să lovesc cu piciorul în ușa de sticlă pe care era o tăbliță cu inscripția: privat. Femeia ieși însoțită de un băiat cu privirea năucă. — Spitalul! am strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
orașul, atât de zgomotos altădată la ora asta, părea ciudat de singuratic. Câteva sunete de goarnă sub cerul încă auriu dovedeau doar că militarii voiau să pară că-și fac meseria. Între timp, de-a lungul străzilor abrupte, printre zidurile albăstrii, galben-roșcate și liliachii ale caselor maure, Rambert vorbea, foarte agitat. Își lăsase soția la Paris. La drept vorbind, nu era soția lui, dar era același lucru. Îi telegrafiase îndată ce se închiseseră porțile orașului; își spusese la început că era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu o mira. Acceptase, instantaneu, noul rol în care o plasase, confidentă sfătoasă într-o poveste tulbure și trăsnită. Păreau, dintr-odată, un cuplu dintr-o sectă suspectă. Șopteau, susurau toatăziua,mai mare dragul... dulcissima, țiparul unduind cu degetele lungi, albăstrii în jurul nasturelui, pe halatul închis-deschis și frater pedagogul, scoțând din buzunar mereu alte hârtiuțe magice, aduse spre dezlegare. „Evoluția psihică încetinită. Criteriile de apreciere împuținate și superficiale. Limbajul mimico-gesticular impune îngrădiri. Lipsa limbajului accentuează rigiditatea și manifestările negativiste. Invidia, gelozia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Oferta mea rămâne valabilă încă trei zile. Apoi s-ar putea să mă rugați, cu lacrimi, dar va fi în zadar. Popa Băncilă îl urmări cum se îndreaptă spre ușa dinspre grefă. Mergea acela săltat, țopăit, opărit. Sub redingota lungă, albăstrie, fundul i se contura plin, bombat. Parcă avea un ceaunaș sub încrețiturile hainei. „O poartă cu coc“, se veseli popa, făcându-și de data aceasta o cruce mare, cu plecăciune până la dușumeaua proaspăt dată cu gazolină. O bătrânică de lângă ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
camera sa, privi spre Andromanda. Meșteritoarea nu mai era în pat. Nedumerit, intră în odaia ei. Din dreptul ușii îl privea lung, cu zâmbet feciorelnic, mușcătie și zambilie, o tânără brunetă, înaltă, cu plete lungi, într-o rochie de voal albăstriu, transparentă. Nu doar că i se ghiceau de sub stratul noratec formele bine potrivite de meșterul care o mlădiase, de statuie desăvârșită, dar Burtăncureanu, cu ochii holbați, putea sorbi gurguile unor sâni despre care scrisese chiar el cândva, fără să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Dragostei, vom fi unul altuia țărm și banchiză. Foamea și setea mea ești tu of, iar mă privește Mama, ochii ei de ghionoaie mă străpung, dar scutul lespezii mă apără, ea e făcută din straturi de așteptare dură, striațiile, nervurile albăstrii sunt venele prin care curge sângele așteptării, cu globulele roșii ale speranței și cele albe ale nerăbdării, mă duc să închid vizeta zâmbind aprig. Clapeta o sprijin cu vârful piciorului, încât și timpul dacă ar vrea să intre și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sur îi devenea plin de viață și fața sa căpătă alte trăsături. Aceleași, dar... mai tinere. Pielea alb-albăstrie nu mai părea a fi cea a unui mort, plină de paloare, ci însetată de viață și plină de sănătate, dar tot albăstrie. Părea chiar că oferă o ușoară strălucire. Până când ajunsese să stea față în față cu mine, se transformase într-un tânăr nu mai în vârstă decât mine. Unde ți-e calmul? Și răbdarea? Unde ți-e capul, băiete? Cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aripa B, aproape de parter, în curtea interioară, dar nu făcu nici un fel de pagube. Helur suspină. Avionul dispăru din vedere după câteva momente. Se întoarse din nou printre nori, unde nu putea fi văzut. S-a zărit fantoma unui fulger albăstriu cum a fugit pe o latură a colegiului. Apoi a urmat unul alb, care îl străbătu din cealaltă parte. Secvența se mări și în curând întreg edificiul era fulgerat surd de șuvoaie de lumină până când acestea aproape îl acoperiră. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Închid albumul. Muzica lăutărească are un fel de tânguire care mă Îndurerează. Închid fereastra. M-am prăbușit pe dușumeaua rece, ca un alergător la capătul unei curse și, minute În șir nu am fost capabilă de nici un gest. Privesc bărzăunul albăstriu, care se izbește de geam ca un orbete,, . e tot ce-ți pot scrie. Vreau să mă Întorc acasă. Poimâine, te rog să trimiți mașina!.,, M-a pictat În ultimele două zile. Nu mi-a dat nici un indiciu. Nici cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Încât nici nu mai suport să Îmi amintesc! Capitolul 26 Păcate neispășite Nu se uită la Christa. S-a răsucit pe scaun și privește pe fereastră culmile Împădurite pe care umbra serii le crește. Încă puțin și În aerul transparent albăstriu vor pluti luminile de pe bordura autostrăzii. E conștient că, vorbind, face drumul să pară mai scurt pe această porțiune care pare totdeauna mai lungă pentru că, după ce se lasă noaptea, autostrada e atât de monotonă! Lumina farurilor mătură gărdulețul de leandri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
dimineața când bătea toaca la mânăstire, și în lumina difuză, privilegiat de dispunerea patului cu capătâiul în fereastra de la răsărit, se apuca să citească din cartea zdrențuită cu care Tudor adormise seara sub plapumă. Adormise greu, fiindcă după stinsul luminii albăstrii a televizorului, la care papa urmărea târziu în noapte competițiile Olimpiadei de la Montreal, începea pe întuneric un fel de discuție de oameni mari între el și mama, cu cuvintele reduse la minimum, din care auzul copilului înăbușit de pilotă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de copil loviturile unui suflet de țigancă... Chiar uitasem de unde am cules-o pe Zina. Dar și prietenul meu se pare că devine copil numai după câteva pahare. Sting veilleusa, rămâne ca unică sursă de lumină televizorul cu umbre tremurate albăstrii - peste maximum un sfert de oră, ne trezim într-un bubuit disperat de uși. Pe fata cea mică a vecinului o mușcase rău de fund cățeaua țiganilor de pe stradă. Dacă moare, doamna Liana, eu ce mă fac? se tânguie Sile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și colții lui dezveliți de durere mi se opriră în mână. Mă mușcase destul de tare, așa că i-am dat drumul din brațe. Mă privea de jos cu dușmănie, încolăcit ca un șarpe cu capul ridicat arc, aruncând din priviri săgeți albăstrii. Mârâia... Îmi părea rău că-i produsesem durere, dar în același timp am simțit că am de-a face cu o sălbăticiune. Nu era câine cum am crezut prima oară, ci aveam în față un pui de lup. Haita îl
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
1 Când m-am trezit, lumina albăstrie a dimineții de iarnă Îmi invadase deja camera. E târziu, mi-am spus. Făcând un mare efort ca să-mi țin ochii deschiși, m-am ridicat Încet din adoratul meu pat și am aruncat o privire rapidă către Maria. Devenisem expertă
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
mi displace și mă păzește fără odihnă să nu mi se întîmple ceva. Lângă mine, pe nisip, e amorțită de oboseală. Totuși, de câte ori îmi fuge mâna în lungul corpului ei, îi tremură carnea. Și ochii ei enormi, negri cu străluciri albăstrii, mă privesc necontenit. E în stare să adoarmă cu ei deschiși, numai să mă vadă. Dar eu n-am liniște. Aplecat deasupra lor, mi se pare că au adâncuri așa de vaste, ignorate de noi amândoi, că mă cutremur. Asemenea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Am putea să ne cunoaștem mai bine. Fraza consacrată se lăsase rostită mai lesne decât își imaginase Ramona. Reușea să anticipeze respingerea potențialilor clienți. Era suficient ca aceștia să-i privească fața colțuroasă, cu trăsături prea ferme și cu urmele albăstrii care i se conturau deja pe obraji la ora aceea, pe sub fondul de ten, ca să înțeleagă despre ce e vorba. Numai că, nu se știe de ce, Bull n-o respinsese. Înțelesese imediat cum stă treaba cu Ramona și simțise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
gândise Bull. Fața îi era puternic masculinizată. Nu se deosebea prea mult de Desperate Dan, cu excepția nasului roman bine conturat. Părul blond cu firul gros, aranjat în bucle gen Dallas de o parte și de alta a bărbiei cu tentă albăstrie, întărea impresia că Ramona face parte din categoria himerelor sau că e reprezentanta unui al treilea sex. Numai că Ramona era prietenoasă. Nu ceruse de la Bull nici bani, nici vreo justificare. „Poate că mă acceptă cum sunt eu“, îndrăznise Bull
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cel puțin un baron, cu pat cu baldachin în mijlocul încăperii. Am zis noapte bună bucătă resei tot mai adormite și am rămas în întuneric deplin. Am orbecăit până la ușa dormitorului și, când am deschis-o, s-a făcut o penumbră albăstrie, căci fereastra era plină de arbori negri și stele. Era o lumină tristă și pură. Mi-am trântit valiza lângă pat și i-am deschis încuietorile. Fără să-mi scot ca nadiana (doar gândul îmi făcea rău), am scotocit după
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pe umăr și-și descoperi un sân. Nu semăna deloc cu sânii mici, tari și inaccesibili ai zeițelor din marmură, nici cu ce putuse el zări la femeile din cortegiul mamei lui. Era o masă albă, compactă, cu vinișoare subțiri, albăstrii, și un sfârc mare, brun. Ea îi luă mâna și i-o puse pe sân. Nu avea să uite niciodată asta. Mâna lui micuță cu reușea să strângă și nici măcar să cuprindă sânul, și atunci îl mângâie, deplasându-se de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cel mai mult, Drusilla, intuise totul și întrebase plângând când aveau să-i îngăduie să se întoarcă. Abia mai târziu Gajus a înțeles că mama sa voise să-i cruțe de durerea unei despărțiri conștiente. Era nouă dimineața, și lumina albăstrie a iernii invadase grădina, când Gajus dădu în atriu peste bătrânul șef al paznicilor, un veteran al lui Germanicus, care alergase de-a lungul drumului principal. — Nero a fost arestat la Capri, în vila lui Tiberius - îl aduc la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
multe ori îi rămâneau pantalonii scurți, deși nu își permiteau să cumpere alții. De asemenea nu trebuia săși uite șapca acasă. Niciodată nu i se îngăduia intrarea în școală fără chipiu. Fetele își țineau matricola cusută deasupra pieptului la rochițele albăstrii. Matricola era un articol vestimentar indispensabil și obligatoriu pentru fiecare elev. Conducerea școlii urmărea cu scrupulozitate în fiecare zi dacă nu și le-au desprins cumva de la uniformă, de asemenea nu li se permitea intrarea în școală fără matricolă. Liceul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
zice Helen, zice Stridie cu gura lui lui Helen, cu vocea lui Helen. Mă rog, în carnea doamnei Boyle, dar pun pariu că și matale ai fost într-însa. Helen îl ridică pe Patrick în mâini. Copilul ei, rece și albăstriu ca porțelanul. Înghețat și fragil ca sticla. Și aruncă prin cameră copilul mort, care se izbește cu un zăngănit de dulăpiorul de oțel și cade pe podea, învârtindu-se pe linoleum. Patrick. Un braț înghețat i se rupe. Patrick. Învârtindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pentru oamenii cu obraz subțire din alte vremuri. În dreptul unei ferestre, la o masă încărcată de bunătăți la care mulți bucureșteni nu puteau decât să viseze cei trei nomenclaturiști cu funcții mari în partid stăteau de vorbă învăluiți în norișori albăstrii și aromați de țigări capitaliste. Temutul șef de la MAI tocmai îi explica ceva academicianului Constantinescu, care părea însă pentru moment mai ocupat să își șteargă bine, cu o batistă, ochelarii cu dioptrii multe, iar Ceaușescu, așezat mai departe, strategic, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cum e omul nostru... Te pârăște, fiindcă-i place să-ți facă rău. Nu cumva și tu te ocupi cu sportul ăsta? i-o reteză Viniciuc, trăgând cu sete din țigară și fulgerându-l cu privirea prin lentilele ochelarilor săi albăstrii. Celălalt râse din nou, dar parcă cu mai puțină poftă, și se apucă să scrie grăbit în fișele lui de inventar. Pentru Virgil iarna vitregă era legată de alte griji. El alergă în stânga și-n dreapta prin nămeți și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
zânele din poveștile românești armonizează cu tabloul tainic al naturii. Cu multă măiestrie, ea plutește între cer și pământ într-un joc copilăresc, în tăcerea blajină a nopții, așa o vedeam eu în anii copilăriei mele, când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuței bunicilor, ca pe un joc. Atâtea dimineți! Atâtea dimineți copilărești! Și într-o clipă toți anii din urmă s-au acoperit de lanul de aur al florilor. Într-o lume lipsită de emoție sau sensibilitate, într-un univers
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]