938 matches
-
resturi vegetale. Dacă lunecam în el, cu siguranță n-aș fi reușit să mai ies. Nemișcarea calmă și puturoasă a smârcurilor era o capcană perfidă. Mi s-a părut că mătasea broaștei care acoperea o baltă avea o culoare nefirească, albicioasă și, aplecîndu-mă, am descoperit un strat de fluturi morți. Prin urmare, roiurile de fluturi pe care le vedeam din gară căzând secerate nu erau o iluzie optică. Bănuiam că trebuia să existe o taină în mlaștină, dar m-am decis
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea noastră șopârle mici și verzui. Alunecam mereu și o vreme am crezut că din pricina Pământului umed de sub ferigi, până ne-am lămurit că sub picioarele noastre era o pânză albicioasă și vie de omizi. Le striveam călcîndu-le și alunecam după aceea pe pasta scârnavă și gelatinoasă, un fel de noroi animal. Ni s-a făcut silă și am căutat să ieșim cât mai repede din ferigi. Am ajuns mai întîi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
relații, a sta pe creasta valului. Eu sunt mulțumit dacă nu mi se răstoarnă barca". De la bufetul din apropiere, vine miros ațâțător de mititei. Spre Constanța, câțiva nori uscați atârnă ca rufele pe balcoane, în cartierele sărace. Aici, cerul e albicios și perfect senin. Simt, totuși, în aer, un fior de toamnă care se apropie. Discuția despre viață a ajuns la regrete. Bărbatul îi explică diferența dintre "a vrea" și "a putea", în vreme ce pe mine mă încearcă senzația ciudată că nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe straturile de flori stăruie o liniște ușor ireală. Cu un mic efort, mă pot închipui într-o mănăstire abandonată, cu chiliile goale, sau într-o bibliotecă părăsită, unde doar eu mai privesc peticul de cer care-mi amintește frunzele albicioase ale măslinilor bătrâni din Grecia și zidul din fața ferestrelor. Un zid de cărămidă veche, roasă de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, amețite de soare, câteva ciori. Dincolo, se văd crengile unor
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Roma antică în închipuirea barbarilor înainte de a se pomeni între zidurile ei. Misterios, inaccesibil, nu-l vedeam decât de pe munte, când nu erau nori sau cețuri deasupra Oltului. În zilele frumoase, cu cer limpede, se zăreau în depărtare niște pete albicioase, pe un fond de verdeață, și un fir de fum care se ridica leneș. Atât. Din aceste detalii am construit un oraș fabulos, la care mă gândeam cu un mare respect, deoarece acolo se întîmplau numai lucruri ieșite din comun
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
aleile unui cimitir cu castani enormi, pe care îl mai văzusem parcă, intrigat de faptul că uitasem de ce pe pietrele funerare nu era trecut nici un nume. Și, din câte îmi aminteam, cunoscusem cândva motivul. Era o după-amiază senină, cu cer albicios și cald, iar lumina moale, filtrată prin crengile castanilor, îmi dădea o stare de toropeală aproape plăcută. Mă deranja doar zgomotul făcut de castanele coapte care cădeau pe pietre. La un moment dat, m-am pomenit în fața unei porți ruinate
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
rotofeiul Romero la agreabila realitate a momentului și tocmai atunci deschide shaker-ul de argint, Îl Învelește În prosoape albe, Îl dezmiardă cu mîinile lui trandafirii ca pe un sugar Înfășurat În scutece și, nespus de mîndru, toarnă tacticos lichidul albicios și Înspumat În paharele de cocteil și anunță fericit că e gata un nou rînd de piscosauers. „Susan! Juan Lucas! strigă Încercînd să acopere ghitarele de flamenco: gustați acest nectar al zeilor!“ și el Însuși se Îndreaptă spre ei, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
luă parcă sfârșit . Acesta era locul lui tainic în care îi plăcea adesea să revină și era populat doar de pescarii săraci care locuiau în căsuțe pitice . De aici admiră adesea strălucirea fermecătoare a mării și a malului cu pietre albicioase . Pe această plajă mai fusese de câteva ori și avusese senzația ciudată că e prima persoană care se află aici , care vede , care există în acest loc . Pe plajă nu era absolut nimeni și a mâncat liniștit pâine cu măsline
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
că ar fi fost nevoie de un curaj ieșit din comun sau de cine știe ce măiestrie pentru a împlini niște necesități : mămoasă am fost dintotdeauna, iar când am vrut să scriu, am scris. Varza începea să facă frunze prea lungi și albicioase. Sigur că venirea copiilor m-a obligat la o schimbare de pas, la o pauză în anumite proiecte (mi-am întrerupt scrisul la doctorat pe durata concediului de maternitate, dar am făcut astfel o documentare mai profundă și mai amplă
Despre natură, anotimpuri, animale tofelul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
fi date jos. Și pretutindeni, În taina emoționantă a nopții și a zorilor ce se iveau, se desfășura bătălia grăbită, Încîlcită și totuși organizată a muncii. Caii vînjoși, de culoarea fierului, Înhămați cîte patru sau șase, trudeau În praful gros, albicios, al drumului, Însoțiți de zăngănitul de lanțuri și hamuri și de strigătele aspre ale Însoțitorilor. Aceștia Îi mînau spre rîul care curgea În apropiere, pe lîngă șine, pentru a-i duce la adăpost; iar În lumina primelor raze se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tot felul de sunete, nu știi dacă s-a înecat sau scuipă sau își dă duhul. Apoi s-a dezbrăcat în pielea goală și-a început să se spele temeinic, peste tot, fără să se sfiască de mine. Avea pielea albicioasă. Între timp a început să vorbească, se mai întorcea să vadă dacă poveștile lui au efect. Îl cheamă Otto și e sas, dar vorbește bine românește, deși cu accent. S-a născut la țară, la Michelsberg, Cisnădioara, în Ardeal, l-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la adresa monarhiei. S-a pierdut și clădirea barocă, pe care două trupuri pe jumătate goale își apropiau umerii împodobiți cu aripi, sus, desupra ferestrelor de la biroul domnului director al ziarului popular Universul. De aici au plecat, pe rând, în bezna albicioasă, domnul Peppin Mirto și domnul Dan Crețu, ambii către Piața Teatrului, ca să ia o birjă, apoi, din ultimul birou pe stânga, cum te uiți la fațadă, primul redactor Neculai Procopiu și, în fine, după ce-a mai scris puțin la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
arată perseverență; pe al lui Saturn, arată fatalitate; pe muntele lui Mercur, o carieră de negustor; pe muntele lui Marte, o configurație militară. O insulă reprezintă o cădere morală; adulter, pe muntele lui Venus; pe muntele Lunii, arată presentimente. Punctele albicioase și găurile sunt de rău augur; linii pe muntele lui Venus indică boli; pe muntele lui Jupiter, riscuri în serviciu, orgoliu; pe muntele lui Saturn, indică dificultăți în destin. Când pielea palmelor e mai galbenă, poate fi un semn de
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
in Piața Armelor. Crengile ficușilor și palmierilor atârnau nemișcate, cenușii de praf, în jurul unei statui a Republicii, prăfuite și murdare. S-au oprit sub monument. Rieux tropăia, scuturându-și unul după altul picioarele lui acoperite cu un fel de grund albicios. S-a uitat la Rambert. Cu pălăria de fetru puțin pe spate, cu gulerul cămășii descheiat pe sub cravată, prost bărbierit, ziaristul avea un aer încăpățînat și îmbufnat. Fiți sigur că vă înțeleg, spune în sfârșit Rieux, dar raționamentul dumneavoastră nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în acea clipă, felinarele orașului nostru, care se aprindeau din ce în ce mai târziu, străluciră pe neașteptate. Lampa înaltă, așezată în spatele celor doi care se plimbau, l-a luminat deodată pe cel din față: râdea fără zgomot, cu ochii închiși. Pe obrazul lui albicios, destins de o ilaritate mută, sudoarea curgea șiroaie. Au trecut. ― E un nebun, spune Grand. Rieux, care tocmai îl luase de braț pentru ca să-l facă să meargă mai repede, simțea că funcționarul tremura de enervare. ― Curând nu vor mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Singura măsură care a părut să-i impresioneze pe toți locuitorii a fost interzicerea circulației și stingerea luminilor pe străzi. Începând de la orele unsprezece, cufundat într-un întuneric complet, orașul era împietrit. Sub nopțile cu lună, el își alinia zidurile albicioase și străzile drepte, nepătate vreodată de masa neagră a unui arbore, netulburate vreodată de pasul unui trecător sau de lătratul unui câine. Marele oraș tăcut nu mai era atunci decât o adunare de cuburi masive și inerte, în mijlocul cărora numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
interior. Când privirea lui Tarrou s-a întors spre doctor, acesta îl încuraja cu chipul său încordat. Zâmbetul pe care Tarrou încerca să-l schițeze, n-a putut să treacă dincolo de maxilarele strânse și de buzele cimentate de o spumă albicioasă. Dar, pe chipul înțepenit, ochii se aprinseseră cu toată strălucirea curajului. La orele șapte, doamna Rieux a intrat în odaie. Doctorul se întorsese în birou ca să telefoneze la spital să-i țină cineva locul. El hotărâse de asemenea să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un alt înger, îmbrăcat la fel, pentru a-i ușura și a face să dispară propriile dureri și necazuri. Nici eschimosul nu prezintă mari dificultăți, blănurile care îl îmbracă pot fi vopsite jumătate bej jumătate gri, întretăiate de câteva pete albicioase, totul imitând pielea de urs întoarsă pe dos, important e ca eschimosul chiar să aibă față de eschimos, de aia a venit pe lume. În ce-l privește pe măscărici, problemele vor fi mult mai serioase, și asta numai pentru că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sprijini coatele pe genunchi, bărbia în palmele împreunate și desfăcute, nu privea casa nici olăria, nici câmpurile care se întindeau dincolo de șosea, nici acoperișurile satului la dreapta lui, se uita la pământul semănat cu minuscule fragmente de ceramică, la țărâna albicioasă și grunjoasă de dedesubt, la furnica rătăcită care ridica cu mandibulele puternice un spic de două ori mai mare decât ea, la forma unei pietre de unde pândea capul delicat al unei șopârle, ca de îndată să dispară. N-avea nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vizibil, câinele nu s-a mișcat, dar imediat s-a ridicat încet, a înaintat cu gâtul întins până la intrarea în cuptor și a privit. Era o odaie stranie și goală, cu tavanul boltit, fără mobile sau podoabe, tapițată cu paralelipipede albicioase, dar ce-a impresionat cel mai mult nasul câinelui Găsit a fost uscăciunea extremă a aerului care se respira înăuntru ca și înțepătura intensă a singurului miros care se simțea, mirosul final al unei infinite calcinări, să nu vă suprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
emana din apariția aceea. Am Încercat un simțământ de groază de moarte Închegată ca prin vrajă, În Întregime, În ființa aceea care-mi stătea În față. Și cu toate acestea, nu puteam să-mi smulg privirea de la rotocolul de abur albicios care-i Învăluia umerii și abia reușeam să-i zăresc chipul hrăpăreț ca al unui ibis egiptean, iar În spatele lui o mulțime de chipuri, năluciri ale Închipuirii și ale memoriei mele. Contururile fantasmei, care se decupau În Întunecimea pasajului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-mi amintesc, și William Împreună cu mine, și Împotriva mea. Nu mai spuse nimic. Ceața palidă gudurându-se pe la geamuri, fumul galben gudurându-se pe la geamuri trecea ușor cu limba peste ungherele serii. Ne aflam acum pe o altă străduță, aburi albicioși exhalau din grătarele fixate În pavaj și prin ei se zăreau cocioabe cu pereții lăsați pe-o rână, profilându-se printr-o gradare de cenușiuri fumegoase... Am zărit, În timp ce coboram pe bâjbâite o scară (cu treptele nefiresc de ortogonale), figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
jăratic se atenuase, iar acoliții lui Madame Olcott stinseseră toate felinarele puse pe jos. Biserica era luminată doar de raza felinarelor din naos. Și Încet-Încet, minunea se realiză. De pe buzele lui Theo Fox Începea să iasă un fel de spumă albicioasă care treptat se solidifica, și o spumă de același fel, cu ceva Întârziere, Începea să iasă și de pe buzele fraților lui. „Curaj, frățiori“, șoptea insinuant Madame Olcott, „curaj, faceți-vă curaj, așa, așa...“ Dansatorii cântau Într-un ritm inegal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
jur domnea o tăcere sinistră. Gaston plecase cu Endō câteva ore înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se minuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urce și nu mai erau nici case și lanuri în drum. Totul era învăluit într-o perdea deasă de ceață. Aveai senzația că ești în altă lume, într-o lume cenușie de vis. Păreai absorbit acolo de fundul unei mlaștini albicioase, în afara timpului și spațiului. Gaston nu știa unde se află. Nici măcar nu i se mai părea că e în Japonia. În satul său natal, Savoy, de la poalele Alpilor Elvețieni, erau multe masive de peste 2000 metri. „Unde sunt oare? Urc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]