419 matches
-
prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de Tokyo a ajuns în gară. Gaston s-a strecurat spre ieșire, croindu-și drum printre japonezi. Pe față i se citea îngrijorarea. Trupul lui uriaș și aspectul ciudat atrăgeau privirile tuturor. Nici o mișcare încă în piațeta din fața gării. Ceața alburie a dimineții începuse deja să dea la o parte perdeaua nopții. Autobuzele nu circulau încă, iar magazinele erau închise. Ici și colo mai ardea câte un felinar albăstrui. Gaston s-a rezemat de fațada gării și privi în sus, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să-l uzurpe cu acordul tuturor. Acum a început să-l otrăvească și pe Rotari, deoarece nu mai e de folos uneltirilor sale, și o urăște pe Gaila. Folosește o substanță care se găsește în piatra muntelui Amiata, o substanță alburie din care se extrage argintul viu. Îi este pus în unguentele cu care regele este masat după baie. Servitorul care face aceste masaje nu știe nimic. Cel care-l amestecă în ulei este sclavul Annio de la curte. Dacă otrăvirea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că întârziase cam mult, iar la conac îl aștepta treaba de pe lume, ca de obicei. Era ciudat cât de repede preluase impulsurile lui Pampu și cât de conștiincios se gândea să le ducă la îndeplinire. A luat-o pe cărarea alburie, drept spre Comoșteni, care atunci se numea Coteni, la conacul spătarului Gongea. Știa în amănunt tot drumul și se minuna în același timp de tot ceea ce vedea. Totuși, în acele prime săptămâni nu s-a gândit niciodată la Pampu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe banii lăsați de Nălbica și prin munca lui Ioniță Zugravu. E o scenă vie și care atrage atenția imediat: Pampu, cu privirea lui îngăduitoare, îmbrăcat în haină albastră, ca în pielea solzoasă a unui pește, se uită spre cerul alburiu din care coboară o față înaripată, un fel de vulpe de mare cu ochi alungiți și urechi moi, transparente, de un verde veșted. Pampu are o mână ridicată, ca și când s-ar aștepta să-i cadă în palmă para uriașă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Andrei Ionescu s-a ridicat și a tras un bobârnac în aer, pe lângă fruntea Giuliei, ca omul boem, și pe urmă a început să se gândească la o povestire cu fantome: Ion Grecu moare și se transformă într-un vârtej alburiu, o tornadă invizibilă care se hrănește cu sufletul femeilor vicioase. Și, bineînțeles, povestirea se răsucește după tot felul de întâmplări porcoase, scrise special pentru bizonii lui Andrei Ionescu. Din capul locului, individul i-a displăcut total lui Zogru, dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pieptul bărbatului care o aștepta cu brațele întinse. Arnăutul trăsese capul de la fereastră și trăsura a pornit spre Cotroceni, depărtându-se încet de firul Dâmboviței. Pe un drumeag de pulbere, niște bivoli negri se îmbulzeau spre apă, într-un nor alburiu de praf. Cum au ajuns, Zoe a intrat pe poartă, iar Ianache l-a căutat din priviri pe Gligore, care îl aștepta unde îi poruncise el, prin gura domnească a Zoei. S-a aruncat fericit spre gâtul lui și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
era bine să ajungă. Preventiv. Era amiază mare și o zi caldă, ca în mijlocul verii, deși nu era decât sfârșitul lui martie. Pe la Biserica Icoanei se aflau câțiva oameni, dar nici unul bun pentru Zogru. Era o zi cu ghinion. Cerul alburiu și înalt îi amintea de alte timpuri, dar oamenii erau cu totul alții, agitați, periculoși, neprimitori. Deasupra clădirilor vechi pluteau câteva fantome, pe care le-a salutat din mers. În jurul pieței - lume multă, cu sacoșe, cu saci de ridichi, taximetriși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lungi, s-au strecurat pe lângă Giulia, care privea acum știrile de la ora cinci, fericită și calmă, pregătită să trăiască o sută de ani. Apoi au plutit printre benzile mov, peste vița-de-vie, care acoperea veranda, și s-au înălțat spre cerul alburiu, de iulie, învârtindu-se din ce în ce mai repede, ca un titirez verde-gri. De la poarta Giuliei se vedeau, dacă ar fi fost cineva care să-i vadă, ca un glob compact. Dar nu-i vedea nimeni. Zogru și perechea lui pluteau ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
frumoasă, Chiar așa! Ba, a mea e mai frumoasă, Îi răspunse o viorea. Zău așa! Așa se certau odată Florile c-o mică fată, Și deodată-o grădiniță S-a născut în poieniță. Uite așa! Ghiocelul Cu căpșoru-nfrigurat Sub omătul alburiu, Ghiocelul minunat A ieșit cam timpuriu. Și tot stând pe malul serii A văzut el suspinând Prin văzduhurile Iernii Vânturi crude șuierând. Ghiocelul vede toate Râde sau se întristează Și așteaptă primăvara Ca școlarii-o după-amiază. Dansul florilor Flori gingașe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Aproape îi pierise foamea. Mai mușcă totuși din șnițel și înghiți și trei felioare de gogoșar. Mai mult mecanic. Studia fața aceluia, așa cum o prindea dintr-o parte. Nu-i fu greu să observe pe frunte, deasupra ochilor, două pete alburii, aproape rotude, nu mai mari decât ștampila parohială. Se vedea clar că locurile acelea fuseseră de curând pilite, date cu hârtie de șmirghel și apoi văcsuite cu un lac transparent. Se foi neliniștit. Dădu să-și facă cruce cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din totdeauna parcă, a timpului sec, prăbușit după moartea lui Stelian. Dar miracolul nu venea. Dimpotrivă, chiar și așa, zăcând cu ochii închiși în fotoliu, simțea cum prind a țâșni din ea lăstari firavi de înmugurire, cum vițele unor rădăcini alburii îi străpung pielea, cum cruste puroiate crapă, se descojesc și lasă în locul lor doar mătasea umedă, îmbujorată, a unei pajiști abia trezite din amorțire. Toropită, abia mișcându-se, de parcă atunci învăța să umble, descoperind pas, după pas, drumul spre noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
greu. Foile caietului atârnau în jurul cotorului, și trebuia să-l țină pe antebrațul olog ca să poată transcrie tot ce notase acolo. A împreunat degetele mâinii stângi și a prins între ele creta. Semnele scrijelite aproape că se confundau cu dârele alburii rămase de la ștergerea tablei. - Nu se prea vede, am spus eu cu jumătate de gură. Ea nu mă băga în seamă. Continua să scrie, să pufăie și să se chinuie și mă gândesc că în nesimțirea mea aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Se întâmpla uneori să dau peste Fetița, Bobiță, și puii lor, Burtosu, Flu și Fujiyama. Le-am notat numele imediat ce le-am aflat, în carnețelul cu coperți de piele, pentru că erau ciudate. Făceau toți parte din aceeași familie, a cățeilor alburii cu ochi albaștri, și probabil că vreun strămoș li se încurcase cu un Husky, de la care au moștenit ochii ăia umani, de hipnotizatori pe patru labe. Am ignorat întodeauna sfatul lui tanti Silvia și nu le-am dat salam. (Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de superstiție și bun simț. În clipa morții, retrăirea vieții pământești, amintirea, tuturor evenimentelor din viață, se face fulgerător, după care spiritul cu toate învelișurile sale de corpuri: astral, solar, cosmic, se strecoară prin creștetul capului, sub formă de ceață alburie spre tavan. Așa îl văd clarvăzătorii, oameni așaziși ”lucizi”. După ce tot perispiritul, -masa fluidică sub formă de corp omenesc-, a ieșit din corp, apoi, cordonul de legătură se rupe de dublul-vital și spiritul pleacă spre regiunile eterate ale spațiului cosmic
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vital, intervine moartea... Când intervine moartea, corpul vital-eteric, înainte de a ne părăsi, mai rămâne o vreme în preajma corpului lipsit de viață, în jurul sicriului, a casei și a mormântului... Noaptea, în primele zile după moarte, clarvăzătorii îl văd ca o masă alburie de formă umană, depășind corpul fizic cu câțiva centimetri. Apare ca o ”aură” care înconjoară corpul nostru. După moarte, spiritul părăsește corpul fizic, luând cu el corpul vital cu care stă împreună un timp, după care se debarasează și de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ochi cu tine însuți, ca în cazul ”dublului tău”, nu se poate fără a-ți ieși din minți...!”. Prin somn îsi strânse ochii până la durere. Setea de neștiutul tainei, pieri... se stinse în solul rațiunii... alfricii. Conturul uman de pâclă alburie, de la capătul patului, rămas nemiscat, începu să tremure vălurit, si-i întinse o mână. O femeie, cu trup de silfidă, într-un giulgiu alb, pluti o clipă lângă el. Nu-i vedea fața... și-o ținea întoarsă. O clipă, doar
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
corpul fizic, iar când intervine moartea, acest corp înainte de a ne părăsi, mai rămâne o vreme în preajma corpului lipsit de viață, în jurul sicriului, a casei și a mormântului. Noaptea, în primele zile după moarte, clarvăzătorii îl văd ca o masă alburie de formă umană, depășind corpul fizic cu câțiva cm. Apare ca o ”aură”, care înconjoară corpul nostru. După moarte, spritul părăsește corpul fizic, luând cu el corpul vital cu care stă împreună un timp, cc. 7 ani, după care se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pe aproape bătând din aripi și cântând. Lui Felix i se păru că aerul din casă își schimba în mod ciudat culoarea și că lampa nu mai dădea atâta lumină. În peretele opus ușii, o mică oglindă făcea o pată alburie. Felix se ridică și suflă în lampă, și atuncea își dădu seama că oglinda prin G. Călinescu care se vedeau acum coame de copaci era o fereastră. În odaie era o lumină dulce crepusculară. Felix se întinse din nou pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sosiți, cu mutre de ucigași sau de pariori, clipeau des, pentru a se descotorosi de șocul optic în care îi azvârlise orbecăiala. Pe ecran apărură - de parcă ochii destrămați ai tuturor ar fi fost scăldați în apă fermecată și vindecați - pete alburii, strîngîndu-se, 23 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Când își reperă ciudatul client, matahala rânji și călcă frâna. Străinul îi inventarie șoferului obrajii slăninoși de nuanță cenușiu-gălbuie, provenită dintr-o funcționare defectuoasă a ficatului, ca urmare a abuzului de tutun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
te zbăteai și îi veneai acasă cu sânii potriviți, o pereche de sâni atât de pefecți, cum nu mai exista în tot Bucureștiul, dar observai acum că mâinile nu i se mai asortau cu tot restul, trebuiau alte mâini, unele alburii, cu pielița ca petala și 12 centrimetri mai lungi, alergai după mâini, te întorceai cu ele după ce tîrguisei pe puțin alte patru perechi, dar se-ntîmpla, între timp, că aleasa inimii tale, ca de obicei, se răzgândise și-și dorea acum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bărbat, ce arăta distins, îngrijit, flegmatic, înalt, tuns perie și albit, un al doilea bărbat, ce se înfățișa treptat din interiorul primului, cu un aer jigărit, două palme mai scund, umil, mustăți rare, îmbătrînit prematur, fața acoperită de-o erupție alburie de coji de săpun. - Nu se poate acum, se jelui capul nou apărut, jigărit. Nu vreau să intru încă peste el, mai patrulăm pe aici. Acuma-i somnoros... să nu ne iasă apoi vorbe că l-am fi surprins în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
străbate, furia a trecut câmpul limită. Era amețit, cei câțiva zeci de metri către casă a plutit obosit în zorii fumurii,totuși clari ai dimineții. Totul s-a petrecut într-un fel de buimăceală palpabilă, stare de semitrezire cu marginile alburii ale unui viitor neîndoielnic, spre deosebire de un trecut care avea impresia că nici n-a existat vreodată sau s-a pierdut în negura inexistenței timpului. Suferea enorm, nu simțea nici un fel de gelozie însă nu concepea posibilitatea despărțirii lor și încet
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
fie pe la cântători și eu încă tot nu văd nici sat, nici casă, nici zare de foc, nimic, phiu*" Hi! cal... Deodată dădu ca d-un vad, calul se opinti și-l trecu, apoi i păru că vede o pată alburie de departe... El merse spre ea, se dete jos de pe cal ca să-și mai încălzească picioarele amorțite și, trăgând după el calul de căpăstru, mergea mereu spre pată, care i se zugrăvea dinaintea ochilor. Deodată dădu cu nasul de ceva
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ferească Dumnezeu de mușcătura de cal, auzi în întuneric. E mai rea decât o lovitură de copită... Se spune că în Vinerea Mare, de Paștele Morților, de obicei plouă. Dar cerul nu era greu de ploaie, avea mai degrabă o limpezime alburie. Petrache privi caisul înflorit și se întrebă, ca în fiecare an, ce taină e asta care îl face să se deschidă dintr-odată și numaidecât noaptea. Altădată îl pândise, dar nu reușise să-l vadă înflorind. De la o vreme, pur
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]