560 matches
-
care deseori dădea dispoziții în acest sens, trecând peste prevederile legale și fără nici un fel de comisie medico-psihiatrică. În acest fel se internau servitori bătrâni din unele case boierești ale Iașului, alienați care compromiteau anumite familii nobile ca și unii alienați cu care nu avea cum proceda altfel Comisariatul de Poliție. Aceste internări devin frecvente după 1890. Ca urmare a înființării Facultății de Medicină, Ospiciul de la Golia, în opoziție Ospiciul de la Neamțu, s-a mai dezvoltat după 1880 activitatea medicală și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
bolnavilor mintali. De altfel, pe parcursul dosarului întâlnim, în repetate rânduri, când termenul de bolniță, când acela de ospiciu, ceea ce demonstrează că, în limbajul curent, chiar în limbajul oficialității, diferența nu era semnificativă. Titulatura oficială era, însă, aceea de Ospiciu de Alienați. O serie de date menționate în acest document aruncă o lumină interesantă asupra asistenței acordate bolilor mintale la această instituție, asupra organizării așezământului și asupra rolului deținut de mănăstire în organizarea instituției. Împrejurările reviziei sunt determinate de decesul subit al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
zonă a orașului Iași, denumită Bariera Salhana, periferică și greu accesibilă. Acest Ospiciu este denumit "Ospiciul de peste Bariera Salhana" și a fost înființat de Primăria Comunei Iași, în scriptele căreia figurează uneori ca Ospiciul Comunal, alteori ca Spitalul Comunal de Alienați. A fost condus de L. Zbișewschi, pe care îl găsim menționat uneori însă ca farmacist (Dl. farmacist Zbișewschi) deoarece îndeplinea funcția de farmacist. Existența acestui ospiciu este indubitabilă, deși amintirea sa s-a pierdut și nu-l găsim menționat nicăieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
știri pe care le transmite documentația respectivă. Aceste știri se referă mai ales la aspectele contabile ale instituției: le vom menționa doar în măsura în care din ele putem extrage date cu caracter medical. În mod indirect rezultă că ospiciul, Spitalul Comunal de Alienați, a fost înființat de comună, subordonat acesteia prin intermediul celui de-al V-lea dispărțământ sanitar. Medicul acestui dispărțământ, dr. C. Bottez, avea sarcina de a vizita periodic instituția, fapt care rezultă din mai multe note de plată, în total 9
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cu privire la starea Spitalului Comunal, raport care aparține aceluiași medic dr. C. Bottez. Pe baza acestui raport, putem reconstitui câteva din datele cele mai importante privind existența și condițiile de funcționare ale instituției. Raportul menționat ne informează că Ospiciul Comunal de alienați a început a funcționa în ziua de 26 iulie 1885. La data întocmirii documentului, ospiciul avea doar 5 luni de existență și aceea precară și plină de lipsuri. În acest timp, se trataseră 6 alienați, 2 bărbați și 4 femei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
informează că Ospiciul Comunal de alienați a început a funcționa în ziua de 26 iulie 1885. La data întocmirii documentului, ospiciul avea doar 5 luni de existență și aceea precară și plină de lipsuri. În acest timp, se trataseră 6 alienați, 2 bărbați și 4 femei, "tratamentul lor reprezentând o sumă totală de 592 de dile", cu rezultate menționate de dr. Bottez în felul următor: "Unul din alienați, Alexandru Gheorghiu, care intrase în cura acestui ospiciu la 2 august, cuprinsu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și aceea precară și plină de lipsuri. În acest timp, se trataseră 6 alienați, 2 bărbați și 4 femei, "tratamentul lor reprezentând o sumă totală de 592 de dile", cu rezultate menționate de dr. Bottez în felul următor: "Unul din alienați, Alexandru Gheorghiu, care intrase în cura acestui ospiciu la 2 august, cuprinsu de mania acută cu idei de persecuțiuni, au ieșit deplin vindecat la 24 octombre după un tratament de 84 dile. Altul, Dimitrie Sasu intrat la 16 august, suferind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
24 octombre după un tratament de 84 dile. Altul, Dimitrie Sasu intrat la 16 august, suferind de alcoolism cronic, a încetat din viață în ziua de 13 septembrie după 28 dile de tratament. Rămân deci în prezent în ospiciu 4 alienați (femei), 2 române și 2 israielite". Aflăm diagnosticul acestor bolnavi: o manie pelagroasă "considerabil ameliorată; o histerică cu idei nymphomane și ea destul de ameliorată, dar care prezintă, încă, din vreme în vreme accese de nymphomanie în timpul cărora face propuneri obscene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
histerică" este staționară. Dr. Bottez menționează câteva date despre imobil, este în afara orașului și insuficient ca spațiu; astfel, " Modul distribuțiunei localului afectat la Ospiciu, e de asemenea vicios, patru camere una pentru gardieni, una pentru bucătărie, rămân două propriu-zise pentru alienați, din acestea una foarte mică abia permite instalarea a două paturi și acestea lângă ferestre, alta mai mare în care ar încape trei paturi, dar care fiind asfaltată pe josu ține frig și e greu de încălzit earna". Starea materială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
au dat papucii, colțunii și tulpanele", iar alimentația se făcea sui generis: "zilnic gardianul însărcinat cu aceasta e obligat să se ducă la D-l Intendent al Primăriei ca acesta să-i deie paralele alocate pe ace zi, pentru nutrimentul alienaților și apoi să se ducă să cumpere". Infirmierii (gardienii) erau total necorespunzători "majoritatea lor fiind niște înrăutățiți care au epuizat toate slujbele înainte de a ajunge gardieni de ospiciu", iar unul dintre aceștia "ține de administrația prășitorilor de șanțuri" (Dr. Bottez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mentale nu mai sunt de demonstrat". Se mai prevedea schimbarea personalului, a modului de aprovizionare cu alimente etc., deoarece "cu mici sacrificii pecuniare, absolut indispensabile, s-ar putea realiza toate aceste ameliorații și dubla sau chiar tripla, fără inconvenient, numerul alienaților actualmente tratați". Medicul primar al orașului, dr. Th. Philipescu, a înaintat Consiliului Comunal acest raport care a avut ca primă consecință schimbarea personalului. Ospiciul a funcționat totuși (așa cum rezultă din câteva chitanțe, borderouri de medicamente și acte de corespondență administrative
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
puțin încă 5 ani. A fost vizitat în continuare tot de dr. C. Bottez, plătit pe stat suplimentar, pentru această activitate. Abia în 1888, la 25 ianuarie, primăria a trimis un intendent care a preluat obiectele rămase de la "Spitalul de alienați de piste Bariera Salhana", cum raportează intendentul. Capitolul s-a încheiat cu un inventar de 36 obiecte sărace, între care 4 paturi cu mindire și perne de paie, o putină și un ceaun stricat. DE LA PRIMELE PREVEDERI LEGISLATIVE LA OSPICII
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
bolnavilor mintali. Cum de cele mai multe ori alienația mintală era condiționată de incubația unor forțe de origine malefică, posedatul era fie adorat, fie mai deseori supus la exorcisme greu de suportat, uneori chiar exterminat; execuția capitală a încheiat existența multora din alienați. Știm că Occidentul, sub dominația unei mai intransigente teocrații, a oferit multe exemple de acest gen. Ortodoxia a fost mult mai tolerantă sub acest aspect. Bolnavii mintali, chiar dacă erau considerați posedați, nu au fost de obicei sancționați: brutalizarea lor, întâmplătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
decât acelea, decât toate drept aceea... și pedepsirea vinovatului din dragoste este mai mică". În cazul beției vraciul expert va trebui să chestioneze despre "nebuniile beției și alte semne de om beat" dovedind caracterul lor patologic. Legislația (pravilele) conferă responsabilitate alienaților, luând totuși unele măsuri și formulând rezerve. Astfel, iresponsabilitatea este totală în cazurile clare ("când va fi neștine nebun și den afară den minte... să nu i se dea nici un fel de certare pentru că ajunge-i lui certare, că este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și detenției la un loc cu deținuții comuni. * Așa ne explicăm că istoria penitenciarelor include o parte din istoria psihiatriei și a suferințelor psihice (nerecunoscute ca atare). Această omologare între măsurile restrictive aplicate deținutului de drept comun și represiunea aplicată alienatului a fost de durată îndelungată, fiind frecventă și în secolul al XIX-lea. De altfel, o delimitare riguroasă este dificilă și astăzi. Doctorul Alex Brăescu descria locurile unde poposeau atât de frecvent bolnavii mintali, încă la începutul secolului al XX
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
constituia atunci prelungirea unei tradiții seculare. Nu s-au analizat până în prezent aceste aspecte privitoare la dezvoltarea psihiatriei românești. Ne oprim, de aceea, ceva mai pe larg. Este necesar să observăm, în această direcție, discrepanța care exista între legislația cu privire la alienați și practica propriu-zisă. O incursiune în istoria dreptului românesc ne-o confirmă. Vom prezenta mai întâi aspectul "judecății", al ședinței în sine. Chiar în secolul al XVIII-lea judecata decurgea încă empiric. Iată cum descrie instituția judecătoriei și judecata în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
astfel de condiții, o chestiune ipotetică, în funcție de intuiția și mentalitatea judecătorilor. În aceste condiții situația bolnavilor psihici era diferită. Într-adevăr, nu putem privi omogen o masă de bolnavi care prin însuși structura nosografiei psihiatrice este heterogenă. Desigur că, pe lângă alienații din mănăstiri, exista o categorie mare, aceea a alienaților de penitenciar. Dacă la ospiciile de mănăstiri represiunea era excepțională și terapia duhovnicească exprima o înțelegere umanitară, alienații din penitenciare aveau, desigur, un tratament dur. Prin structura bolii, deseori aceștia sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mentalitatea judecătorilor. În aceste condiții situația bolnavilor psihici era diferită. Într-adevăr, nu putem privi omogen o masă de bolnavi care prin însuși structura nosografiei psihiatrice este heterogenă. Desigur că, pe lângă alienații din mănăstiri, exista o categorie mare, aceea a alienaților de penitenciar. Dacă la ospiciile de mănăstiri represiunea era excepțională și terapia duhovnicească exprima o înțelegere umanitară, alienații din penitenciare aveau, desigur, un tratament dur. Prin structura bolii, deseori aceștia sunt negativiști, violenți, nesupuși, impulsivi. Căutându-i în lumea închisorilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de bolnavi care prin însuși structura nosografiei psihiatrice este heterogenă. Desigur că, pe lângă alienații din mănăstiri, exista o categorie mare, aceea a alienaților de penitenciar. Dacă la ospiciile de mănăstiri represiunea era excepțională și terapia duhovnicească exprima o înțelegere umanitară, alienații din penitenciare aveau, desigur, un tratament dur. Prin structura bolii, deseori aceștia sunt negativiști, violenți, nesupuși, impulsivi. Căutându-i în lumea închisorilor timpului, îi vom găsi înlănțuiți și torturați. Reputația tratamentului umanitar al alienaților, recunoscută țărilor românești, ca de altfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
terapia duhovnicească exprima o înțelegere umanitară, alienații din penitenciare aveau, desigur, un tratament dur. Prin structura bolii, deseori aceștia sunt negativiști, violenți, nesupuși, impulsivi. Căutându-i în lumea închisorilor timpului, îi vom găsi înlănțuiți și torturați. Reputația tratamentului umanitar al alienaților, recunoscută țărilor românești, ca de altfel întregii lumi ortodoxe și orientului mijlociu în genere, necesită corectivul: blândețea se adresa bolnavilor recunoscuți ca atare. Ceilalți, a căror boală era ignorată, erau condamnați la temniță. Folosind aceeași sursa ne vom edifica: "Grosurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
tradițional și neschimbat, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; veacuri întregi alături de răufăcătorii sănătoși au stat la butuc și alienații. În casele de recluziune nu se făcea nici o diferență între delincventul sănătos și cel afectat psihic. Transportul alienatului la închisoare sau la ospiciu era încredințat acelorași autorități care însărcinau pe un dorobanț cu paza bolnavului pe drum. Nu vedem de ce acest dorobanț ar fi fost altfel cu alienatul decât proceda cu delicvenții de drept comun. Transportul deținuților, printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nici o diferență între delincventul sănătos și cel afectat psihic. Transportul alienatului la închisoare sau la ospiciu era încredințat acelorași autorități care însărcinau pe un dorobanț cu paza bolnavului pe drum. Nu vedem de ce acest dorobanț ar fi fost altfel cu alienatul decât proceda cu delicvenții de drept comun. Transportul deținuților, printre care erau și nebuni, se făcea astfel: "ras pe jumătate și cu gâtul prins în lanțuri era târât în public de către dorobanțul de pază care mergea călare. Popasurile se făceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Tecuci (avea un caracter mixt), Oficiul pentru infirmi săraci, necondamnați, "ca fiind suferinzi de boale nervoase" și închisoare pentru vagabonzi sănătoși. Peste două decenii, în 1898, la București, la închisoarea de la Văcărești, se înființează în același spirit o secție a alienaților criminali. Pe lângă aceste unități se prevede înființarea unei rețele medicale. Fiecare unitate corecțională avea o infirmerie și un medic dator să țină un jurnal statistic, făcând o dare se seamă atentă asupra evoluției sănătății internaților. În acest fel, controlul sanitar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
doilea acces: " În nebunia sa nu făcea alt rău decât, cum întâlnea vr'o tânără, o apuca de turnură, iar când a stricat două felinare de pe uliță autoritatea l-a închis și l-a trimis la Neamțu, în casa de alienați". După ce figurează cu diagnosticul de "manie furibundă" șters și corectat cu cel de "delirium tremens", Eminescu iese, vindecat, în ziua de 10 aprilie 1887 (după alt izvor, la 9 a aceleiași luni). La Neamț, tratamentul aplicat pacientului care a prezentat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mod indubitabil, o psihoză afectivă, și anume, psihoza maniaco-depresivă, boală care s-a manifestat periodic, între crize starea intelectuală a pacientului fiind nealterată. NOTE BIBLIOGRAFICE 1) N.A. Bogdan, Orașul Iași, Iași, 1913, p. 199. 2) P. Zosin, Mișcarea și asistența alienaților din Ospiciul M-rei Neamț, pe anul 1904, Spitalul, 1904, p. 91. 3) Idem, vezi și P.G. Samarian, p. 61. 4) Din viața starețului Paisie, 1722-1794, tip. M-rei Neamț, 1836. 5) Arh. St. Iași, fond Secretariatul de Stat al Moldovei dos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]