1,083 matches
-
lor exterior. Toate isprăvile prin care fusese mutată din loc cultura unei țări sau a unei epoci luaseră naștere îndeobște pe o masă oarecare (dacă nu pe o tăblie sprijinită pe genunchi), pe caiete cu hîrtie proastă, mîzgălite cu pixuri amărîte și creioane prost ascuțite. I-am văzut pe unii trăind aproape în mizerie (pe Noica la Păltiniș sau pe Țuțea în garsoniera din spatele Cișmigiului) și nici unul dintre ei nu a depășit vreodată o minimă decență a locuirii (Cioran în mansarda
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
de autentici intelectuali. Impresionează viziunea pragmatică a unui intelectual ce s-a dedicat, în exclusivitate, exegezei primei cărți a omenirii - Biblia. Poezia, Troița face parte din cuprinsul epistolei. * Viena, 16 mai 1922 Dragă Liți1, Ieri ți-am trimis o scrisoare amărâtă, răspuns la scrisoarea ta tot atât de amărâtă. Azi primii pe cealaltă cu surprize: un colț de primăvară de la voi și... un colțișor de dințișor (mânca-l-ar tata!) din primăvara noastră 2. Și, zi, așa: crește cu fiecare ceas! De-ai
Însemnări despre epistolograful Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5466_a_6791]
-
a unui intelectual ce s-a dedicat, în exclusivitate, exegezei primei cărți a omenirii - Biblia. Poezia, Troița face parte din cuprinsul epistolei. * Viena, 16 mai 1922 Dragă Liți1, Ieri ți-am trimis o scrisoare amărâtă, răspuns la scrisoarea ta tot atât de amărâtă. Azi primii pe cealaltă cu surprize: un colț de primăvară de la voi și... un colțișor de dințișor (mânca-l-ar tata!) din primăvara noastră 2. Și, zi, așa: crește cu fiecare ceas! De-ai ști tu ce dor îmi e
Însemnări despre epistolograful Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5466_a_6791]
-
pe cel al lui Despot ("Farmece", 1933). Se oprește de preferință asupra personalităților feminine, cărora le acordă un spațiu larg, îndeosebi în "Trecute vieți de doamne și domnițe" (I-III, 1932-1939), "Domnița Alexandrina Ghica și contele D'Antraigues" (1937) și "Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane" (1943). Dacă incursiunile istorice ale lui Gane vădesc, nu o dată, carențe (genealogii fastidioase, exces documentar, intervenții polemice, pasaje confuze sau incoerente), piesa de rezistență rămâne lucrarea " Trecute vieți de doamne și domnițe" (vol
Constantin Gane () [Corola-website/Science/326580_a_327909]
-
desființate. La aceeași dată, Generalul Constantin Prezan și-a prezentat demisia din armată, fiind pensionat a doua oară. Plecarea lui Prezan a fost mai degrabă una forțată, după cum arăta unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi, generalul Ion Antonescu: „"Amărât și scârbit generalul și-a dat demisia, care i-a fost primită cu iuțeala cu care se primește aceea a unui rău rândaș. Ca ultimă și supremă recompensă, ministrul de război i-a trimis o minusculă și fără de valoare statuetă
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
Însă părinții lui Najoud decid să lase satul și să plece unde vad cu ochii rușinați și îndurerați. Astfel Najoud alături de părinții rușinați și frații cei mulți o iau către Sana'a, capitala Yemenului. Aici se mută într-o căsuță amărâtă, mică, iar tatăl își găsește cu greu de lucru ca măturător la municipalitatea capitalei. Este de remarcat că vorbim de capitala Yemenului, Sana'a, cu ritm de viață modern, cu șosele luminate și magazine luxoase, dar în același timp cu
Nojoud Ali () [Corola-website/Science/329015_a_330344]
-
geamurile mașinilor din intersecția străzilor iar într-una din zile dispare nemaivenind acasă. Peste doi ani însă își anunță familia, că se află în Arabia Saudită, că este cioban la un beduin înstărit. Însă ulterior peste alți 2 ani apare acasă, amărât, maturizat, fără niciun ban, și spune familiei ca tocmai din Arabia Saudită a auzit că sora lui, Najoud este vedetă pentru ca a avut curajul sa ceară divorțul împotriva cutumei tribale. Fares povestește ca în Arabia Saudită este la fel de greu dacă nu ai
Nojoud Ali () [Corola-website/Science/329015_a_330344]
-
s-a confruntat sistematic cu prezența rasismului, care a culminat cu o agresiune brutală asupra ei, a mamei sale și a surorii sale. Stoian, care a trăit acele vremuri, conchide: „Încă de când mă știu eu, țiganii noștri erau umiliți și amărâți. Nu puteam să trăim pentru că nu aveam unde să trăim, pentru că nu avem căși. Aș vrea o liniște și înțelegere sufletească de la tot ce mă înconjoară în jurul meu. Și nici eu să nu deranjez pe ni-meni, să pot să
Politică. Performance. Pogrom. Legătura dintre politica de stat și practicile naționaliste/ rasiste în Germania și România post-1989 () [Corola-website/Science/295843_a_297172]
-
iar în 1806 pleacă în Italia, lăsând la Paris o tânăra logodnică, pe Julie Forestier. Locuiește de ceva vreme în Roma, când ajung la el criticile aspre la adresa tablourilor trimise Salonului parizian de Arte Frumoase, în anul 1806. Rănit și amărât, lucrează cu febrilitate, fapt ce duce la ruperea logodnei cu Julie. În 1810, când i se termină bursa de studii, tânărul pictor se hotărăște să rămână la Roma, guvernată la acea vreme de francezi. În 1812 se îndrăgostește de Laura
Jean Auguste Dominique Ingres () [Corola-website/Science/299285_a_300614]
-
de veteran pare mai convenabilă. Se afirmă că cei care i-au urmat în film provin din "Proba de Microfon", precum alții din "Mantaua" lui Nicolaie Gogol. Nu recunoaște, spune că n-a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amărâți. Șomează mai mult decât înainte, e scos din activitate opt ani, și, din disperare, începe să scrie. Devine, în mod paralel, o voce originală și importantă în literatură. Afirmă că, în arta lui, țara nu i-a cerut și nu
Mircea Daneliuc () [Corola-website/Science/298372_a_299701]
-
drumuri de suferințe, aranjate de niște călăi ordinari în timpul ocupației sovietice. O pereche frumoasă, un bărbat, patriot al neamului, și o soție care nu s-a dezis de el, dimpotrivă, l-a așteptat mereu toți acești 12 ani, fiind mereu amărâtă, înjosită, insultată de unii care au trăit o viață întreagă neînțelegând nimic, bătând din palme și lăudând un regim criminal. Alexandru Leșco putea fi de mult liber, trebuia numai să-și pună iscălitura pe hârtia de grațiere, dar el nu
Curierul „Ginta latină” by Vadim Pirogan () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2263]
-
la spate. Te vom lăsa aici câteva zile. Poate te mănâncă șobolanii. Asemenea lucruri i se întâmplau tot timpul lui Hiyoshi. A doua zi, când veneau prietenii săi, n-avea să se poată juca iarăși cu ei, își spuse el amărât. Iar când veniră în sfârșit, văzând că era pedepsit, fugiră. — Dezlegați-mă! le strigă el. De nu, vă zvânt în bătaie! Pelerinii vârstnici și țărăncile care urcau până la templu își râdeau de el: — Ia te uită, asta nu cumva e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Tata, cea făcută de bunicul? Mama sa păru să fi fost lovită în piept. — Banii te vor ține în viață, spuse ea. Te rog, nu-mi cere spada aceea. — N-o mai ai? se alarmă Hiyoshi. — ăă... nu. Onaka recunoscu amărâtă că fusese vândută de mult, pentru a plăti sake-ul lui Chikuami. — Ei, n-are importanță. Mai este spada cea ruginită din magazie, nu-i așa? — Da... Dacă o vrei pe aceea. — Pot s-o iau? Deși ținea la sentimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
afară de noi. Atâția ani de viață și de propășire tuturor, iară pentru noi evreii români tot atâția ani de durere și suferință sufletească. În momentul când s-a proclamat rădicarea tutulor, ni s-a creat nouă o viață înjosită și amărâtă. Regenerîndu-se România, toți fiii ei au fost puși pe același picior de egalitate. Noi însă am fost lăsați în starea escepțională de mai nainte, care astăzi ne pare și mai grea rămânând singuri noi supușii ei. Reprezentanți ai națiunei! cu
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ciugulit” de la noi, și au plecat În Germania. Asta a fost... Că acolo nu-i aștepta nimic bun, că Germania era În plin război, că trebuiau să se ducă pe front, că nu li s-au dat decât niște barăci amărâte... toate astea sunt povești ulterioare. Dar la vremea aceea era o extraordinară mișcare de plecare a nemților acasă. Bineînțeles că printre ei mai erau și oameni cu capul mai pe umeri, care spuneau: „Domnule, eu nu plec...” Și s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dar ca urmare a acestor chinuri a născut În pădurea Cosăuți - și culmea este că copilul a trăit... Nu știu cine a asistat-o la naștere, o fi fost vreo moașă pe acolo, dar cert este că a născut și copilul, așa amărât cum era, a mai trăit și a continuat să trăiască Încă vreo câteva luni... Primul contact cu ucrainenii l-am avut În pădurea Cosăuți: ne-au atacat niște bande, loveau oamenii cu bâtele În cap și le smulgeau lucrurile din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
una de stofă, dar nu pe măsura noastră. Am stat la Birkenau vreo trei zile, Închise În sala aceea mare, unde nu era nimic. Ne-au adus ceva mâncare. N-am avut nici farfurie, nimic, ne-au adus niște vase amărâte, cred că erau și niște... cum să vă spun... olițe. Și, așa cum am stat, cinci era numărul lor preferat: stăteam cinci Într-un rând - cinci, cinci... așa se număra totdeauna, câte cinci. Și atunci ne-au dat, așa, Într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
făceai. - Începea la ora... DAVIDOVICI: Când se crăpa de ziuă, pe la cinci, cinci și ceva. - După ce vă trezeați ieșeați din baracă. Atunci se făcea apelul? DAVIDOVICI: Atunci. Până venea ăla... ADLER: Până se Încolonau toți Pe urmă veneau cei mai amărâți din Stubendienst, care făceau curățenie și te numărau ei. După ce te numărau ei te duceau la closet. - Așa era? DAVIDOVICICI: Closetul era o baracă - closet turcesc. ADLER: La noi nu era turcesc - era cu bude, din beton... DAVIDOVICI: Turcesc era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
omolog al Raportführer-ului, dar omologul din lagăr. Pe urmă veneau Blockaltester-ii, care erau șefii de bloc. Apoi venea Stubendienst-ul, care se ocupa de Întreținere..., nu numai a barăcii. În general numai a barăcii. Trebuiau să facă curățenie - ăștia erau mai amărâți nițel. Se ocupau cu curățenia, să ducă fecalele dimineața la latrine, ei aduceau mâncarea (care semăna mult cu ce aduceau ei acolo), tot felul de lucruri. După care urmau pe grade - erau numai două grade: ăia care conduceau echipele care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
valorilor". Am început în credința că România este sentinela de la Răsărit a civilizației europene. Și astăzi sfîrșesc în mijlocul unei mulțimi de români terorizați, cărora li se impune credința că patria lor este sentinela dinspre Apus a civilizației moscovite. [...] Ce bătrînețe amărîtă mi-a hărăzit Dumnezeu!". Douăzeci și doi de academicieni se vor regăsi în iulie 1950 în temnițele de la Sighet: "academician Dimitrie Caracostea, acad. Ioan Lupaș, acad. Silviu Dragomir, acad. Constantin Giurescu, acad. George Fotino, acad. Constantin Brătianu, acad. Ion Nistor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
etc. am asimilat. El a rămas să reprezinte pentru mine alteritatea absolută și emblema însăși a iraționalului. Despre ce se întâmplă la Constanța cu extraordinara moștenire lăsată de Oleg Danovski orașului dețin cred și mai puțină informație decât despre soarta amărâtă a romilor de la dezrobire încoace. Doar atât știu: că imensul artist a ales în ultimele lui luni de viață, acum fix zece ani, să nu se ducă să-și facă tratamentele care i-ar fi prelungit poate zilele, ca să stea
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
ducând o existență care n-a refuzat ipocrit un hedonism decent, a cărui supremă voluptate constă în a face doar ceea ce vrea. Un fel de, excentrică, așadar, postură pe care ea însăși o resimte frustrantă în anii senectuții, când scrie amărâtă, contrar firii sale precumpănitor vitaliste: „[...] din nou sunt chinuită de această dezrădăcinare, pur subiectivă, care n-are nimic de-a face cu locurile familiare sau străine, ci cu singurătatea mea, cu izolarea mea de copil rătăcit în lumea mare, sentimentul
Complexul ratării presimțite by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6802_a_8127]
-
bat și în somn, de unul singur, bă. Cine-i Armătura Zalău? Unde, pula mea, e Zalăul ăsta? Le dau trei goluri pe minut dacă vreau, bă, îi bag în mă-sa, hai noroc... Dar acum, pe teren, era destul de amărât. Ceva nu era în regulă cu echipa lui, știa atâta lucru. Și din cauza cui? Un mucos nenorocit, o haimana, o caricatură de fotbalist. - Bă Mihnea bă, ce căcat joci, bă, că te rup, ține-l pe Căciuleasa ăla de pulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cele mai mari. Dacă te hotărăști și cursa nu a Început Încă, nu pot să o anulez, evident... și ce dacă? Tu primești ce vrei, poate chiar te Înfrupți din chestia aia pînă apar eu și Îți cărăbănesc curul tău amărît din lumea asta. — Vezi tu, chiar asta-i problema. Nu sînt Încă gata. Și În afară de asta, nu mi-ai cerut să-ți aduc un dar, ceva care să-ți facă plăcere? — Dar mi-ai adus deja destul. Continuă, totuși, étonnez-moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
oră mai tîrziu, sînt toți trei În drum spre locuința Reverendului, o casă veche și Îngustă, tip vagon, ascunsă de tufișuri dese de lemn cîinesc. Casele de pe stradă se reazemă unele de altele, ca și cum ar căuta sprijin, cu curticelele lor amărîte, despărțite de gunoaie și tot felul de vechituri ruginite. Camera din față este luminată de două lumînări negre, sfîrÎitoare. Wakefield reușește să vadă În penumbră mai multe lucruri așezate pe ceea ce par rafturi paradite de magazin: ierburi, uleiuri, tămîie, lumînări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]