4,800 matches
-
de text eterogene, jurnalistic și literar, este "însuși nucleul povestirii", precum și "reflex parodic față de textul clasic care se sprijină pe citate savante, folosindu-le drept argument al autorității" (p.94). În cadrul unor categorii precum ficționalitatea, raportul autor/narator, ironia, absurdul, ambiguitatea, Liviu Papadima urmărește tranziția realizată de proza lui Caragiale spre configurarea unui alt set de norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare a sensului literal
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
sensului literal, pe baza căruia se poate reconstitui cu ușurință subtextul. Figură retorica se transformă în figură textuala prin distanțarea tot mai mare a autorului de narator, iar acest decalaj între instanțele ce dețin autoritate asupra relatării conferă textului o ambiguitate profundă, care nu de puține ori orientează lectură pe o pistă falsă. Accentele satirice identificate de critică literară în opera lui Caragiale au făcut posibilă în anii ^50 răstălmăcirea acesteia în serviciul "luptei de clasă". Redescoperirea comicului și descoperirea "textualistului
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
stabilim cu certitudine care sînt cele trei personaje importante, și într-un fel chiar care este cel mai important dintre toate, cel suficient de autodeterminat încît să nu necesite prezenta însuflețitoare a povestitorului. În măsura în care cartea nu oferă un raspuns cert, ambiguitatea e esențială: căci acest al treilea nenumit este, cred eu, însăși vocea narativa, așa cum s-a modificat ea în întîlnirile cu toate celelalte personaje. De fapt, de la începutul românului cel ce scrie avertizează că folosirea persoanei întîi e o simplă
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
notelor de subsol, ea e citată de două ori. Observația poate înșela dacă o plasăm în planul strict al unei contabilități a referințelor. De fapt, toata terminologia analizelor compune o paradigmă care decurge din cea propusă de Todorov: ezitare, nehotărîre, ambiguitate, breșă, dubiu, ruptură, transgresiune, deviere a reperelor spațio-temporale. Dacă lărgim sfera termenilor utilizați (...mit, vis, impuritate, perversiune, sexualitate, irațional, monstru, bestiar), vom observa în final că Todorov a devenit deja o referință teoretică implicită. Inventarul acestor termeni, care fie încearcă
În căutarea unitătii by Gabriela Tepes () [Corola-journal/Journalistic/17967_a_19292]
-
cronici să refacă întreaga, bogată argumentație a autorului în legătură cu eroarea acestei dihotomii. Oricum, merita amintită înaltă considerație pentru mării editori ai operei lirice a lui Eminescu (mai ales Maiorescu și Perpessicius), stăruind în ideea că dihotomia amintită "păcătuiește doar prin ambiguitatea de a echivala biologicul cu spiritualul" și că "lucruri minunate ne-a spus Negoitescu plecînd de la un postulat fără sprijin nici în texte, nici în psihologia poetului"(Autorul testamentului pledează pentru o ediție a liricii eminesciene care să cuprindă "toate
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
Françoise Choay este, de fapt, un istoric al mentalităților și al ideilor care ridică anumite probleme pornind de la chestiuni de regulă atribuite arhitecturii, insă aria ei de cuprindere și analiza este mult mai mare. Aceasta largă cuprindere vine tocmai din ambiguitatea semantica a termenului de monument, elementul esențial al oricărui patrimoniu. În franceză, ca și în română bănuiesc, derivația etimologica vine din latină, unde monumentul era la rîndul sau preluat din monere, a înștiință sau a reaminti. Monumentul este deci ceva
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
personale, ci ale cercetătorilor la modul general: povestiri cu mai multe chei de lectură, sau alteori fără final, inscripțiuni șterse de timp pentru a ne lasă parcă pe veci într-un suspense de policier al istoriei, sensuri lesne de confundat, ambiguități insolvabile. Tot acest cuantum de nedeterminare existent în magma altminteri extrem de bine închegata a cărții are un efect foarte chibzuit de strategie persuasiva, sporind curiozitatea și, în același timp, temperînd suspiciunile celor care nu cred din principiu în ambițiile istoriei
Civilizatia gesturilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18043_a_19368]
-
un interes propriu, pe care l-am pus în slujba unei oarece investigații), Jankélévitch este între puținii, foarte puținii, autori ai unei teorii despre nostalgie. De altfel, termenul e atît de vag și de inflamat de conotații poetice, percutat de ambiguități frumoase, intimidant de familiar și de liricizat totodată, încît e greu să i te dedici dintr-o perspectivă teoretică. Avantajul lui Jankélévitch vine tocmai din amprenta unică a stilului sau de gîndire, speculativ și totodată sistematizant, analitic dar și detașat
Nostalgici în masina timpului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18059_a_19384]
-
provenind automat din amputarea unei comparații. Și atunci de ce să ne scandalizam cînd elevii nu pot admite că metaforele sînt interpretabile? Sau că fiecare cititor în parte poate raporta aceeași metaforă la alt sistem particular de referință - profitînd de o ambiguitate și de un surplus de sens, care definesc însăși poezia ca mod de expresie?... În sfîrșit o altă boală care cangrenează manualele este tipăcul formularistic sever și complet arbitrar în care sînt depozitate informațiile. Producția lui Eminescu, de pildă, este
"...Nici tobe, nici trompete..." by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/18097_a_19422]
-
pe care i-a atras în această capcană mortală: până în ultima clipă, el i-a mințit cu grosolănie, pretinzând că-i conduce la București spre a le apăra drepturile! În fața celui mai penibil act al său de bravura criminală, toate ambiguitățile sentinței Curții Supreme de Justiție cad. Să nu uităm că Miron Cozma este condamnat acum doar pentru una din participările la mineriade, si anume, expediția din septembrie 1991. Sunt prea bine cunoscute motivele punerii între paranteze a celorlalte expediții războinice
Tehnica desperado nu tine la Stoenesti by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18096_a_19421]
-
ci parcă mai curînd contra tuturor celor ce trăiesc în ignoranța morții. Obsedată de extazul pe care numai pieirea i-l poate da, Mélanie e o efigie strălucitoare a morții. Finalul, însă, e brusc și contorsionat, confuz după limpezimea fără ambiguități a povestirii: Mélanie e găsită moartă, doborîtă de o criză cardiacă subită, exact atunci cînd un vechi prieten, un bătrîn care o înțelege pentru că el însuși trăiește, prin vîrstă, atît de aproape de sfîrșit, îi pregătise un dar special: o ghilotină
Povestitorul singuratic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17417_a_18742]
-
victimelor. Devenit un ingredient obligatoriu al discursului public, o probă de inteligență sau o scuză comoda pentru agresivitatea pamfletului (eventualul protest riscă să-l compromită pe autorul sau, etichetăndu-l că lipsit de umor), umorul național, nu lipsit de o anume ambiguitate etică, riscă uneori să funcționeze an gol.
Umorul national by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17428_a_18753]
-
deloc de neglijat, sunt și ele similare, până la a părea interșanjabile: blonde, fragile, cu ochi albaștri, corpuri zvelte, învestmântate în ținută unisez a ultimelor decenii (blue-jeans obligatorii etc.), insă care explodează pur și simplu atunci când se lasă descoperite în intimitate. Ambiguitatea naturii feminine se menține, sau chiar sporește, și dincolo de certitudinea orgasmului: "Sub ține, ai din nou o fetiță care a închis ochii ca să nu mai vadă ce-i faci, care scâncește melodios, pana cand finalul împins cât mai departe sosește
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
de acord asupra "filozofiei" poetului. Ea cade mereu an capcană descifrării după logică ideilor clare, ale unui sistem filozofic rațional, a misterului poetic construit de Nichita Stănescu după o retorică a paradoxului liric adecvată "logicii ideilor vagi" intuitive, revelatoare prin ambiguitatea lor. Cartea fiind o adevarată "suma" a gândirii lirice a poetului aflat la zenitul creației sale, comparabilă ca importanță cu locul Luceafărului an cadrul poeziei eminesciene, interpretarea ei rămâne mereu "piatră de ăncercare" a oricărei hermeneutici a operei lui Nichita
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
pro-sovietice (FSN) era scrisă cu caractere chirilice (CH). Chiar în interiorul alfabetului latin se pot obține efecte aluzive și conotative din folosirea unor litere mai frecvente în scrierea anumitor limbi sau a unor semne diacritice specifice limbilor respective. Evident, există riscul ambiguității a dar de fapt acesta e redus contextual: în scrierea romanei, de exemplu, folosirea literei K în exces și mai ales în situații unde ea nu apare în mod normal poartă în genere conotația "străin", iar în particular poate trimite
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17572_a_18897]
-
plan“ nu lăsa nimic esențial la latitudinea fiecăruia, la discreția diversității temperamentale, preferențiale, a naturii indecise, capricioase a omului. Chiar vorbirea, cum spuneam, firește cea de for public (dar se molipsea și comunicarea privată), se schematiza tocmai pentru a zădărnici ambiguitatea, echivocul, pentru a nu permite dizolvarea univocului în perifraze, în jocuri lingvistice arbitrare. Se tindea parcă, pe atunci, spre un esperanto, în care, pe căi artificiale, toate ideile să devină suprainteligibile, dacă se poate spune așa, dar mutilate, reduse la
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]
-
de ași, panteonul său personal, și, ezitînd asupra ordinii, Stendhal, Montaigne, Proust, Chateaubriand sau Montaigne, Chateuabriand, Stendhal, Proust, îi socotește ca pe un „careu magic care se adună cu sumă constantă, pe orizontală, pe verticală și chiar pe diagonală.” (158-159). Ambiguitatea titlului ales, Epilogue (Epilog), îi permite autorului în aceste pagini, pe care el le numește cînd „finale”, cînd „crepusculare”, un joc permanent cu „timpul care mai rămîne”, cu acel „irreparabile” al lui Virgiliu, cu „prolepsa care e mai scurtă decît
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
ai unei arte pline de subtilitate, ale cărei procedee sunt greu de controlat și cer ani de experiență, acest creator autodidact a intervenit masiv în procesul mecanic de reproducere, modificând suprafețe, folosind explicit imperfecțiuni accidentale, adăugând culoare, jucându-se cu ambiguitatea imaginilor. Un exemplu edificator este grupul celor cinci gravuri ce înconjoară o statuetă reprezentând- o pe „Oviri” („Sălbatica”), zeitate tahitiană a morții, pentru care Gauguin a simțit o afinitate specială. Preluând măcar în parte ceva din maiestuoasa visceralitate a lucrării
Evenimente la MoMA by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2508_a_3833]
-
a aparaturii de tip handsfree ? Mi se poate reproșa că trivializez. Nu-i exclus. Dar, dacă o fac, îmi place să cred c-o fac în avantajul discursului onest despre poezie, respectând adică un criteriu elementar, cum e cel al ambiguității. (Prea adeseori uitat de apostolii certitudinilor care sunt criticii). În plus, oricine l-a citit cu adevărat pe Andrei Bodiu, începând cu debutul individual din Cursa de 24 de ore și sfârșind cu mai recentul Oameni obosiți, a avut destule
Automobilul și căprioara by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2450_a_3775]
-
de-abia odată cu optzecismul -, între școli literare - format la Iași, este înțeles și iubit mai degrabă la București - și formule poetice - căci, liric absolut, în fond, este perceput mai degrabă în latura sa tehnic-combinatorică, drept un „maestru al versificației”... Această ambiguitate face ca orice adeziune să fie, în cele din urmă, o non-adeziune, de unde solitudinea paradoxală a celui înconjurat cu atâta amor intelectual. Publicistica este, în consecință, atât o compensație a solitudinii poetului, cât și un turnesol al existenței ei în
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]
-
iar colorist prin manipularea materiei cromatice și prin ridicarea tonului unic pînă la pregnanta tridimensionalului. Sprijinindu-si discursul plastic pe repere culturale din categoria textului (a literei sau a paginii scrise), cu atît mai fertile vizual cu cît gradul de ambiguitate este mai mare, pictorul deturnează livrescul și exacerbează valorile optice pure. Această repetiție de semne suficientă sieși, care împinge meditația către misterul unor coduri corupte și care, din punct de vedere logic, este un factor de confuzie și dezordine, din
Trei ipostaze ale autenticitătii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18185_a_19510]
-
decît un ziarist care chiar vrea să-și facă onest datoria. Al doilea e că în ziua în care ziaristul se va transforma într-o oglindă perfectă nu va mai fi nevoie de el, fiindcă lumea va fi lipsită de ambiguități, de subiectivisme și, în general, de toate datele care o fac să simtă nevoia de ziariști. Cu alte cuvinte, ceea ce i se poate cere unui ziarist e să fie nepartizan. Și, firește, să aibă discernămînt constituțional. În rest e treaba
Ce se poate și ce nu în campanie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16692_a_18017]
-
care se reflectă în jur jerba de culori nuanțate pînă la incandescent... Cum exclama un mare critic: o perfecțiune ce exclude orice comentariu. Este artistul desăvîrșit ce a ridicat spațialitatea luminii pe treapta absolută a viziunii. Care a înlăturat umbra, ambiguitatea, tenebrozitatea, obscurul, din conștiința hispanică mistică optînd pentru natura solară și echilibrată. Invers decît la El Greco, unde personajele par supuse unei acțiuni de absorbție, ca de o lege a gravitației întoarsă de la pămînt către cer... Domenico Theotocopulos, grecul cu martirii
PRADO by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16721_a_18046]
-
celestă și nu doar din pricina unui defect ocular... Treimea spaniolă de aur se încheie la Prado cu pictorul singular, abia intrat în primele decade ale secolului al nouăsprezecelea, artistul deschizînd seria modernă a "deficitarilor nervos", Francisco Goya... El reintroduce obscuritatea, ambiguitatea, asimetria, datele existenței eliminate de Velasquez. Goya pare a pregăti omenirea pentru ce avea să vină, în secolul în care abia pătrunsese și în următorul, al douăzecilea... E deajuns să privești bărbatul despuiat, a cărui țeastă se pierde într-o
PRADO by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16721_a_18046]
-
C. Rogozanu Noua carte a lui Alexandru Sever, Inventarul obsesiilor circulare, exploatează din plin ambiguitățile genului diaristic. Deși nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, o principală "obsesie circulară" a Inventarului este condiția notației izolate, fără alt context decît vîrsta autorului (atît spirituală cît și biologică). Iată justificarea din "Argument": "Ab originae, deci
Jurnalul ca inventar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16731_a_18056]