768 matches
-
explică rezistența și amplitudinea acestora. Corupția, de pildă, este explicată atât ca fenomen deviant, cât și ca ,,un substitut funcțional al unei reforme care nu a fost dusă până la capăt”. Rezultatele investigațiilor au stat la baza reformei În justiție; c) ambivalența dezvoltării. Impactul sociologiei asupra sferei publice s-a resimțit și prin problematizarea dezvoltării societății românești În tranziție În termenii ambivalenței procesului. Avându-și sursa În ambiguitatea modernizării, care cumula două discursuri contradictorii și Înrudite (,,discursul eliberării” și ,,discursul disciplinării” - Peter
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
al unei reforme care nu a fost dusă până la capăt”. Rezultatele investigațiilor au stat la baza reformei În justiție; c) ambivalența dezvoltării. Impactul sociologiei asupra sferei publice s-a resimțit și prin problematizarea dezvoltării societății românești În tranziție În termenii ambivalenței procesului. Avându-și sursa În ambiguitatea modernizării, care cumula două discursuri contradictorii și Înrudite (,,discursul eliberării” și ,,discursul disciplinării” - Peter Wagner), tranziția, arată sociologii, nu va scăpa de ambivalențe structurale. Două sunt Îngrijorările sociologilor privind tranziția: prevenirea ,,riscurilor de absolutism
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
resimțit și prin problematizarea dezvoltării societății românești În tranziție În termenii ambivalenței procesului. Avându-și sursa În ambiguitatea modernizării, care cumula două discursuri contradictorii și Înrudite (,,discursul eliberării” și ,,discursul disciplinării” - Peter Wagner), tranziția, arată sociologii, nu va scăpa de ambivalențe structurale. Două sunt Îngrijorările sociologilor privind tranziția: prevenirea ,,riscurilor de absolutism” al rațiunii umane impersonale (Touraine), a puterii uniformizatoare a dreptului, contabilității, educației bazate pe cultivarea caracterului impersonal al relațiilor, pe de o parte, și rezistența culturilor particulare, pe de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
tineri și de bătrâni. Și tot femeilor le revine sarcina de Îngrijire frecventă a nepoților și a părinților În vârstă și care sunt dependenți. Prin excesul sau, din contră, prin insuficiența lor, practicile de Întrajutorare sunt potențiale surse de conflicte. Ambivalența pe care aceste tipuri de practici o suscită provoacă tensiune, dar și dependență intergenerațională. Analiștii sociali au subliniat și costul psihologic pe care Îl generează solidaritatea Între generații: femeile din generația-pivot resimt mai des decât bărbații aceste dificultăți (Attias-Donfut, 2000
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
nevoia de o nouă sociologie românească. În locul opțiunii pentru „ordonarea” cunoașterii în deducții, abstractizări sau ipoteze testabile, asociate cu „marea teorie” de sorginte predominant iluministă, găsesc că ar fi preferabilă acea cunoaștere socială care s-ar concentra asupra specificității, contingentului, ambivalenței și mult mai puțin asupra particularului indus anecdotic sau etnocentric sau asupra unui general care nicăieri nu poate fi identificat. Rolurile tradiționale ale științei sociale, derivate din „proiectul iluminist”, au fost fixate, într-un interval de peste două secole, astfel: construcția
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de viață și de moarte, care aduce distrugere și rod, înfometată de trupul iubit, dar și dornică de a-l înghiți (22 iunie, sfârșitul primăverii, Scrisoare I). Tema iubirii izbucnește cu forță, o forță care provine și dintr-o perpetuă ambivalență și metamorfoză a sentimentului: liniște și neliniște, uniune eternă și despărțire iminentă, destin și blestem, crimă și binecuvântare, putere și slăbiciune. Iubitul este mai ales fratele geamăn, dublul din cer, „dragul nostru”, „prietenul” și dușmanul”, „adoratul mort” - acceptat, căutat, respins
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
lipsit accentele controversate, cum ar fi poziția antiimigraționistă a unora dintre cei pomeniți) care răspundeau primelor crize ale modernizării Statelor Unite, s-a aflat la originile unor transformări profunde ce au culminat prin New Deal. Dewey a fost mereu conștient de ambivalența internă a liberalismului american și s-a interesat de dimensiunea colectivă/publică a experienței istorice, pentru a depăși spectrul individului monadic prin apelul la o comunicare față către față ce premerge ideea „acțiunii comunicative” a lui Habermas, gânditorul care așeza
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sinteză, vezi Alain de Benoist, „Communautariens vs. libéraux”, în cartea sa Critiques. Théoriques, l’Âge d’Homme, Lausanne, 2002, pp. 431-454, notele fiind la pp. 447-454. Alain de Benoist, care a traversat el însuși mai multe curente ideologice, observă judicios ambivalența comunitarismului, care combină norme „premoderne” și tradiții republicane cu aspirații politice ale socialismului clasic (de pildă, tânărul Marx). Mai multe lucrări germane tratează sistematic tema și leagă discuția de problematica, tradiția intelectuală și contextele social-politice europene: Christian Zahlmann(ed.), Kommunitarismus
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
astfel de mâncărimi, întrucât se scarpină, durează în general mai puțin de două secunde și sunt perfect vizibile cu ochiul liber. Am indicat prin puncte zonele în care mâna atingea fața sau trupul când apărea „mâncărimea”. O micromâncărime denotă o ambivalență între ceea ce spunem și ceea ce simțim, sau, în funcție de zonă, un decalaj între ceea ce vedem și ceea ce am dori să vedem. Persoanele la care unele zone emoționale din emisfera dreaptă sunt deteriorate nu mai simt micromâncărimi. Este evident că Dalai-Lama nu
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
p. 61). Perfect adevărat: bătălia pentru nou necesită nu doar strategii ale seducției, ci și formule de mascare a adevăratelor intenții. Într-un studiu agresiv, pompos-ideologizat, dar nu lipsit de subtilitate, hrănit cu poncifele „corectitudinii politice”, Peter Wolfe insistă asupra „ambivalenței” lui Raymond Chandler: „conștiința socială” s-ar întâlni, în scrierile sale, cu o accentuată dominantă psihanalitică. Absența tatălui, imaginarele pulsații homoerotice, machismul agresiv și alte speculații mai mult sau mai puțin dubioase slăbesc credibilitatea demersului - spre paguba exegeților viitori, obligați
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sale, cu o accentuată dominantă psihanalitică. Absența tatălui, imaginarele pulsații homoerotice, machismul agresiv și alte speculații mai mult sau mai puțin dubioase slăbesc credibilitatea demersului - spre paguba exegeților viitori, obligați să digere altminteri indigerabilele jerbe lezat-feministe ale lui Wolfe. O ambivalență există, însă, în creația lui Chandler: a tradiției și a reformei. Autorul e un păstrător al vechiului model (întotdeauna trebuie să existe un cadavru, un motiv, un detectiv și o soluție), dar nu și al vechii retorici. Nu sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
într-o descriere detaliată a procedurilor clinice. Definiția considerată cea mai completă de către aceștia este următoarea: Interviul motivațional este o directivă, un stil de consiliere centrată pe client pentru alegerea schimbării comportamentului, prin ajutarea clienților să exploreze și să rezolve ambivalența. Comparativ cu consilierea nondirectivă, acest instrument este mai mult focalizat și direcționat pe scop. Examinarea și rezolvarea ambivalenței constituie scopurile lui centrale, iar consilierul este în mod intenționat directiv în urmărirea acestor scopuri. Spiritul interviului motivațional Miller și Rollnick (1995
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
este o directivă, un stil de consiliere centrată pe client pentru alegerea schimbării comportamentului, prin ajutarea clienților să exploreze și să rezolve ambivalența. Comparativ cu consilierea nondirectivă, acest instrument este mai mult focalizat și direcționat pe scop. Examinarea și rezolvarea ambivalenței constituie scopurile lui centrale, iar consilierul este în mod intenționat directiv în urmărirea acestor scopuri. Spiritul interviului motivațional Miller și Rollnick (1995) consideră că este vital să se facă distincție între „spiritul” interviului motivațional și tehnicile pe care le recomandă
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
sunt destul de diferite, în „spirit”, de interviul motivațional, care se bazează pe identificarea și mobilizarea valorilor și a scopurilor intrinseci ale clientului pentru a stimula schimbarea comportamentală. 2. Este sarcina clientului, și nu a consilierului, de a articula și rezolva ambivalența lui sau a ei. Ambivalența ia forma unui conflict între două cursuri ale acțiunii (de exemplu, indulgență versus constrângere), fiecare dintre ele percepând beneficii și costuri asociate cu acestea. Mulți clienți nu au avut niciodată ocazia să exprime adesea elementele
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de interviul motivațional, care se bazează pe identificarea și mobilizarea valorilor și a scopurilor intrinseci ale clientului pentru a stimula schimbarea comportamentală. 2. Este sarcina clientului, și nu a consilierului, de a articula și rezolva ambivalența lui sau a ei. Ambivalența ia forma unui conflict între două cursuri ale acțiunii (de exemplu, indulgență versus constrângere), fiecare dintre ele percepând beneficii și costuri asociate cu acestea. Mulți clienți nu au avut niciodată ocazia să exprime adesea elementele personale confuze, contradictorii și unice
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
constrângere), fiecare dintre ele percepând beneficii și costuri asociate cu acestea. Mulți clienți nu au avut niciodată ocazia să exprime adesea elementele personale confuze, contradictorii și unice ale acestui conflict. 3. Convingerea directă nu este o metodă eficientă pentru rezolvarea ambivalenței. Terapeutul încearcă să fie „de folos” prin convingerea clientului despre beneficiile schimbării. Totuși, este clar că aceste tactici măresc, în general, rezistența clientului și diminuează probabilitatea schimbării (Miller, Benefield și Tonigan, 1993; Miller și Rollnick, 1991). 4. Stilul consilierii este
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Strategiile mai agresive, uneori ghidate de dorința de a „confrunta negarea clientului”, alunecă ușor în mobilizarea clienților de a face schimbări pentru care ei nu sunt încă pregătiți. 5. Consilierul este directiv în ajutarea clientului să examineze și să rezolve ambivalența. Interviul motivațional nu implică formarea clienților în deprinderi necesare pentru a se descurca din punct de vedere comportamental, deși abordările nu sunt incompatibile. Ipoteza operațională în interviul motivațional este aceea că ambivalența sau lipsa de rezolvare este obstacolul principal ce
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
în ajutarea clientului să examineze și să rezolve ambivalența. Interviul motivațional nu implică formarea clienților în deprinderi necesare pentru a se descurca din punct de vedere comportamental, deși abordările nu sunt incompatibile. Ipoteza operațională în interviul motivațional este aceea că ambivalența sau lipsa de rezolvare este obstacolul principal ce trebuie depășit în declanșarea schimbării. 6. Ușurința de a se schimba nu este o trăsătură a clientului, ci un produs fluctuant al interacțiunilor interpersonale. Terapeutul este, de aceea, foarte atent și răspunzător
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Cadrul IM se potrivește cel mai bine cu opinia că schimbarea clientului este cel mai bine stimulată prin întărire pozitivă. Stilul consilierului IM este persuasiv, dar nu coercitiv, uneori provocator, dar niciodată încărcat de argumente. Interviul motivațional acordă prioritate rezolvării ambivalenței. Așa cum s-a menționat mai sus, în abordarea IM, clienții sunt văzuți, în general, ca având percepții ambivalente despre schimbare. Miller și Rollnick (1995) consideră că s-a acordat mai puțină atenție, în general, rezolvării ambivalenței clienților, decât este optim
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
motivațional acordă prioritate rezolvării ambivalenței. Așa cum s-a menționat mai sus, în abordarea IM, clienții sunt văzuți, în general, ca având percepții ambivalente despre schimbare. Miller și Rollnick (1995) consideră că s-a acordat mai puțină atenție, în general, rezolvării ambivalenței clienților, decât este optim. Teama în aceasta privință este motivată de faptul că, adesea, clienții au sentimente mixte despre efectuarea schimbărilor, iar consilierul care presează un client să facă schimbări imediat riscă; a) să provoace rezistența clientului; b) să promoveze
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
a împărtăși experiențele clientului. Este important faptul că, atunci când clienții percep empatie din partea unui consilier, ei devin mai deschiși la provocările ușoare ale consilierului despre problemele stilului de viață și convingerile în legătură cu folosirea drogurilor. Clienții devin mai maleabili în ceea ce privește examinarea ambivalenței lor în legătură cu schimbarea și este mai puțin probabil să apere idei, precum negarea propriilor probleme, reducerea folosirii versus abstinență etc. Pe scurt, înțelegerea corectă de către consilier a experienței clientului facilitează schimbarea. 2. Sprijină autoeficiența. Convingerea clientului că schimbarea este posibilă
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
practicieni se referă la observarea clienților. Dacă în decursul ședinței se ceartă în mod constant, nefiind de acord sau ignorând terapeutul, atunci ceea ce face acesta nu funcționează. Este un semnal că trebuie schimbate metodele. Aceasta poate fi pur și simplu ambivalență. Dar dacă acest lucru se întâmplă constant, atunci se pot aduce argumente pentru schimbare și clientul este pur și simplu de acord. E momentul concentrării pe ascultarea clientului în cele din urmă, iar dacă acesta nu se mai întoarce la
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
durata celei de-a doua jumătăți a primului an de viață și al cărei început este marcat de identificarea cu mama ca obiect total) și caracterizată printr-o relație cu obiecte percepute în totalitatea lor și prin predominanța integrării, a ambivalenței, a angoasei depresive și a culpabilității. Controlul omnipotent asupra obiectului se dezvoltă ca apărare împotriva angoasei depresive, a culpabilității și a pierderii, apărare ce se sprijină pe o relație cu obiectele caracterizată prin dominare, control și dispreț. 11) A te
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
două mecanisme vor fi analizate mai pe larg la pp. 195, respectiv 299. Anularea, în cele trei forme ale sale, se poate referi la „un eveniment, o emoție pulsională sau un traumatism” (Nunberg, 1935/1957). Anularea retroactivă se bazează pe ambivalență, noțiune ce deține unloc important în opera lui Freud și pe care o putem defini ca fiind coexistențaa două sentimente extreme și opuse, cel mai adesea iubire și ostilitate față de aceeași persoană. Freud a preluat acest termen de la Bleuler 44
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
coexistențaa două sentimente extreme și opuse, cel mai adesea iubire și ostilitate față de aceeași persoană. Freud a preluat acest termen de la Bleuler 44, care îl introdusese în 1910, considerându-l un simptom major al schizofreniei. Însă pentru Freud (1912-1913/1993), ambivalența există în afara schizofreniei și constituie un fenomen fundamental al vieții noastre afective. Widlöcher (1983) confirmă caracterul său fundamental, estimând că „este dificil să iubești fără a urî”. Potrivit lui Freud (1909b/1979), ambivalența însoțește sentimentele excesive. În privința persoanelor relativ indiferente, individul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]