964 matches
-
Acasa > Versuri > Iubire > SONETELE NOPȚII-LACRIMILE STELELOR Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 242 din 30 august 2011 Toate Articolele Autorului Își plânge iarna lacrimile-n stele, Sonete amorțite-n pragul serii, Mă plâng astrale dorurile mele Cu fantezii în sevele tăcerii. Un bob de lună a căzut pe noi Ca o părere într-un vis incendiar, În care zboară apele din ploi În albele zăpezi rânjind barbar, Schimonosite
SONETELE NOPŢII-LACRIMILE STELELOR de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361419_a_362748]
-
să vedem cum stăm cu buba! Cu îndemânarea ei de asitentă medicală pediatră, îi curăță rana și dădu cu un unguent care avea și ceva anestezic în el...ar fi avut și ea nevoie de un anestezic puternic să-i amorțească gândurile sumbre și frica de a deschide plicul.Deodată , scoase plicul din geantă și îl întinse tinerei femei: -Te rog frumos, draga mea! Deschide tu plicul ăsta și citește-mi rezultatele analizelor, căci eu nu pot! -Da, doamnă, dați-mi
NINGE CU FLORI DE POMI de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361463_a_362792]
-
în care maimuța a strigat prima dată cerului și apoi pas pe valul dintâi al firii învăț să cânt pe margini de cuvinte între mine și cer coroanele copacilor dansează amețitor îmi place să dansez dar uite clipă cum oasele amorțesc între clapele așteptărilor și dor le aud cum trosnesc și apoi cum împlinesc un ritual ciudat în care ele sunt ramurile copacilor din orașul fără glas iar eu trunchiul în care ele dansează odată cu coroanele copacilor rebele oase și tocmai
MĂ AŞTEPT TOT EU (...DINCOLO DE FRONTIERĂ) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1103 din 07 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363832_a_365161]
-
-i înțepe obrajii ăia de sfântă cu barba lui încâlcită de toate furtunile de gradul 9(nouă) pe scara beaufort; o să-i lingă sânii ăia țanțoși cu toate brizele apusului de toamnă târzie; o să-i... abia s-a trezit. sfârșit, amorțit în toate mădularele, chiar și mădularul lui, odihnit până mai ieri, era acum mai flasc decât atunci după ce l-au prins amazoanele și l-au călărit 3(trei) luni de zile. se simte nesigur și parcă are aceeași emoție ca
TRĂIASCĂ, REGINA! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363946_a_365275]
-
ruginii. Luna-și trece chipul blând Prin copacii dezveliți, Bolta cu lacrimi de-argint Plânge-n codrii pustiiți. Umbre lungi se-ntind în noapte Parfumate cu must dulce Și-un miros de piersici coapte Din livezi noaptea aduce. Pădurea încet amorțește Bruma își țese năframe, Toamna rochia-și împletește Din crizanteme și poame. Referință Bibliografică: NOAPTE DE TOAMNĂ / Mariana Stoica : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2103, Anul VI, 03 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mariana Stoica : Toate Drepturile
NOAPTE DE TOAMNĂ de MARIANA STOICA în ediţia nr. 2103 din 03 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364040_a_365369]
-
o lipsă mai lungă. Locuiam sigură și cum sosisem pe seară răpusă de oboseală și de frig după călătoria lungă cu autocarul, la sosire am făcut un ceai, am mâncat ceva frugal, apoi m-am întins să-mi destind oasele amorțite de atât stat pe scaunul mașinii. Mă așezasem pe canapeaua din living cu o pătura pe picioare și o carafă cu ceai fierbinte alături pe măsuța jioasă în fața televizorului, cu intenția ca puțin mai târziu după ce mă încălzeam, să dau
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE(CONTINUARE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362762_a_364091]
-
celulelor erau acum deschise. Puteam să ies, dacă voiam să merg la biserică. M-am decis. Încolonați doi câte doi, ne-am dus adunat vreo duzină de pușcăriași, târâindu-ne picioarele sub privirile plictisite ale copoilor înrăiți de stagiu și amorțiți de rutină. - La drum!, zise șeful patrulei, îndemnându-ne spre duba metalică și împuțită a penitenciarului. Păcănind nădușit, duba ne duce până la marginea orașului. Acolo sunt vărsat ca o sarsana la marginea drumului,gata să mă ducă pe treptele bisericii
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
celulelor erau acum deschise. Puteam să ies, dacă voiam să merg la biserică. M-am decis. Încolonați doi câte doi, ne-am dus adunat vreo duzină de pușcăriași, târâindu-ne picioarele sub privirile plictisite ale copoilor înrăiți de stagiu și amorțiți de rutină. - La drum!, zise șeful patrulei, îndemnându-ne spre duba metalică și împuțită a penitenciarului. Păcănind nădușit, duba ne duce până la marginea orașului. Acolo sunt vărsat ca o sarsana la marginea drumului,gata să mă ducă pe treptele bisericii
GHEORGHE NEAGU [Corola-blog/BlogPost/362735_a_364064]
-
celulelor erau acum deschise. Puteam să ies, dacă voiam să merg la biserică. M-am decis. Încolonați doi câte doi, ne-am dus adunat vreo duzină de pușcăriași, târâindu-ne picioarele sub privirile plictisite ale copoilor înrăiți de stagiu și amorțiți de rutină.- La drum!, zise șeful patrulei, îndemnându-ne spre duba metalică și împuțită a penitenciarului.Păcănind nădușit, duba ne duce până la marginea orașului. Acolo sunt vărsat ca o sarsana la marginea drumului,gata să mă ducă pe treptele bisericii
GHEORGHE NEAGU [Corola-blog/BlogPost/362735_a_364064]
-
am trimis o la joacă, în sufragerie. Cum am văzut o că se îndepărtează cu mersu i drăgălaș, mi am șters o lacrimă. Picioarele mele erau din nou în flăcări. Trecusem iar prin cioburi. Am reluat poziția lotus, chiar dacă îmi amorțiseră deja picioarele și am reușit, în cele din urmă, să scap de toate cioburile. Evident, mă refer la cele mari. Așchiile au rămas pentru mai târziu. Prima urgență este să curăț pe jos. În câteva minute e perfect curat. Sunt
CRÂMPEIE DE SUFLET de CARMEN MARIN în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363346_a_364675]
-
mai văzut de ceva timp pe colegul din clasa paralelă de la liceu. Auzise de la colegi că optase pentru o carieră în armată. Dar, asta fusese demult, pe vremea când viața de licean curgea fierbinte și rapidă în venele ei, acum amorțite de eșecuri. - Bună! O sărută pe obraz, ca o bună și veche cunoștință. Însoțitoarea lui, o salută și ea, amabilă. E o fată care pare mult mai mare, cu o ușoară mină aristocratică, ținându-și de braț, posesivă, partenerul. Dora
REVELION de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362406_a_363735]
-
măreția lor, trecerea saniei și a moșneagului, prin pădurea plină de taina Sărbătorilor Sfinte de Crăciun. Mitru se simțea copleșit și nedumerit de ceea ce urma să i se întâmple. Pădurea Soarelui (2) Viscolul se mai domolise și o dată cu asta, gerul amorțise. Stând lângă omul cu barbă pe sanie și privindu-l atent, reuși la un moment dat să îngaime: - Mo... moșule, ci... cine ești? Ce vrei? - Ei, Mitre! Cine sunt eu? Sunt unul din curierii lui Moș Crăciun și-am să
PĂDUREA SOARELUI (1, 2) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362411_a_363740]
-
lăsă dusă de val și începu o poveste de dragoste răscolitoare cu noul ei amant. Dragostea descoperită o acapară total și înflorea tot mai mult, atrăgând involuntar asupra sa privirile admirative și intrigate ale tuturor. În scurt timp, pasiunea îi amorți prudența și conștiința, astfel că lumea începu să murmure și zvonurile ajunseră și la urechile soțului încornorat, ale cărui bănuieli creșteau pe măsură ce observa fericirea rău ascunsă din ochii nevestei. Într-o dimineață, după ce el ,,plecă” la muncă, așa cum era obiceiul
BRAȚUL RĂZBUNĂRII de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2177 din 16 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362488_a_363817]
-
infinit: ascultă cum respiră Cerul; ascultă cum respiră Terra. Mulți din cei care m-au cunoscut au încercat să sufle în jăratecul vieții mele, crezând ca poate să-mi înțeleagă clipa. Dar atunci când mizeria socială îți este risipită în sânge amorțindu-ți gândurile, este imposibil ca cineva să poată să-ți înțeleagă prezența și te transformi într-o substanță de Lumină ascunsă în craterul unui vulcan ce plutește în fluidul nopții. Și astfel, viața mea a ajuns o groapă de jăratec
ÎNCOTRO ROMÂNIA? ÎNCOTRO CULTURA EI! de MARIA COZMA în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361217_a_362546]
-
joc/ sau o tragedie!” (destin), moartea ca disoluție: „doar eu în disoluția așteptării/ cu genunchii în piept/ înghit tic-tacurile timpului/ ce tresaltă/ de pe un umăr pe altul/ îmi așez din când în când bagajele/ în gesturi fugare” (moartea-anacolut) sau metempsihoza:”amorțesc mă înalț în eter/ ca în hipnoză sau vis/ în oase e numai aer/ trupul e ușor/ și zbor/ acum sunt pasăre ! "(reîncarnare). Axele imaginarului liric focusează orizontul de așteptare al lectorului în jurul unor structuri metaforice aparent antitetice: ”floarea de
ANDREEA-MARIA DĂNILĂ: „FEMEIA DE ZĂPADĂ” SAU „FUNCŢIA SOTERIOLOGICĂ A CREAŢIEI” – RECENZIE DE PROF. DRD. ADINA VOICA SOROHAN de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360818_a_362147]
-
imaginii: http://scrisoarefaralitere.wordpress.com/2012/10/15/ronald-companoca/ motto: „Mutismul cel mai sigur nu-i să taci, ci să vorbești" - Kierkegaard și dacă vorbele tale îneacă izvorul și florile nu mai cântă taci pentru a izbucni culoare în membrele amorțite de cuvintele fără sare piperul îl aduce rotunjimea vieții apoi ovalul ei laptele răsăritului de lună cornul adânc din miezul faptelor tale și toate toate liber curg după un atunci în care între tine și zbor aripa îngheață desprinsă de
RĂSARI ÎN TĂCERE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1145 din 18 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364081_a_365410]
-
Ardelean Publicat în: Ediția nr. 1757 din 23 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului Chiar de sunt vie, mor încet în mine, Cu fiecare ton de vodevil, Din amăgiri la metru sau la kil, În trenul vieții, legănat pe șine. Și amorțită-n trista balansare, Pe culoar mă mai strecor tiptil, Din martie și până în april, Pândind la colț o dulce alinare. Imagini rare-mi strigă prin fereastră, Chemându-mă, avide, să cobor. Mă simt, subit, precum un infractor, Ce-și fură
TRENUL VIEȚII de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1757 din 23 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368301_a_369630]
-
trec cohorte Calești de nouri stranii ce vânturile-nfruntă Și roibii albi, bezmetici, se-nfruptă din retorte - Din jarul care-ncinge, azi, tâmpla mea căruntă. Doar umbrele valsează pe grinzi de floare castă De crini din care picur' miresme ce-amorțiră Sub candele din muguri de stele. Ce fantastă Îmi pare înserarea, cu degete de liră... O simfonie-nceată,-a speranțelor plăpânde, Înveșnicite-n umbre pe umeri grei de ceară Răzbate din vecernii cu icnet de osânde Și-ntunecimea-și varsă
POEMELE AMURGULUI (1) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1321 din 13 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/368363_a_369692]
-
contemplarea stolului ce așeza o distanță tot mai mare între mine și el. Colegii mă anunțau să mă pregătesc de plecarea la mal. Era prea cald și deja peștele nu mai mușca. Apa mării aproape fiartă și lipsa curenților au amorțit peștele pe fundul apei. Am strâns sculele, mi-am recuperat parâma[ Parâmă = frânghie sau cablu textil, metalic sau din material plastic, folosită la bordul unei ambarcațiuni.( DEX)] ancorei, am montat ramele și cu minciogurile puse în barcă, am început să
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367787_a_369116]
-
s-apuce pribegia prin lume, ca așa-și va prăpădi pe vecie frica! Se prelinse în caldul întuneric cu iz înțepător și, tremurând ca varga, dibui în cotlonul știut mielul proaspăt născut, lipit de oaia-mumă. Ceva ca o vrajă neștiută amorțise suflarea de-aici, nimeni și nimic nefiind supărat de micul fur. Doar un behăit subțirel îl încredință că și-aflase tovarășul de drum. Apucă în brațe mieluțul, îl puse la fereală sub cojocelul său și ieși la viforoasa lărgime. Copil
POVESTE DE IARNĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1455 din 25 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367891_a_369220]
-
ținta. Am închis ochii, imaginându-mi cum săgeata devine extensia brațului meu. Deși nu știam cât de mult pot întinde coarda, am ridicat fața în bătaia vântului de nord-vest. Arcul era atât de greu că, în câteva momente mi-au amorțit brațele. Ratare! Căpetenia râse ușor, cu aroganță, în uralele războinicilor săi. Săgeata mea depășise pasarela, așadar, întinsesem prea mult coarda. Trebuia doar să-mi fixez bine arcul încordându-mi brațele, să ciupesc scurt coarda și să nu ratez. Nu am
SF de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367944_a_369273]
-
a mai avut decât atunci când o privea pe Eleonora cum făcea dragoste într-o seară cu un băiat. Și atunci nu-ți putea dezlipi ochii de pe cei doi, iar prin corpul ei parcă se mișcau furnicile, parcă începea să-i amorțească picioarele. Se lăsă antrenată de primul sărut din viața ei și chiar dacă nu știa cum să procedeze, își deschise un pic gura și buzele sale răspundeau la cele ale lui Claudiu. Cum era la primul ei sărut cu un băiat
BALUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366698_a_368027]
-
contemplarea stolului ce așeza o distanță tot mai mare între mine și el. Colegii mă anunțau să mă pregătesc de plecarea la mal. Era prea cald și deja peștele nu mai mușca. Apa mării aproape fiartă și lipsa curenților au amorțit peștele pe fundul apei. Am strâns sculele, mi-am recuperat parâma ancorei, am montat ramele și cu minciogurile puse în barcă, am început să trag liniștit la vâsle. Cu speranța că la mal voi găsi cumpărători, am cântărit din priviri
PESCAR PE MAREA NEAGRA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366750_a_368079]
-
ales, cu calculatorul, fetița noastră merge înainte pe drum. Trebuie să facă rost de bani. Neapărat! O frână bruscă la început și apoi din ce în ce mai lină, mă făcu să-mi revin din gândurile mele. Îmi trag picioarele de sub mine care îmi amorțiseră pe nesimțite. Fac câteva genuflexiuni și îmi spun că neapărat trebuie să mai dau jos câteva kilograme, altfel... cine mai știe?! Nici fumatul, nici curele de slăbire nu te mai ajută. Bine zicea o d-nă: ,,dinții la gard!'' Dar eu
PUTEREA VOINŢEI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366853_a_368182]
-
m-a făcut să văd în el cavalerul de odinioară care-și proteja regina cu prețul vieții sale... Fata a plecat. Dintr-o dată acel birou mi s-a părut prea mare și prea gol. Am realizat că mâna dreaptă îmi amorțise cu pahar cu tot. L-am apucat cu mâna stângă, tot cu ea l-am dat peste cap. Cred că atunci am băut pentru prima și ultima oară... ambrozie! Nu mai băusem în viața mea ceva așa de bun! L-
PUTEREA VOINŢEI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366853_a_368182]