274 matches
-
femei.410 Figura târgoveței aparține astfel și tradiției comice a epocii medievale, dar și celei satirice clericale.411 Povestirea pe care târgoveața o rostește ne introduce într-un timp mitic, de basm, când zânele locuiau pe pământ. Nota ironică și anticlericală nu lipsește: farmecul lumii precreștine, păgâne este risipit de invazia de monahi și frați cerșetori, a căror moralitate poate fi pusă sub semnul întrebării. Pierderea unei lumi a tainelor și a frumuseții aduce după sine o undă de melancolie 412
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de-a doua povestire ar părea, la o primă analiză, o critică severă la adresa clerului catolic corupt, incapabil de a-și urma vocația sacerdotală, dedându-se întru-totul plăcerilor vieții, autorul încercând să ofere un tablou cât mai realist, nota puternic anticlericală apropiindu-l pe Giovanni Boccaccio de spiritele laice renascentiste: „de la cel mai mare până la cel mai mic preoții păcătuiau cu toții prin desfrânări trupești; și nu doar întru cele rânduite de fire, ci chiar și-n desfrânarea sodomiei, fără a cunoaște
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
femeia urzește un plan atât de iscusit, folosindu-se și de credulitatea unui călugăr, încât reușește să-l aducă alături pe bărbatul îndrăgit. Teatralitatea ei este impecabilă, intuiția remarcabilă, iar imaginația de-a dreptul debordantă. Eroina se dovedește un spirit anticlerical, este o bună cunoscătoare a slăbiciunilor oamenilor Bisericii, o adulterină fără remușcări și fără moralitate, de aceea mai puțin scuzabilă. Ceea ce-i imputa soțului nu era lipsa virilității, ci a unei origini sociale nobile, meșterul țesător fiind prea burghez pentru
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sunt partidele politice, comisia Stasi (numită după mediatorul Republicii, președintele comisiei însărcinate cu elaborarea unui raport asupra laicității), președintele Chirac, miniștrii, profesorii și sindicatele lor, directorii școlilor, reprezentanții diferitelor Biserici și confesiuni (musulmană, mozaică), intelectualii, cetățenii care scriu ziarelor, gruparea anticlericală, numită "antireligioșii", ,,fundamentaliștii laici" sau "ortodoxia laică", asociații de toate genurile (francmasonerie etc.). În mod curios, găsim puține păreri ale elevilor din școli, deși aceștia sunt cei dintâi interesați și afectați de o legislație asupra însemnelor religioase. Un fapt remarcabil
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
naționalistă, mai curând pan-naționalistă, ceea ce sugerează o politică externă agresivă (chiar imperialistă) a regimului. De asemenea, la fel de pregnante sunt antiliberalismul, antiparlamentarismul și anticomunismul. Ideologia fascistă se vrea un răspuns de masă la ideologiile liberale și comuniste; ea are componente anticlericale și anticapitaliste, favorizând solidaritatea națională, folosirea violenței, supremația statului, "principiile" de disciplină, ordine și autoritate, atitudinile "retorice" și "romantice" [Zunino, 1985]. Grupurile sale sociale de referință sunt tinerii, studenții, civilii sau foștii militari. Regimul nu traduce în politici această ideologie
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Debutează cu o povestire, În căutarea veșnicului adevăr (1909, în limba rusă), publicată în revista „Svetoci” din Sankt Petersburg. În scurt timp, devine cunoscut și apreciat în cercurile literare petersburgheze, consacrarea aducându-i-o nuvela Mon plaisir (1911), scriere manifest anticlericală. Anul 1913 se dovedește a fi unul fast pentru D.: el obține un succes răsunător cu romanul Novaia bursa [Noul seminar], în care continuă, cu accente de critică incisivă, rechizitoriul la adresa moralității dubioase a clerului rus. Cronici elogioase, între care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286827_a_288156]
-
a lui Proudhon, aveau în comun ideea că Revoluția Franceză fusese dezastruoasă pentru Franța și că statul-națiune, căruia i se asociase sistemul democratic liberal, a fost o monstruozitate. Odată cu instalarea celei de-a Treia Republicii cu guvernele ei iacobine și anticlericale și cu influența masivă din partea francmasoneriei, regionalismul francez a luat o întorsătură politică (deseori implicându-i și pe regionaliștii culturali) prin înființarea câtorva mișcări care pretindeau o autonomie regională mai puternică. În Bretania, una dintre cele mai catolice regiuni ale
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
strîns al statului, pot fi dizolvate prin decret. Siguri că nu obțin autorizația, iezuiții pleacă din nou în exil. Blocul grupărilor de stînga triumfă cu puțin în alegerile din 1902. Radicalii se instalează la guvernare cu "moș Combes", radical violent anticlerical. El aplică legea asupra asociațiilor cu cea mai mare rigoare, refuzînd sistematic cererile de autorizare. Legea din 7 iulie 1904 interzice învățămîntul tuturor congregațiilor, chiar și autorizate. La 30 iulie 1904, Franța rupe relațiile diplomatice cu Vaticanul. Campania pentru separarea
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
a ofițerilor). Separarea, de acum încolo inevitabilă, este votată. Prin legea din decembrie 1905, Republica nu recunoaște nici un cult, dar garantează libera practicare a tuturor. Bunurile Bisericii, după lege, trebuie să fie atribuite asociațiilor de cult. Dar climatul de luptă anticlericală și opoziția Vaticanului împiedică aplicarea acestei măsuri. În regiunile în care influența politică a Bisericii este mare, inventarele bunurilor Bisericii dau loc unor grave ciocniri între fideli și forțele de ordine. Abia în 1924 s-au format asociațiile diocezane, cărora
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
său, Gaston Doumergue, datorită voturilor senatorilor, arată fragilitatea Cartelului. Radicalul Herriot, primar al Lyonului, formează un guvern cu susținere (dar fără participare) socialistă. După calmarea religioasă a Blocului național, care a restabilit relațiile diplomatice cu Sfîntul Scaun, el reanimă lupta anticlericală, întîlnind o vie opoziție a catolicilor, susținuți de niște mase care nu au uitat "fraternitatea din tranșee". Mai ales Herriot, a cărui politică financiară îi neliniștește pe cei avuți și pe posesorii de economii, este victima unei crize de încredere
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
tentativele lor de acaparare sau de înlăturare a adeziunilor religioase rivale. În Franța, îndeosebi, unificarea lingvinstică a în-tîrziat mai mult decît în zonele protestante francofone din Elveția vecină. Mai cu seamă galicismul lui Louis XIV și, mai mult încă, furia anticlericală a iacobinilor și a succesorilor lor mai mult au minat decît au întărit identitatea colectivă a francezilor. În Italia, de asemenea, artizanii unificării au trebuit să consacre o mare parte a energiei lor în încercarea de a-și convinge concetățenii
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
decît de a acorda dividente convenabile țărilor sau oamenilor ce fuseseră de partea lor în timpul războiului și care, se înțelege, rămîneau clienții lor. Astfel se explică nașterea prematură a Iugoslaviei pe care aliații o fac cadou Serbiei, a Cehoslovaciei oferită anticlericalilor de peste tot, în timp ce Austria și Ungaria sînt cele care suportă aceste generozități. În ceea ce privește motivațiile individuale ale celor ce au participat la această parcelare a Europei Centrale și de Est, acestea se observă în comportamentul liderilor ce profită de acestă conjunctură
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
în relațiile cu celelalte popoare"379. E drept, ulterior, cînd naționalitățile în general vor evolua către o postură democrat-creștină, acest fundamentalism politico-religios se va atenua. La începutul războiului civil, statul basc devenit aproape independent cu prețul fidelității față de o republică anticlericală, nu va mai avea timp să-și pună în practică principiile, în singurul său an de existență. Cu toate acestea, radicalii vor rămîne aici destul de nu-meroși, poate chiar majoritari. Un astfel de exemplu aflăm în persoana abatelui Jerbaxio Albizo, împușcat
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Trinidad, de M. Rector (1984) pentru carnavalul brazilian, sau de D. Gilmore (1998) În ampla etnografie a manifestărilor carnavalești din Andaluzia. Acesta din urmă remarcă: În mod evident, discursul carnavalesc include protestul politic. O mare parte a protestului este revoluționar: anticlerical, anticapitalist și antiburghez. O mare parte a satirei și profanării din cântecele carnavalești reflectă lupta de clasă Împotriva sistemului latifundiar, a exploatării de către bogați (caciquismo), a opresiunii religioase și a altor nedreptăți (p. 158). Legătura dintre carnaval și mișcările sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ierarhia locală, măsură susținută și de Papă. În Franța a existat o încercare semnificativă de a adapta principiile tradiționaliste la noua situație numită mișcarea catolico-liberală care era condusă de Lacordaire, Lamennais, Montalembert și Gerbert. Cu toate că revoluția din 1830 cauzase mișcări anticlericale, chiar în acel an, Lamennais și susținătorii săi au publicat un ziar la Paris L'Avenir, în care apărau ideea uniunii dintre religie și libertate. Potrivit lui Lamennais, "oamenii tremură în fața liberalismului: fă-l catolic și societatea va renaște"61. Cu
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
practicau o independență profesională; ea depindea de partidele politice sau era considerată o treaptă către lumea politică. Din acest motiv, reacția catolicilor față de acest tip de jurnalism a fost uneori una destul de dură, mai ales în țările cu o politică anticlericală, unde era sprijinită de ziarele liberale cu o mai mare răspândire. I.1.3. Instituții și acțiuni de unificare a presei catolice Analiza intervențiilor papale în domeniul mass-media, înființarea unui întreg aparat de comunicare în masă cu instituții centralizate la
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
littérature, d'histoire et de théologie, condusă de francezul Duchesne (1843-1922). I.2.3. Intervențiile Magisteriului în prima jumătate a secolului al XX-lea În timpul Papei Pius X (1903-1914) s-a accentuat problema modernismului 136 și au fost luate măsuri anticlericale, în Franța și Spania. Sfântul Părinte a apărat libertatea Bisericii în cadrul statului liberal 137 care uneori așa cum s-a întâmplat în Portugalia a interzis episcopilor să publice documentele pastorale 138. El a dispus înfruntarea și combaterea presei anticlericale 139, sfătuindu
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
luate măsuri anticlericale, în Franța și Spania. Sfântul Părinte a apărat libertatea Bisericii în cadrul statului liberal 137 care uneori așa cum s-a întâmplat în Portugalia a interzis episcopilor să publice documentele pastorale 138. El a dispus înfruntarea și combaterea presei anticlericale 139, sfătuindu-i pe catolici să evite contradicțiile interne, să fie uniți și să se supună autorității episcopilor 140. Modernismul a avut la bază un concept de adevăr care accepta principiul de imanență; cu alte cuvinte, adevărul nu era un
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
practicau o independență profesională; ea depindea de partidele politice, sau era considerată o treaptă către lumea politică. Din acest motiv, reacția catolicilor față de acest tip de jurnalism a fost uneori una destul de dură, mai ales în țările cu o politică anticlericală, unde era sprijinită de ziarele liberale cu o mai mare răspândire (G. Chiaudano, El periodismo catolico. Criterios y normas, seconda edizione, Tipografia Pontificia San Bernardo, Siena, 1913, p. 58). 1024 "Instruccion pastoral y normas sobre critica, propaganda y publicidad de
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
poveste unică, perfect coerentă, care Începea În grădina Raiului și se termina cu Generalissimo 3. La aceasta s-a adăugat un nou cult al morților - „martirii” taberei victorioase În recentul război civil. În miile de spații publice dedicate victimelor republicanismului anticlerical, Biserica spaniolă a organizat nenumărate ceremonii și pomeniri. Un amestec abil de pietate, autoritate civică și comemorare a victoriei consacra monopolul spiritual și mnemonic al instituției bisericești. Franco avea nevoie de catolicism chiar mai mult decât avea nevoie Biserica de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de puternici pentru a solicita privilegii educaționale În cadrul unei guerre scolaire care amintea de conflictul dintre stat și Biserică de la sfârșitul anilor 1880. Obiectul controversei era subvenționarea școlilor catolice de către stat: o doleanță deloc nouă, dar aleasă cu grijă. Reacția anticlericală din secolul al XIX-lea (În țări ca Franța, Italia sau Germania) se epuizase sau fusese canalizată În conflicte ideologice noi, Însă costul și calitatea educației rămâneau probleme care Îi mobilizau cu succes chiar și pe cei cu o pietate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gasperi și urmașii lui se Întâlneau regulat cu autoritățile papale și aveau grijă să nu propună sau să sprijine proiecte legislative care n-ar fi fost pe placul Vaticanului; Italia postbelică era Într-un fel revanșa Bisericii pentru secularismul agresiv anticlerical al noului stat italian după 1861. Dar rolul activ al Bisericii Catolice În politica italiană era mai puțin important decât susțineau atât suporterii, cât și detractorii săi. Principalul instrument de control social erau atotputernicele ministere: nu-i de mirare că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
structurat domenii Întregi de activitate publică și civică. Industriile au fost „colonizate” de creștin-democrați. Controlul și direcția personalului În presă, radio - mai târziu și televiziune - erau Împărțite Între creștin-democrați, socialiști și comuniști; ocazional, aveau un cuvânt de spus și liberalii anticlericali de modă veche, un grup a cărui popularitate scăzuse. Posturile și favorurile erau create și acordate În proporție directă cu distribuția politică la nivel local, regional și național. Fiecare organism social, de la sindicate la cluburile sportive, se declina În variantele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orașele mărunte din nordul Portugaliei erau (și sunt Încă) fervent catolice, cu un preot la fiecare 500 de suflete În 1972; În centrul și sudul țării proporția era de numai 1/ 4.500, chiar mai mică În sudul Îndepărtat. Proiectele anticlericale și de colectivizare lansate de capii țăranilor și sindicaliștii comuniști au suscitat o opoziție aprigă În regiunile dens populate din nord. În esență, revoluționarii portughezi din 1974 repetau greșeala țărăniștilor radicali din republica spaniolă a anilor ’30: Încercând să impună
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]