1,203 matches
-
acum de o schemă riguros articulată, e construit și studiul Mihail Sadoveanu (1978), subintitulat Universul artistic și concepția fundamentală a operei. Propunându-și să reconstituie Weltanschauung-ul sadovenian, T. situează universul autorului analizat între doi poli (natura și durata istorică), antinomia originară fiind interpretată prin intermediul a trei opoziții secundare: natură/om, natură/civilizație, trecut/prezent. Fără a oferi o imagine radical nouă asupra lui Sadoveanu, cartea se individualizează îndeosebi prin coerența viziunii de ansamblu, chiar dacă aceasta este obținută uneori prin fagocitarea
TOMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
CRC, 1975, 7; Mircea Iorgulescu, Interpretări și analize, RL, 1975, 24; Zaciu, Lecturi, 187-189; Dimisianu, Opinii, 233-241; Zaciu, Alte lecturi, 153-160; Cornel Ungureanu, „Opera lui I. L. Caragiale”, O, 1978, 3; Nicolae Manolescu, Sadoveanu și critica, RL, 1979, 1; Sultana Craia, Antinomii sadoveniene, LCF, 1979, 5; Petru Poantă, „Mihail Sadoveanu”, ST, 1979, 2; Ioan Groșan, Critica persuasivă, AFT, 1979, 2; Vasile Chifor, Sadoveanu într-o nouă interpretare, CL, 1979, 5; Mihai Ungheanu, „Mihail Sadoveanu”, LCF, 1979, 26; Ion Simuț, „Mihail Sadoveanu”, F
TOMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
artă cu statut de capodopere ale umanității nu poate camufla - în opinia jurnalistului - disfuncțiile contemporane, prezentate drept „calamități”, „inechități”, „convulsii”. Notațiile se îndepărtează totuși de calea percepției rezonabile, accentuând clișee ale discursului politic antedecembrist, unde opoziția Europa de Vest/Europa de Est devenea stricta antinomie lumea decadentă a capitalului/lumea socialistă, aceasta din urmă în ipostaza de „cea mai bună dintre lumile posibile”. Romanele Pavană în peisaj marin (1988), Iubire interzisă (1995), Fă-ți patul și dormi! (1997), Martorul (2000) și Orbi în tranziție (2003
ŢURLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290312_a_291641]
-
literaturii române actuale. Astfel, Optzecismul și promisiunile postmodernismului se impune nu atât prin disocierea celor două concepte, cât prin discutarea cauzelor și a consecințelor acestora. După o succintă radiografiere a teoriilor românești și străine asupra postmodernismului, U. punctează cele două antinomii din cadrul optzecismului: cea dintre dominanta textualistă (de sorginte franceză) și cea propriu-zis postmodernă (venită pe filieră americană), dar și cea dintre estetica preponderent postmodernă a generației și contextul politic premodern al comunismului românesc. Mai importantă este însă altă contradicție - între
URSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290383_a_291712]
-
sau consemnări „meteorologice” care fie corespund, fie contrastează cu înfăptuirile oamenilor, un comentariu auctorial subiectiv, uneori digresiv-eseistic, mici excursuri istorice sau documentare, recursul la dialog, secvențe epice și de observație comportamentală și caracterologică ș.a. E cultivat un anumit senzaționalism al antinomiilor, consemnându-se situații neașteptate, surprinzătoare. Sunt, în fond, procedee proprii beletristicii nonficționale. Ce lăsăm în urma noastră (1973), de pildă, include reportaje despre oameni ce muncesc în locuri izolate, fără confortul marilor așezări urbane și relevă apelul la instrumentarul unei anumite
VANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290426_a_291755]
-
enigme dezlegate, urmată de Hărnicel și Lenevici (1981). Incluse în volumul Oglinzile apelor și ale nisipurilor (1985), câteva scurte povestiri despre legendele Jiului și ale Dunării și despre „tainele” acestor ape „potopitoare” îmbină repetitiv spiritul civic în formula simplistă a antinomiilor cu amuzamentul „istoriilor cutezătoare”. SCRIERI: Ceasul privighetorii, București, 1967; Ochiul fără timp, București, 1969; Fântâna Goleștilor, București, 1971; Rapsodii pentru Republică, București, 1972; Licurici pentru pitici, București, 1975; Pană-Albastră în expediția neterminată, Craiova, 1975; Teiul fără somn, București, 1976; Piatră
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
occidentale contemporaneo, pref. Ettore Paratore, Bari, 1968; Teatro occidental contemporáneo, Madrid, 1968; Erasmo, Madrid, 1969; ed. (Erasmus), tr. Darie Novăceanu, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1982; Existe aún una cultură europea?, Madrid, 1969; Maquiavelo y la pasión del poder, Madrid, 1969; Antinomie della libertà, Florența, 1970; Thanatos, Madrid, 1970; Aporías del estructuralismo, Madrid, 1971; Conversaciones actuales (Politică, cultura, arte), Madrid, 1971; Dărâmat Ilion, Madrid, 1972; Genesi e vicende dello strutturalismo, Pisa, 1972; Mis ventanas abiertas, Madrid, 1972; Supervivencia de la literatura y del
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
Horia Stamatu, Chestiunea „umanismului” în actualitate, „Destin”, 1968, 17-18; Nicu Caranica, „Nemesis și libertate”, „Destin”, 1968, 17-18; Nicu Caranica, „Teatro occidental contemporáneo”, „Destin”, 1968, 17-18; Mihai Niculescu, George Uscătescu, „Destin”, 1969, 19-20; Nicu Caranica, „Thanatos”, „Destin”, 1971, 21-23; Octavian Vuia, „Antinomie della libertà”, „Destin”, 1971, 21-23; Radu Enescu, „Maquiavelo y la pasión del poder”, „Destin”, 1971, 21-23; Mihai Cismărescu, „Erasmo”, „Destin”, 1971, 21-23; D.N. [Darie Novăceanu], George Uscătescu, RL, 1979, 20; Ion Bălu, Poemele lui George Uscătescu, RL, 1981, 39; Neagu
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
spusese Maiorescu), „un obiect de joc și desfătare”, ceea ce s-ar numi plăcere estetică. Spirit raționalist și sceptic, așa cum deseori a fost calificat, însă deloc rigid în planul estetic, Z. supune criticii curentul cel mai raționalist, clasicismul, ce reprezenta, potrivit antinomiei utilizate, „omul vechi”. Eseistul respinge dogmatismul clasic, stilul vorbit, pe înțelesul tuturor, claritatea, ideea de perfecțiune, didacticismul, caracterul vetust al genurilor strict delimitate. Pentru el, Malherbe, Vaugelas, Boileau au avut rolul de „vrednici jandarmi literari”. Clasicii francezi și mai ales
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
o dimensiune tragică. Iubirea și moartea, pruncul ca speranță, ca viitor increat devin teme obsedante, într-o tensiune perpetuă, stranie: „Să alergi printre meri/ cu moartea pe buze/ spune-mi iubito/ cine-o ar mai putea face?” (Orpheu). Prin această antinomie structurală - sete de viață, bucurie, senzualitate vitală, voință de creație și conștiința sfârșitului apropiat - lirismul lui P. își află limita cea mai înaltă a expresiei. Apărut postum, Elogiul înțelepciunii (1979) e dominat de o tonalitate testamentară, apăsătoare și monocordă. Vibrația
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
Conceput ca un studiu al operei lui Lucian Blaga, volumul identifică nucleul gândirii acestuia în „tensiunea esențială” dintre metaforă - înțeleasă nu ca simplu trop, ci ca instrument deopotrivă ontologic și gnoseologic - și revelație, proces urmărit în toate sinuozitățile sale, de la antinomie la dialectică și apoi la coincidentia oppositorum. Respingând tentația de a explica compartimentele operei lui Blaga unul prin celălalt, criticul caută un nucleu de profunzime, care să explice în egală măsură generarea discursului poetic și a celui filosofic. P. optează
POPESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288932_a_290261]
-
pe mine - cea substanțială - refuză tipi reprezentativi... Este o concepție de ordin cantitativ, electoral, această reprezentare. [...] E fals ca artă. Personajul substanțial nu reprezintă pe nimeni, este el. Este un tip semnificativ - nu reprezentativ.” Transpunând dihotomia tradiție/inovație în forma antinomiei dintre ordinea reprezentării și ordinea semnificației, P. răstoarnă logica metafizică a raportului dintre esență și aparență și abandonează, în dimensiune politică, perspectiva democrată - deschisă, expansivă și tolerantă - pentru automorfismul, imuabilitatea și exclusivismul înălțimilor aristocrate. Nu e vorba însă de o
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
apodictică, nondialectică, a purității și unicității ontologice a ideii. Gelu Ruscanu (Jocul ielelor), intelectualul ajuns director al unui ziar socialist din iluzia de a fi întrezărit în utopia marxistă propriile sale convingeri himerice referitoare la posibilitatea unei existențe nedivizate de antinomii etice, trăiește evidența incompatibilității dintre caracterul intersubiectiv, patronat de schimburi și compromisuri, al vieții sociale - materializat în tranzacțiile imunde pe care i le propune Șerban Saru Sinești - și claritatea desăvârșită, narcisistă și autosuficientă, a imperativului kantian absolut. Pus în situația
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Boiu-Dorcani - boierul de viță veche, anacronic și demn precum reprezentările hieratice dintr-un tablou votiv, salutat la unison de cronicile interbelice drept unica reușită tipologică a Sufletelor tari - și mai cu seamă Danton - revoluționarul bonom și plin de pătrundere a antinomiilor vieții sufletești -, al cărui realism psihologic, determinat de resorturile unei intenții istoric reconstructive, a propulsat scrierea, în accepția criticii normativ „didacticiste”, la rangul celei mai de seamă realizări dramatice a scriitorului. În ordinea esențelor însă, cea care contează în demersul
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
de pornire a unei „paradigme narcisiste”, autoreflexive. Structurată în trei părți, Preliminarii la o „refutatio imitationis”, Jocul paradigmelor și Pentru o arheologie a mimezei, lucrarea se constituie ca o apropiere lentă, minuțioasă de miezul ei teoretic, constând în ștergerea prejudecății antinomiei pe care mai vechea teorie literară europeană a așezat-o între „logosul mimetic” și „logosul narcisic”. Paradigma primului se suprapune peste conceptele de clasicism și romantism (în acest din urmă caz ar fi vorba despre o mimeză profund subiectivă și
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
reprezintă un mod al umanității de a se înscrie în univers. O serie de studii introductive și prefețe (la Cezar Bolliac, B.P. Hasdeu, Eminescu, Creangă) întregesc preocupările istoricului literar, iar întrucât îl privește pe eminescolog, culegerea de glose Eminescu și antinomiile posterității (1998) suplinește, într-o anumită măsură, unele aspecte expediate sau neabordate în sintezele lui anterioare. SCRIERI: B.P. Hasdeu, București, 1963; Atitudini, București, 1966; Hyperion, vol. I: Viața lui Eminescu, București, 1973; ed. postfață Theodor Codreanu, Chișinău, 2002; Sub semnul
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
Codreanu, Chișinău, 2002; Sub semnul lui Aristarc, București, 1975; Introducere în opera lui Ion Creangă, București, 1976; Istoria literaturii române, vol. I: Epoca marilor clasici, București, 1980; ed. 2, I-II, Galați, 1994; Eminescu și eminescianismul, București, 1987; Eminescu și antinomiile posterității, București, 1998. Repere bibliografice: Felea, Reflexii, 170-176; Martin, Generație, 174-180; Liviu Leonte, Biografia poetului, CRC, 1973, 2; Nicolae Manolescu, O biografie a lui Eminescu, RL, 1973, 25; Adrian Anghelescu, „Hyperion” (Viața lui Eminescu), TMS, 1973, 14; Virgil Ardeleanu, „Hyperion
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
Iar valoarea ei se va judeca tocmai după cantitatea de inefabil și de spontaneitate pe care va fi reușit să o ridice la suprafața înaltei conștiințe a celor aleși.” În cadrul acestor constante dialectice funcționează cu rezultate dintre cele mai benefice antinomiile de tipul sociabilitate-solitudine, sentiment-senzualitate, individual-universal, autohtonism- europeism etc. Jocul dialectic al constantelor are ca rezultat depistarea unor forme noi de polarizare și configurare a organismului operei, aluviuni și straturi de sensibilitate neglijate, un flux interior care animă dezbaterea de idei
MUNTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]
-
său spre America de dragostea pentru Zamfira, soția cojocarului și negustorului de lână Anghel, a cărei făptură îl farmecă într-atât, încât preferă rolul de subaltern al soțului acesteia, decât de stăpân la casa sa. Tumultul trăirilor personajelor, contradicțiile și antinomiile sufletului lor îl țin departe pe autor de rezolvări stereotipe și de banalitate narativă, proza sa oferind cititorului o incitantă galerie de personaje complexe, neliniare. În rândul acestora poate fi situat și „Sfântul din Montparnasse”, Brâncuși, prietenul și colegul său
NEAGOE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288383_a_289712]
-
de Litere, Universitatea din București. A colaborat la „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Steaua”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Caiete critice”, „Orizont”, „Argeș”, „Transilvania”, „Revue roumaine”, „Limbă și literatură” ș.a. Debutează editorial cu lucrarea E. Lovinescu și antinomiile criticii (1972). După cercetarea aplicată Introducere în opera Hortensiei Papadat-Bengescu (1975), în care unii comentatori au întrevăzut o tentativă de completare a unei dimensiuni ce lipsea operei lovinesciene, M. se dedică sintezei Conceptul de critică literară în România (I-II
MIHAILESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288129_a_289458]
-
nu artistul din lume, ci lumea din artist. Tendința sau măcar dorința unei construcții cât mai cuprinzătoare și mai armonioase, de teorie, dar și de aplicație critică riguroasă, continuă să mobilizeze eforturile acestui spirit eminamente reflexiv. SCRIERI: E. Lovinescu și antinomiile criticii, București, 1972; Analize și interpretări literare (în colaborare cu G.G. Ursu), București, 1975; Introducere în opera Hortensiei Papadat Bengescu, București, 1975; Conceptul de critică literară în România, I-II, București, 1976-1979; Introducere în opera lui Mihai Ralea, București, 1997
MIHAILESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288129_a_289458]
-
premise. Mai întâi apriorismul ontologic dominant în modelul literaturii. Conform acestui model, literatura este o matrice de universalii sau de disponibilități genetice, coexistente ab initio și preexistente tuturor actualizărilor istorice selective. Un principiu al tensiunii polare ordonează matca originară astfel încât antinomiile de bază ale structurii lexicale portante opun periodic în cursul istoriei literaturilor sacrul și profanul, scrisul și oralitatea, autonomia și heteronomia ș.a.m.d. Opțiunile fundamentale ale lui M. sunt nominaliste, literale și culturale. Mai exact, autorul se ocupă exclusiv
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
și, în prelungirea lui, Renașterea lucrează cu accepții mult mai diferențiate de literatură. Raportul de forțe din interiorul configurațiilor conceptuale se schimbă constant, făcând mai evidentă dinamica sensurilor. Două fisuri esențiale devin net vizibile acum în matricea universaliilor. Una este antinomia dintre normă și originalitate, cealaltă produce denivelări cronologice ce își vor afla debușeul în polaritatea vechi-nou. Prin breșa formată, conștiința istoricității pătrunde în câmpul literelor, antrenându-l în mecanismul dialecticii actual-perimat și supunându-l mareelor ciclice ale revizuirilor valorilor. Față de
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
topește într-un limbaj alchimic. Precum Sf. Efrem Sirul sau Dionisie Areopagitul în lumea răsăritenilor, Angelus Silezius provoacă teologia simbolică cu metafore iconoclaste; Dumnezeu „este nimic și prea-nimic” (ist ein nichts und uebernichts, s. 111). Poetul aderă și la alte antinomii dogmatice: „Dumnezeu se întemeiază fără temei” (Gott gruendt sich ohne grund, s. 42). Este o afirmație care contestă definiția lui Dumnezeu ca „prim motor” aristotelic, „substanță primă” carteziană, natura naturans spinozistă ori causa sui leibniziană. Această perspectivă deschisă de teologia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
eclezială. În situațiile fericite, „reprezentarea” devine o actualizare a unei prezențe absolute, pe scurt o „re-prezentificare” a unui eveniment care include și depășește istoria. Aici, miza nu este creativitatea productivă, ci fidelitatea spirituală. Cu prețul anonimatului, uzând de paradoxuri și antinomii, artistul caută să facă vizibilă sfințenia netrecătoare a lui Hristos. În acest caz, poetica liturgică nu ne informează despre un personaj pierdut în umbrele trecutului, ci vorbește credinței, nădejdii și dragostei, invitându-ne la conversația cu Cel care este același
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]