398 matches
-
națională s-a văzut în mare primejdie. Din acest punct de vedere, Eminescu era un "antinaționalist", căci mărturisea că iubește patria sans frases, naționalitatea vorbită iar nu trăită fiind apanajul demagogilor fulgerați în Scrisoarea III și în articole. Fidel gândirii antitetice, de esență transmodernă, Eminescu sublinia necesitatea echilibrului, în marginile adevărului, dintre național și cosmopolit, pretenția celui din urmă de a suprima ce e național însemnând imposibilitatea de existență a cosmopolitismului însuși. Acesta este un semn al gândirii paradoxale specifice ethosului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sunt egale în abrutizare, în îndobitocire, în fanatism, în vulgaritate; ci când Lumina abia se reflectă în ele, ea formează colori prismatice. Sufletul omului e ca un val sufletul unei națiuni ca un ocean"142. E aici o splendidă gândire antitetică a lumii ca lumen (altminteri, poetul scrie cuvântul Lumină cu majusculă, dovadă că are conștiința transparenței spirituale), așa cum se prefigurează în teologia Părintelui Stăniloae. De aceea, nu este productiv să lauzi cosmopolitismul, eliminând din ecuație specificul național, pledând împotriva identității
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Michael Ignatieff, 1994, citat de Dieckhoff cu atât mai multă înflăcărare de aspectele care-i diferențiază cu cât acestea vor fi mai mici"147. Claude Lévi-Strauss observase chiar în lucrarea ideologizantă Race et histoire că în lume există forțe antitetice care acționează simultan: unele spre convergență, altele spre particularisme 148. Același lucru îl sesizase doctrinarul democrației moderne, Alexis de Tocqueville. Democrația, zicea el, va genera o civilizație mondială în care vor predomina asemănările, dar acestea vor trezi orgoliul aristocratic al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului, adică pe cele ocultate de postmodernism. Așadar, Endo încarcă termenul cu alte sensuri (antitetice) decât le-am putut descifra la Riggs. Shuhei Endo este foarte optimist privitor la viitorul paramodernismului, văzându-l ca pe o armonie de "valori globale care vor fi mai mult decât canonizate". La noi, paramodernismul n-a atras atenția decât
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Noica (el însuși un filosof transmodern), transmodernismul nu este negația curentelor din ultimele două veacuri, ci doar atrage atenția asupra efectelor perverse, sperând a nu le repeta. Dacă John Zerzan și J. J. Fanella orientează conceptul spre două atitudini antitetice, primul spre un primitivism mistic, al doilea către un teism transcultural, poate că Ziauddin Sardar se apropie cu mai multă perspicacitate de poziția de intermediar ontologic și gnoseologic între abordarea culturală și cea teologică. Deocamdată, putem decide, cel puțin din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și cea teologică. Deocamdată, putem decide, cel puțin din unghiul prezentei abordări perfectibile, că premisele românești principale întru întemeierea doctrinei "noului antropocentrism" transmodern sunt ontologia arheității lui Eminescu, filosofia lui Blaga și cea a lui Noica, teologia Părintelui Stăniloae și antitetica filosofiei lui Ștefan Lupașcu, la care se aliază și logica fuzzy a lui Constantin Virgil Negoiță. În aceeași zonă vom putea include o nouă lectură a gândirii lui Nietzsche, arhetipologia lui Mircea Eliade și pe cea a lui C. G.
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
i-l asigură Ștefan Lupașcu, noua logică, <<ternară>>: (6) nu abolește, ci doar restrânge acțiunea logicii clasice (binare, sau a terțiului exclus); (7) ea nu privește starea intermediară (T) ca sinteză între stările extreme, după schema hegeliană a succesiunii momentelor antitetice ale devenirii, ci admite coexistența celor trei termeni, asociați de Ștefan Lupașcu cu trei tipuri de materie, cu trei feluri de sisteme și de sistematizare a energiei, cu trei tipuri de univers și cu tot atâtea tipuri de determinare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
traducere a lui N. Breban, sună așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus, orice încercare fiind arheală. Noica a mers pe linia încercării eminesciene, neîncrezător în dialectica nietzscheană, elaborând alternativa antitetică la devenirea întru devenire, anume devenirea întru ființă. Dar Kundera ce cale alege? Fără s-o știe, el interpretează pe Nietzsche "în sens eminescian", adică are adevărata intuiție a ceea ce se numește mitul eternei reîntoarceri. O asemenea lectură a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și Tristan, dar Tereza simte că ambele modele existențiale sunt erezii prima neognostică, cealaltă având reminiscențe în religia iubirii catare și cavalerești, conform căreia împlinirea iubirii (ca regăsire a Paradisului pierdut) nu e posibilă decât în moarte. Acestor două forme antitetice de erezii creștinismul le-a opus iubirea aproapelui, iubire care între cele două sexe e posibilă doar în interiorul căsătoriei sacre. Ethosul postmodern a împins până la exces cele două forme de erezii erotice, amenințând cu destrămarea familiei, adică sporind entropia socială
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
c] direcția reformei coranice era orientat] înspre monogamie și al susținerea unui rol public al femeilor. Tot ei consider] c] dezvoltarea și frecvența obiceiurilor și a practicilor de retragere și doliu al femeilor era rezultatul tradițiilor locale, care, ocazional, deveneau antitetice cu spiritul de emancipare al femeilor imaginat în Coran. Având în vedere faptul c] musulmanii au fost privilegiați de Coran drept „cea mai bun] comunitate”, al c]rei rol era de a propov]dui binele și de a preveni r
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de-al doilea se arată unitar prin însuflețirea paginilor memorialistice de către un povestitor nu o dată interesant în utilizarea dialogului, a hiperbolei și contrastelor, în condensarea paremiologică, în notele de satiră și de ironie. V. dezvăluie calități de pamfletar în portretul antitetic pe care, „cutremurat și înfricoșat”, îl face în memoriul din 1786 - semnat „Toată obșteasca raia a Țării Românești”, dar redactat de el (Andrei Pippidi) - domnitorului Nicolae Mavrocordat, văzut aproape shakespearian, ca smintit și „poznă a firii”: „Jecmănindu-i pe săraci
VACARESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
care pune accentul pe specificul inconfundabil al fiecărui popor. Maghiarii, crede Papiu, au Înrădăcinate În felul lor de a fi, În mod „natural”, nedreptatea și un orgoliu național nemăsurat. La fel după cum (arată el În alte locuri, construind o schemă antitetică de virtuți și de vicii „originare”) românii au ca „trăsături caracteristice” omenia, modestia sau spiritul de dreptate. Fără Îndoială, revoluția de la 1848, cu tot cortegiul ei de crime și de violențe reciproce, concrete, a fost cea care a exacerbat imaginea
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca niște tremurări plăpânde într-un uragan uriaș. (Liviu Rebreanu, Ion) 1.Transcrie, din paragraful al treilea, o structură antitetică. 2.Motivează folosirea cu precădere a verbelor la timpul prezent. 3.Precizează modul de formare a structurii Pădurea-Domnească. 4.Ilustrează perspectiva narativă, pe baza fragmentelor date. 5.Comentează comparația din ultima frază. 6.Prezintă, în 4-6 rânduri, semnificația simbolică a
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
membri ai familiei. S-a creat astfel un haos bine și atent regizat ale cărui consecințe le trăim și astăzi, fără a depista semne de redresare care să ne ofere speranțe nici chiar pe termen lung. Capitolul 3 STRATEGII COMUNITARE ANTITETICE 3.1. Experimente urbane postbelice în Vest și în Est. „Modulor” și „cutia de chibrituri” 3.1.1. Punctul de plecare Acțiunile întreprinse după al Doilea Război Mondial au urmărit în primul rând readaptarea la noua formă a războiului, în
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
și sulforeducătoarele se situează printre primele organisme apărute pe Pământ [32], adaptate la mediul reducător de atunci. Prezența cromatului inhibă aceste bacterii [3]. Cât se poate de firesc: este vorba de un oxidant care le creează exact condițiile de mediu antitetice celor reducătoare. Desigur, algele, baza trofică a biocenozei, vor fi cât se poate de „fericite“; astfel încât transformarea acestei constatări - parțiale din punct de vedere ecologic - într’o soluție de combatere a foulingului biologic este cât se poate de nefericită. În
Coroziunea biologică : o abordare ecologică by Cristinel Zănoagă, Ştefan Ivăşcan () [Corola-publishinghouse/Science/745_a_1374]
-
de două genuri de alge verzi, Chara, respectiv Nitella, aparținând însă aceleiași clase, Charophyceae. Chara, care trăiește în medii bazice [84], adică reducătoare [7], este înzestrată cu un înveliș de celule corticale, deci cu un strat protector față de mediul exterior antitetic talului său oxidant; Nitella, care trăiește în medii acide [84], adică oxidante [7], nu este înzestrată cu un înveliș de celule corticale protectoare. În contextul celor arătate, ciupercile sunt adaptate unui mediu mai oxidat, ceea ce le permite, chiar fără a
Coroziunea biologică : o abordare ecologică by Cristinel Zănoagă, Ştefan Ivăşcan () [Corola-publishinghouse/Science/745_a_1374]
-
subiect pentru unul dintre poemele lui Hasdeu trebuie explicată nu atât printr-un interes special manifestat de acesta față de domnia mult prea scurtă a fostului hatman, cât printr-o dorință a autorului de a-l prezenta, într-un expresiv cadru antitetic, creat în poema scrisă în 1863 (despre care Ovidiu Papadima scria în 1943, în Creatorii în lumea lor, la paginile 63-64, că este pur și simplu extraordinară), pe vornicul Moțoc, un personaj de rezistență, care apare obsesiv în beletristica lui
INTERFERENȚE ISTORICE ŞI LITERARE ÎN POEMA HASDEEANĂ ŞTEFAN TOMŞA VODĂ ŞI VORNICUL ION MOȚOC ÎN PRINSOARE LA LEOPOLE (1564). In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1728]
-
componentă a gândirii liberale interbelice în domeniul Relațiilor Internaționale problematica anarhiei și a relației sale cu conceptul de suveranitate numai pentru a deforma prin simplificare cealaltă componentă, problematica federalismului. Simultan, din această perspectivă, proiectul realist pare construit într-o manieră antitetică, prin amplificarea dimensiunii anarhiei și suprimarea dimensiunii federale (Thies, 2002, p. 169)1. În sfârșit, al treilea element al strategiei de legitimare a școlii realiste constă în respingerea conceptelor liberale în urma unei false analize, Carr proiectând în mod superficial conceptele
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
principala lor premisă este una esențialmente filosofică natura umană (și anumite considerații specifice asupra acesteia). Ca atare, este îndreptățit să numim realismul (ca și idealismul) mai degrabă o filosofie a relațiilor internaționale. Cele două paradigme trebuie privite în mod fundamental antitetic, având teze complet diferite. După sfârșitul primului război mondial (1914-1918) și conferințele de pace care i-au succedat, s-au căutat o serie de mecanisme internaționale care să facă războiul blamabil sau, eventual, să-l elimine în totalitate, pentru ca lumea
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
zonă de intersecție a reprezentării senzoriale cu reprezentarea intelectivă și cu cea creativă, imaginarul rămâne ancorat în referința sa istorică, deși el o memorează și o menține lung timp prin simboluri. Întâlnirea dintre real și imaginar nu este, după cum spuneam, antitetică, ci provoacă și reprezentări coerente ale lumii, complexe și necesare spiritului comunității. Practic, prin configurarea imaginarului nu se săvârșește o desprindere de perceptibil, ci o interpretare simbolică a sa; imaginarul răspunde nevoilor de structurare și de memorare a identității istorice
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
armonie poate duce la catharsis: prin această idee opera de artă iese din zona creativității spirituale și intră direct în sfera ființei însăși. Odată cu romantismul, estetica operei devine un concept tot mai vast și se lărgește prin acceptarea unor concepte antitetice, dar și prin acceptarea unor concepte originare ale operei de artă - geniul. Opera de artă sau capodopera sunt înțelese în raport cu atributele frumosului și ale sublimului. Dar începând cu modernismul, întrebarea privitoare la artă devine ontologică prin investigarea existenței posibile a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
spațialității statuii pentru a face posibilă mișcarea în spațiul formelor imense, așa cum se întâmplă în Apollo și Daphne de Gian Lorenzo Bernini care are ca finalitate trezirea emoției. Auguste Rodin trece arta sculpturii la un alt nivel datorită utilizării texturilor antitetice și a jocurilor de lumini, care, cu ajutorul cubismului, au dus la înțelegerea artei ca fiind autonomă cu interioritate reală proprie. 5.4. Fotografia și cinematografia Imaginația are capacitatea de a abstractiza o suprafață în timp și spațiu și de a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cu unicitatea sa: conținutul romanului identifică prin imagine și simbol, dar și cu ajutorul imaginației multiplicarea unuia și aceluiași roman. Identitatea și unicitatea romanului nu suferă transformări în urma multiplicității sale: posibilitatea multiplicării fiind o caracterisică specială a operei de artă. Simbolurile antitetice ale romanului: Leopold Bloom - Ulise, Mollz Bloom - Penelopei, Stephen Dedalus - Telemah 16 devin tropi constituenți pentru unicitatea romanului Ulise. Totodată, există o simetrie a compoziției lingvistice între copii. Doar în cazul transpunerii narativității într-o altă limbă dispare simetria, urmând
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Puterea bolșevică s-a declarat atunci depozitara bogățiilor produse prin munca industrială, continuând să se opună dorinței producătorilor de a schimba, a acumula sau a transforma cumva în interesul lor orice bun material. Ea a trebuit să împace două logici antitetice: pe de o parte, vechea idee comunistă a repartiției egalitare și a respingerii îmbogățirii personale, pe de altă parte un corpus socialist propovăduind creșterea bogăției ca mijloc al fericirii colective. De aceea, pentru a putea concura cu capitalismul și a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
să fie tratată în raport cu o astfel de situație socială. 2.8.3. Modelul conducerii ca funcție a relației dintre persoană și situațietc "8.3. Modelul conducerii ca funcție a relației dintre persoană și situație" Cum cele două modele anterioare erau antitetice, exclusiviste, într‑un sens sau altul (acceptarea rolului persoanei și negarea rolului situației și, invers, postularea rolului determinant al situației și ignorarea rolului persoanei), era firesc să se ajungă la depășirea lor prin considerarea relației dintre cele două variabile. Noua
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]