2,251 matches
-
îndoiam că privirea unui străin, a unui om normal ar fi întinat-O și ar fi veștejit-O. Din momentul în care am pierdut-O, iar între noi s-a ridicat un zid de piatră, un dig umed, fără lucarnă, apăsător ca plumbul, mi-am dat seama că, pentru totdeauna, viața mea e inutilă și fără sens. Ea lăsase fără răspuns mângâierea privirilor mele și nu împrăștiase voluptatea profundă pe care o resimțisem la vederea Ei - pentru că nu mă observase. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
gâtul lor răsunau în aerul umed cu un timbru special. Pe nesimțite, atelajul dispăru în întregime într-un nor de ceață. Deîndată ce am rămas singur, am răsuflat ușurat. Mi se părea că tocmai m-am eliberat de o greutate apăsătoare care îmi strivea pieptul. O acalmie plăcută mă cuprinse din cap până-n picioare. Privii în jur. Mă aflam într-un loc înconjurat de coline și munți albaștri. Pe o înălțime se vedeau ruine, vechi monumente construite din cărămizi masive și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
că auzii un zgomot. Doica mătura încăperea. Îmi adusese prânzul sus; puteam să-l văd pe bătrânul negustor de mărunțișuri din față. Nu-l vedeam decât pe măcelar, în colț, la stânga. Și gesturile sale care, observate de la lucarnă, păreau înfricoșătoar, apăsătoare și grave, păreau, contemplate de la mare înălțime, ridicole și meschine. Ai fi zis că omul ăsta nu era făcut să fie măcelar și că juca teatru. Aduseră mârțoagele negre și descărnate pe flancuri, de care atârnau cadavrele de oi; tușeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ar îngrijora, s-ar frământa, și-ar face o mie de gânduri, alternându-le pe cele mai negre cu cele mai pline de speranță. La vârsta lui numai asta i-ar mai lipsi. Simțeam un acut sentiment de vinovăție, din ce în ce mai apăsător. Trebuia să acționez cât mai rapid și cât mai eficient. Iar eu numai om de acțiune n-am fost vreodată. În afară de cazurile alea când eram mobilizat de hiper-activul de frate-miu. Interesant! Păi, ia să vedem, cum ar proceda Adrian
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu un cimitir subteran din vremuri imemoriale. Deja simțeam cum ar fi trebuit să urmeze în relatarea lui Valy, un pasaj de basm, de poveste sau de film de groază. Oricum, ceva de un fantastic-straniu. Aveam senzația că acea atmosferă apăsătoare a fosei în care pătrunseserăm, era a unui osuar dintr-o peșteră necunoscută și că urmele sutelor de actori morți acum, și respirațiile acestora aveau să mă urmărească pas cu pas chiar și după ieșirea din acest loc secret... Pusă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
luat vederi lipseau cu desăvârșire. Nicăieri, În afara plăcuțelor cu Microsoft, nu era nici măcar un afiș cu „Nu atingeți! Pericol de electrocutare!“ sau „Atenție! Podea umedă“; evident că de plăcuțele cu „Exit“ nici nu putea fi vorba. Totuși, prizonieratul nu era apăsător. Deja nici nu mai simțeam tristețea faptului că, douăzeci și trei de ore din douăzeci și patru, ușa era Închisă, ci ne bucuram că, timp de-o oră pe zi, la momente numai de ea alese, Închisoarea Își oferea holul spre explorare
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ei am renunțat relativ repede: comunicarea cu un alt grup n-ar fi dus la creșterea spiritului comunitar, ci la sporirea numărului de angoase. Mai mult ca sigur că, la final, n-am fi obținut decât o singurătate și mai apăsătoare. Tot colindând coridorul și observându-i pe frații de captivitate, am Înțeles că, În ciuda diferențelor dintre noi, ceva tot aveam În comun: eram cu toții parte din IAD. Pentru mulți dintre fericiții care n-au cunoscut chinurile calculatorului, respectivele litere reprezintă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mușcat deloc din el, așa cum n-a mișcat un milimetru Situația, eterna situație românească. Iată: "Profunda neseriozitate a politicii românești nu are nevoie de criză pentru a se desena în proporții naturale. Circumstanțele, fie mari sau mărunte, grave sau banale, apăsătoare sau comode - omul nostru politic e același, respirând în neseriozitate ca peștele în apă. Neseriozitatea este elementul lui biologic și spiritual. Trăiește cu ea, din ea, pentru ea. (...) Obiectiv vorbind, nimic, absolut nimic nu se schimbă, și pentru treburile grave
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9174_a_10499]
-
ca pasărea Phoenix, cum obișnuiesc să spună poeții. Naggie hotărîse, Încă din prima zi a căsniciei lor, că nu-l va Înșela niciodată pe Bill cu alt bărbat și Încă nu-și schimbase această hotărîre. Dar simțea o tot mai apăsătoare presiune a rutinei asupra relației lor și dorea să o combată măcar prin nevinovate evadări imaginare. Am mai vorbit despre asta. Între timp, peruca din păr de metis și celelalte artificii Își cam pierduseră Însușirile magice, astfel că „Noul Marlon
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Își dorise un motan. Sau poate că nu-și dorise neapărat un motan, dar măcar o ființă mică, afectuoasă, preferabil de sex masculin și, pe cît posibil, liniștită, căreia să-i poată vorbi, atunci cînd liniștea din casă devenea prea apăsătoare. Căci, de la moartea soțului, trăia singură Într-o garsonieră modestă dintr-un cartier mărginaș, unde se mutase după ce vînduse apartamentul de trei camere, pentru a plăti mai puțin la Întreținere. La vîrsta deplinei menopauze, sentimentele ei materne simțeau Într-adevăr
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Când dau cu ochii de Antoniu răcnetele devin apocaliptice și ,,distracția,, se termină cu o ploaie de cuvinte murdare pe care i le aruncă hohotind de râs. Dispar În hăul metroului, derbedei descreierați ai unei Europe unite. O liniște grea, apăsătoare, cuprinde deodată orașul. Soarele pare printre norii alburii, o pată uriașă, difuză, pe o piele bolnavă. Pentru câteva clipe Antoniu e dezorientat și confuz , și creierul lui nu mai dă ordine limpezi. Însfârșit, se urnește cu greu, simțind pe sub boarfele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Pocitania aia smintită de Kawabata, golanul ăla străveziu, precis că e mort de foame și ochii lui de moșneag lăcrimează. E prea bătrân să cerșească și n-a rezistat mult timp cu mâna Întinsă. Înserarea s-a lăsat peste oraș apăsător, și albastrul ei umed coboară tainic din ceruri, ca un murmur al zeilor. A ajuns Într-un târziu la calea ferată pe care o traversează. În fine, zărește maghernița, momâie pleoștită, bortă sinistră În care va intra , după o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
profesorul,,. Deși nu le calcă niciodată pragul și nu le cunoaște numele, se mai Întâlnește din când În când cu locuitorii acestui tărâm terifiant la cișmea sau atunci când intervine În câte un conflict, Încercând să-l stingă. Mizeria este pretutindeni, apăsătoare și atotstăpânitoare. Antoniu, aduce puțină lumină și siguranță unor suflete care nu mai au nici puterea să spere, el Însuși fiind o verigă solidă a sărăciei halucinante. Pe Ben, care iese atât de rar din cuibul lui mizer, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de imagini fără nici o legătură cu realitatea. Dar, la urma-urmei, Își spune Antoniu ce așteaptă un vârstnic prăpădit ca mine de la Uniunea Europeană? Am aproape 55 de ani și, Dumnezeu, În marea lui bunătate mi-a luat de pe suflet un lucru apăsător, greu de dus: speranța. Mi-am ales singur condiția de cloșard, așa că nu trăiesc decât În prezentul mizer, fără aspirații sau rezolvări mărețe. Optsprezece Astăzi este miercuri, 12 aprilie și Antoniu, care n-a mai ieșit din coșmelie de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
serviciu a terminat de făcut curățenia și, În aceeași respectuoasă atitudine, părăsește Încăperea, Înclinându-se, și Închizând cu grijă, ca să nu facă nici cel mai mic zgomot, ușa capitonată cu mușama maron, relicvă a unui proletcultism grijuliu. O tăcere grea, apăsătoare se lasă ca o sumbră prevestire. Prin fereastră, redactorul-șef Dezideriu Îl privește pe agentul de circulație dirijând În intersecția rotundă ca un cerc perfect, cu gesturi de păpușă automată. Lenin, impunătorul monument comunist, Încremenit, cu o mână Întinsă, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cuibărește uneori și În noi, Încălzindu-ne. Metroul se repede cu viteză spre stația În care Antoniu va coborî și va ieși la suprafață, exact În locul În care cerșește. I-a făcut bine plimbarea, a uitat pentru o oră de apăsătorul sentiment al morții pe care-l trăiește În ultimul timp. A remarcat acea Încruntare generală din privirile semenilor, ca pe un semn al neîncrederii În ei, nicidecum ca pe o risipă de energie negativă. Trenul a luat-o la goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
credeam că și ea este la fel. Acum eram încătușat, ba chiar profund și irevocabil încătușat, pe când ea... nu știam ce să cred. Uneori găseam relevantă ideea că Palmer, prin relația cu Antonia, încercase să se elibereze de o obsesie apăsătoare. Alteori eram ferm convins că strania pereche, după experiența nereușită a lui Palmer, devenise și mai strâns unită. Oricum, eu, unul, nu puteam face nimic. Nu mă gândeam în mod serios că aș putea să o părăsesc pe Antonia. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am lovit cu putere ușa în dreptul broaștei. Iar a trosnit ceva și am observat o crăpătură care se lățea. Am împins cu umărul și ușa s-a deschis. Am intrat și am închis ușa în urma mea. Înăuntru domnea o liniște apăsătoare. Era întuneric în cameră, draperiile erau încă trase. Aerul era greu, mirosea puternic a alcool și a fum de țigară stătut iar când am deschis perdelele am avut impresia că fumul plutește încă în aer. Sau poate doar mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
până la bar să-mi mai iau un whisky. M-am hotărât să rămân pe loc. M-am ascuns mai bine în spatele ziarului. Mă durea o mână. Mă cuprinse un fel de extenuare amețitoare. Atmosfera de sfârșitul lumii începu să devină apăsătoare și nu mai puteam distinge dacă vuietul îndepărtat pe care-l auzeam venea de la avioane sau din interiorul meu. Ziua toată fusese o neîntreruptă stare de veghe. Poate că acum mă cuprindea somnul. Mi-am dat seama că-mi cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în bucătărie, acolo unde ar trebui să fie mama - și dacă o face fără a se pune la adăpostul ziarului, cu hohotele astea jalnice - e din cauză că mama zace în spital, în convalescență după o operație: acest detaliu explică singurătatea lui apăsătoare din ziua de Rosh Hashanah și faptul că tânjește așa de mult după afecțiunea și supunerea mea. Totuși, în acest moment din istoria familiei noastre, puteți paria cu banii jos că de la mine n-o să vadă nici afecțiune, nici supunere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
stăm aici... Ei, cum să fie? Ca la Sălcii, iarna; oricum, nu-i în cîmp. Dă-mi, domnule, să vorbesc și eu! întinde profesorul mîna nervos, dar șoferul deja a închis. Deasupra întregii încăperi s-a așternut o liniște grea, apăsătoare, strivită în coaste de viscolul izbit furios în ferestrele mari. Va trebui să stăm aici peste noapte spune șoferul încet. Mîine în zori vor trimite înaintea noastră... Vocile, iscate timid, se susțin unele pe altele, amplificîndu-se, protestînd vehement. O lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ăsta? — Nu, nu la astea. Trenul se oprise cu o smucitură. Oameni purtând haine de vânt din nailon și îmbrăcăminte de-a gata urcau și coborau. Dar nici măcar aerul de zi de muncă nu a reușit să afecteze atmosfera din ce în ce mai apăsătoare din compartiment. — A, nu, nu mă refer la orori din acestea exterioare. Astea sunt povești de adormit copiii, o simplă bătaie de joc. Eu vorbesc despre teroarea adevărată. Cea care pândește din umbră în orice situație cotidiană, cam la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
oară de când profesorul își începuse relatarea și mă simțeam deja mai bine. Eu eram înalt, iar el era scund. Iar acum, privindu-l de sus, observasem că avea și un început de chelie. Faptul că mă ridicasem tulburase atmosfera din ce în ce mai apăsătoare din compartiment. Așezat, mă simțeam intimidat și atras în povestea aceea. Eram aproape convins că profesorul e nebun. Mă așteptam la o izbucnire când mă ridicasem. Mă temeam că se va enerva - dar el rămăsese tăcut. Trenul intrase într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dintr-odată, liniște. Murmurul se întrerupse brusc, ca și cum cineva i-ar fi pus lui Margoulies o compresă cu eter pe față, iar mâinile i se îndepărtară de piciorul pacientului. Bull așteptă. Și așteptă. Auzea doar respirația lui Margoulies, care devenise apăsătoare, grea și șuierată. Bull stătea liniștit, așteptând cu stoicism concluzia doctorului și dorindu-și, desigur, să nu aibă vreo erecție. Se uita la tencuiala de pe perete, strânsă în grămăjoare de forma unor mici stalactite. Bineînțeles că Margoulies observase vaginul. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
înțepatetc "Lolitele în]epate" La douăzeci și ceva de ani, Domnica Drumea și Ruxandra Novac sunt poete în toată puterea cuvântului. Universul lor poetic, căci cele două fete trăiesc în aceeași țară de pe globul poeziei, e dureros de închegat și apăsător. Spaimă și singurătate, spaima de tot, de oameni, de case, de mașini și de nopți, de zile și de vise. Nenaștere și moarte tânără - e tânără moartea la Domnica și Ruxandra - mizerie și minciună adultă. Prin poezia lor și dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]