429 matches
-
care nu putea fi percepută ca „rece“). Substantivele v. sl. Șișa, Șișda („noroi“) sau ucr. Șișa („orice lucru fierbinte“) nu pot justifica finala -ia. La baza hidronimelor Jijia din Romînia și Žișawa din Ucraina ar putea fi pus mai degrabă apelativul ucrainean zdvyg, zdviș, zdvyș, dviș, dvyș, „mlaștină“, de la care ar fi fost derivat un *Zdwișeja (cu sufixul hidronimic -eja) avînd sensul de „mlăștinoasa“, care ar fi trecut prin fazele *Zvijiia (inițiala simplificată, ca în dvorniku > vornic) > Zvijiia (asimilarea progresivă e
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
două sate, aflate într-o zonă frumoasă, aproape de Craiova, a numeroase și elegante case de vacanță sau chiar de navetă pentru reprezentanții clasei mijlocii craiovene). Toponimele prezintă însă interes lingvistic. O soluție pentru numele casei izolate a fost propusă baza apelativă lemn + -a sau un urmaș al lat. pl. ligna, „lemne“, simțită ulterior ca singular (după modelul lat. pl. pîra > pară, lat. pl. poma > poamă etc.). Hidronimul este provenit, probabil, din apelativul slav chlĕvîna (derivat cu sufixul în de la substantivul chlĕvŭ
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
soluție pentru numele casei izolate a fost propusă baza apelativă lemn + -a sau un urmaș al lat. pl. ligna, „lemne“, simțită ulterior ca singular (după modelul lat. pl. pîra > pară, lat. pl. poma > poamă etc.). Hidronimul este provenit, probabil, din apelativul slav chlĕvîna (derivat cu sufixul în de la substantivul chlĕvŭ, „grajd“), așa cum ar sugera formele Hlĕvna, Hlevna, Hlemna sub care a fost atestat începînd cu 1589. Pentru numele satului și al văii Leamna a fost propus substantivul romînesc leamă, „chingă de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
poate prin intermediar slav, care ar explica fonetic evoluția); numele de persoană Lotru, format ca poreclă (comparabil cu slava Lotrica, ung. Latorca, provenite din același german Lotter; călugărul care a scris testamentul mamei lui Mihai Viteazul se numea Gavril Lotr); apelativul romînesc lotru „iute, repede“ (referitor la curs), „hoț“ (referitor la răpirea vieților înotătorilor imprudenți; unul dintre afluenți se numește Hoțeagu, fiind ate stat și sub forma Hoțeaua), „mîndru, fudul“ (unul dintre afluenți se numește Mîndra). Într-o zonă apropiată, în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prin contaminare, diminutive feminine (mai ales că numele pîrîiașelor fluctuează între Latorița și Lotrița). Surprinzător este că cercetătorii nu s-au gîndit la posibilitatea moștenirii formei străvechi, traco-dacice, care ar fi putut fi adaptată de romîni sau de slavi după apelativele verosimile ca entopice (termeni geografici adecvați toponimizării), mai ales că și alte populații care au trăit în zonă foloseau apelative asemănătoare fonetic și semantic. Reflexul fonetic este, evident, slavo-romîn, cel puțin pentru varianta Lotru și derivatele sale. Ar fi încă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moldovei (localitate din județul Suceava). Intermediate sau corelate cu antroponimia au fost semnalate numele Moldoveanu (vîrf în Munții Făgărașului), Moldovanca (culme în Munții Călimani), Moldovoi (atestat documentar în Ardeal) și Moldoveni (localitate în județele Ialomița și Neamț). Derivatele antroponimice și apelative fac și ele parte din familia lexico-to ponimică a numelui Moldova: moldovean, Moldoveanu, Moldo vanu, moldovenesc, moldovenește, Moldvai, Moldoveciu, moldoveancă („urzică moartă“). Asemănătoare formal cu numele Moldova și, de aceea, utile pentru analiza etimologică a acestuia sunt numele: Molid (sat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pisc de munte în Vîlcea), Molda, Moldea (nume de bărbați cu atestări vechi), Moldișul (pîrîu în Prahova), Valea Moldișului (toponim în Maramureș), zoonimul legendar Molda (cățeaua eponimă a „descălecătorilor“ străvechii forme statale a Moldovei), Măldăeni (localitate în Teleorman). De asemenea, apelativele destul de problematic semnalate, moldău, „ridicătură de pămînt, deal“, măldiș, (a sta măldiș „a sta rezemat“), mulduon (mere mul duoane), moldău, moldou („piatră, bolovan, stîncă“). Apropiind numele Moldova de unele sau de altele dintre cuvintele menționate și de nume sau apelative
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
În schimb, existența unor toponime și chiar a unor apelative identice sau asemănătoare în teritorii îndepărtate, care nu au legătură cu influența săsească locală reprezintă semne de întrebare serioase pentru acceptarea cu ușurință a originii germane a numelui Moldova. Iar apelativele moldă, moldău, moldan, avînd sensul de „bolovan, ridicătură de pămînt“, coroborate cu toponimele Moldiș, Molviș, Muchia Molvii și cu antroponimele Mold, Molda, Moldea, susțin și ele aceste semne de întrebare (îndreptate și împotriva derivării din molidova) și conduc spre o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al Tîrnavei și al treilea afluent de stînga al Terpeziței) și a două sate (din județele Iași și Sibiu). E posibil ca cel puțin unele dintre toponimele cu forma Moșneni să fie polarizate de la Moșna (celelalte avînd, probabil, la bază apelativul moșnean, „răzeș“). Oiconimele Moșnița Nouă și Moșnița Veche din județul Timiș au cu siguranță la bază un ante rior Moșna. Ioan Pătruț crede că la baza toponimului se află un antroponim omonim, format cu sufixul na de la hipocoristicele *Mos, *Mosa
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și în Moșanu, Moșic, Moșilă Moșoiu, Moșea, Moșen, Mosești, Moșana etc., iar celelalte neatestate direct, ci numai indirect, în Mosca, Moscani, Mosora etc.), comparate cu bg. srb. Moșo (prezente în Moșko, Moșev, Moșov). Pătruț nu acceptă în nici un caz implicarea apelativului romînesc moș, considerîndu-l un simplu omonim „neinteresant“ pentru discuția în cauză. Vasile Frățilă propune o proveniență apelativă slavă pentru Moșna și pentru un grup larg de nume sau de forme asemănătoare (Mojna, Muschna, Muzsna, Mussen, Mwsna, Moson, Mosin, Musin etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
indirect, în Mosca, Moscani, Mosora etc.), comparate cu bg. srb. Moșo (prezente în Moșko, Moșev, Moșov). Pătruț nu acceptă în nici un caz implicarea apelativului romînesc moș, considerîndu-l un simplu omonim „neinteresant“ pentru discuția în cauză. Vasile Frățilă propune o proveniență apelativă slavă pentru Moșna și pentru un grup larg de nume sau de forme asemănătoare (Mojna, Muschna, Muzsna, Mussen, Mwsna, Moson, Mosin, Musin etc.) atestate începînd cu secolul al XIV-lea: sl. mŭchŭ, „mușchi“ (plantă). Aceste nume se încadrează într-o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
u, w, o) a devenit o (ca în Bozna < *Bușina < sl. buzu, „boz“, și ca în apelativul romînesc de origine slavă boz). Numărul mare de toponime apropiate ca formă de Moșna și răspîndirea lor largă recomandă ca foarte plauzibilă baza apelativă slavă, dar nu exclude, pentru unele dintre toponime, o bază antroponimă. Ar fi un alt caz de omonimie între toponime cu geneze diferite (cum se întîmplă, de exemplu, cu numele Cozia), mai ales că diferența este localizată numai în rădăcină
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și Orăștioara de Sus s-au numit mereu în maghiară Városvize, „Rîul Orașului“). Prima formă pentru Orăștioara a fost Orășioara, așadar derivată diminutival de la Oraș. Intercalarea lui t între rădăcină și sufix este reperată și la alte formații, toponimice sau apelative: Criștior (< Criș), căștioară (< casă), meștioară (< masă). Forma de feminin se datorește acordului cu regentul subînțeles apa, valea. Pentru schimbarea de gen de la Oraș la Orăștioara sunt invocate alte exemple din toponimia romînească: Brustura, Paltina, Rogoaza, Frunzu, Gropu, Fătăciuniu, Zăpozu, Bucureștioara
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pădejel; baza antroponimică Padeș < Padea < sl. Pade < radi calul Pa(detașat din Pavilă, Pantelimon etc.) + sufixul -d(comp. cu pol. Paduch și ceh. Paduch, bg. Padeșki); gruparea numelor pe surse de proveniență: majoritatea (sau toate) topo nimele Padeș provin din apelativul rom. padeș „platou“, fie prin conversiune directă în toponime (în cazul munților, dealu rilor, platourilor etc.), fie prin transfer intertoponimic (în cazul așezărilor și apelor); Pădeșel, Pădișel, Pădezel pot fi diminutive toponimice de la Padeș, sau toponimizări prin conversiune ale apelativului
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
apelativul rom. padeș „platou“, fie prin conversiune directă în toponime (în cazul munților, dealu rilor, platourilor etc.), fie prin transfer intertoponimic (în cazul așezărilor și apelor); Pădeșel, Pădișel, Pădezel pot fi diminutive toponimice de la Padeș, sau toponimizări prin conversiune ale apelativului pădeșel, pădișel, pădejel, derivate diminutivale de la padeș: toponimul Padea poate proveni din apelativul sl. padî sau dintr-un antroponim Padea (< sl. Pade); unele dintre toponimele omonime Padeș pot avea la bază antroponimul Padeș, constituit potrivit mecanismului descris mai sus. Etimologia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu sensuri apropiate de „groapă, scobitură“. Acestea ar putea pleda pentru existența unui apelativ romînesc cu sens asemănător, nu pentru migrarea unora dintre aceste cuvinte în nordul Dunării (ca și Cindrea, Cindrel), cum crede George Giuglea. Un presupus sens al apelativului romînesc („creastă înaltă, alcătuită din stînci mari și pietre tari“, „potecă“, „lespede de piatră“, „povîrniș“) nu este atestat, ci numai dedus prin comparația cu unii termeni romanici apropiați. Apelativul paring, parîng, „o specie de mei“, l-ar apropia onomasiologic de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și Cindrea, Cindrel), cum crede George Giuglea. Un presupus sens al apelativului romînesc („creastă înaltă, alcătuită din stînci mari și pietre tari“, „potecă“, „lespede de piatră“, „povîrniș“) nu este atestat, ci numai dedus prin comparația cu unii termeni romanici apropiați. Apelativul paring, parîng, „o specie de mei“, l-ar apropia onomasiologic de oronimele Malaia, Mohorul, care confirmă că în trecut unele cereale și alte plante „însoțitoare“ creșteau la altitudini mari. Acestea pot fi însă și supranumele unor oameni transonimizate în toponimie
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bistricioarei, Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător avizat al numelor de locuri, insistă asupra importanței economice a văilor și rîurilor însoțite de drumuri comerciale (nu întîmplător
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
argumentele acestora din urmă sunt de reținut răspîndirea și varietatea topo nimelor formate de la aceeași bază, care este mult mai verosimilă dacă ne referim la mușchii care acoperă, ca plante infe rioare foarte rezistente, multe zone, decît dacă trimitem la apelativul moș, „om bătrîn“. V. Frățilă a enumerat, astfel, zeci de toponime din toate părțile țării care denumesc sate, văi, ape, dealuri etc. (Moșna, Moșon, Moșuni, Mușini, Mujna, Mosnița etc.) și mai ales nume de locuri apropiate fonetic din teritoriile locuite
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
l-a determinat pe I. Kisch să afirme că numele era la origine german (deși în documente se spune că așezarea a fost locuită în trecut de ruteni), fiind adoptat de romîni și adaptat fonetic prin apropierea (etimologie populară) de apelativul rășină. Kisch nu precizează însă care anume este numele german și ce însemna (poate ceva legat de „rușii“ care ar fi locuit acolo în vechime?). Se pare însă că într-adevăr Rășinariul a avut un nume mai vechi, probabil Rîușor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
apropiat de formele germane, care a devenit cu timpul, datorită evoluției numelui locuitorilor săi - *rîușorari, *rușonari, *rășinari (prin același fenomen de etimologie populară, invocat de Kisch) - actualul Rășinari. W. Scheiner și Iorgu Iordan consideră că Rășinari este un derivat de la apelativul rășină (rășinari, „cei care strîng și vînd rășina brazilor“ folosită ca tămîie în slujbele religioase). Ocupația aceasta este confirmată în documente pentru rășinăreni, pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea, iar modelul toponimic este larg răspîndit (Buștenari, Albinari, Cărbunari, Grădinari
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe care o vorbea poporul din cele trei provincii, choronimul (numele structurii politico-administrative) generalizînd, întîi neoficial, apoi popular, numele pentru întreg teritoriul politico-administrativ locuit de romîni. A favorizat această generalizare și sensul înglobator (supraordonarea seman tică) al etnonimului romîn față de apelativele muntean, moldovean, ardelean, bănățean, dobrogean, oltean (la care pre dominantă era nuanța semantică de „apartenență la o anumită regiune locuită de romîni“). Așadar, unitatea limbii (care era desemnată printr-un glotonim unic, limba romînă) a precedat și ea unitatea politică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ocupăm. Acesta a numit, probabil, inițial forma de relief de la care a fost ulterior transferat la sat și, din cauza omonimiei, numele așezării s-a menținut, iar cel al ridicăturii de teren s-a schimbat (poate chiar în Picui sau Pisc). Apelativul sîncel, sîmcel nu a fost atestat, din cîte știm, pînă în prezent, ceea ce ar putea însemna fie că e prima sa atestare, indirectă, în limba romînă, fie că, prin toponim, a fost descoperit un toponim minor toponimizat în latină dunăreană
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și Caraș Severin), Tîrnavul Mare și Tîrnavul Mic (vîrfuri din Munții Căpățînei), precum și Tîrna (vîrf din Munții Lotrului), Culmea Tîrnii (Munții Lotrului). Numeroase toponime identice sau foarte asemănătoare, îndeosebi hidronime, există în diferite țări slave. Hidronimul Tîrnava are la bază apelativul slav trŭnŭ, „mărăcine“, „arbust spinos“, căruia i se atașează sufixul -ava, care arată o caracteristică locală („plin de mărăcini“) a locurilor prin care curge rîul respectiv. Toponimele Tîrnova (care desemnează două sate din județele Arad, respectiv CarașSeverin, și o rezervație
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din Podișul Mangaliei și al unui oraș din județul Constanța, așezat pe malul lacului. De la limnonim (nume de apă stătătoare) s-a format Dealul Techirghiolului, culme cu altitudinea de cincizeci de metri din Podișul Mangaliei. Numele Techirghiol (avînd la bază, apelativele turcești tekis, „bălțat, dungat, cu multe culori“ și göl, „lac“) pare a fi coborît în realitate din lumea poveștilor, așa cum ne asigură autorii (sub coordonarea lui Petre Gheorghe Bîrlea) unui inspirat Dicționar de locuri imaginare. Este vorba despre „bunicuța poveștilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]