274 matches
-
am dansat Între ruine sub privirile trufașului Apolo! Dar dansul nostru Înălța, pentru cîteva ceasuri măcar, coloanele În picioare...) După o frumoasă expresie a lui Elie Faure, Apolo, Învingător al lui Dionysos, avea să moară din pricina victoriei sale. Pe măsură ce calmul apolinic obosește să-și sărbătorească detașarea, sub liniștea statuilor lui Apolo se trezește trupul pătimaș al lui Dionysos. El redeșteaptă senzualitatea În statui, le stîrnește simțurile și le Îndeamnă să surîdă obosit și pervers, fiind profetul altor soluții decît măsura. Însuși
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cînd trebuie s-o apropiu de buze. Rostesc deci numele lui Dionysos cu regretul de a nu-mi fi de ajuns. Apolo și Dionysos reprezintă, fiecare, eșecul celuilalt, dar și o altă speranță, căci fiecare promite ceea ce nu oferă celălalt. Apolinicul și dionisiacul se consolează astfel reciproc. A spune că sînt cele două fețe ale Greciei Înseamnă prea puțin. Numai această bipolaritate satisface spiritul elin. Icar și Anteu, Apolo și Dionysos. Singur numele lui Pan Înseamnă totul. Dar În legătură cu zeul pășunilor
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sa intuiție inițială, anume aprehendarea vizionară a unui univers subiacent, larvar, a unei infralumi pe care o numește plutonică, în opoziție cu neptunicul, care reprezintă claritatea discursului „conceptual”. Această dihotomie s-ar putea pune în analogie cu a lui Nietzsche, apolinic/dionisiac, sau cu cea obișnuită, clasicism/ romantism. I. Negoițescu îl vede pe Eminescu sub semnul romantismului, ceea ce e un loc comun, dar el deosebește „marele romantism”, întemeiat pe o mistică a universului, de romantismul elocvent, precum și de cel minor, sentimental-depresiv
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mai rău, au crezut că l-au găsit. S-au Închinat Fiarei” (notă din 28 ianuarie 1955, În Caietul albastru, vol. 1, p. 227). Un ispirat cavaler al euforionismului a fost Nego, sinteză, cum el Însuși scria, Între „spiritul grec, apolinic și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit”. Un minoritar, nu doar erotic, ci un ales, Întruchipând ardenta condiționare, cu adevărat intrinsecă, originară, scutită de negocierile acomodante ale sinelui, Între libertate și frumos, nu doar Între libertate și morală
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Universității „Adam Mickiewicz” din Poznan´, Polonia (1996-1997). În 1997 devine secretar științific al Cursurilor de vară „Constantin Brâncuși” ale Universității din Craiova. Încă din cartea de debut, Visele cuvintelor (1981), se conturează profilul unui liric elegiac, reflexiv, de o seninătate apolinică, cu o scriitură de factură blagiană, recurgând frecvent la metafore revelatorii. Discursul poetic apare tot mai interiorizat în Trăiri (1987), în care se remarcă o mai mare siguranță a experienței lirice și unde este valorificat, încă din titlu, conceptul diltheyan
GRIGORIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287360_a_288689]
-
fi vorbit? IV. 3.3. Autoficțiuni dionisiace Nu toate autoficțiunile sînt crude, violente, subîntinse de un mesaj social, de revolte ale memoriei, de travalii de doliu neîncheiate, dominate de pulsiuni blocate. Nu toate autoficțiunile sînt terapeutice. Pe celelalte le numim apolinice, moștenitoarele ficțiunilor de dragoste În care personajele nu vin să epateze burghezul prin comportamente iconoclaste. Există, totuși, o abisalitate a personajului feminin În literatura franceză, deconstruită de un Jean Echenoz dar reconfirmată de Jean-Philippe Toussaint, pe care majoritatea naratoarelor de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu alte cuvinte prezent. Pentru că prezentul de astăzi Înseamnă, În literatură, o nouă configurație a trecutului, o altă ordine imprimată acelorași piese și credința În generarea sensului nu atât de către piese, cât de ordinea asamblării lor. IV.3.4. Autoficțiuni apolinice Apolinic, dintr-un singur motiv: pentru că renunță la exhibarea atributelor sexuale ale trupurilor prin intermediul lexicului și a unor registre de limbaj; pentru că tematizează memoria ca păstrătoare În timp a identității subiectului În detrimentul trupului ca afirmare hic et nunc a trăirii
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
alte cuvinte prezent. Pentru că prezentul de astăzi Înseamnă, În literatură, o nouă configurație a trecutului, o altă ordine imprimată acelorași piese și credința În generarea sensului nu atât de către piese, cât de ordinea asamblării lor. IV.3.4. Autoficțiuni apolinice Apolinic, dintr-un singur motiv: pentru că renunță la exhibarea atributelor sexuale ale trupurilor prin intermediul lexicului și a unor registre de limbaj; pentru că tematizează memoria ca păstrătoare În timp a identității subiectului În detrimentul trupului ca afirmare hic et nunc a trăirii. Astfel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
poet al norilor: Petru Creția, ST, 1980, 9; Al. Piru, Marginalia, București, 1980, 85-90; Nicolae Manolescu, Studii clasice, RL, 1981, 47; Mircea Ivănescu, „Epos și logos”, T, 1981, 12; Mihai Zamfir, Poemul românesc în proză, București, 1981, 433-434; Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Gheorghiu, Reflexe, 15-18; Emil Nicolae, „Poezia”, CL, 1984, 4; Artur Silvestri, „Poezia”, LCF, 1984, 45; Braga, Sensul, 168-172; Grigurcu, Existența, 158-162; Cristian Bădiliță, Logos și contemplație, RL, 1991, 26; Ulici, Prima verba
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
filtrează întreaga creație majoră a umanității, pentru a reține în el, ca modele, momentele ei exemplare. În alt loc, I. Negoițescu va vorbi de „euphorionism”: „Ca fiu al Elenei și al lui Faust, în Euphorion s-au contopit spiritul grecesc, apolinic (limitele, ordinea elină) și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit. Eu voi propune ca țintă a noastră pe acel Euphorion inițial al lui Goethe, în care s-au armonizat ordinea, măsura, regula grecească și fausticul-romanticul germanic. Toate decăderile
CERCUL LITERAR DE LA SIBIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
anodine, blocurile-ghetou și "cuceririle" comunismului, la grămadă. Scriitorul e un estet (și un calofil!), un Pașadia sufocat de miasmele "epocii de aur", care se agață de fiecare țigară și de orice fronton rococo. Personajele sale poartă această angoasă, a creatorului apolinic urmărit de urât, peste străzile unui București viu, cu o voință a lui, ale cărui organe sunt, însă, hipertrofiate de cancerul comunist. Numai descrierea orașului, cu străzile care-și varsă fluxul de oameni dintr-una într-alta, cu zonele agitate
Până la bulevard și retur by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12558_a_13883]
-
lichide, Sinteze transparente , de străluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar."</poem> Poezia "Umanizare" scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ". Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
descoperit în coborârea în Tartar chiar influența părăsirii trupului de către suflet în ritualurile șamanice de sorginte scitică. Cercetătorii datează răspândirea unei mișcări orfice în secolul al V-lea î.Hr. Deși Orfeu este văzut în mitologia elenă clasică, datorită originii sale apolinice, în opoziție cu adepții lui Dionysos, mitul său a influențat misterele dionisiace, în care zeul este dezmembrat, pentru a învia ulterior. Sectanții orfici l-au văzut de fapt pe Orfeu ca preot și inițiator al cultului lui Dionysos Zagreus și
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
îl interesează pe Georg Friedrich Creuzer, filolog care l-a influențat în mod hotărâtor pe tânărul Nietzsche. În opera sa "Dyonisus sive Commentationes academicae de verum bacchiarum orphiarumque originibus et causis" din 1802, Orfeu nu este văzut doar ca poetul apolinic, civilizator, ci și ca inițiatorul misterelor dionisiace. Friedrich Nietzsche ia în considerare atât această dublă ipostază cât și aprecierea dată muzicii de către Arthur Schopenhauer ca expresie nemijlocită a „voinței” în al său opus magnum „Lumea ca voință și reprezentare” din
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
Lumea ca voință și reprezentare” din 1819) atunci când definește caracterul „dionisiac” al relației dintre muzică și filosofie. În „Nașterea tragediei din spiritul muzicii” din 1872 Nietzsche subsumează sub numele lui Orfeu curentele idealiste în filosofie, pe care le combate ca „apolinice”. Socrate își găsește sfârșitul ca un „nou Orfeu” datorită forțelor dionisiace cărora li se împotrivise. Aceste forțe au dat naștere în perioada de supremație a platonismului la diverse culte secrete, printre altele și orfismului. Ca simulacre ale forței vitale, acestea
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
de drumuri noi”. Innokenti Annenski a murit însă înainte ca grupul acmeist să ia ființă. De la acești colegi mai în vârstă, noua generație își propunea să învețe doar tehnica versificării, dar respingea utopismul lor. Acmeiștii propovăduiau un ideal de "claritate apolinică" (de aici și numele revistei lor "Apollo") în contrast cu "frenezia dionisiacă" a simboliștilor. Cei mai activi dintre ei s-au dovedit a fi Serghei Gorodețki, Viaceslav Ivanov, Maksimilian Voloșin precum și Anna Ahmatova. Poeta americană Jane Kenyon, o traducătoare a poeziilor Annei
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
și diverse arte divinatorii.» (PPRC, 63). Trecând în revistă judecățile critice despre opera poetică a lui Gezar Baltag, criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu ne mai încredințează: «Numeroși alți critici / istorici literari, abordând poezia lui Cezar Baltag, au mai remarcat: apolinicul / solaritatea versului, o anume geometrizare a logosului, din unghiuri neîntâlnite la Ion Barbu, chiar un „spectacol grațios-liric“, un „controlat“ narcisism, spațializarea eului (cf. PPg, 126 sqq.), îndeosebi, în volumul din 1966, "Răsfrângeri" („în flacăra drumului“, „de nuntă“, „în memoria soarelui
Cezar Baltag () [Corola-website/Science/299724_a_301053]
-
din mașinărie), adică o intervenție surprinzătoare a unui factor extern neprevăzut care schimba cursul unui eveniment. Nietzsche și-a dedicat faimoasa carte, "Nașterea tragediei", unei discuții despre originile tragediei grecești. A identificat aceste rădăcini în ritualurile primitive, în unirea forțelor apolinice și dionisiace, și a mers până la „moartea” ei odată cu Socrate. Arthur Miller se remarcă drept un scriitor de tragedii printre care se pot menționa:
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
În timp ce Tolstoi este un creator de epopei homerice, care se desfășoară minuțios pe spații largi și perioade temporale îndelungate, Dostoievski este poetul tragic prin excelență. Făcând aluzie la lucrarea "Nașterea tragediei" de Nietzsche, Nikolai Berdiaev declară: « Creația lui Tolstoi este apolinică. Cea a lui Dostoievski dionisiacă.. Ritmul febril al prozei dostoievskiene, accentul pus pe individualitate, abundența dialogului și a monologului - toate acestea sunt caracteristici inconfundabile ale artei dramatice. În eseul "Dostoievski și romanul-tragedie", Viaceslav Ivanov remarcă: Opera lui Dostoievski este adesea
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Mesajele lui sunt în mare măsură veritabile glose despre condiția omului și umanitate, despre creativitate și perfecțiune. Consideră, probabil, că omul este cu adevarat liber doar prin gând și inteligența și cu siguranță demiurgic doar prin creație. Structural solar și apolinic, face din elgiul feminității vectorul unei cordiale confraternității cu natura. Nu o exalta din perspectiva misterului că romanticii altădată ci, doar, o respectă și lucrează permanent în sensul ei. Vedem aici opțiunea unui lucid dublat de un spirit deschis spre
Marcel Guguianu () [Corola-website/Science/303392_a_304721]
-
perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și, în consecință, decadent. Nietzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată. În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
decadent. Nietzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată. În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital care se reîntoarce asupra sa însuși, limitând ordinea și dezordinea, ambele înțelese în
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
ai genului atât prin originalitatea compozițională a viziunilor sale, deloc conformiste și comode, cât mai ales prin acea acuitate a mesajului, adresat unei lumi în care sunt de găsit, laolată, sublimul și grotescul, feericul și demoniacul, întregul și partea fracturată, apolinicul și dionisiacul... întâlnim în aceste compoziții grafice o febricitară lume a imaginarului, amintind atât de «Capriciile» lui Goya, așa cum s-a observat de comentatori profesioniști, cât și de o manieră întâlnită la câțiva artiști autohtoni contemporani. Dincolo, însă, de aceasta
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
copacul, banchizele, munții: "Din aspră contopire a gerului polar Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide, Sinteze transparente , de străluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar." Conflictul dramatic al ființei umane între rațiune și simțire, între intelectual și senzual, între contemplația "apolinica" și trăirea "dionisiaca" este extinsă la toate regnurile, la întreg cosmosul, transferând astfel sentimentul poetului către elementele naturii. Totuși, valoarea artistică a acestor poezii percepute de critici că E.Lovinescu și Tudor Vianu ca fiind parnasiene a fost renegata de
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]