290 matches
-
categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului critic kantian, anume faptul că, deși Kant respinge posibilitatea oricărei intuiții intelectuale (a oricărei intuiții în afara celei empirice și a celei pure care o condiționează pe cea dintâi), admite conștiința de timp, timpul însuși, ca temei al oricărui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cea dintâi), admite conștiința de timp, timpul însuși, ca temei al oricărui fapt existență, cunoaștere etc. altfel spus, ca obiect al unei intuiții de alt tip decât cea empirică, am putea spune, al intuiției categoriale.120 Semnificațiile judicative ale acestei aporii vor fi semnalate în partea a doua din această cercetare a filosofiei kantiene; oricum, prin conștiința de timp, Kant readuce proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca "obiect" al unei intuiții categoriale, are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în planul "criticii rațiunii pure" nu apare întocmai intenția unei reconstrucții filosofice care să își asume de la bun început, adică în mod originar, statutul de "ontologie". Există însă o mulțime de elemente ale construcției kantiene (concepte, idei, simple gânduri, argumente, aporii etc.) pe baza cărora poate fi deschis planul unei interpretări ontologice, fapt valorificat, de altminteri, așa cum am precizat mai sus, de unii interpreți. Mai departe, pentru a scoate la iveală temeiuri mai profunde ale analiticii și dialecticii kantiene, voi valorifica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din perspectivă judicativă. Fiindcă la fel stau lucrurile atunci când vrem să gândim timpul ca transcendent, atâta vreme cât el este, din unghi judicativ, ființare, ființarea cutare (așa cum apar Unul și ființa în Metafizica lui Aristotel, ca o generalitate fără gen), dăm peste "aporii". Desigur, la fel se întâmplă atunci când schimbăm termenii, aducându-i în discuție pe ceilalți doi din structura formală și alethică a judecății, anume predicatul și verbul. Măsura în care aporiile trebuie evitate nu constituie încă o problemă, în acest context
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Metafizica lui Aristotel, ca o generalitate fără gen), dăm peste "aporii". Desigur, la fel se întâmplă atunci când schimbăm termenii, aducându-i în discuție pe ceilalți doi din structura formală și alethică a judecății, anume predicatul și verbul. Măsura în care aporiile trebuie evitate nu constituie încă o problemă, în acest context. De altfel, deocamdată nu se poate spune decât că reducția judicativă a dictaturii judicativului, având printre scopuri și indicarea unor "metode" potrivite pentru operarea reducției non-judicative a dictaturii judicativului, indică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
căi către non-judicativ tocmai prin ceea ce ea respinge; și respinge, fiindcă nu are acte constitutive potrivite și, în urmare, nici sensuri obiectuale care să încheie constituirea unui "obiect", cum este fiecare dintre cele patru elemente din structura (operațional-obiectuală) a judecății. Aporia ar putea fi socotită, din perspectiva acestui fapt, o cale către non-judicativ (totuși, din orizontul dictaturii judicativului). 4.4. Timporizarea subiectului și predicatului, în sensul stabilirii și întăririi poziției lor în judecată, în judicativ și în orizontul logos-ului (formal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este, operațional, tot una cu judecata" este cu totul semnificativ; non-judicativ, însă, el nu are un sens bine făcut; va trebui regândită ființa însăși, pentru a ajunge la ființa non-identică cu timpul: la Fi-ul. S-a deschis aici o aporie; dar nu trebuie să uităm că lucrăm cu instrumente judicative, iar în orizontul acesta, aporia reprezintă, ca simplu rezultat al gândirii, rostirii, făptuirii, un fapt firesc, "natural", dar ca sens posibil al celor trei "activități", un fapt care, deși aspiră
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un sens bine făcut; va trebui regândită ființa însăși, pentru a ajunge la ființa non-identică cu timpul: la Fi-ul. S-a deschis aici o aporie; dar nu trebuie să uităm că lucrăm cu instrumente judicative, iar în orizontul acesta, aporia reprezintă, ca simplu rezultat al gândirii, rostirii, făptuirii, un fapt firesc, "natural", dar ca sens posibil al celor trei "activități", un fapt care, deși aspiră la autorizare (judicativă), nu o dobândește niciodată. Deoarece ființarea ca atare a devenit, datorită atemporalizării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca temporalitate, la Heidegger, dar și aici cu condiția intervenției unei "instanțe" care susține, de fapt, tot ceea ce poate avea relevanță pentru timp: Dasein-ul; temporalitatea este, pentru acesta, însăși constituția sa ființială fundamentală. Prin introducerea acestui dincolo de timp este depășită aporia judicativă a reflexivității timpului, a raportării la sine a acestuia. Dar este salvat altceva, prin aceasta, în afara unei concepții despre timp care își are originea în conștiința noastră naturală? Nu cumva timpul scapă, totuși, reglementărilor judicative așa cum ni-l prezintă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exemplu, S (subiectul) judecății să fie constituit ca S, pur și simplu, dar, totodată, ca acest-S. Dictatura judicativului îngăduie transmutări interogative, problematice, dubitative, asemenea celor menționate mai sus. Dar tocmai în acest fel se constituie fel de fel de aporii. Este chiar firesc să se ajungă la aporii în demersurile filosofice; dacă nu cumva este lăudabil să picăm în aporiile cele mai crude. Trebuie să recunosc faptul că una dintre virtuțile filosofiei este tocmai aceea de a crea aporii. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
S, pur și simplu, dar, totodată, ca acest-S. Dictatura judicativului îngăduie transmutări interogative, problematice, dubitative, asemenea celor menționate mai sus. Dar tocmai în acest fel se constituie fel de fel de aporii. Este chiar firesc să se ajungă la aporii în demersurile filosofice; dacă nu cumva este lăudabil să picăm în aporiile cele mai crude. Trebuie să recunosc faptul că una dintre virtuțile filosofiei este tocmai aceea de a crea aporii. Dar nu fiindcă spiritului nostru îi convine să se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transmutări interogative, problematice, dubitative, asemenea celor menționate mai sus. Dar tocmai în acest fel se constituie fel de fel de aporii. Este chiar firesc să se ajungă la aporii în demersurile filosofice; dacă nu cumva este lăudabil să picăm în aporiile cele mai crude. Trebuie să recunosc faptul că una dintre virtuțile filosofiei este tocmai aceea de a crea aporii. Dar nu fiindcă spiritului nostru îi convine să se cufunde în neputință este vorba de neputința de a dărui un sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de aporii. Este chiar firesc să se ajungă la aporii în demersurile filosofice; dacă nu cumva este lăudabil să picăm în aporiile cele mai crude. Trebuie să recunosc faptul că una dintre virtuțile filosofiei este tocmai aceea de a crea aporii. Dar nu fiindcă spiritului nostru îi convine să se cufunde în neputință este vorba de neputința de a dărui un sens unui lucru, de a-l constitui ca ființare -, ci fiindcă spiritul nostru simte că aporia îl duce către posibilitatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceea de a crea aporii. Dar nu fiindcă spiritului nostru îi convine să se cufunde în neputință este vorba de neputința de a dărui un sens unui lucru, de a-l constitui ca ființare -, ci fiindcă spiritul nostru simte că aporia îl duce către posibilitatea unui act care pe drept cuvânt îl constituie pe el însuși: actul de a hotărâ. Aporia se deschide, tocmai în acest mod, către limitele dictaturii judicativului, adică spre orizontul non-judicativ. Prin aceasta iese la iveală, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
neputința de a dărui un sens unui lucru, de a-l constitui ca ființare -, ci fiindcă spiritul nostru simte că aporia îl duce către posibilitatea unui act care pe drept cuvânt îl constituie pe el însuși: actul de a hotărâ. Aporia se deschide, tocmai în acest mod, către limitele dictaturii judicativului, adică spre orizontul non-judicativ. Prin aceasta iese la iveală, în primul rând, posibilitatea de a deschide un alt orizont al discursului, care să respecte alte "forme" ale umanului decât dictatura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrurilor", adică acte de constituire obiectuală, prin care orice capătă inclusiv umanul și fiecare formă activată a sa sensul de ființare. Dar mai este posibilă cel puțin o modalitate complexă a acestor forme, alături de dictatura judicativului. Către ea ne conduce aporia. Ceea ce poate căpăta sens dincolo de judicativ nu este ceva ne-omenesc; este doar alt-ceva față de orice sens posibil în limitele judicativului; iar diferența aceasta abruptă nu reprezintă o deosebire nominală a unor fapte, ci o diferență de sens între lucruri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Trebuie admis că experimentele filosofice din ultimele decenii, propuse și de pe pozițiile "tehnice" ale filosofiei analitice și de pe cele "istorice" sau "descriptive" ale filosofiei continentale, au condus către stabilizarea unei atitudini de forțare a granițelor dictaturii judicativului, prin dezvăluirea unor aporii consubstanțiale unor modele de filosofare mai vechi sau mai noi, prin retematizarea unor probleme care deseori, în istoria filosofiei, au fost marginalizate, cum ar fi problema nimicului. Dar mai cu seamă au fost forțate aceste granițe prin radicalizarea problemei vizând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi vorba; dar despre o întâietate structurală, funcțională etc., despre o preeminență constitutivă, altfel spus, poate fi vorba: oricum, toate aceste raporturi au sens în orizont judicativ. Dar dacă urmăm direcțiile acestuia, atunci ajungem la ceea ce am semnalat deja: la aporii. Cum acestea sunt fenomene firești în orizont judicativ, întâlnirea cu ele nu poate decât desăvârși un discurs, ceea ce înseamnă că pe baza lor poate fi căpătat un sens cu adevărat nou pentru temele aporetice, cum s-au arătat a fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în multe cazuri de analiză logică, "este" nu mai contează decât ca o relicvă a vechii logici și a structurii predicative a "propoziției categorice" (judecății de predicație); angajamentele ontologice ale "expresiilor" și "gândurilor" rămânând, totuși, surse inepuizabile de întrebări, probleme, aporii, "puzzles" etc. De fapt, "este" are "locul" său potrivit în orizontul acestui fenomen de reformalizare a logos-ului, însă el nu mai apare cum apărea ca element judicativ privilegiat de actele de timporizare, fapt care îl expune interpretărilor non-ontologice în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
specie a adevărului-corespondență, de aici și redusa importanță a acestei substituții pentru reducția judicativă); pe de altă parte, ceea ce este cu totul semnificativ în ordinea reducției judicative a dictaturii judicativului, suspendarea "poziției" constitutive a timpului pentru verb, care conduce către aporia formală următoare: fără "poziția" timp în judecată, ființarea ca atare (și, desigur, întreaga încrengătură de relații între ființări și între acestea și ființă), rodul în-ființării (constituirii) prin timp, nu mai are nici un temei, dar, chiar în aceste condiții, propoziția este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în judecată, ființarea ca atare (și, desigur, întreaga încrengătură de relații între ființări și între acestea și ființă), rodul în-ființării (constituirii) prin timp, nu mai are nici un temei, dar, chiar în aceste condiții, propoziția este ea însăși o ființare. Această aporie trebuie tematizată din perspectiva noului statut predicativ al celor doi termeni fundamentali în reformalizarea logos-ului: propoziția și starea de fapt (primul preluând funcții de predicare, al doilea, funcții de substrat, de "subiect" timporizat). Menționez că ideea de corespondență nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu cercetările lui Husserl asupra aritmeticii și cu Tractatus-ul lui Wittgenstein, dar împreună cu cele două caracteristici ale întregului aspect formal și numai atrăgând în spațiul logic stările de lucruri, cu care se confruntă propoziția. În spațiul noii logici este activă aporia formulată mai sus, aceea care, deși scoate timpul din "poziția" și funcțiunea sa judicativă, asigură propoziției statutul de ființare (ea fiind ceva anume). Prin urmare, ființarea își păstrează un sens; mai mult, după depășirea momentului de început al reformalizării logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel-de-a-fi-"așa" al subiectului, el însuși fapt-de-a- fi-"acesta". Abia acum avem împlinită relația judicativă S P; abia acum, prin "donația" de sens ontologic celor două "poziții" originar "logice". De acum încolo, filosofia se va mișca în raza problemelor, chestiunilor, aporiilor, paradoxurilor, ideilor, teoriilor, viziunilor care pun în aceeași "poziție": a) pe de o parte, sensul de substrat și sensul de substanță primă, pe lângă funcțiunea propriu-zis logică, pentru subiect; b) pe de altă parte, sensul de general și sensul de însușire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialectica, disciplinele "formale" ale filosofiei, sunt veritabile "instituții" ale dictaturii judicativului. Ele stabilesc regulile preluării și prelucrării oricărei teme filosofice, deschiderea orizonturilor de tematizare, calea prin care devin semnificative anumite demersuri, înseși soluțiile problemelor puse sau formele de adâncire a aporiilor formulate, legăturile teoriilor cu "lucrurile însele" etc. Și tocmai o asemenea situație constituie condiția unei "dictaturi". Dar este vorba despre o dictatură a judicativului, fiindcă analitica și dialectica au ca temei ultim al lor faptul că adevărul, socotit valoare fundamentală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termen, cînd în altul, ca într-un joc nesfîrșit și epuizant de oglinzi. Dar toate soluțiile imaginate de gîndirea liberală modernă ajung pînă la urmă să pună în lumină nu numai absența fundamentului, ci și imposibilitatea de a-l obține, aporia unui principiu care trebuie să fie secretat de uman și să-l premeargă totodată. Aceasta este remarca finală a cărții lui Pierre Manent, care desfășoară istoria tuturor modelelor posibile în liberalism. în modernitatea noastră, prin ea, omul își testează cu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]