291 matches
-
dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și să-și piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu: Nu avem libertatea de a intra ori de-a ieși de aici după bunul nostru plac, iar tentativele de evadare sînt serios pedepsite sau subordonate anumitor condiții riguros determinate. Astfel de tentative de evadare mai sînt numite dezastre sau apostazie. Dar pe noi ne interesează faptul că aceste mulțimi extrem de bine organizate, protejate astfel împotriva oricărei posibilități de dezagregare, ne dezvăluie anumite particularități care, la nivelul altor mulțimi, se mențin în stare disimulată"381. Prin alegerea sa, Freud face, definitiv
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
o denunțe. Episcopul cartaginez ne spune că laicizarea ecleziastică ar fi oferit până și pretextul unor reacții persecutoare din partea împăraților Decius (249-251) și Valerian (253-260), în fața cărora mulți dintre creștinii vlăguiți spiritual nu vor ști cum să reacționeze și vor apostazia în masă. Îmbogățirea economică a Bisericii a avut și unele aspecte pozitive precum ajutorul oferit celor săraci (humiliores), mai ales celor care proveneau din zona rurală. Dacă intrările fiscului erau câtuși de suficiente pentru păstrarea aparatului birocratic și a celui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îi aparțineau mulți dinte creștini, deoarece vedea în creștinism un atentat împotriva ordinii constituite și a coeziunii Imperiului. Planul persecuției sale, una dintre cele mai sistematice, ne revelează un anumit anacronism și o oarecare nepotrivire dacă ne gândim că numeroase apostazii au fost determinate de oportunism și de motive contingente. Dacă legislația păgână și-a manifestat falimentul în materie anticreștină, în același timp, Biserica a suferit o mortificație umilitoare: înmulțirea de libellatici, sacrificati și thurificati pe durata persecuției a demonstrat întreaga
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
grăitoare despre curajul soldaților creștini implicați sufletește, pentru salvarea surorilor creștine din brațele proxeneților. O ultimă situație: vigilența gărzilor judiciare creștine, care acționau în secret pentru ca cei supuși proceselor să rămână statornici pe durata judecății, pentru a nu cădea în apostazie. Sub domnia lui Decius (249-251 p.Chr.), soldații Ammon, Zenon, Ingenuus, Ptolemaios și veteranul Theophilos aflați în slujba pretoriului din Alexandria, când își dădeau seama că vreun creștin începea să cedeze presiunii judecătorilor, începeau să freamăte și îl încurajau prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
indiferent de motiv. Printr-o asemenea atitudine preamăreau martiriul religios, iar Montanus, Priscila și Maximila, care voiau să moară spânzurați pentru a da cei dintâi exemplu, susțineau obligația morală de a înfrunta martiriul pe durata persecuției, declarând fuga o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite moartea, fără a face o apostazie publică, nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite moartea, fără a face o apostazie publică, nu făceau altceva decât să respecte spiritul poruncii a cincea, pentru că a se lăsa ucis atunci când exista posibilitatea de a fugi, era același lucru cu săvârșirea unei crime: omuciderea se înfăptuiește atunci când îndreptăm sabia împotriva altora ori permitem, nefiind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sabia și nu va săvârși apoi acele acțiuni, care ofensează bunătatea și dreptatea? Înșelăciunea, cruzimea și nedreptatea sunt nenorocirile tuturor războaielor. Ultima motivație potrivit căreia viața militară este ocazie de păcat și o participare continuă la ceremoniile păgâne, până la frizarea apostaziei, a fost dezvoltată, după cum vom vedea, de Tertulian în De corona și în De idolatria. 4.3. Antimilitarismul maniheilor Maniheii erau animiști, adică afirmau că toate lucrurile create de Dumnezeu au un suflet viu, care nu poate fi distrus, fiind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
297 (după victoria împotriva perșilor), a readus la viață legea romană căzută în uitare, care obliga soldații să ia parte la sacrificiile în cinstea zeilor Romei și ai împăratului. Această impunere era de așa natură încât, creștinii, ori cădeau în apostazie ori erau radiați din rândurile armatei. Doi sau trei ani mai târziu, Dioclețian continua sau repeta aceiași epurare ca urmare a falimentului unor sacrificii, din care auspiciile din Antiohia trebuiau să facă divinații. Cauza acestui faliment a fost atribuită prezenței
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Marcellinus, Argeus și Narcissus, au înfruntat martiriul. Mulți ofițeri și soldați cuprinși de teamă, după ce au apostat imediat sau la un anumit timp după ce au ieșit din armată, au cerut să fie readmiși prezentând un document în care prezentau subscrierea apostaziei, vărsând și o mare sumă de bani ca despăgubire. Licinius îi accepta personal, cerându-le să-și exprime apostazia publică și în cazarmă, aducând jertfe idolilor în semn de fidelitate. Acești apostați au ajuns ulterior obiectul de dispreț al întregii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la un anumit timp după ce au ieșit din armată, au cerut să fie readmiși prezentând un document în care prezentau subscrierea apostaziei, vărsând și o mare sumă de bani ca despăgubire. Licinius îi accepta personal, cerându-le să-și exprime apostazia publică și în cazarmă, aducând jertfe idolilor în semn de fidelitate. Acești apostați au ajuns ulterior obiectul de dispreț al întregii Biserici, chiar și atunci când, după moartea lui Licinius (324), s-au reîntors la credința de odinioară. Conciliul de la Niceea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mortul (Isus Cristos) în aceiași manieră ca și voi. Prin discursuri de acest gen și altele asemănătoare își propunea să slăbească creștinismul, alimentând dezbinările interne; își imagina că va putea schimba imaginea armatei prin reluarea riturilor păgâne tradiționale și prin apostazie, la care își îndemna soldații personal sau prin reprezentanții săi. Excesul de sacrificii făcute și mulțimea de victime au transformat templele păgâne într-o grămadă de cadavre, iar banchetele care urmau au devenit adevărate orgii, dezgustând din ce în ce mai mult lumea rafinată
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
zeilor. Era un șantaj rușinos în sine, dar îndeplinit de împărat devenea un adevărat abuz de putere, o crimă de violență morală. Unii soldați creștini, înarmați de un curaj sănătos, au refuzat cu îndârjire banii pentru a nu cădea în apostazie; alții, înșelați de moravurile lumești, au sacrificat pentru a îndeplini o obligație militară fără a avea nici o intenție de a apostazia. Ulterior, mustrați pe durata banchetului de tovarășii lor de credință, și, înțelegând gravitatea faptei lor, au plâns de durere
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
morală. Unii soldați creștini, înarmați de un curaj sănătos, au refuzat cu îndârjire banii pentru a nu cădea în apostazie; alții, înșelați de moravurile lumești, au sacrificat pentru a îndeplini o obligație militară fără a avea nici o intenție de a apostazia. Ulterior, mustrați pe durata banchetului de tovarășii lor de credință, și, înțelegând gravitatea faptei lor, au plâns de durere și s-au declarat public creștini. Au aruncat banii și s-au arătat prompți să-și mutileze mâna care a ars
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Aceștia, pentru a nu fi tulburați în credința lor, plăteau cu bucurie: Iulian îmbogățea tezaurul statului, dar prin cămătărie își asmuțea tot mai mult într-o bună parte din supuși ura și adversitatea împotriva sa. A reușit să târască în apostazie numai soldații cei mai fragili spiritual, care erau creștini de nume și nu în suflet, aceia care în locul fericirii veșnice preferau bogățiile și onorurile lumii. Printre aceștia se numărau și filozoful sofist constantinopolitan Hecebolius, care în timpul lui Constantius II îmbrățișase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost și mulți soldați apostați care se întreceau în aducerea de sacrificii; expresia sa este mai mult hiperbolică. Nefiind satisfăcut de numărul și de consistența apostaziilor, la care se mai adăugau și aceea că un grăunte de tămâie și un pumn de bani nu erau suficienți pentru a crea trădători, la un moment dat Iulian s-a gândit să se elibereze complet de militarii creștini, dându
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în Persia. Împăratul combătea creștinismul cu mai multă liberalitate și cu mai multă imprudență decât predecesorii săi. Acum afișa o clemență cu specială, acum întindea curse și capcane prin care cei prinși în înșelăciunea sa erau târâți în ruina nelegiuirii (apostazie). Persecutând religia creștină mai mult cu artă decât cu autoritate, s-a îngrijit să influențeze negarea credinței în Cristos și acceptarea cinstirii idolilor mai mult prin răsplăți decât să silească prin torturi. Mai întâi a contaminat cu sacrificii abominabile izvoarele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care, prin scenele sexuale explicite, poate substitui peep-show-ul. Dacă În primul caz literatura este susținută din afara ei, de critică, premii și/sau cercuri academice, În vreme ce scriitorul scrie dezinteresat, În cel de-al doilea sprijinul vine din interior, Însă prin intermediul unei apostazii: scriitorul se prezintă ca taumaturg: nu contează cum, ci ce scrie. În acest ultim caz, cărțile sale vor fi Întotdeauna “platforme-program”. și acum romanul: povestea unei utopii eșuate În realitatea distopică. Născută În Thailanda, ucisă tot acolo, utopia s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fost Gala Galaction, preot cu idei socialiste, care a dat zeci de definiții anilor de „secetă și prăpăd” prin care înota: „vremuri de învălmășag și zăgazuri rupte”, „amărîte și falimentare”, „strîmtorate și necăjite”, „de arșiță sceptică și libertină”, de „vastă apostazie la modă”. Vremuri anormale, eronate, de zguduiri, excese, violențe: „Stridența și înfrigurarea vieții actuale - vitupera autorul romanului Papucii lui Mahmud în articolele sale duminicale - sînt minciună și deșertăciune”.8) „Epoca petrolului, a exportului bănos, a industriilor acumulate (trusturilor - n. m.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Personal, sunt convinsă că nu este suficient să spunem că "dorința de a cunoaște viitorul, de a interveni artificial cu concursul nemijlocit al Diavolului, în existența noastră sau a altora este un păcat similar ereziei și aproape la fel de grav ca apostazia". Înțelegem nemulțumirea sa față de persoanele care au profitat de pe urma unor practici ciudate. Aceasta nu explică însă opțiunea sa de a arăta cu degetul și de a stigmatiza. Gestul nu este tocmai profitabil, mai ales atunci când te adresezi unui public curios
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
societate ca ,,zeloți” adică cei ce țin cu zel curățenia și dreapta religie a lui Iahwe. Ei se considerau adevărata frăție a lui Israel, însărcinată cu misiunea clară de a păstra Tora și legămîntul lui Iahwe, într-o epocă de apostazie și confuzie, de a aduce oamenii pe calea cea dreaptă înainte de Judecata de Apoi și de a purta ultima bătălie împotriva celor lipsiți de credință, fiind organizată într-o adevărată confrerie ocultă cu caracter militar. J. Flavius pune acest fanatism
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
mare ascultare față de zicerile lui Iahwe. Prin mare ascultare trebuie să înțelegem că nu urmăreau chiar punctul și virgula, pentru că ideologia creștină nu are conceptele teologice venite din mozaismul și atunci vine firească întrebare: ori apostolul minte cu neobrăzare în apostazia lui, ori adevărurile stau chiar așa și atunci ceva pute îngrozitor în lu-mea goimilor cap de lut? Ca să-l dovedesc pe mișel de mare mincinos, dau un tras din J. Flavius care în Antichități iudaice, la XVlll,3 ne zice
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
ca temelie instituțională a unității spirituale a românilor, avea să fie scindată în urma acceptării de către Mitropolia Ardealului a trecerii formale la catolicism. Unirea cu Roma a însemnat însă dezbinarea unirii spirituale a românilor, fapt care, în interbelic, trece ca o apostazie nu doar doctrinară, ci și națională (în condițiile în care ortodoxismul este o condiție necesară a românismului). Ținând cont de faptul că unirea cu Roma a bisericii ardelene, decisă la 1698 și finalizată la 1700, a deschis calea către cristalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acceptat. Doar că " Unirea a fost primită numai de mitropolit și o parte din preoți; poporul mai ales, nu voia să audă de "legea nouă"" (p. 235). Găsim în acest citat ingredientele elementare ale tezei "trădarea cărturarilor" (Benda, 1993) [1927]. Apostazia nu se restrânge doar la credința ortodoxă, ci ipso facto, se extinde și la nivel identitar. Pe fondul ideii de stat etnocratic ortodoxist, pactul făcut de prelații ardeleni în 1700 nu este doar o apostazie doctrinară, ci și o renegare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trădarea cărturarilor" (Benda, 1993) [1927]. Apostazia nu se restrânge doar la credința ortodoxă, ci ipso facto, se extinde și la nivel identitar. Pe fondul ideii de stat etnocratic ortodoxist, pactul făcut de prelații ardeleni în 1700 nu este doar o apostazie doctrinară, ci și o renegare identitară, în condițiile în care ortodoxia este definită ca piatra unghiulară a românismului. Denunțarea unirii cu Roma ca trădare identitare a românismului este perfect rezonantă cu teza românității duale pe care Nae Ionescu o va
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]