446 matches
-
detaliului, de factură „rococo”; de aici, acea fluidizare a viziunii, dematerializarea obiectelor, aerul halucinant-oniric, cu instabilitatea caracteristică a imaginilor, alunecările și interferențele nivelelor de reprezentare, caracterul fulgurant al imaginilor unui univers fantasmatic, senzația de absolută libertate și disponibilitate a eului: „Apoteoze rupte din aerienele iluminări. Centauri convorbind cuviincioși la ferestrele acoperite de o lumină egală. Printre arborii care păzesc cu număr socotit tăcerea și umbra fiecărei case, se străvede stiletul ascuțit al oceanului de la marginea orașului. Din când în când sirenele
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
bucură. Are însă grijă ca zvonurile despre ea să circule, să crească. Apoi o expune în vitrină ca - acum, vizibilă - reclamă pentru măiestria lui și astfel creează orizontul de așteptare potrivit momentului de glorie. Pe care îl menește a fi apoteoza lui, nu a Olympiei. Olympia e destinată doar ca, în clipa aleasă de Coppelius, să urce pe scenă și să-și spună rolul. Rol pe care nu ea l-a creat și nici nu l-a ales. Ceea ce ar fi
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
încă năucit-fascinat de ipostază să de copil, ca de-o origine absolută (mit "lăuntric", în unicat), pe care o confruntă cu "meșteșugul" maturității, doar aparent apoteotic, căci "umbră" impalpabilului, inefabilul zorilor existenței scăpa oricărei comparații: "Șunt un maestru abil în apoteoze/ sau doar copilul strîngînd în pumn/ umbră amiezii?" (Vestire). Copilăria reprezintă zenitul ocrotitor al ființei în devenire, "inima tuturor vîrstelor", cum spune Blaga. Chiar situată la depărtări simbolic astronomice, ea e un izvor al binelui, nesecat: Am un nor care
Un basm pentru adulti by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18133_a_19458]
-
atomii din mezul acelui mărgăritar a cărui margini îi era cerul, a cărui stropi soare, lună și stele, acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie, și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. Dan se uită cu ocheana prin coaja acelui mărgăritar și se miră cum de nu pleznește de mulțimea urei ce cuprindea. Îl luă și, întorcându-se, atârnă în salba iubitei sale albastrul mărgăritar". Dan seamănă cu Gulliver sau cu
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
Indecis/ ceva pierdu-n repaos. Ea desprinse/ să fredoneze-n sine sprijin” (Ea străbătea grădina). Luminozitatea intensă alcătuiește un atribut al inocenței primare: „Bîntuie lumina și nu mai pot vedea/ decît în pace decît în bucurie/ cu nevinovăție” (Discurs despre apoteoză). Sub unghiul viziunii, avem a face cu detritusurile încă dulci, purtînd mirajul începuturilor absolute, ale unui Paradis: „Îndoliat de fluturi/ un lac// albastrul aplecat/ într-o fîntînă// un echivoc de coapsă și măr dulce/ cu lăcomia apei/ cu lăcomia inimii
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
oricare va fi fost ea, din moment ce varianta românească are următoarea formă: "Pe sub migdali și pe sub roze S-au dus în umbră zîmbitori; Curgeau lumini din ceruri roze, Vocalizau privighetori. Curgeau lumini din ceruri roze, Erau copii fermecători, Și coronați de-apoteoze Se socoteau nemuritori. Și coronați de-apoteoze Treceau-nainte șoptitori; Pe sub migdali și pe sub roze S-au dus în umbră zîmbitori". (Zori roze) în această poezie, muzica trece pe primul plan, impunîndu-se ca valoare autonomă; iată o poezie despre moarte
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
românească are următoarea formă: "Pe sub migdali și pe sub roze S-au dus în umbră zîmbitori; Curgeau lumini din ceruri roze, Vocalizau privighetori. Curgeau lumini din ceruri roze, Erau copii fermecători, Și coronați de-apoteoze Se socoteau nemuritori. Și coronați de-apoteoze Treceau-nainte șoptitori; Pe sub migdali și pe sub roze S-au dus în umbră zîmbitori". (Zori roze) în această poezie, muzica trece pe primul plan, impunîndu-se ca valoare autonomă; iată o poezie despre moarte în care totul e trandafiriu și surîzător
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
intitulat Pe Valurile Dunării cuprinzînd capodopere ale compozitorilor din țările traversate de marele fluviu, de la Mozart, Strauss sau Brahms la Ivanovici al nostru. Un alt triumf. Festivitatea decernării premiilor și Gala Laurenților, duminică 31 iulie 2005, a fost o adevărată apoteoză. Marele Premiu Darclée a fost acordat în acest an, așa cum spuneam, sopranei Mihaela Maxim, care a interpretat magistral marea scenă a Desdemonei din actul IV al operei Otello de Verdi. Desăvîrșirea tehnică și profunzimea estetică manifestate în cele mai mici
Festivalul Darclée by Stephan Poen () [Corola-journal/Journalistic/11327_a_12652]
-
Eu am introdus-o deja, observi? Oferirea buchetului de flori din vază este ultimul gest care-mi este permis să-l mai fac pentru tine!" (Constantin Buligoanea); Dragostea acestei nopți se curse vijelios, parcă la întrecere cu muritul clipelor sub apoteoza timpului. Un somn greu tăia peste ființele lor, și un respirat dur arăta chinul din interiorul trupurilor ostenite. Ea se trezi mai repede și plecă spre primele proceduri." (Marin Beșcucă); "șDouă prietene discutând în liniștea locuinței, n.n.ț- Cu atât
Cum te poți rata ca scriitor by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7389_a_8714]
-
nescrisă a romanului - inserarea eroului în lumea celorlalți - se află, în secolul XX, pentru prima oară pusă în discuție. Estetismului agnostic i se suprapune postura narcisistă a personajelor principale, pentru care „lumea celorlalți” nu mai există. Rezultatul: abolirea legăturilor interumane, apoteoza scriiturii, explorarea universurilor interioare insondabile și, mai ales, declararea realității drept entitate incomprehensibilă. Există, evident, și disidenți de marcă față de această generală tendință (e de ajuns să ne gîndim la Thomas Mann, Mihail Bulgakov, romancierii sud-americani etc.), iar autorul se
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
fie tristețe resemnată din cauza pierderii unei ființe dragi, fie revoltă înspăimîntată la vederea unei nenoriciri umane, fie deprimarea îndoliată pricinuită de o pierdere cu neputință de recuperat. Moartea cere doliu și îmbălsămări, parastase și pomeni, lacrimi și regrete. Alteori cere apoteoze romantice: poeții fac apologia morții în numele eliberării de chinul vieții. În toate aceste cazuri, o trăsătură invariabilă ne întîmpină mereu: un sentiment ce se exprimă într-o formă mai mult sau mai puțin patetică. Nu aceasta e situația filozofiei. Dacă
Spinul morții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9072_a_10397]
-
și iubitor de lumină. De certitudini, prin urmare, de acele puncte de sprijin existențiale în ceea ce el numește stații în străbaterea pustiului dintre cuvinte, smălțuit cu florile negative ale golului! Acel aur care "răsare/ lin de necuprins/" este al alchimiștilor, apoteoza luminii este identificabilă iluminării cunoașterii, între efemer și etern, între semeni părăsiți de vremuri și fugitive semnale de mântuire. Poate însă am greși pedalând adânc pe latura filosofică a unei lirici care, în fapt, în mișcătoare ipostaze, cercetează situația omului
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
lui George Valentino și al lui Peppy Miller din povestea lui Hazanavicius stă sub semnul clișeului manevrat ludic al „grandorii și decadenței” artistului, încununat de un neverosimil happy end în spirit hollywoodian: nicio lacrimă fără zâmbetul ei, nici un eșec fără apoteoza finală. Apariția sonorului, a lui talkie care concurează, fără a-i oferi vreo șansă, filmul mut, provoacă criza artistului care nu-și găsește vocea, din moment ce toată arta sa se află în mimică și gesticulație, zâmbetul ca și grimasa intrând în
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
Livius Ciocarlie Eroismul meu, sau poate apoteoza superficialității, este de a mă lua așa cum sunt. Dintr-un complex de împrejurări, suntem pe cale să luăm o hotărâre de neluat. Să ne ducem să le vedem, pe Corina colo, pe Alexandra dincolo. Geamantane, aeroporturi... Mă gândesc de două ori
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3598_a_4923]
-
ale lui Bogdan-Alexandru Stănescu (cum este, de exemplu, Tataie, din 2002) conțin trimiteri clasicizante (acel tekhne pe care bătrânul îl duce cu el în lumea de dincolo). Pe de altă parte, sensibilitatea secvențelor în metru antic (în primul rând minunata Apoteoză a lui Hektor) e de o modernitate dincolo de orice querellă. Eroul Troiei își pregătește conștient moartea, și-o convoacă prin discurs, în siajul marilor poeți sinucigași. E un Paul Celan viril. Reproduc doar încheierea: „Aroma dimineții își croiește drum printre
Muzică de război by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4140_a_5465]
-
și instinctului. Raportat la logica normală, ideea s-ar exprima astfel: triumf decurgând dintr-o consecvență dementă. Triumf ce îl face pe erou să vomite... față de această "oroare și spurcăciune" - carnea, condiția degradantă a cărnii... Totul se sfârșește într-o apoteoză, neagră și ea, monstruoasă, cu reflexul teribil al unui incendiu rece. Citez: "Sângele negru părea a țâșni din trupul său palid, cum țâșnesc scânteile dintr-o fuzeie urcând la cer, și, din această neagră explozie, omul păru să se înalțe
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
astăzi însuși glasul instinctului național de conservare”, și nu mai puțin decît „o chemare la viață”. Adăugînd cu imprudent entuziasm că în țara sovietelor ar avea loc „o experiență de regenerare umană de proporții uriașe”, ce ar înfăptui, într-o apoteoză a prezentului, „școli, teatre, stadioane, spitale, sanatorii, muzee de artă, biblioteci”. Dar deodată se ivesc, în paginile jurnalului, mărturiile unei dezolări, ale unei crize atît de rapid instalate încît pare aproape neverosimilă. La finele anului 1944, scriitorul se declară a
Mihail Sebastian mîntuit? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3646_a_4971]
-
a fost atribuit într-un alt context. Când va fi învestit ca președinte, Ceaușescu va primi nu numai o cocardă tricoloră, ci și un sceptru, butaforia rizibilă din filmele cu subiect istoric se transeră kitsch-ului aulic, conducătorul își trăiește apoteoza în uriașele desfășurări coregrafice ale Cântării României. Ceea ce a reușit să surprindă Ujică este degradarea lentă a liderului într-un contrast tot mai pronunțat cu iconurile care-i păstrează nealterată vârsta, degradare care o scandează pe aceea a regimului și
Ceaușescu par lui-même by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6250_a_7575]
-
seduse, și asta fiindcă suntem scindați lăuntric sub forma unei dualități constitutive: cuplul carne-spirit. Fiecare om este rupt într-o parte numită "carne" și o parte numită "spirit", iar din coliziunea lor se poate isca dezastrul vieții sale sau, dimpotrivă, apoteoza ei. Așadar, din balansul mai mult sau mai puțin echilibrat între cele două părți iau naștere formele pe care le poate lua seducția umană. Cînd cumpăna înclină de partea cărnii, vom avea de-a face cu formele triviale de seducție
Fatalitatea seducției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9023_a_10348]
-
tot la o retorică imnică ar fi condus, chiar și în absența intenției. Așa însă, se poate reflecta asupra compoziției aparte a acestor poeme. Majoritatea, spuneam, lasă divinul în carantină în prima parte pentru a-i pregăti, în a doua, apoteoza. E, în fond, o chestiune de ritm. Iar la Sorin Mărculescu, ritmurile se dovedesc de o importanță incalculabilă, fiind, ele, forma cea mai adeseori utilizată pentru a reglementa cât de cât invazia discursului: „(zdrențe în vânt fluturând cu pocnet iar
Originalitatea vintage by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3414_a_4739]
-
putea fi tentați să vadă în Terre salée un roman de scandal, cel al incestului dintre Alexandru și Anda. Cu siguranță acest episod produce un șoc cititorului și comentatorii canadieni ai cărții și-au focalizat interpretările în jurul său. Incestul reprezintă apoteoza tragediei personajelor, elementul cel mai greu de acceptat din punctul de vedere al moralei sociale de azi. Dar miza romanului este mai mare. El își propune să readucă în discuție, ca în vechile tragedii grecești, micimea ființei umane în fața destinului
Tragedia antică reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10192_a_11517]
-
deșertului cu aceea a războiului și cu povestea infirmeriei improvizate. De la Cairo și de la deșert învață Almâsy inclusiv cum un bărbat pustnic poate deprinde erotica extremă, întrucât maestrul lui Almâsy este deșertul, inclusiv moartea Katherinei în deșert fiind preschimbată în apoteoză. Deșertul este luxuriant, o formă de înflorire maximă, așa explicându-se de ce personajele sunt suculente lăuntric (cu o singură excepție - Geoffrey Clifton, soțul înșelat). Ratarea și împlinirea dragostei dintre Almâsy și Katherine își au corespondent în împlinirea și ratarea dragostei
Arta cititului pentru aleși by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/6173_a_7498]
-
vedea asemeni umbrelor unei radiografii cadavrele chircite asemeni unor fetuși decolorați ca niște semințe gata să germineze peste tot în jur la rădăcinile copacilor. Singur supraviețuitor al luptei cu natura feminină, adică expresia desăvârșită a cruzimii naturii, El participă la apoteoză, animalele asistă redempțiunea sa. Sute de oameni încep apoi să urce panta muntelui, o nouă umanitate descătușată de sacrificiul ritual. Toate aceste figuri ale anxietății sunt construite foarte bine până când vine momentul care strică tot filmul. Rătăcit printre ferigi, căutând
Ecce Homo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6914_a_8239]
-
Cultură și cunoaștere). Unirea Ardealului cu Regatul o trăiește pe viu la Alba- Iulia, dar evocarea are un ton de baladă duioasă, culminînd într-un strigăt amuzant, venit din rărunchii unui țăran pe care îl aude strigînd: „Trăiască România dodoloață!“ Apoteoza gravă a unui eveniment crucial e înfățișată în nuanțe de halima bufonă. Epitetul „dodoloață“ e nostim în raritatea lexicală a unui termen care azi nu trezește decît zîmbete, căci sensul de „rotund“ al regionalismului nu mai poate fi înțeles de
Cronicarul placid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2875_a_4200]
-
există un punct arhimedic în afara pojghiței, și atunci progresul e iluzie, relativismul e greșeală de perspectivă și tehnica e groparul spiritului -, ori reperul divin nu există, și atunci progresul e vacarmul vulgarităților, relativismul e adaptare la circumstanțe și tehnica e apoteoza vitezelor în îngustimea clipei. Din acest regn spiritual face parte Thomas Molnar, un iremediabil idealist fără aderențe ferme la epoca în care a trăit. Născut la Budapesta în 1921, Molnar și-a petrecut copilăria și adolescența la Oradea, pentru ca 1938
Hegemonia mașinilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2964_a_4289]