26,366 matches
-
de un chef aseară/ Privesc cearcănul meu maro ca/ tutunul de pipă/ am stat aiurea până la 5 dimineața/ și-am fumat într-una/ ficatul mărit se lăbărțează printre coaste/ am corpul tot intoxicat cu nicotină// tânjesc să mă ridice cineva apucându-mă de ceafă/ ca pe un pui de pisică/ dus între colți într-un loc/ ferit unde crește/ mușchiul verde jilav". O întreagă dramă a femeii răzbate dincolo de indiferența grobiană a bărbatului. Aceste poeme-felii de viață nu sunt o premieră
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
sau mai degrabă neînțelese. Foarte repede oamenii se simt vexați. Dar mai există o atitudine pe care o găsesc foarte superficială: cînd interlocutorul sau cititorul recurge la formula Ich kann damit nichts anfangen (Nu înțeleg, nu am de unde s-o apuc)... Deci, cele spuse sau scrise nu ar face prea multe paralele. Altădată, după cîte știu eu cel puțin, cînd nu înțelegeai ceva poate era vina ta, trebuia să încerci să devii mai luminat. Aici situația este inversă și cred că
Richard Wagner - Vămuiala unui ,geamantan literar" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/10380_a_11705]
-
se știrbise, iar călăii obosiți au trebuit să fie schimbați unul după altul. Am observat atunci la cei care credeau în Unsul Domnului o râvnă cu adevărat minunată, precum și o putere și un curaj într-adevăr dumnezeiești. Căci abia a apucat să se pronunțe sentința împotriva unora, și din cealaltă parte să grăbeau alții spre scaunul de judecată al judecătorului, mărturisind că sunt creștini, fără să se sperie de îngrozitoarele chinuri și de orice fel de munci care-i așteptau, ci
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
p. 262) „Înainte ca cineva să fi pus mâna pe ei, s-au grăbit ei înșiși să urce pe locul de judecată, declarând că și ei sunt creștini, încât pe guvernator și pe cei din completul de judecată i-a apucat frica, așa că pe măsură ce creștea curajul în cei care erau judecați, în aceeași măsură scădea acest curaj în cei care judecau. De aceea creștinii ieșeau triumfători din sala de judecată, bucurându-se că au putut mărturisi pe Hristos, făcându-i biruitori
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
lăuda. Știindu-ne, dar, plata, să nu nesocotim vânătoarea! Să nu ne întoarcem mâine singuri, ci fiecare să aducă cu el și ce-a vânat! Dacă vei veni la poarta cetății în ceasul în care unul iese din casă și apucă drumul spre Dafne și dacă-l vei face să vină aici, nu vei mai avea nici o neplăcere cu trecerea timpului; chiar acela îți va aduce multe mulțumiri, iar ceilalți toți vă vor lăuda și se vor minuna. Dar, ceea ce este
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
trăiască pe spezele lui. - Ei, mergem să mâncăm sau nu? - Mergem, eu unul sunt de acord, a spus Marcos. - Dar pe tine nu te invit, să fie clar, tu ești bogat, afurisitule... O invit doar pe Jose. Nici n-am apucat să spun ceva, nu era nevoie. - Ești cu mașina, nu-i așa? m-a întrebat Jaime în timp ce ieșeam din facultate. Perfect, mergem la Princesa, atunci. O lași în parcare și în felul ăsta sunt și eu la doi pași de
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
venea spre noi -, lasă-mă pe mine. Numai că atunci am început să vorbim, nu mai știu cum, despre De Kooning, pe urmă Jaime a mai vrut un hamburger, a mai vrut și Marcos unul, și în timp ce mâncam ne-am apucat să ne forfecăm jumătate din colegii de an și discuția a devenit atât de familiară, atât de asemănătoare celor pe care le purtam zilnic la bar, încât vorbele lui Jaime, afirmația lui surprinzătoare, jumătate promisiune, jumătate amenințare, s-au topit
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
lui surprinzătoare, jumătate promisiune, jumătate amenințare, s-au topit treptat, s-au dezumflat ca un balon înțepat. Am ieșit din restaurant convinsă că ne vom lua la revedere și fiecare se va duce la casa lui, dar el m-a apucat de braț de cum am ajuns pe trotuar: - Am acasă o ciocolată super, adusă de Miki din Maroc, și ieri, după ce-am încasat banii trimiși de Don Aristóbulo, mi-am cumpărat o sticlă de whisky, făcut la Segovia, dar tot
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
fiu-său să stea la un cămin bun, dar argumentului disuasiv al prețului s-a adăugat existența unei camere libere în apartamentul închiriat de logodnicul uneia dintre surori. Băiatul era atât de studios și de responsabil că nici n-au apucat să conviețuiască o lună și jumătate: a luat un concurs și s-a lipit de un post în Murcia. Viitorul cumnat l-a înlocuit rapid cu un coleg de facultate, Joaquín, un sculptor asturian liniștit și retras. Împărțeau apartamentul cu
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
-o din mână și a pus-o la loc pe etajeră, după care a tras singurul scaun pe care-l avea ca să se așeze în fața noastră. - M-am înșelat, nu e gheață. - Nu contează, l-am consolat și m-am apucat să torn whisky în pahare în timp ce el răsucea o țigară monumentală cu hașiș. Și pe-asta o făcea bine, al dracului de bine. Niciodată n-am mai fumat țigări ca acelea. Când am tras primul fum, parcă m-a lovit
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
în același timp la o armonie specială, o singură persoană cu trei corpuri, trei capete, trei perechi de brațe și picioare. Fiecare mișcare a noastră, fiecare cuvânt, fiecare gest parcă era sincronizat, calculat, integrat într-o secvență perfectă care n-apucase să aibă un început și n-avea să ajungă niciodată la final. Hașișul nu produce halucinații, știam asta, totuși simțeam că niciodată nu fusesem singură, că n-am să mai fiu niciodată singură, pentru că viața asta însemna, doar asta: să
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
inspecții, amenință cu sancțiuni, dar știm cu toții că sunt doar vorbe goale. Ce să mai constați, o dată infractorii dispăruți de la locul faptei? Pe cine să pui cu genunchii pe boabe de porumb, o dată ce loazele sunt deja "bacalaureate", ba chiar au apucat să-și depună dosarele la facultăți de mare - vorba vine - prestigiu? Scenariul pe care am să-l evoc, în rândurile de mai jos, nu e dintr-un film cu proști, ci o tristă realitate a vremurilor pe care le trăim
Bacalaureatul se joacă în vestiare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10424_a_11749]
-
bătrîni nedoriți, merită, zic, măcar bombănit. Pe urmă-mi iau vorba înapoi, gîndindu-mă că e ceva vreme în aproape douăzeci de ani și că literatura care ieșea la aer în '90 s-a făcut, deja, istorie. Într-adevăr (și mă apucă altă tristețe...), să fi ajuns Levantul între "piesele" pe care mai mulți le citează decît le citesc? Preferînd să nu știu dacă-i așa, hotărăsc să-l scot, preț de-o recitanie, din manejul cu vechituri, pe calul epopeic (ai
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
10. Nu uita că marele tău dușman e bunul-simț. Combate-l cu fiecare gest și cuvânt." (pp. 24-25) Radu Paraschivescu are vervă de povestitor și observațiile sale conțin, fără îndoială, mult haz, dar, inevitabil, la sfârșitul lecturii acestei cărți te apucă depresia. Nesimțirea s-a extins ca o molimă, se lăfăie tot mai ostentativ în tot ceea ce ne încojoară, este o fatalitate, asemenea unui cutremur sau a unui accident de mașină. Nimeni și nimic nu ne poate scăpa de efectele ei
Viața la bloc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10448_a_11773]
-
luaseră la revedere la despărțire, urându-și drum bun. Normal ar fi fost ca impiegatul ăsta, Ilie, să-l fi reținut pe 312 în stația lui, unde acceleratul nu avea oprire; dar uitase și bătrânul, cu personalul lui, nu mai apucase să intre în stația următoare, care era o gară importantă, să tragă pe o linie secundară, să scape, presupunând că impiegatul următor ar fi fost avertizat de greșeala ivită. O luptă pe viață și pe moarte începe. Farurile din urmă
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
trage în ultima clipă de macaz, băgând trenul pe o linie secundară?... Măcar de nu ar fi ocupată și aceea, cine știe cum. Că se mai întâmplă, când n-ai noroc, ori dacă Cel de Sus consideră că nu-i căzu'... Personalul apucă de se pune la adăpost. Acceleratul trece pe lângă el, valvârtej. Mecanicul meu, adevărat, al acceleratului, să-i zicem 35, București-Cluj Napoca, zâmbește ascultându-mi binevoitor povestea. Poveste-poveste. Deși, omul acum știe, mi-e martor că, de acum încolo, va fi
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
De aceea mecanicul, amfitrionul meu, om în vârstă, cu experiență, zâmbea...). Cu obiceiul meu de călător care se uită în primul rând la peisaj, mă uit afară, spre Ploiești, uitând de noua mea treabă de fochist, astfel încât, în viteza acceleratului, apucasem să îmi amintesc femeia bătrână cu o plapumă roșie în cârcă, de la vulcanii noroioși, de la Nehoiu, de pe lângă Buzău, pe care o salutasem trecând pe lângă ea... Bună ziua, coană Marioară! - Bună să-ți fie inima - da^ cum îmi zisăși, de unde știi, că
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
de tot, așa că putea să o cheme, invers, LENU} A, - și n-am mai zis nimic pe chestia asta, gândindu-mă că un fochist de treabă trebuie să se lase de glume. Pe mine, drept să spun, când m-am apucat prima dată să citesc cărțile lui Faulkner, m-am oprit întâi la aia pe care autorul zicea c-o scrisese pe o mască de sudură, când lucra într-o fabrică, - și era, dacă-mi aduc bine aminte, romanul Pe când trăgeam
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
așa da!, ne-am luminat noi imediat cu înțelepciunea că, într-adevăr, văzând unele (nu prea puține!) emisiuni teve, Joienele noastre, oricât ar iubi ele televiziunea, ar fi în stare să abandoneze pășunea și tradiționalul lor muget și s-o apuce peste plaiurile carpato-danubiano-pontice... urlând revoltat-omenește. - Mai așteptăm provincia, sau...?, mă întreabă Haralampy. Însă, deși ne aflăm în plină epocă a mutațiilor lingvistico-genetice (v. soia socialist-ceaușistă, altoită acum genetic - pentru intrarea în UE?, că nu mă pricep...) și a clonărilor (v.
"Mari români": Coriolan Haralampy! by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10464_a_11789]
-
era primul telefon pe care îl dădea în anul acela; că el, prima zi din an, și-o petrece totdeauna singur, lucrând... Îl invidiam pentru disciplina lui, în scris. Mai cu seamă acum că mă anunțase telefonic că se și apucase de un nou roman... Leneșul din mine se înviorase subit. Am ieșit în balcon și am tras adânc în piept aerul primei nopți. 1968 mirosea bine. De câteva luni, mă gândeam la Anabasis. Opera, aventura grecului filosof, general, strateg și
Expediție în interior by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10495_a_11820]
-
bănuit modul în care își petrecea orele de solitudine, tocmai de aceea despre Dragomir ai fi putut crede orice, dar în nici un caz că scrie. De pildă, ai fi putut crede că citește din acea obișnuință pe care, dacă ai apucat s-o capeți pînă la o vîrstă, după aceea o vei exersa de la sine, în virtutea unei deprinderi ce nu mai are nevoie de imboldul impus al unei voințe culturale, sau ai fi putut crede că, în orele libere, se plimbă
Caietele timpului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10475_a_11800]
-
dl. Ion Iliescu să nu se emoționeze. Spre a nu mai vorbi de nechemații reveniți din străinătăți, unde calomniaseră decenii de-a rândul patria socialistă, mândrii ei constructori. Ca să vezi forma palpabilă a norocului nerăbdător să fie cât mai grabnic apucat, trebuia doar să-ți pui pe nas ochelarii speciali care o făceau perceptibilă. Un instrument absolut necesar, de găsit și însușit la o singură sursă. Numele acesteia - nu era un magazin de opticale -, nimeni nu-l cunoștea cu precizie, însă
Cui de trecut îți vorbește... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10485_a_11810]
-
și simplu, oboseală de-a mai încerca. Acel "hai să ne batem" pe care i-l aruncă, din senin, unui fost coleg pe care-l supărase, pesemne, cu spuse în doi peri, e un jind după forța vitală care-l apucă, din cînd în cînd, și-l scutură, pe el, păpușa, altfel, bleagă. În el se acumulează, cu fiecare pedalare înapoi, o cantitate tot mai mare de minus-viață. Un personaj pe o singură axă, fără memoria scării, sau măcar a ferestrei
Un om obosit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10512_a_11837]
-
un amestec de superstiție fanatică și de credulitate nătîngă. De pildă, în timp ce clarvăzătorul, postat în fața camerei de luat vederi, închide ochii și se adîncește în străfulgerarea simțului său interior, o doamnă telespectatoare se încumetă să sune în direct. Nefericita nu apucă să rostească prea multe cuvinte despre necazurile pe care le are în familie că energumenul, luminat de vedenie lăuntrică, i-o retează scurt: "De cînd aveți probleme cu inima, doamnă?" Telespectatoarea noastră, căreia pînă atunci nimeni nu-i spusese că
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10505_a_11830]
-
sugestionare a verdictului medical pus de clarvăzător este atît de puternică că doamna începe să îngaime cîteva cuvinte bîlbîite, pentru ca pînă la urmă să confirme nu numai că suferă de mult cu inima, dar că pe deasupra extrasistolele și tahicardia au apucat-o chiar acum, în timpul emisiunii. "Dar cu coloana de cînd aveți necazuri?" De astă dată telespectatoarei începe să-i fugă pămîntul de sub picioare. Ea sunase să-și spună necazurile din familie și cînd colo află că, bolnavă de inimă fiind
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10505_a_11830]