1,123 matches
-
au declanșat atacul în pas alergător spre tabăra persană unde perșii își descărcau proviziile din corăbiile acostate. Văzându-i pe hopliții greci înaintând nebunește spre sinucidere, “nemuritorii”, 20-30 000 de pedeștri și infanteriștii perși, 1000 de călăreți și miile de arcași s-au aliniat. Arcașii perși își lansează săgețile întunecând cerul, dar hopliții au rezistat șiroaielor de săgeți datorită scuturilor lor masive. Dupa încleștări strânse, perșii, înfrânți fiind, s-au îmbarcat în corabiile lor și s-au retras înapoi în Asia
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
pas alergător spre tabăra persană unde perșii își descărcau proviziile din corăbiile acostate. Văzându-i pe hopliții greci înaintând nebunește spre sinucidere, “nemuritorii”, 20-30 000 de pedeștri și infanteriștii perși, 1000 de călăreți și miile de arcași s-au aliniat. Arcașii perși își lansează săgețile întunecând cerul, dar hopliții au rezistat șiroaielor de săgeți datorită scuturilor lor masive. Dupa încleștări strânse, perșii, înfrânți fiind, s-au îmbarcat în corabiile lor și s-au retras înapoi în Asia Mică. Victoria grecilor a
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
situate fiecare la 40 de kilometri Schimbările climatice și deșertificarea Mongolei i-au împins pe mongoli să năvălească în orașele chineze prospere din sud. Cheia formării celui mai mare imperiu pe uscat a fost domesticirea cailor și utilizarea acestora de către arcași în război. În luptă, mongolii purtau armuri ușoare, din piele și fier. Erau atât de iuți și de cruzi încât mulți adversari se predau de groază. Arcurile lor bateau mai departe decât oricare altele, caii lor erau iuți parcurgând 440
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
opus, drept pentru care Filip a confiscat posesiunile engleze din Franța. În 1337 a izbucnit Războiul de 100 de Ani. Englezii au învins flota franceză în Canalul Mânecii la Sluys, apoi au invadat Franța, obținând victoria în Bătălia de la Crécy, unde arcașii englezi, cu arcurile lor, i-au doborât pe cavalerii francezi bine înarmați. Au capturat portul Calais și după ce ambele tabere au rămas fără fonduri, au încheiat un armistițiu care a durat până în 1355. În 1355, englezii conduși de Eduard Prințul
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
Magnezianul, 2000 de peltaști sub comanda lui Socrate Boețianul, 25,000 de falagiți înarmați cu sarise sub comanda lui Andromachus Aspedianul și Ptolemeu, fiul lui Thraseas, 8,000 de mercenenari greci sub comanda lui Phoxidas Aheul și 3,000 de arcași cretani și neo-cretani sub comanda lui Cnopias din Allaria și a lui Philo Cnossianul. Deasemeni, el mai avea 3,000 de libieni sub comanda lui Ammonius Barcianul și 20,000 de egipteni sub comanda ministrului său principal, Sosibus, ce fuseseră
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
Ptolemeu avea în total 70,000 de infanteriști, 5,000 de călăreți, precum și o forță de 73 de elefanți nord-africani. Flancul stâng ptolemaic era ocupat de Polycrates alături de cavaleria de sub comanda sa. Între el și falaga din centru se aflau arcașii cretani, aflați lângă cavalerie, și hypaspiștii, ce asigurau extrema stângă a falangei. Falanga din centru începea cu mica unitate de libieni în stânga, grosul trupelor greco-macedonene în centru și cei 20,000 de egipteni în dreapta. Flancul drept continua apoi cu mercenarii
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
60 de elefanți sirieni, comandați de fratele său vitreg Filip, în fața flancului său stâng, unde el se afla personal, alături de o bună parte din cavaleria sa, 4,000 de călăreți. Legătura dintre aceștia și falanga sa centrală era asigurată de arcași 2,500 de cretani și peltaști libieni sub comanda lui Eurylochus și a lui Zelys din Gortyna, precum și de 5,000 de mercenari greci, 3,000 dintre aceștia înarmați în stilul tradițional al hopliților iar alți 2,000 în stilul
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
asigur cel mai vulnerabil punct al unei falange, flancul său stâng. Ei erau conduți de Theodotus Aetolianul. În continuare, Antiohus mai avea o forță mixtă de arabi (10,000) sub comanda lui Zabdibelus, persani (2,000 de oameni) - în principal arcași, cissiani, mezi și carmanieni (5,000 de oameni) sub comanda lui Aspasianus Medul și peste 2,000 de cardacieni, libieni și traci, trupe ușoare, sub comanda lui Lysimah Galul, care cu toții asigurau legătura între falangă și cavaleria din stânga, în număr
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
cea de-a doua pentru partizanii veniți mai târziu, fiecare dintre aceste două grupuri fiind conduse de un mizwar (sau amswaru); apoi urmau sakkakin (trezorierii), cei care colectau taxele, apoi armata (jund), grupurile religioase - muezinii, hafidh-ii și hizb-ii, urmați de arcași și sclavi. Cel mai apropiat companion al lui Ibn Tumart, al-Bashir, și-a asumat rolul de comisar politic, impunând disciplina doctrinală printre oamenii triburilor Masmuda, câteodată chiar și cu forța. La începutul anilor 1130, almohazii au părăsit munții pentru primul
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
căpetenii a tracilor, Zoltes, care atacă cetatea când grâul se află în pârg. Locuitorii Histriei chiar plăteau tribut de 600 de galbeni, insă Zoltes nu se ținea de promisiune și atacă în continuare. Agatokles a organizat un corp de mercenari arcași pentru apărarea cetății și cu sprijinul lui Rhemaxos, ce constă în 100 de călăreți, iar fiul său, Phradmon, inca 600, în cele din urmă, l-a înfrânt pe Zoltes. Un alt rege get este consemnat de Trogus Pompeius, Oroles, care
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
flancul stâng. Nu se cunoaște faptul dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea trupelor sale pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick sa-u reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
aliaților germani. Concluziile eronate al lui Audrehem, crezând că trupele engleze au fugit, a avut un efect dezastruos asupra cursului ulterior al bătăliei pentru partea franceză. Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavalerie grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavalerie grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria: Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurei din acea perioadă. Evenimentele ulterioare au dovedit corectitudinea lui Froissart. Primele salve engleze nu au
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurei din acea perioadă. Evenimentele ulterioare au dovedit corectitudinea lui Froissart. Primele salve engleze nu au avut nici un efect. Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
au dovedit corectitudinea lui Froissart. Primele salve engleze nu au avut nici un efect. Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele trupelor atacatoare se deplasa infanteria. Cavalerii au fost forțați să se deplaseze pe pantă prin găurile din gardul englez sub focul arcașilor englezi, care se aflau pe o poziție sigură în spatele tranșeelor, și sub acoperirea dealurilor. Mulți nobili francezi datorită greutății armurii și a celei de pe cai au reușit să spargă gardul și să continue atacul. În curând la locul luptei au
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
comandamentul francez să fi aflat despre înfrângerea forțelor mareșalului Clermont. Cavalerii în retragere și caii lor au creut un anumit grad de confuzie în rândurile infanteriei în avansare. În ciuda armelor bune, cavalerii se mișcau încet și erau ținte ideale pentru arcașii englezi, însă cei mai mulți dintre ei au ajuns la gard, care era mult defalcat după lupta anterioară. Acest lucru a facilitat în mare măsură înaintarea franceză. Bătălia feroce care s-a dat, a durat mai multe ore și a fost decisă
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
ducele de Orléans, văzând oamenii Delfinului care au eșuat, a intrat în panică și a început să se retragă, deși mulți soldați de-ai săi deja se angajaseră în luptă cu englezii. Întreaga armată, condusă de rege s-a amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi. Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez și în spate. După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
disciplinată a armatei franceze, în plus, englezi și gasconii erau deja epuizați de luptă îndelungată. Totodată, au fost surprinși de atacul brusc a inamicului, care părea deja înfrânt. Chiar și Prințul Negru a fost mirat de atacul neașteptat al regelui. Arcașii englezi au declanșat încăierarea cu arbaleții francezi, dar din cauza lipsei de săgeți bune și a armurii inamicului, această încăierare a fost ineficientă englezilor. Datorită acesteia francezii i-au atacat pe englezi aproape în întreaga compoziție. Cu toate acestea, Eduard efectuând
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
ineficientă englezilor. Datorită acesteia francezii i-au atacat pe englezi aproape în întreaga compoziție. Cu toate acestea, Eduard efectuând o manevră pricepută a poziționat un detașament gascon în spatele flancului stâng francez, iar apoi a ordonat să atace cavaleria regelui. După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a ordonat atacul general. După ce unitatea gasconă, situată în spatele francezilor, a lovit inamicul. Liniile franceze s-au amestecat. Escadrila regală slăbită și stânjenită a fost aruncată spre sud. Arcașii au finalizat înfrângerea francezilor. Regele
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
să atace cavaleria regelui. După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a ordonat atacul general. După ce unitatea gasconă, situată în spatele francezilor, a lovit inamicul. Liniile franceze s-au amestecat. Escadrila regală slăbită și stânjenită a fost aruncată spre sud. Arcașii au finalizat înfrângerea francezilor. Regele Ioan cel Bun a luptat cu curaj, dar a fost capturat, împreună cu fiul său Filip. A pierit floarea cavalerismului francez. Printre cei uciși numărându-se: ducele Petru I de Bourbon, conetabilul Franței Gautier al VI
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
găsit o câmpie de vest a Mării Zab,la o oarecare distanță de ruinele cetății Ninive. Acest lucru le-a permis bizantinilor să profite de luptele în lănci și corp-la-corp. În plus, ceața a redus avantajul persan în trupele de arcași și care să le permită bizantinilor să le perceapă, fără pierderi mari. Walter Kaegi consideră că această luptă a avut loc în apropiere de răul Karamlays. Forțele dislocate ale lui Rhahzadh în trei unități au atacat. Heraclie a simulat o
Bătălia de la Ninive () [Corola-website/Science/334523_a_335852]
-
a aminti de faptele de glorie ale înaintașilor și a reamintit dorința sa ca sultanul Baiazid să fie prins viu. Bătălia a început cu un atac violent al forțelor otomane, care a fost întâmpinat de valuri de săgeți lansate de arcașii călare ai lui Timur. Baiazid a făcut greșeala să dispună cavaleria tătară în primele rânduri ale armatei sale. Tătarii și spahiii proveniți din beilicurile anatoliene au dezertat și au trecut de partea mongolilor. Baiazid, care se afla în centrul frontului
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
vlăguită, a fost practic zdrobită. Musa a fost luat prizonier, Mustafa a dispărut pe câmpul de luptă, iar Baiazid a reușit să fugă în regiunea muntoasă din apropiere, protejat de câteva sute de călăreți. Timur a înconjurat regiunea cu numeroși arcași călare, care în cele din urmă au reușit să-l captureze pe sultan. Baiazid a fost obligat să descalece de pe calul său pur sânge și să încalece calul unui soldat mongol de rând, după care a fost escortat la cartierul
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
călugărească - al treilea împărat bizantin schimbat din cauza acțiunilor lui Krum. Noul împărat, Leon al V-lea Armeanul, s-a arătat deschis negocierilor și a aranjat o întâlnire cu Krum. Când a ajuns, hanul Krum a fost atacat prin surprindere de arcașii bizantini și a fost rănit în timp ce încerca să scape. Furios, Krum a devastat împrejurimile Constantinopolului, a cucerit Adrianopolul și a strămutat locuitorii cetății (inclusiv părinții viitorului împărat Vasile I) dincolo de Dunăre. În ciuda apropierii iernii, Krum a profitat de starea favorabilă
Krum () [Corola-website/Science/320223_a_321552]