3,039 matches
-
emoționat. Dacă totuși Bătrânul... Îmi bătea inima când am pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrînul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrînul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fi însemnat o adevărată nenorocire. Sfârșitul. Nu mi-ar fi rămas decât să mă arunc și eu în mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbîcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să nu mă vadă Arhivarul. S-au petrecut și alte evenimente. Dinu observase că i se umbla prin lucruri în absența lui. Se aflase probabil că ținea un jurnal pe care nu-l predase la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se afla acum la mine, se enervaseră și lăsaseră cărțile răvășite, aruncate pe jos. Într-o după-amiază a venit la mine extrem de tulburat. ― M-a chemat Moașa. Era acolo și Arhivarul care nota tot. ― Și? ― M-au întrebat dacă știam... ― Dacă știai ce? m-am enervat, căci mă călca pe nervi uneori cu ezitările lui. ― Dacă știam despre combinațiile urzite de tine. Lucrurile luaseră o întorsătură amenințătoare. Mopsul săvârșise totuși sacrilegiul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
căpăta dreptul la o trufie fără limite. Fiindcă, din păcate, până acum te-ai purtat ca un borfaș. Ai jefuit ce-ai putut la repezeală și la întîmplare, risipind apoi totul dintr-o prostie. Ce mai urmează? Să cerșești bunăvoința Arhivarului? Să-i faci bustul lui Aristide? Să-ți scurmi cu unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să mă liniștesc și am plecat, fără să știu prea bine de ce, spre arhivă. Pe drum, nu înțelegeam de ce din toate părțile se auzeau uși trântite, dar n-aveam timp să cer lămuriri nimănui. Vroiam să nu-l pierd pe Arhivar. L-am găsit stând la masă și primul lucru pe care l-am remarcat a fost că-și adusese un fotoliu în locul scaunului. Individul m-a privit prin ochelari fără smerenia de altădată, întrebîndu-mă cu răceală: "Ce dorești?" Era prima
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
știi ce să crezi; sânt ale tale sau nu? M-am ridicat de pe scaun și apropiindu-mă de unul din pereți mă întrebam dacă nu cumva ne trăim mereu doar trecutul, însă după câțiva pași m-am oprit. Poate că Arhivarul ieșise pentru a mă pândi prin gaura cheii; poate că stătea afară și mă observa. M-am așezat la loc pe scaun și m-am felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamînd: "Ah, Doamne!" Era bine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vremea asta se uita fix la mine. "Și cu ce vrei să te ajut eu?" Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și pună ochelarii ca să-i pot răspunde. Dar în clipa când Arhivarul își potrivi în sfârșit ochelarii, uitasem ce anume mă întrebase. El se enervă. "Mă faci să-mi pierd timpul, domnule..." "Sculptor", am vrut să-i șoptesc, dar m-am oprit. Evitase, probabil, intenționat să-mi spună astfel. Între timp, începuse
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să-mi pierd timpul, domnule..." "Sculptor", am vrut să-i șoptesc, dar m-am oprit. Evitase, probabil, intenționat să-mi spună astfel. Între timp, începuse să se audă din nou zgomot de uși trântite, iar eu mă gândeam ce aștepta Arhivarul. Să-i cer iertare? Nu, asta nu. Aveam și eu un rest de mândrie pe care nu-l puteam călca în picioare. Luând din nou creionul și jucîndu-se cu el, mi se adresă pe un ton veninos: "Poate ne spui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ne spui ― și mă izbi formula "ne spui" ― ce anume ai căutat în atâtea nopți în sala cu oglinzi". "Cum adică ce-am căutat?" m-am mirat. Și nu m-am putut stăpâni să adaug: "Dar tu ce-ai căutat?" Arhivarul deveni țeapăn. Dincolo de lentilele ochelarilor, ochii lui mă fixau mici și plini de ură. Se sculă de la masă și mă lăsă să înțeleg că nu mai avea timp de pierdut cu mine. Pe coridor am observat cu surprindere că se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată, îmi închipuisem că azilul s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
extrem de revoltat. "Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce a săpat un mormânt pe care l-a umplut cu frunze? Vroia să-i aparținem nu numai morți, ci și vii. " La plecare, Domnul Andrei a mai adăugat ceva încîlcit, că Arhivarul n-ar fi fost străin de toată înscenarea, după care m-a rugat stăruitor să nu-l dau de gol că venise să mă anunțe. "Mă nenorociți dacă se află că v-am spus eu. Și nu vă supărați că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Cred că intenția mea a fost doar să-mi descarc nervii când am luat de jos o piatră și am azvîrlit-o spre azil. Piatra a nimerit însă într-un geam, făcîndu-l țăndări și imediat la ferestre au apărut câteva capete. Arhivarul, portarul și Mopsul, întîmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii de mine. "Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?" L-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai curioși și să dea cu ochii de mine. "Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?" L-am auzit pe Mopsul izbucnind într-un hohot de râs. Apoi pe Arhivarul. Se aplecaseră ca să vadă mai bine și râdeau. Asta m-a făcut să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunîndu-mă: "N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără". "A înnebunit sculptorul", a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. "A înnebunit", țopăia Filip lângă Dominic. "A înnebunit?", a întrebat profesional Anton. Da, a înnebunit", a răspuns Arhivarul ținîndu-se cu mâinile de burtă. " Ai avut coșmare, domnule sculptor?", m-a întrebat Aristide. L-am privit lung. Ce vroia de la mine? Nu-l chemasem, nu mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: "Domnul Andrei m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca Judecata de Apoi să aibă loc în timpul vieții noastre? Foarte bine. Voi purifica azilul de toate păcatele, scutindu-l de un purgatoriu prea lung. Va dura numai o noapte. După aceea va începe paradisul. Un paradis de cenușă, dar Arhivarul și Mopsul nu merită altul mai bun. Va fi un paradis pe măsura lor. Îi voi lăsa să locuiască în el până când îi vor copleși bălăriile și cîinii"... 40 Francisc, simțind probabil mirosul acru, de fum, dispăruse. Am pătruns în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu un cuțit, după care luă o sugativă, o apăsă pe locul cu pricina și așteptă câteva clipe înainte de a se hotărî să-și admire opera. O mare cicatrice neagră, urâtă, rămăsese acolo. Sub ea nu se mai vedea nimic. Arhivarul, căci individul nu putea fi altceva, își frecă mâinile mulțumit. Se ridică de la masă, își puse haina, adoptă o figură de funcționar corect, conștiincios, îmi spuse, aplecându-se, „Un moment, domnule, vă rog să fiți atât de bun să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine. „Vă grăbiți cumva? Vai, cât de recunoscător vă sunt că-mi dați acest răgaz, domnule” și se îndreptă, de data aceasta mai hotărât, spre ușă; o deschise, inspectă din reflex împrejurimile și se prelinse pe coridor. Eram intrigat. Când Arhivarul se întoarse, îmi mulțumi încă o dată. — Vă sunt recunoscător că m-ați așteptat, domnule... — Sunt sculptor. Spuneți-mi Daniel. Da, domnule Daniel, vă rămân îndatorat, obligat. Vă rog să fiți atât de bun și să-mi spuneți cu ce v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Da, domnule Daniel, vă rămân îndatorat, obligat. Vă rog să fiți atât de bun și să-mi spuneți cu ce v-aș putea fi de folos. I-am comunicat că vroiam să merg la administratorul azilului, care mă chemase acolo. Arhivarul rămase pe gânduri. Credeam că va lua de la capăt ritualul la care asistasem înainte, dar m-am înșelat. M-a rugat numai din nou să-l aștept și, zâmbindu-mi, dispăru pe ușă lăsându-mă iarăși singur în încăpere. Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a strigat cu o voce autoritară, de hochmarschall: „Mefista, ce cauți aici?” Da, Mefista, de la Mefisto. E drept, un Mefisto feminin cu chip de înger, la care numai ochii sumbri te nelinișteau. Femeia grasă, cu părul puternic oxigenat, era Moașa. Arhivarul stătea în spatele ei, respectuos și tăcut. Blondă, masivă, cu buzele violent rujate, ca niște lipitori roșii, cu sânii mari, umflându-i provocator halatul, Moașa mă cântărea fără menajamente din priviri. În mod ciudat, nu părea foarte încântată de venirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să iau loc. Mi-a întins o cheie, explicându-mi pe același ton autoritar că urma să discutăm mai târziu. Până atunci puteam să-mi iau camera în primire și să îndeplinesc formalitățile de rigoare, prevăzute de protocolul azilului, împreună cu Arhivarul. După care Moașa m-a mai măturat o dată cu privirea, s-a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă ușor nedumerit. Aveam sentimentul unui intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Arhivarul. După care Moașa m-a mai măturat o dată cu privirea, s-a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă ușor nedumerit. Aveam sentimentul unui intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la masă, m-a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: — Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțându-mă că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ați povesti și dumneavoastră, scumpe domnule Daniel, mă îmbie curtenitor, deschizându-se din nou la cămașă, luând tocul cu penița verificată și deschizând dosarul la pagina unde făcuse mai devreme ștersătura. — Acum? Chiar acum? — De ce nu, scumpe domnule Daniel? zise Arhivarul. Mai târziu vă luați cu treburile, nu mai aveți vreme de mine... Apropo, ați văzut stâncile de marmură? — Nu încă. După ce terminăm, vă sugerez să faceți o plimbare până acolo. Vă garantez că n-ați mai întâlnit așa ceva. Era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
certat: trebuia să ceri un bon pentru amintirile lăsate la arhivă, Daniel Petric! așa n-ai nici o dovadă, iar memoria ta poate cloci în golul lăsat alte amintiri!... Poate chiar așa a fost, dar nu jur nimic... Când am isprăvit, Arhivarul m-a condus până la ușă. Nu mai contenea cu mulțumirile. Camera ce-mi fusese repartizată era o încăpere îngustă, ceva mai mare decât celula pe care o avusesem la închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]