288 matches
-
Tunisiei de astăzi). În următorii ani au cucerit insulele Sicilia, Sardinia, Corsica și Baleare. În cei 94 de ani de existență a regatului vandalo-alan, cele două populații, puțin numeroase (sub 80.000) și ținând de creștinismul în varianta eretica a arianismului, nu a reușit să integreze numeroasa populație latinofonă, care ținea de creștinismul oficial roman și care era supusă unor discriminări și persecuții motivate confesional. Cele mai recente descoperiri arheologice atestă că populația vandalo-alană s-a adaptat rapid la felul de
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
piață centrală. Din secolul al IV-lea până la al XVI-lea au avut loc treizeci de sinoade la Toledo. Cele mai vechi, îndreptate împotriva Priscilienilor, asamblate în 400. La sinodul din 589, regele vizigotic Reccared a declarat convertirea sa de la Arianism; la sinodul din 633 decretat uniformitatea Liturghie în întregul regat vizigotic care a luat măsuri stricte împotriva evreilor care s-au rebotezat în fosta lor credință. Consiliul din 681 a asigurat arhiepiscopului din Toledo primatul Spania. Cu aproape o sută
Toledo () [Corola-website/Science/297506_a_298835]
-
Sinod Ecumenic al Bisericii Creștine. Aici s-a luat hotărârea scrierii Crezului de la Niceea, clarificându-se faptul că Iisus Hristos, conform Doctrinei Trinitare, că este unul și același cu Tatăl Sfânt și cu Duhul Sfânt, formând Sfânta Treime. Tot aici, arianismul (doctrina lui Arie), a fost condamnată ca eretică (idee greșită), iar Arie a fost și el excomunicat (exclus din comunitatea bisericii) și condamnat ca eretic. Au mai apărut apoi și alte erezii, dar toate au fost combătute. Cea mai însemnată
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
a fost predicată de către Eutihie (348-454 e.n), un călugăr din Constantinopol, care a afirmat că Iisus Hristos are o singură natură, una divină - de aici și numele de monofizism (o singură natură). Această erezie era în dispute grave cu arianismul, ce susținea că Isus are tot o natură, dar umană, nu divină, cum susțineau monofiziții. Eutihie, împreună cu Dioscor, un alt călugăr, au predicat în întreg Orientul Mijlociu . În anul 451 e.n, pentru a combate erezia, împăratul Marcian a convocat un
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
faptul că ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei, Biserica Răsăriteană se autointitulase "Ortodoxă" („de dreaptă credință”), adică singura biserică ce propovăduia adevărata cale a Creștinismului, considerând restul formelor de Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
formare este datorată unor scriitori ca Diodor din Tars, Ioan Gură de Aur, Teodor al Mopsuestiei, Nestorie și Teodoret de Cyr. Uneori, diferența între cele două perspective a provocat conflicte înlăuntrul Bisericii, tensiunile atingând punctul culminant îndeosebi în timpul disputelor asupra arianismului și nestorianismului. Sfinți ca Ioan Gură de Aur sunt priviți întrucâtva ca autori ce au sintetizat cele două perspective teologice - cea antiohiană și cea alexandrină -, iar școala antiohiană de teologie, ai cărei susținători rătăciți au creat arianismul si nestorianismul, a
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
în timpul disputelor asupra arianismului și nestorianismului. Sfinți ca Ioan Gură de Aur sunt priviți întrucâtva ca autori ce au sintetizat cele două perspective teologice - cea antiohiană și cea alexandrină -, iar școala antiohiană de teologie, ai cărei susținători rătăciți au creat arianismul si nestorianismul, a ajutat totodată Ortodoxia în lupta împotriva devierilor din cadrul școlii alexandrine, precum apolinarismul și eutihianismul. Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
asemenea chiriaș de la fabrica de cărămidă, astfel că numele său derivăat de la această profesie. Jan de Bakker a fost un elev de Johannes Rhodius (Hinne Rode), director al Scoalii St Jerome din Utrecht. Rode a fost un proponent al Sacrament arianismului, si in 1520 tatăl său l-a chemat înapoi la Woerden, probabil îngrijorat din cauza acestor puncte de vedere eretice. Jan s-a mutat la Leuven, iar în 1522 și-a finalizat educația acolo. El a revenit la Woerden, a fost
Woerden () [Corola-website/Science/315821_a_317150]
-
-lea a fost o perioadă de sincretism autentic în care simbolismul doctrinei creștine a crescut treptat în influență. Unii savanți au speculat că membrii elitei alemanice, cum ar fi regele Gibuld, care sub influența vizigoților poate au fost convertiți la arianism chiar și în secolul al V-lea. La mijlocul secolului al VI-lea, istoricul bizantin Agathias de la Myrina relatează, în contextul războaielor dintre goți și franci împotriva Bizanțului, că alemanii luptă între trupele regelui franc Theudebald și erau ca francii în
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
era să dezvolte o teologie de ansamblu, permițând anglicanismului să rămână în fidelitatea apostolică și dogmatică revelată la începutul creștinismului. Această sarcină l-a condus la studierea mai profundă a Părinților Bisericii. Or aceștia luptaseră contra diferitelor erezii, între care arianismul, care erau majoritare. Newman căuta, în atitudinea Părinților Bisericii față de diferitele diviziuni ale Bisericii, cel mai bun mod de a putea să fondeze Anglicanismul în acest respect al tradiției, și deci al credinței, considerat de el ca adevăr revelat. El
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
exposeu asupra lucrării lui Hristos ca Mare Preot al nostru în legătură cu perfecțiunea caracterului creștin, intitulat " Calea Consacrată spre Perfecțiunea Creștină" (1901). Ellen White a sprijinit viziunea centrată pe Hristos a lui Waggoner și Jones cu privire la Îndreptățirea prin Credință, precum și respingerea arianismului, iar mai târziu ea a scris că preda de "patruzeci și cinci de ani" același mesaj pe care Jones și Waggoner îl prezentaseră la acea sesiune. Opt ani mai târziu, în 1896, Ellen White scria: "În această scriptură [Galateni 3
Conferința Generală de la Minneapolis din 1888 () [Corola-website/Science/322358_a_323687]
-
Hilderic. Deși, vandalii și-au menținut titlul de putere navală și dominația în insulele din vestul Mării Mediterane, nu a avut prestigiul de care Genseric, tatăl său, se bucura în fața altor state. Chiar dacă Huneric a fost un adept convins al arianismului, în timpul domniei sale a tolerat populația catolică. De asemenea, a permis să se țină un sinod, în urma căruia s-a ales noul episcop catolic al Cartaginei, Eugenius (postul rămăsese vacant 24 de ani). În urma vizitei unei misiuni diplomatice din Imperiul Roman
Huneric () [Corola-website/Science/329013_a_330342]
-
bizantin de atunci, Heraclius. Pe de altă parte, o legendă romană consideră că Papa Grigore I cel Mare ar fi fost cel care a donat respectiva coroană, gata confecționată, Theodelindei, ca răsplată pentru opera reginei de convertirea a longobarzilor dela arianism la creștinism. În orice caz, odată ajunsă în posesia Theodelindei, aceasta a donat-o bisericii din Monza la anul 628, unde este păstrată și astăzi. Potrivit unelor consemnări, coroana a fost utilizară la ceremonie de încoronare a lui Carol cel
Coroana de fier a regilor longobarzi () [Corola-website/Science/324867_a_326196]
-
de către războinicii longobarzi la Milano în mai 591. Agilulf a fost botezat în rit catolic pentru a mulțumi pe soția sa Theodelinda, cu toate că longobarzii îmbrățișaseră creștinismul de rit arian. În 603, sub influența soției sale, el a abandonat cu totul arianismul în favoarea catolicismului și de asemenea l-a botezat și pe fiul său, Adaloald al longobarzilor. Agilulf și Theodelinda au înzestrat catedrala din Monza, acolo unde Coroana de fier a regilor longobarzi este conservată și astăzi și unde coroana lui Agilulf
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
asupra Romei. Constanțiu al II-lea se îndreaptă rapid asupra lui Magnențiu și-l bate la Mursa pe Drava, în Iliria și-l constrânge să fugă. Magnențiu se sinucide la Lugdunum (Lyon), în 353. După căderea uzurpatorului, Constanțiu, adept al arianismului și persecutor al creștinilor niceeni, al evreilor și al păgânilor, revine aupra deciziilor lui Magnențiu printr-un edict lapidar, datat la 23 noiembrie 353: "« Să fie abolite sacrificiile nocturne celebrate la porunca lui Magnențiu, iar un asemenea desfrâu nelegiuit să
Flavius Magnus Magnentius () [Corola-website/Science/323569_a_324898]
-
în cronica sa că Rodoald "a domnit 5 ani și 7 zile", însă istoricii moderni consideră că această durată este eronată. În locul lui Rodoald, tronul de la Pavia a fost preluat de către Aripert I, cu sprijinul catolicilor, care se opuneau extinderii arianismului în statul longobard.
Rodoald al longobarzilor () [Corola-website/Science/325032_a_326361]
-
s-a deplasat în nord pentru a acorda ajutor regelui Godepert împotriva fratelui său, co-regele Perctarit și în cele din urmă i-a ucis pe amândoi și a cucerit Pavia. Ca rege al tuturor longobarzilor, Grimoald a încercat să reinstaureze arianismul în defavoarea catolicismului, la care aderase fostul rege Aripert I. Cu toate acestea, arianism a dispărut chiar și în ducatul de Benevento, în condițiile distincțiilor dintre minoritatea etnică longobardă și populația majoritară, vorbitoare de latină și greacă. În 663, orașul Benevento
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
său, co-regele Perctarit și în cele din urmă i-a ucis pe amândoi și a cucerit Pavia. Ca rege al tuturor longobarzilor, Grimoald a încercat să reinstaureze arianismul în defavoarea catolicismului, la care aderase fostul rege Aripert I. Cu toate acestea, arianism a dispărut chiar și în ducatul de Benevento, în condițiile distincțiilor dintre minoritatea etnică longobardă și populația majoritară, vorbitoare de latină și greacă. În 663, orașul Benevento însuși a fost asediat de către trupele bizantine, în cadrul campaniei nereușite a împăratului Constans
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Ducatele din Austria longobardă se prezentau ca apărătoare ale spiritul războinic și cuceritor al vechilor longobarzi. Față de celelalte regiuni stăpânite de aceștia, aici au supraviețuit cel mai mult vechile culte păgâne, iar dintre cei convertiți la creștinism cei mai mulți aderaseră la arianism, fiind astfel dușmani principali față de papii de la Roma. Ducii din "Austria" presau în mod repetat pe regii din Pavia să reia inițiativele militare, punând adeseori la cale comploturi de detronare a suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
ordinea internă, prin suprimarea revoltei unor baroni și a autonomiei ducatelor de Friuli și de Spoleto, în acesta din urmă instalându-l pe Thrasimund I în 665. Ca politică religioasă, Grimoald s-a menținut pe pozițiile sale de apărător al arianismului, în pofida căsătoriei sale cu o catolică și s-a ținut la distanță față de papalitate. Cu toate acestea, el a continuat să îl perceapă pe Arhanghelul Mihail — al cărui cult era larg răspândit în rândul longobarzilor — ca războinic-protector al națiunii longobarde
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
ales ca rege pe Aripert I, duce de Asti și nepot al Theodelindei. Astfel revenea pe tron dinastia bavareză, un semn de predominanță a facțiunii catolice față de cea ariană, iar domnia lui Aripert a fost cunoscută prin puternica represiune împotriva arianismului. Înainte de a muri (661), Aripert a divizar regatul între cei doi fii ai săi, Perctarit și Godepert, procedură devenită obicei în rândul francilor, dar rămasă excepție în privința longobarzilor. Poate tocmai datorită aceste partiții, statul longobard a intrat imediat în criză
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
imediat la un acord cu celălalt fiu al lui Grimoald, Romuald I de Benevento, care i-a jurat supunere în schimbul menținerii autonomiei ducatului său. Perctarit a promovat o politică pe linia tradițiilor sale dinastice și a sprijinit Biserica catolică împotriva arianismului. El a căutat și a obținut pacea cu Bizanțul, prin care se recunoștea suveranitatea longobardă asupra celei mai mari părți a Italiei, și a reprimat răscoala ducelui de Trento, Alagis, chiar dacă a făcut-o cu costul unor concesii teritoriale, în
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de o parte, regiunile occidentale (Neustria longobardă), loială față de Dinastia bavareză din Regatul longobard, pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din ducii din Austria longobardă propunea latinizarea obiceiurilor, a practicilor de la curte, a legislației și religiei, fapt care a accelerat dezintegrarea și pierderea identității germanice a longobarzilor. În orice caz, obținerea
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
o misiune ortodoxă deosebit de activă, dirijată atât de autoritățile eclezistice din "Scythia Minor", cât și din Cappadocia prin grija sfântului Vasile cel Mare creștinismul s-a răspândit printre migratorii Goți, motiv de apariție însă de tulburări cauzate de convertirea la arianism. Continuator al credințelor și tradițiilor germanice păgâne, Athanaric a dispus persecutarea sângeroasă a goților creștini (între victime a fost și martirul Sava Gotul, cunoscut ca "„Sfântul mucenic Sava de la Buzău”"). Ca efect, primul episcop arian Wulfila (Ulfilas) în anul 348
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
să ne închipuim că în toate cazurile aceștia au avut o imagine corectă și biblică 100% despre Adevăratul Dumnezeu, sau despre Isus Cristos, sau despre Spiritul Sfânt. Întâlnim ultimele urme ale acestora în Constantinopole sub Împăratul Anastasius (491-518). După Theodosius, Arianismul a încetat să existe ca o forță organizată în teologie și în istoria bisericii; dar el a reapărut din timp în timp ca o opinie teologică izolată, în special în Anglia. Emlyn, Whiston, Whitby, Samuel Clarke, Lardner și alții, dar
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]