763 matches
-
a umanului", în contextul de față, o anumită situare a omului față de ceea ce Nietzsche numește actul de reevaluare a tuturor valorilor, situare prin care se capătă distanță față de condiția obișnuită a omului. Trei ipostaze umane corespund acestei situări: omul nobil (aristocratul din lucrările de maturitate: Dincolo de bine și de rău, Genealogia moralei); omul superior (cu tipurile pe care le îngăduie, potrivit poemului filosofic Așa grăit-a Zathustra); supraomul (cu "semnele" și însușirile sale din Voința de putere). Vocația personalist energetică nu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
despre mai multe înălțări, înseamnă că fiecare este urmată de o coborâre în care legea gloatei face ordine în comunitate. Societatea însăși nu este decât schela pe care se înalță elita către o existență superioară, care, desigur, nu depășește umanul. Aristocratul are o altă morală decât cel dominat. De altminteri, el este creatorul valorilor. Binele va fi asociat de el cu propria sa condiție: este bun cel distins, puternic, nobil. Aristocratul este încrezător în sine, mândru de faptele sale, ostil altruismului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
elita către o existență superioară, care, desigur, nu depășește umanul. Aristocratul are o altă morală decât cel dominat. De altminteri, el este creatorul valorilor. Binele va fi asociat de el cu propria sa condiție: este bun cel distins, puternic, nobil. Aristocratul este încrezător în sine, mândru de faptele sale, ostil altruismului; el consideră că are obligații doar față de cei de o seamă cu el, iar cu ceilalți se poartă "după cum crede de cuviință sau 'după voia inimii', în orice caz "dincolo de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ostil altruismului; el consideră că are obligații doar față de cei de o seamă cu el, iar cu ceilalți se poartă "după cum crede de cuviință sau 'după voia inimii', în orice caz "dincolo de Bine și de Rău""254. Condiția omului nobil (aristocratul) este diferită de cea a vocației personalist energetice. Oamenii de vocație nu formează o structură suprapusă, nici nu trăiesc după o morală paralelă cu cea a mulțimii, ci ei desăvârșesc un ideal al comunității căreia îi aparțin și onorează singura
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în unitatea caracterului fiecăruia. Găsindu-și în-cheierea într-un bine social, vocația desăvârșește morala, ilustrându-i exemplar valorile. Privilegiile sociale îl ocolesc, de regulă, pe omul de vocație; și, cu toate acestea, el lucrează în sensul binelui social. Totuși, asemenea aristocratului, vocația este însuși creatorul. Pentru că Nietzsche vorbește în Așa grăit-a Zathustra despre "omul superior", este, cred, firească o referire scurtă la modelul lui teoretic. Fără acesta, discuția despre "omul" lui Nietzsche ar fi incompletă. Omul este în același timp
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
doar răstoarnă valorile; supraomul le transmută. După socotința lui G. Deleuze, omul superior acceptă încă afirmația incompletă care nu cuprinde și negația, anume afirmația măgarului: I-A (în germană ja înseamnă da!). Toate deosebirile dintre omul nobil (legiuitorul, noul filosof, aristocratul) și vocația personalist energetică sunt potențate dacă îl substituim pe cel dintâi cu "omul superior", schițat mai sus. Dar tocmai din tabloul acestor diferențe poate rezulta o întărire a elementelor de identitate ale vocației. Acesta a fost rostul evocării tipurilor
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
se răzbuna . Din istoria operei Opera Luisa Miller este penultimă creație a lui Verdi inspirată din piesele lui Schiller. Că și în alte situații, operă lui Verdi este o imagine palida a piesei originale. Ferdinand von Walther este un tânăr aristocrat - fiul Președintelui uneia din numeroasele curți ale principatelor germane din epoca și este îndrăgostit de Luise Miller, fata unui muzician - cu alte cuvinte un burghez. Ambii tați sunt hotărâți să distrugă această relație deoarece cei doi tineri aparțin unor clase
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
care Contele fusese exilat pentru conspirație politică. Amelia este în realitate Maria Boccanegra, fiica lui Simon Boccanegra și a Mariei (fiica moartă a lui Fiesco), dar nici Fiesco și nici Simon nu cunosc acest lucru. Amelia este iubita de tânărul aristocrat genovez Gabriele Adorno, care este singurul care știe că Andrea și Jacopo Fiesco sunt una și aceeași persoană. Ei complotaseră nu de mult împreună. Actul I Tabloul 1. O grădină aparținând familiei Grimaldi, situată la malul mării și în afara Genovei
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
obscură, tenebroasă. Intri În intimitatea lumii, În profunzimea și „adevărul” ei. Alta decât cea de „sus”, vie și frenetică. Trupuri atârnând În dreapta și În stânga, corpuri uscate, dar Încă expresive, schelete de oameni mari și mici, copii și bătrâni, vagabonzi și aristocrați (unii zic că și Nicolae Bălcescu al nostru s-ar afla pe aici). Cercetezi cu ochii minții schelete, fețe, urechi, ochi adânciți În orbite, mâini și picioare dislocate, piele uscată, posturi și veșminte. Oameni care au fost și nu mai
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
-i recunoscută în 1881. Contribuie la organizarea unor cercuri socialiste și la editarea unor periodice de aceeași orientare. Cu vremea, s-a îndepărtat de prietenii lui politici, rămânând legat doar de aspirațiile umanitariste ale mișcării; era, ca și alte vlăstare aristocrate, un utopic, teoretizând, printre altele, menirea intelectualului în viața unei societăți, necesitatea unei reforme morale întru regenerarea umanității. Constant a rămas numai în fervența urii lui față de țarism. La București lucrează în redacția ziarelor „Românul”, „Telegraful”, „Telegraful român”, „Corespondența română
ARBORE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285415_a_286744]
-
față” decisiv. E celebrul bal de la Windsor. Viitorul rege, deja ușor corpolent, apare Îmbrăcat cu un fast orbitor, Într-un veșmânt purpuriu, brodat cu strasuri, ca la marile curți ale veacului său. Dar Brummell taie pur și simplu respirația asistenței aristocrate printr-o eleganță ciudată, cum saloanele nu mai văzuseră: o simplitate discretă, căutată Îndelung, de un rafinament uluitor. O vestă bleu, Încheiată cu nasturi până deasupra brâului, terminată la spate În două cozi, un pantalon crem, ușor colant, ghete negre
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
căpătâi pentru un dandy. Se va vedea din ce cauză. În schimb, pentru că Împărtășește cu acest gen de personaj stil și ideal până la moarte (deși Încă din primele rânduri ale cărții se dezice, nu fără o anumită cochetărie, de dandysm), aristocratul revoluționar, dandy-ul boem, nod al tuturor contradicțiilor cu putință, Barbey d’Aurevilly e covârșit de admirație pentru Brummell. Cu doar un an Înainte, În 1844, apăruse cartea unui căpitan englez, William Jesse, un fost dandy, care, Întors din Indii
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
stomac, de o viață precară și ștearsă nu poate trăi aievea se transferă eroului său. Impactul romanului după apariție (1884) e inimaginabil. Aproape că nu există tânăr șic la Paris care să nu se Închipuie un Jean Floressas des Esseintes, aristocratul introvertit, trăind În splendoarea artificiului. Rememorându-și anii tinereții Într-o conferință din 1927, Paul Valéry sintetizează cel mai bine fenomenul. Căci despre un adevărat fenomen poate fi vorba, dacă e să ne gândim la ecoul cărții nu doar În
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
arhimediatizatul În ultimii ani Márai Sándor. Confesiunile sale dezvăluie nu doar un pacificant spirit burghez, ci și o suită de episoade pariziene și berlineze care Îl descriu, măcar parțial, ca pe un dandy autentic. Vom regăsi aceeași familie de spirite aristocrate, trăind aproape anacronic după anii ’20, sfidând masificarea pregătită de ideologii nazismului, și În memoriile unui alt autor excepțional, cunoscut și publicului român, Nicolaus Sombart 1. Iar pentru cei care vor să afle dacă și la Praga pot fi Întâlniți
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Annunzio. Dar și de Hofmannsthal, Schnitzler, Przybyszewski, Karásek, Mateiu Caragiale. Ce să fie cu toată cohorta de tineri frumoși care fascinează o lume Întreagă? Se distinge Între toți marchizul Illan de Casa-Fuerte, prieten cu Lucien Daudet, descins dintr-o Spanie aristocrată, de o frumusețe și forță de seducție care Îi răvășește nu doar pe dandy-i parizieni, ci și pe cei italieni sau spanioli. Un fel de „efebism fără frontiere” Îl ajută pe frumosul marchiz să intre În paginile unui roman
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
din visul unei frumuseți superioare și pure, așa cum o surprinde Thomas Mann În Moartea la Veneția. Illan de Casa-Fuerte, dar și frații Bibesco, Fénelon de Salignac, Leon Radziwill, ducele de Guiche sau marchizul d’Albufera sunt doar câțiva dintre junii aristocrați, dandy „cu certificat”, care Îl atrag și pe Proust. (Complicatul său șir de relații e reconstituit cu un profesionism impecabil de Jean-Yves Tadié1. Felul În care aceste persoane reale trec granița ficțiunii și intră În marele fluviu romanesc În căutarea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
duminical”. Mulți cred că portretul e cam acru făcut, lăsând loc liber feluritelor interpretări și, nu mai puțin, analogiilor biografice. „Mateiu Caragiale avea snobismul nobilitar, Își alcătuia un blazon și vâna ordine străine, el, care nu era În nici un chip aristocrat.”1 Aerele acestui „Despot Vodă al contemplației”, care iarna deschide ușile „cu mănuși de piele de Suedia” din simplul motiv că delicatele-i palme nu suportă atingerea metalului rece, care la 14 ani cunoaște toate ordinele nobiliare și le desenează
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
dandysm și despre G. Brummell n-a fost un dandy”), să nu uităm că, spre bătrânețe, Își recapitulează Întreaga biografie și mărturisește: „Am fost uneori foarte nefericit În viață, dar niciodată nu am uitat de mănușile mele albe!”. Natură paradoxală, aristocrat cu nostalgii revoluționare și revoltat tânjind după ordinea monarhiei, catolic fervent, dar ispitit de tenebrele infernului, timid, delicat și, deopotrivă, de un orgoliu satanic, trăind, după propriile-i mărturisiri, asemenea salamandrei, „În plin foc”, cu o intensitate paroxistică, dorind să
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
colonial din lume. Cine să-și mai aducă aminte de tinerețea dandy a marelui bărbat de stat, Înnobilat la bătrânețe de regină? Doar cei care au plăcerea să-i recitească romanele. MontesquiouContele Robert de Montesquiou-Fezensac (1855-1921) se adaugă pleiadei de aristocrați francezi deveniți dandy din convingere. Reper pentru lumea mondenă a Parisului fin-de-siècle el strălucește nu doar prin eleganța Îndelung căutată a vestimentației, gesturilor, modului de a-și aranja saloanele sau de a organiza o recepție, ci și printr-o operă
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
dovedește o vocație de constructor și o forță expresivă excepționale care Îl scot din tiparul unde tocmai ne-am străduit să Îl așezăm. SueMarie Joseph, Eugène Sue (1804-1857). De obârșie din burghezia Înstărită, În conflict deschis cu tatăl, frumosul saloanelor aristocrate din Paris se lansează Într-o adevărată aventură după ce Își va fi Încheiat studiile la Liceul Bonaparte din Paris (viitorul Liceu Condorcet, care-l va avea ca elev și pe Marcel Proust): se Îmbarcă la 21 de ani pe un
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
apelând În primul rând la vestimentație. Ei perturbă la vedere un sistem care, instituind moda, propune implicit uniforma și uniformizarea. Or, cum s-a văzut deja, dandy-i refuză din principiu orice Înseriere, orice banalizare. Primele lor apariții În saloanele aristocrate (după care, de fapt, tânjesc) stârnesc uluirea. Nu atât printr-o excentricitate exacerbată, brutală, directă (care i-ar fi eliminat instantaneu din joc), ci printr-o strategie abilă, printr-o tactică a „piezișului”. Ei atacă „prin decalaj și transpoziție”. Percep
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și monoclului, purtat de numeroși dandy nu din motive de miopie, ci ca avertisment suplimentar pentru indiferența superioară a acestora. Dă bine să se știe că nu poți, dar mai ales că nu vrei să vezi mulțimea, fie ea și aristocrată. Sunt astfel mai mult decât celebre monoclurile lui Henri de Regnier, Leconte de Lisle sau Serghei Diaghilev. Poeme Întregi s-ar putea scrie (dacă nu, măcar câteva paragrafe Într-o istorie a accesoriilor dandy) despre florile (adevărate!) pe care mulți
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
însă până la majorat conducerea statului a fost preluată de către Axel Oxstenstierna. Bazându-se pe relatările apocrife ale celor prezenți la ședința de consiliu, după moartea regelui Gustav, istoricul Johann Wilhelm Archenholz prezintă în lucrarea să dialogul dintre Axel Oxstenstierna și aristocrați: "Moartea lui Gustavus,un motiv de bucurie mai mult sau mai putin exprimată în rândul multor grupuri a fost o lovitură pentru Suedia. Un copil de numai șase ani era un substitut ineficient pentru un conducător mort. «Care este fața
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
și devine consilier de taină al țarului, atrăgându-și ostilitatea unei părți a nobilimii ruse. În 1714 primește diploma și inelul de doctor al Academiei din Berlin. După moartea Casandrei (1713), se recăsătorește cu Anastasia Trubețkoi, descendentă a unei familii aristocrate. Din această căsătorie a mai avut o fiică, Smaragda, numită astfel în amintirea copilei pierdute. În corespondența cu țarul și cu alte oficialități există mărturii despre privațiunile materiale ale familiei Cantemir și despre marea suferință a principelui la moartea Smaragdei
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
înseși. Această participare a unei mulțimi mișcate este ereditatea actorului, pe care el o primește ca testare naturală a publicului grat; el într-adevăr nu are de-a se rușina de această avere a sa sau să afecteze o indiferință aristocrată în privința acestei posesiuni. Pyrrhus zicea epiroților săi: "Voi sunteți aripele mele", și neci un artist afară de cel dramatic nu are mai mare drept s-o mărturisească asta de auditorii săi, pentru că neci unul nu stă într-o reciprocă impresiune nemijlocită
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]