1,017 matches
-
perioade de timp, în organizații. Din punctul de vedere al argumentelor de ordin subiectiv, organizația vine în întâmpinarea dorințelor de afiliere ale ființei umane și consolidează sentimentele de securitate ale individului. Răspunsul la nevoile de afiliere ale omului ca reprezentare aristotelică a unui zoon politikon convertește persoanele integrate într-o organizație în ceea ce este cunoscut sub numele de „om organizațional”, posesorul unei conduite și al unei mentalități organizaționale. Încercarea noastră de a analiza clasa de elevi din perspectiva organizațională pornește de la
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
această viziune de sorginte platoniciană, literatura pe care o numim deocamdată postmodernă (deși ultimul termen a fost uneori catalogat, nu fără argumente, ca bon à tout faire) pledează pentru perceperea realității în multitudinea ipostazelor sale, situându-se mai aproape de concepția aristotelică pentru care definitoriu rămâne, după cum vom încerca să arătăm, principiul posibilului-în-fiecare-clipă. Desigur, nu au lipsit nici tentativele (numeroase mai cu seamă în perioada de glorie a structuralismului), de a împinge mimesis-ul aristotelic în zona poiesis-ului, privilegiind Cuvântul și Limbajul, în
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
multitudinea ipostazelor sale, situându-se mai aproape de concepția aristotelică pentru care definitoriu rămâne, după cum vom încerca să arătăm, principiul posibilului-în-fiecare-clipă. Desigur, nu au lipsit nici tentativele (numeroase mai cu seamă în perioada de glorie a structuralismului), de a împinge mimesis-ul aristotelic în zona poiesis-ului, privilegiind Cuvântul și Limbajul, în toate avatarurile sale (logos, mýthos, lexis); însă, în pofida uriașelor resurse de energie canalizate în această direcție, realitatea nu a putut fi niciodată cu totul eliminată din joc. În acest sens, analiza implicațiilor
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
diferență 3. Cu alte cuvinte, mimesis-ul platonic ni se prezintă - în urma unui lung șir de permutări - ca o tentativă (utopică) de a acoperi intervalul unei ezitări: totalitatea ca aspirație sau totalitatea ca nostalgie. 1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesistc "1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesis" Despre Poetica lui Aristotel s-a spus adeseori că încearcă să reabiliteze mimesis-ul, după denigrarea platonică. În realitate, nici ea nu pare a contrazice - sau nu în totalitate
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în urma unui lung șir de permutări - ca o tentativă (utopică) de a acoperi intervalul unei ezitări: totalitatea ca aspirație sau totalitatea ca nostalgie. 1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesistc "1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesis" Despre Poetica lui Aristotel s-a spus adeseori că încearcă să reabiliteze mimesis-ul, după denigrarea platonică. În realitate, nici ea nu pare a contrazice - sau nu în totalitate - teza conform căreia arta nu ar fi altceva decât un
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
asupra acestui aspect vom insista în mod special, ci vom încerca să urmărim, din aproape în aproape - într-o investigație de tip „arheologic” -, care au fost modificările survenite în abordarea conceptului de mimesis odată cu trecerea de la teoria platonică la cea aristotelică. Modul cum s-au produs permutările respective (cu perpetuarea, inerentă, a anumitor paradoxuri și aporii), ca și suprapunerea unor „straturi” mai vechi și mai noi, transformă inevitabil această investigație și într-o interpretare a... interpretărilor date, de-a lungul timpului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
realitatea”. Fără a evita cu totul capcana unui determinism destul de simplist, Wladislaw Tatarkiewicz, bunăoară, investighează modul în care „straturile” mai vechi, din gândirea greacă primitivă și din cea socratică (platonică) fuzionează în Poetica lui Aristotel. Insistența asupra legăturilor dintre mimesis-ul aristotelic și lumea exterioară este evidentă, dar nu exclude subminarea falsei simonimii „imitație/copie”: Cu doctrina platoniciană despre imitarea realității el șAristotel, n.n.ț, nu era câtuși de puțin de acord, afirmând că, atunci când imită obiectele, arta le poate înfățișa mai
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o reflectă și căreia tinde să i se conformeze. „Imitația nu poate fi (...) liberă creație a fanteziei, așa cum nu e lirică afirmare a unei personalități. Ca să-i realizăm înțelesul, trebuie să ne întoarcem cu gândul la conceptul fundamental al filosofiei aristotelice: devenirea”1, nota D.M. Pippidi în „Introducerea” sa la Poetica, adăugând, câteva rânduri mai jos, că mimesis-ul rămâne totuși condiția prealabilă a oricărei născociri. Chiar dacă apelul la conceptul de devenire este încă departe de a clarifica definiția aristotelică a mimesis-ului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
al filosofiei aristotelice: devenirea”1, nota D.M. Pippidi în „Introducerea” sa la Poetica, adăugând, câteva rânduri mai jos, că mimesis-ul rămâne totuși condiția prealabilă a oricărei născociri. Chiar dacă apelul la conceptul de devenire este încă departe de a clarifica definiția aristotelică a mimesis-ului, avertizează totuși asupra anvergurii și complexității subiectului în discuție. Acestea devin mai evidente dacă analizăm cu atenție conexiunile dintre mimesis și posibil (ôÜ äõíáôÜ2), respectiv verosimil (ôo å?êüò). În descifrarea ambiguităților pe care le generează polisemia derutantă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ôÜ äõíáôÜ2), respectiv verosimil (ôo å?êüò). În descifrarea ambiguităților pe care le generează polisemia derutantă a acestor termeni, de un real folos ne va fi contribuția lui Giovanni Bottiroli 3, unul dintre cei mai avizați comentatori italieni ai textului aristotelic. Punând accentul pe dinamica imprevizibilă a categoriilor modale, acesta distingea - urmându-l într-o primă etapă pe Pareyson 4 - patru accepțiuni de bază ale obiectului mimesis-ului. Conform primeia - cea mai apropiată de viziunea partizanilor referențialismului sau „naturalismului” și, în egală
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
măsură, cea mai discutabilă -, verosimilul ar fi echivalent cu „realsimilul”, cu ceea ce experiența atestă ca frecvență. Asemănarea cu adevărul empiric rămâne, în acest caz, criteriul decisiv. O a doua accepțiune tematizează adevărul-coerent (il vero-coerente), accentuând partea a doua a definiției aristotelice (êáôá ôo å?êüò ç ôo ?íáăêáiïí). Comparația cu istoria furnizează acum un argument important: (...) cu o anumită surprindere, am descoperit că obiectul mimesis-ului artistic nu este realul, ci posibilul. Dar nu este vorba totuși de orice fel de posibil
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
analizează pe larg metamorfozele pe care le-a suferit mimesis-ul în decursul secolului XX, când, revendicată ca moștenire de teoreticienii autoreflexivității, Poetica lui Aristotel a fost supusă unei resemantizări de proporții. Pe scurt, teoria literară structuralistă, făcând apel la tratatul aristotelic și negând în același timp faptul că literatura s-ar referi la realitate, a încercat să demonstreze că imitarea realului (în sens larg), nu ar fi avut inițial nimic de-a face cu mimesis-ul și că, din cauza unei regretabile confuzii
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de foarte multă subtilitate este nevoie pentru a ne da seama că, dintr-o asemenea perspectivă, poziția privilegiată revine poiesis-ului și, implicit, limbajului sub toate avatarurile sale (logos, mzthos, lexis). Dacă producerea ficțiunii verosimile s-ar afla în centrul demonstrației aristotelice și dacă Poetica nu ar fi altceva decât o naratologie, esențial ar deveni, într-adevăr, aportul medierii lingvistice, al structurării intrigii și, în ultimă instanță, al codului. Dar lucrurile sunt în realitate mai nuanțate decât pot să pară la prima
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și noi în cele ce urmează, nu înainte de a trece în revistă argumentele celor ce consideră medierea lingvistică (și, implicit, intranzitivitatea limbajului) factorii definitorii ai comunicării literare. După cum se știe, din Renaștere și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, mimesis-ul aristotelic a fost identificat, fără excepții notabile, cu idealul preciziei referențiale, analizat și de Erich Auerbach 3, care considera că istoria literaturii occidentale se bazează pe un obiectiv clar: reprezentarea realității. Criza mimesis-ului izbucnește - ca și aceea a autorului- în secolul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aflăm încă din primele pagini ale Poeticii -, „plăcerea pe care o dau imitațiile e (...) resimțită de toți”83, pe de alta, ea nu este străină de aplecarea către (re)cunoaștere, specifică omului. Imposibil de separat de mimesis, recunoașterea, anagnorisis-ul (?íáăíțñéóéò) aristotelic reprezintă un concept fundamental în tentativele mai noi de regândire a raporturilor dintre literatură și lume. Nu numai că insistența asupra sa introduce în scenă memoria, anamnesis-ul, și, în ultimă instanță, interpretarea, dar în același timp ne îndepărtează și mai
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
rând, la distincția între o imitație „bună” (adecvată) și o alta inadecvată („nocivă”). În schimb, după părerea lui Mihai Spăriosu, soluția gadameriană se dovedește ineficace, din moment ce ecartul dintre artă și știință ar fi fost provocat chiar de teoria platonică, respectiv aristotelică (ambele distingând categoric imitația artistică de cunoaștere, prima pretinzând doar familiarizarea cu un model preexistent, iar cea de-a doua descoperirea și înțelegerea efectivă a realului): Plauzibilitatea însăși este depășită în artele imitative de plăcerea estetică, căreia îi este direct
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acesteia în favoarea semiosis-ului. Încercările de reabilitare a mimesis-ului în ipostaza sa hard nu au întârziat nici ele să apară. Nu puțini au fost aceia care - după cum aminteam ceva mai devreme - au atras atenția că la o (re)lectură atentă Poetica aristotelică dezvăluie modul de funcționare al acelor resorturi care apropie ficțiunea și cunoașterea. Termenul grec mimesthai („a imita” sau „a reprezenta”) implica, se știe, și recunoașterea (anagnorisis), aspect ce ne îndreptățește să presupunem că relația dintre cunoașterea științifică și recunoașterea estetică
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ficțional, în altele, cel tematic”92, grăbindu-se să adauge imediat că nu vom întâlni niciodată o operă pur ficțională sau una pur tematică. Aceasta din urmă nu este cu totul străină - după cum ne demonstrează și recursul „arheologic” la conceptul aristotelic de dianoia - de ambițiile cognitive, specifice altor tipuri de discurs: Când cititorul unui roman se întreabă: „Cum se va sfârși oare această povestire?”, întrebarea lui se referă la intrigă, în speță la punctul culminant al intrigii, denumit de Aristotel revelație
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și-a expus teoriile referitoare la mimesis în două lucrări fundamentale: Metafora vie94 și cunoscuta trilogie din 1985, Temps et récit (Timp și povestire)95. Ca și autorul Marelui cod, el accentuează - în ambele studii - importanța recunoșterii cerute de binomul aristotelic mythos/mimesis. Dacă poezia este o imitație a acțiunilor umane, aceasta trece inevitabil prin creația unei fabule, a unei intrigi, „care prezintă trăsături de compoziție și de ordine ce lipsesc din dramele vieții cotidiene”96. Particularitatea acesteia constă în a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
că, asemenea lui Northrop Frye, Ricoeur traduce termenul mimesis prin „activitate mimetică” și îl identifică, în linii mari, cu mythos-ul (construirea intrigii). Așadar, mimesis și mythos sunt, în viziunea filosofului francez, operațiuni, și nu structuri, în buna tradiție a Poeticii aristotelice conform căreia - ne amintim - activitatea mimetică nu avea în vedere altceva decât arta de a construi povestiri. Ceea ce ar putea părea la prima vedere o privilegiere a mythos-ului - construirea intrigii reprezintă un model de concordanță, o paradigmă a ordinii, fiind
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o largă măsură, determină ceva precum rezerva de virtualități generice în care această evoluție își face alegerea 181. Extrem de nuanțată, demonstrația lui Genette reușește - plecând de la denunțarea confuziei amintite dintre genuri și moduri - să inducă, tocmai prin evidențierea superiorității clasificării aristotelice, o oarecare tendință de marginalizare a criteriilor de ordin tematic. Chiar dacă nu împărtășim în totalitate punctul de vedere al lui Dominique Combe, conform căruia am avea de-a face, în cazul Introducerii în arhitext, cu o veritabilă excludere a tematicului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
natura evidenței dificultatea găsirii unor articulații între genurile teoretice și cele istorice. Combe are dreptate să afirme că „atâta timp cât definiția genurilor va fi raportată la situația de enunțare, înțeleasă ca modus ne va fi imposibil să depășim aporiile platonică, respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale realitatea extratextuală, contextul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și pentru autorul Poeticii, plurală, polimorfă și, în ultimă instanță, scindată, o demonstrează și faptul că el nu excludea miraculosul din câmpul tragediei și admitea ilogicul în epopee. De aici și până la a deduce ce pondere ar căpăta în viziunea aristotelică înrâurirea accepțiunii presocratice, rituale, a mimesis-ului, distanța este, desigur, destul de mare. Însă nu e mai puțin adevărat că argumentele aduse de cercetările mai recente în favoarea interpretării conceptului de mimesis în primul rând ca joc, ca simulare (în spiritul accepțiunii arhaice
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
doar sensul unei condiționări a comportamentului moral prin repetarea unor acțiuni morale sub presiunea întăritoare a recompense si pedepsei, ci presiune și o dimensiune cognitivă, de pildă o explicit înțelegere a sensului termenilor morali. Tabloul general al virtuților si viciilor aristotelice a fost prezentat la pagina 38 a lucrării. Ar fi însă greșit să interpretăm etica nicomahică după standardele cu care neau obișnuit teoriile etice moderne, anume ca o schemă conceptuală explicativă a acțiunii sau persoanei morale care ne oferă, în
Despre educaţia morală la Aristotel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Constantina Negrea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2280]
-
întregului mecanism moral cu ajutorul unei teorii etice, politice care să poată furniza, în ultimă instanță, temeiul elaborării unei legislații morale menite să asigure educația mulțimii. Regulile morale sublimate în „legi” care au asociat penalizări, joacă un rol important în etica aristotelică. Atunci cănd Stagiritul afirmă în II,2 că evaluarea acțiunilor particulare e lipsită de precizie și „nu cade sub nici o mulțime de reguli” , fiind la îndemăna exclusivă a înțeleptului practic, el nu vrea să spună că regulile nu joacă nici un
Despre educaţia morală la Aristotel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Constantina Negrea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2280]