306 matches
-
armată primi ordin să înainteze neîntârziat spre miazănoapte. În timp ce oamenii se apropiau de trecătoarea Tochinoki, văzură la apus Marea Tsuruga, în timp ce munții din Echizen se deschideau la miazănoapte, părând să se afle drept sub copitele cailor. Soarele începea deja să asfințească, iar cerul și pământul ardeau într-o văpaie a amurgului care avea culorile curcubeului. Chipul lui Hideyoshi era intens înroșit. Totuși, nu arăta ca un om nedormit de mai multe zile. Uitase că oamenii aveau nevoie de somn. Înaintând permanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
E o pasăre pe care n-o vom prinde nici cu lațul, nici cu plasa. Dar fiți voi atenți, că-l voi face pe Ieyasu să se poarte puțin mai cuviincios, după câțiva ani, și să se plece în fața mea. Asfințea deja și se știa că un atac de noapte asupra castelului trebuia evitat. Mai mult, armata venise din Gakuden fără să se odihnească, așa că, orice alte acțiuni pentru noaptea aceea fură, temporar, amânate. Ordinele se schimbară. Oamenii urmau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a distinge, dincolo de meandrele complicate ale accentului său fluctuant, scheletul pe care acesta se construise. Se poate să fi fost modelat prin lecții de elocință, cu patruzeci de ani în urmă. De pe locul pe care eram așezat, vedeam cum soarele, asfințind, mângâie cu razele turnul de răcire numărul trei de la Stația Electrică Didcot. Acesta se înălța deasupra câmpului de rapiță ca un zeu malefic - un idol din Insula Paștelui - fiind, în imensitatea sa, însemnul unei culturi sterpe și neproductive. Profesorul ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care Medor le scrisese întru sărbătorirea căsătoriei sale cu frumoasa regină. Roland a încercat să se convingă că aceea căreea I se închinau aceste versuri era o altă Angelică, iar cât despre Medor, nu mai auzise nicicând asemenea nume. Soarele asfințea; Roland încălecă și și-a urmat drumul. El a văzut curând acoperișul unei căsuțe țărănești din hornul căreia se ridica o dâră de fum; auzi lătrat de câini și muget de vite; iar după puțin timp a ajuns înaintea unei
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
vale se rostogolesc șuvoi pietrele scumpe din brâie de piatră prin trecători înguste se ridică și zboară pești de sidef în nopțile cu lună lângă pomul uriaș Vrăjitoarea Bătrână își azvârle năvodul Umbrele peste umbre Exerciții de admirație flori roz asfințesc pe unda vălurită șoapte și murmur... pași pe un podeț - umbrele peste umbre prăvălite-n vad îmi calc urmele am rămas aburul viu al nopților reci... Dumbrava minunată O ciudată alcătuire, priveliște ideală când noaptea încrengăturilor albastre își cheamă, în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
vechiul turn din ograda bunicii. Învelesc ochii cu ceața amară a singurătății, clopotul a uitat să mai bată în prag de iarnă, pe cer abia se văd îngerii, vopsiți în culoarea cărămizie a durerii. Pornesc spre rugăciune în ninsoarea bogată, asfințește vremea, copacii rămân neînfloriți și păsările nenunțite, sufletul scoate din țărână bucăți de dor, le învelesc cu stihuri scăldate-n aghiazmă dincolo de mine, curcubeul și-a schimbat culorile, apusul a devenit răsărit, mâine e Ajunul Crăciunului, nicio stea nu se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
apleacă pe ziua cea albă vede femeia căzută-n zăpadă, cu mâinile întinse a rugăciune, Ninge-n Decembrie, ninge. Oglinzi ciobite S-a deformat oglinda concavă a vieții, pe la colțuri au apărut crăpături, destinul a încercat să le chituiască vremea asfințise de mult. Nimic din splendoarea ființei nu reflecta spre mine, speranțe, ochii albaștri și triști umbreau așteptări pe ninsoare, chipul, încremenit în ziua de ieri, îi era sete de fericire, n-avea putere ca să mai ceară “Doamne, dă-mi bucurie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în lumină. În mod ciudat, a ținut să locuiască alături de Zmeul Zmeilor, deși nu-l întâlnește niciodată, ea fiind atât de matinală, în timp ce Zmeul doarme foarte târziu dimineața și nu iese din casă înainte de amiază, după care revine doar la asfințit pentru o partidă de șah cu Priculiciul. Zâna Zorilor, Eos după strămoașa sa elină, iese în fiecare dimineață înainte de arătarea soarelui, doar ce se crapă de ziuă, cu o crenguță de liliac sau de alte plante mirositoare. Oricine e atins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
colț de cer parcă pretinde Că liniștea învinge-ntreaga fire; Și ca oricând, amurgul mă cuprinde Mai trist c-o zi, mai greu c-o amintire... Cântec despre dragostea ei Când soarele răsare înspre seară Și-n suflet, tristă, mi-asfințește luna, în minte-mi vin ninsori de astă vară Când viscolea în inimă întruna. Și-mi amintesc de iarna nesfârșită Când calde ploi plângeau pe-obraz, tăcute, O clipă-n gând părea că-i infinită Și îmi mureau iluzii nenăscute
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
simt seva miruirii curgând peste candela ochilor mei niciodată aprinși. Am sfâșiat tablouri cu pasta încă umedă de teamă să nu fiu înghițit de putregaiul flăcării proiectat ca o rană în pântecul-dojană. Și-am rătăcit pe căi ascunse mimând renașteri asfințite din candelabre prăfuite. Și, la final, doar la final, ochilor mei li s-a permis să afle de ce nu și-au primit lumina de la nceput: ... mi-era păstrată pentru asfințit. NICOLAE STANCU Născut în Iași la 04 -12 -1948 Am
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ajunse într-o sală lungă unde pereții aveau până la sfertul înălțimii trei rânduri de rafturi pline de vase rotunde și înalte de argint, în care se aflau sulurile de papirus ale cărților. Lângă o fereastră luminată încă de soarele care asfințea, un bătrân înalt, cu capul ras și cu fața netedă și roșie, ședea într-un jilț larg de abanos și își rezema picioarele, încălțate cu sandale țesute din fire de aur și cu legături de mătase, pe o pernă pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
când ajunse În dreptul clădirii, observă rușinat că semnele erau adresate unei alte persoane. Tânăra din balcon, de o frumusețe ireală, Îi zâmbi totuși cu Îngăduință, legănându-se ușor. El Își plimbă privirea pe trupul ei subțire, Îndulcit de soarele care asfințea, și bănui cornițele sânilor Înțepând sub rochița simplă. Îi remarcă părul fumuriu și foarte lung, care-i Învăluia trupul. Ochii ei, neînțeles de mari, Îl țintuiră ca o poruncă vehementă. Se aștepta să-i spună ceva, dar ea continua doar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. Odată numai Maiul vieței înflorește - La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei, - o lume, mă jelește! Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată - Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoez neatinsă și nedisigilată - 15De fericire-n lume nimica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acusare, O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ridică ca ruine Și prin valuri de gândire mitici stînce se sulev; Nici un chip, pe care lumea ți-l atribuește ție Nu-i etern, ci cu mari cete d-îngeri, de ființi o mie, C-un cer încărcat de mite asfințești din ev în ev. Timp, căci din isvoru-ți curge a istoriei gândire, Poți răspunde la-ntrebarea ce pătrunde-a noastră fire, La enigmele din cari ne simțim a fi compuși? Nu!... Tu măsuri intervalul de la leagăn pân-la groapă, În ăst
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-și retragă declarația de vinovăție pentru o crimă atroce pe care nici măcar poliția nu credea că ar fi comis-o. Dacă nu primeam vreun răspuns de la el, aveam să plec la Londra și să mă mai Întorc doar pentru proces. Asfințea cînd am lipit plicul, iar luminile Estrellei de Mar tremurau peste Întinderea de apă Întunecată. Simțurile mi se ascuțeau cînd priveam la această peninsulă privată, cu teatrele și cursurile sale de scrimă, cu psihiatrul decadent și doctorița cu fața Învinețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
învăța să fiu ca un chiparos. Stăteam nemișcat, aproape fără să respir. La un moment dat, nu se mai auzea nimic în afară de ceea ce era firesc într-o pădure. Dar a fost de ajuns să văd creasta muntelui, la ceasul când asfințea soarele. Culmea ardea. Și, în loc să mă gândesc că se făcea noapte, m-am gândit la ruguri... XXV ― Mă îngrijorează tot mai mult nopțile tale. ― Crezi că pe mine nu? Și încă nu cunoști totul... Am încercat să rămân cât mai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu găseam nici un răspuns la această întrebare. Cineva mi-a șuierat atunci la ureche: Acum știi că ești vinovat, nu-i așa, Galilei?"... Și, din nou, am întîlnit-o pe Ana. Era în același loc unde o lăsasem, numai că soarele asfințise. I-am zis, aproape brutal: "N-ai înțeles că eu mă refer la rug cum te referi tu la Alexandru?" Mâinile i-au tremurat ușor, scânteind albe. Și, fără să mai spună o vorbă, a dispărut când tocmai voiam să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ia parte la distracții. Doar văicărelile mele și cele ale surorii mele, cât și intervențiile Wardei și ale maică-mii l-au determinat să ne ia la plimbare, „fără a ieși din Albaicin“, a precizat el. A așteptat așadar să asfințească soarele, întrucât ne aflam în luna postului, a înghițit la repezeală o supă de linte bine meritată - cât de greu e de ținut ramadanul când zilele sunt atât de lungi! -, apoi ne-a luat cu el spre poarta Steagurilor, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mistuit în fulgere și începe a se regăsi, a-și reveni în noi cu aceleași trupuri, gânduri, cuvinte. Asfințiturile bucureștene n-au nimic sfâșietor, trist în ele. Sunt doar ca liniștea dinaintea adormirii îndrăgostite, un lent dus între vise răsfățate. Asfințea atunci, când eu o așteptam pe Lia. La ferestrele C.C.-ului se aprindeau rând pe rând luminile. Mă uitam spre unele dintre acele înalte ferestre, întrebându-mă: „Care-o fi a lui Ceaușescu? Oare stă și el la fereastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ferestrele C.C.-ului se aprindeau rând pe rând luminile. Mă uitam spre unele dintre acele înalte ferestre, întrebându-mă: „Care-o fi a lui Ceaușescu? Oare stă și el la fereastră și privește cum dincolo de biserica Kretzulescu, dincolo de Cișmigiu, Soarele asfințește? Oare vede și el cerul ăsta cu atâta miere revărsată?“. Mă plimbam pe Boteanu, așteptând-o pe Lia. La un moment dat, chiar la picioarele mele, s-a aprins lumina la o ferestruică deschisă. Instinctiv m-am uitat într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu mers știut, cunoscut, de amurg pogorându-se nepăsător. 9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult. Luminile pâlpâiau în capătul străzii. Isprăvisem joaca, dar nu mă înduram să plec acasă. D., băiatul unor oameni necăjiți, cu mulți copii, înghesuiți într-o căsuță ca o jucărie, cu două odăi, sub streașina unui depozit de lemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la Gândirea de pe vremuri. Am făcut o notiță despre acea întâlnire și am dat-o la Viața studențească. A apărut și, nu știu din ce impuls (m-o fi sfătuit cineva?), m-am dus să-i arăt isprava mea maestrului. Asfințea. Nu mai țin minte ce și cum a fost. Revăd doar un salon cu câteva fotolii, cu tablouri, cu lumina difuză și Eftimiu tolănit pe un fel de sofa, cu o fetișcană tot roind în jurul lui. Mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
făcu și mai fărmăcătoare, Astfel cum nu îți trece nici prin vis - Se rumeni în fața ei ca mărul, A-ntinerit-o aerul și cerul. 55 {EminescuOpVI 56} Un smău o vede, când s-a pus să stee N-a ei fereastă n'asfințit de sări; Sburînd la cer, din ochi-i o scîntee Cuprinse - a ei mândrețe, fermăcări; 205Și-n trecătoarea tânără femee Se-namoră copilul sfintei mări - Născut din soare, din văzduh, din neauă De - amorul ei se prefăcu în steauă. Căzu din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dezmetici, îi răspunse murmurând... - Mergi sănătos, moș Bălăuță!.. dar poștașul era departe. - Ci scrie, măi, Antoani în țâdula „ceia, ha?.. în sfârșit i se dezlegă limba și bătrânului. - Să mă prezint, urgent, la Unitate... la Bârlad. - Hm?... făcu bătrânul. ...Soarele asfințise dincolo de crestele copacilor, după coama dealului. Clopotele de la Schit începură sa bată de Vecernie, a doua zi era Sf. Mc. Gheorghe. - Ci crez‟, tatî, oari a ci război... ha, ci zâci?! Vorbi el cu glas nesigur, înghițind în sec. Anton
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
toamnă, pe la mijlocul lui septembrie, cântecul ciocârliilor care se înălța în văzduh îmi dezmierda auzul într-un chip fermecător; toată viața aceea proaspătă care plutea în jurul meu, o simțeam până în adâncul inimii mele mângâindu-mi parcă toate fibrele trupului meu. Soarele asfinți curând și înserarea căzu tristă și în grabă, parcă era fugărită de cineva din urmă... era parcă ceva neliniștit în aer... domnea totuși o tăcere adâncă și apăsătoare, care începu să mă strângă din toate părțile... Fumegarea amurgului s-a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]