1,877 matches
-
afară ! Eram vii ! Trăiam ! Nu știu ce și-au spus tata și vecinul, dar s-au apucat să caute prin dărâmături. Am înțeles când au găsit piciorul altarului. Au muncit toată ziua, dar spre seară altarul era ridicat. Și așa, în lumina asfințitului, au citit din carte Sfânta Liturghie. Nu mai erau ostii, dar pe altar au pus bucățelele de pâine pe care le aveam la noi în pivniță. Când l-am întrebat de unde are cartea, fiindcă noi nu aveam decât Biblia, tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
omului, dar fiecare lucru pe care-l facem e așa... Stătea, cu vitraliul greu în mână, plângând și răsufla rar, tot mai rar... Apoi s-a lăsat jos, lin, ca o petală ușoară de trandafir, ea însăși trandafirie în lumina asfințitului... Trei zile mai târziu, tata i-a citit slujba și au înmormântat-o în piciorul altarului. Tot acolo au pus și bucata aceea de vitraliu. Mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul Crucii. Acum avem o biserică nouă. Și un vitraliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nimeni n-o văzuse venind, pur și simplu stătea acolo și cânta. Iar chipul ei se schimba în lumină mereu, fiindcă alt înger cânta, de fiecare dată, cu ea. Și hainele ei luau culoarea luminii, iar înspre seară, în lumina asfințitului, veșmântul ei părea trandafiriu... Așa a și dispărut, cu ultimele raze ale soarelui. Și nimeni n-a aflat vreodată cine era. Eu cred că era picătura aceea de lumină sângerie care trecea prin inima Fiului, în cea mai lungă zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zi a anului și făcea ca Sfânta ostie să aibă gust de carne și vinul, de sânge. În vitraliul cel vechi. Iar copila vine mereu, în cea mai lungă zi a anului, cântă întreaga zi, lacrimi mari se preling în asfințit pe obrajii transparenți, apoi dispare. Și an de an, de-a pururi neschimbată, cântă întreaga zi și pleacă odată cu soarele dar vine iar și iar, mereu și mereu... Ca să ne aducem aminte. Urmașii Căii ...De la o vreme începuseră să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu doar noi, cei patru. Nu mai știu ce am mâncat nu-mi mai aduc aminte altceva. Dar la sfârșit, când am mulțumit Lui Dumnezeu, bărbatul s-a aplecat să stingă lumânările. Se făcuse întuneric: la noi aproape nu există asfințit, seara cade repede îmi amintesc chipul bărbatului luminat de flacără: dar parcă de pe chipul lui venea lumina și nu de la flacără: era atâta liniște, împăcare și iubire și bucurie pe chipul acela; pusese pavăză lumânării în timp ce o stingea, ca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Taina Trenul părea că se grăbește și el. Eram aproape : scosesem capul pe geam și sorbeam cu nesaț valuri-valuri de aer dulce. Era dulce, așa cum numai aerul vacanței poate fi. Era dulce, cu miros de frunziș, de ploaie pe-nserat, de asfințit... miros și gust de libertate. În sfârșit, am ajuns. Cam pustie gara... mi-am spus. Ei, n-are importanță: e seară, e ploaia rece de munte, lumea nu se plimbă la ora asta. Oricât ar fi de îngrijită gara, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
blând care mă scălda cu totul și eram bucuros și liber că, dacă aș fi avut aripi, aș fi zburat sus, sus de tot... iar el vorbea și din când în când mă mângâia și iarăși vorbea... Soarele luneca spre asfințit și, în liniștea care se lăsa, glasul lui era dulce și bun și ținea de foame și de sete și te făcea mare și bun și înalt sigur că așa te făcea odată ce spunea că suntem copiii Lui Dumnezeu... Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ăsta de aici) că afară sunt mama și rudele Lui, care vor să-L vadă. Și aici n-am mai înțeles. Cum mă uitam așa la el, n-am mai văzut decât lumina aurie crescând am crezut că e lumina asfințitului, dar nu era așa : luneca din hainele lui, ieșea din el, pe urmă nu mai era deloc el, era numai lumina și pâlpâia ca o flacără aurie și caldă și aromind a pâine, și struguri, și flori, și câmp reavăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o flacără aurie și caldă și aromind a pâine, și struguri, și flori, și câmp reavăn, și ploaie, și rouă, și ierburi și viață... apoi s-a topit ca în lumina soarelui de amiază și iar s-a făcut lumina asfințitului și, încetul cu încetul, l-am văzut iar pe el mi s-a părut o veșnicie, dar fusese o clipă doar, fiindcă a răspuns imediat : Cine e mama mea și cine sunt frații mei ?" Apoi, întinzând mâna spre toți care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lăsase seara. Una câte una, se aprindeau pe boltă stelele și în ferestre luminile. Oamenii se întorceau acasă. Chiar și zarva copiilor se domolea. Ai fi spus că noaptea cobora în liniște, acolo, la poalele muntelui mai ales că răcoarea asfințitului lunecase în vale încărcată de miros de brad, de ape, de fum. Acum muntele respira, iar ceața atârna în nouri lungi pe crengile copacilor, pe frunze și flori. Când ușa casei s-a închis ("ca să nu iasă căldura", spun oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vadă și el... Prințul avea bucle lungi, galben-aurii, care se resfirau pe umeri... ei, da, și el avea părul lung, de culoarea grâului... Prințul era îmbrăcat în haine de aur și argint, dar noi îl vedeam, când soarele luneca spre asfințit și răsărea luna, așa în aur și argint... și era lumina asfințitului pe hainele lui, pe pătura aceea roșcată în care se înfășura cu totul... Și uite-așa mă gândeam uitându-mă la el, când începu deodată să vorbească. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
umeri... ei, da, și el avea părul lung, de culoarea grâului... Prințul era îmbrăcat în haine de aur și argint, dar noi îl vedeam, când soarele luneca spre asfințit și răsărea luna, așa în aur și argint... și era lumina asfințitului pe hainele lui, pe pătura aceea roșcată în care se înfășura cu totul... Și uite-așa mă gândeam uitându-mă la el, când începu deodată să vorbească. De data asta, nu era o poveste. Ba chiar deloc. Aproape că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acum era dincolo de frumusețe, așa cum lumina e dincolo de orice înserare. * De asta n-am putut să cred când mi-au spus că l-au ucis. Acolo, în biserica aceea îndepărtată, dintr-un colț uitat de lume, în timp ce se ruga. În asfințit. Făcuse biserica aceea piatră cu piatră, cu mâinile lui. Și cu cei câțiva localnici, cărora le dăruise cuvântul evangheliei. Unul dintre ei a venit astăzi cu crucea lui. Aproape un an i-a trebuit să ajungă aici. Aproape un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am văzut când am ajuns la casa mătușă-mii. El a dat să meargă mai departe, dar și unchi-mio, și Cleopa l-au oprit: Rămâi cu noi, pentru că se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite..." În lumina asfințitului, veșmântul străinului, care rămăsese tot drumul alb ca zăpada, lucea acum în culori de aur și purpură... exact ca al unui rege. Și picioarele-i erau albe și curate doar o pată roșie, așa ca un trandafir, înflorea pe fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
frânt-o și le-a dat-o lor. În aceeași clipă și eu, și unchi-mio, și vecinu' Cleopa L-am recunoscut. Dar când ne-am revenit din uimire, pe locul unde stătuse El stăruiau doar ultimele raze de soare, în asfințit. "Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?!" șopti unchi-mio. Ce i-a mai răspuns celălalt, vecinu' Cleopa, n-am stat să aflu. Am chiuit de bucurie și am alergat afară. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fratele lor mort... iar acum ea, surioara ei, spărsese vasul în fața tuturor și unsese picioarele musafirului, apoi le ștersese cu pletele ei lungi, auriu-roșcate, plângând, sărutându-le și iarăși ștergându-le și cuprinzându-le în părul ei ca marea în asfințit... Și era atâta durere și disperare în gestul ei, că încremeniseră toți. Se auzeau numai suspinele ei, înăbușite în părul acum parfumat și care se strângea în bucle de parcă avea o viață separată în jurul picioarelor Lui. Stătea acolo și plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în lințoliu, din mormânt... atunci da, atunci am văzut Soarele. Cred că numai eu am văzut strălucirea... soră-mea spune că n-a fost nici o lumină, că nimeni n-a văzut-o, dar eu știu ce am văzut, cum soarele asfințitului făcea pod între El și frate-miu, am văzut lumina lunecând între noi toți și cerul de deasupra, i-a mângâiat ochii și urmele lacrimilor... lacrimilor Lui... plânsese pentru fratele meu, plânsese și pentru mine, și pentru soră-mea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să le spui, fiindcă din iubire ne țesem fiecare, viața... Din iubirea Domnului meu și din tăcerea Lui, din suferința Lui... și tocmai Lui, niciodată nu I-am spus cât Îl iubesc... măcar o dată să-L mai văd, înainte de sângele asfințitului... măcar o dată... Ascultă-mi, Doamne, inima... te rog... * ...stau și-i aștept. Mă uit în lungul drumului și-i aștept. Nu-mi pot lua ochii de la drum. Soarele lunecă ușor, dincolo de crucea zilei. Mi se pare că toată viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în vagoane, din glasul megafoanelor, impersonal și metalic, tristețea se atârnă pe semnalele luminoase de la capătul liniei... sunt toți acolo, își caută locul, apoi apar la fereastră și-ți surâd, ca și cum e lucrul cel mai obișnuit să plece așa, în asfințit... îi vezi sau nu... dar sunt acolo, pe scări sau în vagoane, cu tine, ca și tine... toate despărțirile, dintotdeauna, toate despărțirile și mâhnirile tale... De fapt, te plângi pe tine însăți în fiecare din cei care pleacă. Se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Adică, fără să știu, s-a lăsat omorât pentru mine. Fără să spună vreun cuvânt. Fără să-mi spună nici mie nici un cuvânt. Și asta, doar pentru că mă iubește și vrea ca eu să fiu împăcat și fericit pentru totdeauna. Asfințitul făcuse cerul și marea roșii ca sângele. Mâinile mele erau, și ele, roșii ca sângele. M-am aruncat la pieptul bătrânului și am început să plâng în hohote. Pentru Fratele meu, Iisus, care-și dăduse viața pentru mine. Fără ca eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la pieptul lui și nu îndrăzneam să mă uit la mare, ca sa nu mai văd sângele fratelui meu, și nici la el ca să nu văd, în locul chipului bătrânului, Soarele. Un Soare însângerat, care-mi vorbea despre adevăratul Soare. Cel fără de asfințit. * Când Soarele-n asfințit e roșu, vine furtuna. Știam asta, dar prea repede se întâmplase totul. Vântul se pornise deodată. Nourii, la început răzleți, acoperiseră într-o clipă cerul. Plumburii și grei cum erau, străfulgerau, așa, pe la margine și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu îndrăzneam să mă uit la mare, ca sa nu mai văd sângele fratelui meu, și nici la el ca să nu văd, în locul chipului bătrânului, Soarele. Un Soare însângerat, care-mi vorbea despre adevăratul Soare. Cel fără de asfințit. * Când Soarele-n asfințit e roșu, vine furtuna. Știam asta, dar prea repede se întâmplase totul. Vântul se pornise deodată. Nourii, la început răzleți, acoperiseră într-o clipă cerul. Plumburii și grei cum erau, străfulgerau, așa, pe la margine și pe urmă se luminau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
În așa fel Încât fiecare să poată dormi cât de cât... Abia ațipisem, când am simțit că cineva mă zgâlțâie: „Petrică, băiete! Fă ochi și hai să organizăm treaba pentru noaptea asta” - m-a trezit Toader, pe când geana roșie a asfințitului pălea Încet-Încet. Păpădie urma să rămână cu cei doi prizonieri. Undiță, Împreună cu mine, deveneam cap de coloană pentru cei trei militari de la divizie. Toader rămânea În punctul unde am fost eu dimineață, pentru a ne asigura retragerea, În caz de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
luând caii de dârlogi, a plecat. Însoțitorul meu a urcat pe platforma din față și mi-a făcut semn să pornesc tractorul... ― Paidiom - a comandat el când a văzut că motorul tractorului, după câteva pocnete, toarce frumos... Soarele scăpătase spre asfințit. Nu știam dacă vom merge toată noaptea sau ne vom opri la colibele unde am stat noaptea trecută. Tractorul mergea cuminte. Platformele hodorogeau de mama focului. Rusul moțăia... „Ce ar fi săăă?... Nu, nu! Ar fi mare prostie... În cărțile
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
treisprezece ani. Așa se face că Minodora și cu mine, împreună cu cele patru femei Cozmei : Ulitia-Olga-Ana-Iuliana și cu mezinul Vasili am format o "celulă" de muncă în ținutul Baraba. Până acolo am făcut o zi de drum din zori până la asfințit, într-un camion acoperit cu prelată care a mai lăsat pe drum, în locuri complet necunoscute, câte un grup de femei și copii. Din fericire era plină vară și nu aveam încă să ne batem cu frigul siberian, ci numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]