425 matches
-
i-a dat animalului senzația subită că nu-i e bine în pielea lui. Deodată, începe să plutească, ca și cum și-ar ieși din piele. Se oprește, se ridică în două picioare, se scutură cu putere și iată că pielea de asin îi cade la picioare: s-a transformat în om! Stăpânul nu-și poate reveni: "Ce ți-a venit? Tu ești măgarul meu, nu un om oarecare. Dacă vrei să rămâi om, trebuie să-mi dai banii înapoi! Am plătit pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
a devenit om, cizmarul răspunde că nu. "Sincer, regret vremurile când eram măgar. Acelea au fost vremurile mele bune, minunat de bune...". * * * Se pare, deci, că există și măgari fericiți și că nu-i cine știe ce minune să fii om. Povestea asinului fericit nu-i tocmai o poveste de om nebun, ci mai degrabă un vis de om nebun. O utopie, o parabolă menită să combată ideile de-a gata. În Africa, atunci când vine vorba de măgar, prejudecata nu-și leapădă pielea
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
singur înapoi/ koya memoriei"; La mushibara/ mereu geisha leapădă/ noaptea din suflet" ș.a.). Alte resurse de gen sunt presărate, atent, în carnația textuală: poetul apare, adesea, în ipostaze livrești, parcă descinse din poveștile orientale ("propriul meu urmaș/ smerit/ călare pe asinul călare pe umbra mea călătoare" gnoză; "pașii mei mă urmăresc ca niște beduini care caută oaza" despre iluzie și discrepanță), pentru a ajunge, în portretul unei nopți, "în biblioteca ăluia nebunul de atâta carte/ volumul vechi/ 1001 de nopți/ se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Psalm Privirea Ta, Părinte, e limpede și grea O simt ca pe o umbră de fulg pe pleoapa mea. Povara ei întreagă de-aș fi putut-o duce Aș fi urcat Golgota, ca Fiul tău cu-o cruce. Dar eu, asinul clipei, venit din zări de fum Abia mai duc samarul păcatelor pe drum. Daor lui i-a dat în duh văpaia și putința De-a preschimba-n iubire și slavă suferința. Raza privirii Tale, în veci nemăsurată Nu au rănit
Poezii by Nicolae Breb Popescu () [Corola-journal/Imaginative/8707_a_10032]
-
sumerian, confruntat cu realitatea morții ca moarte, pierderea zeiței Iștar periclitează însăși existența cosmică, iar aventura eroică a coborîrii capătă înțelesul unui mit al fertilității: Cum coborî Iștar, zeița, în Țara - fără-cale-întoarsă, Pe junci n-a mai sărit un taur, asinul n-a mai venit spre-asină; Pe uliță nici omul n-a mai oprit femeia; Dormea bărbatul singur în odaie; Dormea soția singură în cotlonul ei (...) Vizir, de zei slăviți, Papsukkal își înclinase chipul său,/ Iar fața îi era posomorîtă. Purta
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Sin, al său părinte, Vărsă lacrimi și-n fața lui Eà, regele: - Iștar, plecată-n Lumea-de-apoi, n-a mai venit. De cînd a coborît Iștar în Țara-fără-cale-ntoarsă, Pe junci n-a mai sărit un taur, Nu s-a mai unit asin cu-asină; Pe uliță nici omul n-a mai oprit femeia, Bărbatul doarme singur în odaie, Soția doarme în cotlonul ei. Eà, rege al zeilor, care cumulează multiple funcții, acvatice, vegetale, zoo, antropo (îl întîlnim și în legenda lui Utnapiștim, primul
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Duminica Floriilor între prânz și chindie sosi poruncă de la mitropolitul Târgoviștei pentru cuvioșia sa ca să vină cât poate de repede pregătit de drum să însoțească un oaspete de vază spre mânăstirile din codrii Olteniei. Grabnic își luase desaga și încălecase asinul căpătat acum un an de pomană de la niște ciobani cărora le sfințise agheasmă la stâna din munte. Într-un ceas, coborând din deal și bolborosind rugăciunile panihidei când trecea prin Valea Voievozilor, „pentru ca Domnul Dumnezeu să-i pomenească pe voievozii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
recazi în ame țeala indolentă ; totul e încă pufos, pereții moi, fereastra tulbure, ca și perna, turmentare, lene, serai gol, în care unduiesc ghirlande grele de muște. Luna și-a instalat în fereastra strâmtă a chiliei capul ei îngustat, de asin. Trubadurul întârzie însă la întâlnire. A adormit, uituc, gol și istovit, obosit de răutățile zilei. Se sucește de pe o parte pe alta, se întinde pe burtă, iar pe stânga, pe dreapta. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a acceptat, până la un punct. Până la un punct, apoi paranteză...“ Se-aud, undeva, aproape, lovituri limpezi. Ritmul unei copite de argint pe ghețarul nopții. O dată și încă o dată, cu mari pauze, același tropot. Într-adevăr, în fereastră, capul lunar al asinului. — Nu, nu prea s-a întâmplat nimic, nu se întâmplă nimic. Toate se mișcă și sunt la fel, nu se întâmplă nimic. ...Hărnicia tovarășului Manole ? Da, respiră firesc, perfect contopit în realitate. Surpările lui Vornicu, inteligent convertite. Ortansa ? Urăște mascarada
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Pietre reci și umede. — Măreție, măreția ta ! Măreția n-are nevoie de cuvinte. Cei vechi te-au ales pivot al calendarului. Neîncrezători în uniformitatea și permanența soarelui. Te schimbi doar pentru a tutela schimbările sufletului nostru slab. Capul alb al asinului nu mai luminează cerul. Se aud totuși sfintele copite... Calcă în străchini, calcă în străchini, repetă somnambulul, bolborosind, cu privirea între des chisă, sau doar ascultându-și gândurile, amețit de legănarea nopții în care cutreieră, din nou, întinerit, țărmul asediat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
elegant frac violet și nu i se vedea chipul. Capul adânc împovărat, ascuns în reverele fracului care fulgeră, la fiecare mișcare a aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră, Prea Fericirea Voastră, striga după distinsul asin. Așteaptă, așteptați-mă, am găsit ce să-ți spun ! Dar fantasma se restrânse iar, de negăsit. Autobuzul duhnește a benzină și sudoare. Carcasa groasă și încinsă, de hipopotam. Ziua fierbe și marea fierbe, jur-împrejur, de chemări tulburi. Șuiere subțiri, urlete
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
subțire și lung, de curcan. Cearcăne mereu mai adânci sub privirea holbată ! Abia își revine, scutură hainele, umerii osoși, își îndreaptă spinarea de gloabă sfântă și haioasă, scena se rotește, dându-l de-a dura : triplu salt absolut. Capul de asin cade, aiurea, unde nu te aștepți, încă și încă o dată, până când glasul aspru al supraveghetoarei acoperă zumzetul vesel. Vocea Ortansei izbește cu putere gongul, înmărmurind suporterii : Ascultă, tinere, mai lasă ziarul ! Nu face pe interesantul, ți-a venit iubita. Glasul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
obosește. Jaluzelele ferestrei cedară, căzură. Lumina se fracționă, hașurată, zăbrelită. Auzi, undeva, în spate, murmurul, binecuvântarea, adioul. — Tu ai un defect. Filozofezi prea mult. Țâșnise, brusc, suprem superb saltimbanc : adevărat maestru ! Dublu triplu multiplu salt fatal : arena înmăr murise. Capul asinului sărea de pe un birou pe altul, țop țop țop, trupul pornise pe scări, în salturi, step spirale, toctoctoc, tictactactac, ciocăneau copitele, călcâiele arse, iritate, rostogolite de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă aștepta. Puarem se sui în scaunul său ca să vorbească de acolo soldaților. Nu vorbi mult. Puarem nu vorbea niciodată mult. Spuse numai atît: - Fiul iubit al Zeului Mării, zeul, stăpânul, regele nostru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mlaștini sau bolovani și pietre ascuțite, nici mărăcini. Peste tot era nisip, numai nisip. Iahuben știa că în această țară pustie nu se găsea de multe ori nici apă, de aceea un număr mare de tauri și alt număr de asini purtau pe spinările lor butoaie mici unse cu rășină și burdufuri de piele, pline cu apă. Soldații cântau. Apoi unii nu mai cântară, începură să istorisească în șoaptă, pentru scurtarea timpului de mers, felurite pățanii și întîmplări. Iar în cele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
uimit de starea în care se găsea: orice urmă a grelei oboseli pierise. Dimpotrivă, parcă se simțea mai sănătos ca oricând. Numai gândurile îi sfâșiau mintea. În tabără era larmă. Soldații își strângeau corturile. Robii încărcau poveri pe tauri și asini și se încărcau ei înșiși cu poveri. Noaptea se lăsa repede. Zărindu-l de departe, un soldat veni la Auta cu sufletul la gură. Îi spuse gîfîind: - Unde ai fost?... Strălucitorul Puarem s-a mâniat grozav când i-am spus
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mergeau călări pe măgari îmblînziți. Slujbașii mărunți ai stăpânitorilor tuturor acestor țărișoare primiseră poruncă să nu lege nici prietenie, nici taifas cu oamenii roșii veniți, după cum se spunea, din țara de necrezut Ta Nuter. Totuși, unul dintre slujbași își întoarse asinul în această seară și se apropie de cei doi străini. Cu lahuben băuse din întîmplare, într-o zi, la aceeași cârciumă din marginea orașului Behdet, iar după aceea se mai căutară unul pe altul de câteva ori, tot acolo. Acum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâine. Poate mai vii la cetatea voastră de-aici, și atunci caută-mă pe ulița din stânga pieței. Ai să întrebi de mine: acolo e casa mea. Slujbașul privi cu dispreț pe sclavul negru, zâmbi soldatului și se depărtă lovindu-și asinul. Noaptea cuprindea câmpia. Curând se iviră stelele și cei doi, lăsîndu-l pe slujbașul care plecase, căutară cu ochii, după obiceiul deprins, ciudata stea de la miazăzi. - Iar a răsărit! spuse Auta. - Tocmai voiam să-ți spun despre steaua care te chinuie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldați și slujbași regești și cu averile jefuite plutiră mai departe cotind iarăși spre miazănoapte, ca să intre în larga mare liniștită care scobea pe dinăuntru pământul țării, lărgindu-se treptat ca o creastă de cocoș. CAPITOLUL X Călare pe un asin și însoțit de un soldat pe alt asin, Auta urca drumul șerpuit al Muntelui Vulturilor, așezat în partea cea mai de miazănoapte a Atlantidei, într-un șir de nouă munți, dintre care acesta era cel mai înalt. La stânga Muntelui Vulturilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plutiră mai departe cotind iarăși spre miazănoapte, ca să intre în larga mare liniștită care scobea pe dinăuntru pământul țării, lărgindu-se treptat ca o creastă de cocoș. CAPITOLUL X Călare pe un asin și însoțit de un soldat pe alt asin, Auta urca drumul șerpuit al Muntelui Vulturilor, așezat în partea cea mai de miazănoapte a Atlantidei, într-un șir de nouă munți, dintre care acesta era cel mai înalt. La stânga Muntelui Vulturilor, peste o vale nu prea adâncă era altul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
miazănoapte, care nu se vedeau decât din piscul Muntelui Vulturilor, numit Piscul Sfânt, dar până acolo Auta mai avea mult de mers. Până la poale, el și soldatul urcaseră cu luntrea pe cursul Râului Rece, iar de acolo înainte au luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul bătrâneții, un ins tăcut. Înalt ca toți atlanții, mai înalt chiar decât mulți atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ajungeau atlanților mijlocii nici măcar până la umăr. Iar acum ochii îi erau tulburați de înălțimea de prăjină a acestui soldat, care i se părea caraghios. Soldatul nici măcar nu i-a spus cum îl cheamă, și nici Auta nu l-a întrebat. Asinul îl ducea pe soldat alene și călărețul, scoțîndu-și coiful, ca să-i intre vântul munților în păr, părea că nici nu bagă în seamă zornăitul necontenit și leneș al sabiei sale lovită de scut în pasul măgarului. Fața îl arăta îngîndurat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta ieși în zori din baraca de bârne. Dimineața își ridica tocmai atunci aburii din prăpăstii. Munții se vedeau frumoși peste zări, albaștri și scunzi. Cei mai depărtați păreau nori. Sclavul își scutură amorțeala și se duse la izvorul rece. Asinii rumegau. Soldatul încă dormea, aici nefiind trâmbiță. Auta privi muntele în sus, unde printre stâncile golașe se pierdeau cărări. Vârful muntelui nu se zărea de după nori. Apoi coborî ochii, simțindu-se privit de cineva. La câțiva pași se oprise un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și munții. Păstorii își vedeau de munca lor. Soldatul își luase armele și-și așezase desagii pe măgar, iar acum îl striga pe sclav să pornească la drum. Sclavul se sculă, ca în vis, și se duse să-și pregătească asinul. Pe drum nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]