290 matches
-
că marcarea medie este folosită pentru a transfera responsabilitatea asupra subiectului Pacient. ● Zribi-Hertz (1987: 41) formulează, pentru limba franceză actuală 137, ipoteza că proprietățile distribuționale ale celor două serii de forme ergative (reflexive și nonreflexive) sunt legate de o diferență aspectuală: formele ergative reflexive sunt perfective (cu lectură rezultativă), iar formele ergative nonreflexive tind să se specializeze pentru valorile imperfective. ● Maldonaldo (1988), citat de Archard (2008: 2378), descrie, pentru limba spaniolă, o alternanță generală între forma nemarcată și cea cu se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
La branche se casse). ● Lagae (1992), apud Dobrovie-Sorin (2004: 4), susține că accentul pus pe starea finală care caracterizează incoativele cu se nu trebuie analizat ca perfectivitate, dar acesta explică anumite restricții în alegerea timpului și incompatibilitatea cu anumite mărci aspectuale. ● Labelle (1992: 391), citată de Cornilescu (1998: 320), a formulat ipoteza că, atunci când un verb e atestat în ambele construcții (noircir 'a se înnegri', rougir 'a (se) (în)roși', épaissir 'a se îngroșa, a se îndesi', gonfler 'a (se) umfla
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că variația reflexiv/nonreflexiv privește mai ales verbele incoative referitoare la procese naturale care nu sunt realizate autonom (nu au cauză internă), între cele două forme (casser/se casser 'a se sparge', durcir/se durcir 'a se întări') existând diferențe aspectuale importante. În construcțiile cu se, entitatea supusă schimbării de stare este proiectată în poziția obiectului (care măsoară evenimentul), ceea ce face ca incoativele cu se să pună accentul pe starea finală a entității supuse schimbării, mai degrabă decât pe procesul în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
forma reflexivă îl ascunde. Recapitulare: Autorul Varianta nonreflexivă Varianta reflexivă Manoliu-Manea (1977) Subiectul = Instrumental Subiectul = Obiectiv Zribi-Hertz (1987) imperfectiv perfectiv; lectură rezultativă Lagae (1992) accent pus pe proces accent pus pe starea finală Dobrovie-Sorin (2004) accent pus pe proces; diferență aspectuală accent pus pe starea finală; diferență aspectuală; cauză externă Rothemberg (1974) cauză internă cauză externă Forest (1988) proces intern entității proces exterior proprietăților entității Labelle (1992) proprietățile subiectului sunt suficiente pentru a produce procesul; comportament sintactic inergativ Cauzator extern; comportament
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nonreflexivă Varianta reflexivă Manoliu-Manea (1977) Subiectul = Instrumental Subiectul = Obiectiv Zribi-Hertz (1987) imperfectiv perfectiv; lectură rezultativă Lagae (1992) accent pus pe proces accent pus pe starea finală Dobrovie-Sorin (2004) accent pus pe proces; diferență aspectuală accent pus pe starea finală; diferență aspectuală; cauză externă Rothemberg (1974) cauză internă cauză externă Forest (1988) proces intern entității proces exterior proprietăților entității Labelle (1992) proprietățile subiectului sunt suficiente pentru a produce procesul; comportament sintactic inergativ Cauzator extern; comportament sintactic inacuzativ Cornilescu (1998) proces autonom cauză
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
analizele prezentate − forma reflexivă și cea nonreflexivă impun roluri tematice diferite − nu are putere explicativă, iar simpla schimbare a denumirii rolurilor tematice nu spune nimic despre diferența semantică dintre cele două variante ale verbului. (b) Analiza acestei diferențe în termeni aspectuali (Zribi-Hertz 1987) ar anula total abordările de tip "(neo)construcționist" ale inacuzativității, bazate pe aspect (vezi supra, 4.3.). Singura situație în care ipoteza diferenței aspectuale dintre cele două forme ar putea fi acceptată este cea în care s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
diferența semantică dintre cele două variante ale verbului. (b) Analiza acestei diferențe în termeni aspectuali (Zribi-Hertz 1987) ar anula total abordările de tip "(neo)construcționist" ale inacuzativității, bazate pe aspect (vezi supra, 4.3.). Singura situație în care ipoteza diferenței aspectuale dintre cele două forme ar putea fi acceptată este cea în care s-ar considera − urmând observația lui Labelle (1992) − că numai varianta reflexivă este inacuzativă, pe când cea nonreflexivă este inergativă. Demonstrația lui Labelle este însă centrată pe teste sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și se cerea lustruită Se îmbătase boierul de se coclise turtă Imaginea domnului se cam coclise în ultima vreme. În cazul unor verbe de schimbare de stare care exprimă procese durative, intensitatea etc. (accelera, diminua) și al celor trei verbe aspectuale (continua, porni, sfârși), se poate observa preferința pentru formele nonreflexive atunci când subiectul, implicit, are capacitatea de a deține controlul asupra acțiunii și tendința de a folosi formele nereflexive în cazul proceselor total necontrolate 142: Grupurile auto/ING/Poșta română/Mercedes
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Ei vor să facă din penitenciar un loc unde se renaște Aici, se sucombă în tăcere După un eșec, se reapare în mod natural în public; (e) emisie de sunete, miros, substanțe: La saună, se asudă/se transpiră mult; (f) aspectuale: nu există nereflexive primare. Verbe de schimbare de stare ca a expira, a fermenta, a flexiona, a germina, a îmboboci, a încolți, a înflori, a înfrunzi, a înmuguri, a mocni nu acceptă diateza impersonală pentru că nu pot avea subiect uman
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sub două aspecte: a nu poate atribui Caz, deci adăugarea unui nivel aP nu creează o nouă poziție de specificator în care se poate atribui Caz; un argument intern trebuie să urce în alt specificator pentru a primi Caz. Interpretarea aspectuală a centrelor a este constantă în cazul adjectivelor: toate proiecțiile adjectivale sunt statice, în timp ce proiecțiile verbale sunt uneori statice, alteori dinamice. Problema adjectivelor ergative este discutată și de Tayalati (2008), tangențial, în analiza pe care o face pentru poziția cliticelor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de Levin și Rappaport Hovav (1995) pentru limba engleză − verbe de schimbare de stare, verbe care descriu o configurație spațială, de mișcare direcționată, de existență și apariție/dispariție, de emisie de sunete, miros, substanțe −, la care am adăugat clasa verbelor aspectuale. Deși nucleul semantic al inacuzativității este același, am identificat unele diferențe între engleză și română în privința comportamentului sintactic al verbelor din fiecare subclasă. Este important de subliniat că există numeroase treceri între aceste subclase semantice, încadrarea unor unități verbale într-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198), care arată că, în multe dialecte italiene din centru și sud, essere 'a fi' și avere 'a avea' alternează ca auxiliare aspectuale, în funcție de persoană: essere la persoanele 1 și 2 singular și plural, avere la persoana 3. Kayne (2000: 116) explică astfel acest fenomen: în italiană, AgrS participial este inert; subiectul tranzitivelor și al inergativelor se deplasează în Spec,DP, trecând peste
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este sistematică, adică a fi este preferat numai de verbele inacuzative de (schimbare de) localizare, nu și de cele de (schimbare de) stare, iar verbele reflexive franțuzești îl selectează sistematic pe être, Sorace (2000) realizează o ierarhie bazată pe parametri aspectuali: SCHIMBARE DE LOCALIZARE → essere/être (minimă variație) SCHIMBARE DE STARE CONTINUAREA UNEI STĂRI EXISTENTE STAREA EXISTENTĂ PROCES NECONTROLAT PROCES CONTROLAT (CU MIȘCARE) PROCES NECONTROLAT (FĂRĂ MIȘCARE) → avere/avoir (minimă variație) Ierarhia selecției auxiliarului Legendre și Sorace (2003: 192), Sorace (2004
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
DE STARE CONTINUAREA UNEI STĂRI EXISTENTE STAREA EXISTENTĂ PROCES NECONTROLAT PROCES CONTROLAT (CU MIȘCARE) PROCES NECONTROLAT (FĂRĂ MIȘCARE) → avere/avoir (minimă variație) Ierarhia selecției auxiliarului Legendre și Sorace (2003: 192), Sorace (2004: 256) Conform acestei ierarhii, verbele inacuzative sunt asociate aspectual cu o schimbare dinamică telică, în timp ce inergativele − cu o activitate agentivă fără deplasare. Selecția auxiliarelor este coerentă numai pentru verbele aflate la extremitățile ierarhiei, clasele intermediare având un comportament oscilant. Comparându-se situația selecției auxiliarului essere în italiană și a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o activitate agentivă fără deplasare. Selecția auxiliarelor este coerentă numai pentru verbele aflate la extremitățile ierarhiei, clasele intermediare având un comportament oscilant. Comparându-se situația selecției auxiliarului essere în italiană și a lui être în franceză, se constată că proprietatea aspectuală telicitate este asociată cu inacuzativele, dar selecția auxiliarului être este explicabilă numai prin asocierea celor două trăsături: telicitate și deplasare orientată. Numărul mic de verbe care selectează auxiliarul être în franceză - aproximativ 20: arriver 'a sosi', partir 'a pleca', sortir
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se explică prin faptul că, pentru majoritatea verbelor de schimbare de stare, această schimbare este neorientată, ceea ce determină selecția auxiliarului avoir. Reflexivele reprezintă o situație specială, selecția auxiliarului être fiind determinată de constrângeri morfologice, care sunt mai puternice decât cele aspectuale. Mackenzie (2006: 112−114) reia clasificarea ternară a verbelor și a construcțiilor care folosesc 'a fi' propusă de Burzio (1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în termenii unei combinații de proprietăți semantice − dinamicitate (D): proprietate a verbelor care denotă schimbări (schimbare de localizare direcționată sau schimbare de stare); telicitate (T): proprietate a verbelor care denotă continuitatea și lipsa controlului din partea unui agent; stativitate (St): proprietate aspectuală; punct final, eveniment delimitat. Din suprapunerea celor două ierarhii, rezultă următoarea corespondență: schimbare de localizare D + T schimbare de stare D + T ('a muri') D − T ('a schimba') continuarea unei stări St − D existența unei stări St Bentley și Eythórsson
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu blochează externalizarea rolului tematic al subiectului. Selecția auxiliarului 'a fi' nu este legată de tranzitivitate, ci de verbele al căror participiu exprimă o stare rezultativă. Mackenzie (2006: 141) subliniază că posibilitatea selecției ambelor auxiliare de către același verb este motivată aspectual. Mackenzie (2006: 142) arată că, în limbile iberoromanice, unde 'a fi' era selectat fără o motivație anume, problema a fost rezolvată prin eliminarea selecției; în franceză, această trăsătură redundantă a supraviețuit într-o formă sărăcită și numai italiana a păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numai în situații în care confuzia cu pasivul nu este posibilă (inacuzativele neacceptând pasivul cu a fi). În ceea ce privește posibilitatea celor câteva verbe de a selecta ambele auxiliare, se poate spune că între cele două variante există o diferență de natură aspectuală (vezi Avram 1994): ● Ion a plecat are o citire de tip punctual: Ion a plecat la un moment dat și, poate, s-a întors; sensul verbului a pleca subliniază mișcarea direcționată; ● Ion e plecat are o citire care subliniază continuitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
întors; sensul verbului a pleca subliniază mișcarea direcționată; ● Ion e plecat are o citire care subliniază continuitatea: Ion a plecat și nu s-a întors; în acest context, verbul a pleca descrie mai degrabă continuarea unei stări. Diferența de tip aspectual se poate verifica prin adăugarea unor modificatori adverbiali: Ion a sosit ieri/de ieri în oraș Ion e sosit de ieri în oraș *Ion e sosit ieri în oraș. Între cele două variante există și diferențe de comportament morfosintactic: forma
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
supin + subiect este întotdeauna de tip activitate/proces, obiectul nu trebuie lexicalizat (ca să măsoare evenimentul), pe când cea de tip supin + obiect denotă o schimbare, o activitate. Nominalizările de la același verb folosesc sufixe diferite, rezultând nominalizări de tip eveniment cu trăsături aspectuale și sintactice diferite (contribuția semantică a sufixului): ● nominalizările infinitivale apar numai în structuri cu obiect, care exprimă schimbări; sufixul de infinitiv este [+ Telic], perfectiv; infinitivele sunt polisemantice, ușor recategorizabile ca activități; ● caracteristica sufixului de supin este apariția în structuri cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sufixului): ● nominalizările infinitivale apar numai în structuri cu obiect, care exprimă schimbări; sufixul de infinitiv este [+ Telic], perfectiv; infinitivele sunt polisemantice, ușor recategorizabile ca activități; ● caracteristica sufixului de supin este apariția în structuri cu subiect, din care infinitivul este exclus; aspectual, structurile nominalizare + subiect sunt întotdeauna de tip activitate; sufixul de supin este [− Telic]. Cornilescu (2001: 489−490) stabilește următoarea distincție: ● verbele ergative, ca și tranzitivele, desemnează schimbări; sunt compatibile cu ambele sufixe (venirea/venitul, întinerirea/întineritul); toate acceptă nominalizarea de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
compatibile cu there. Avram (2003: 176) observă că numai inacuzativele prototipice pot apărea în construcția cu there, pe când cele care denotă o schimbare de stare definită/cele derivate nu acceptă construcția. Avram (2003: 179) atrage atenția asupra faptului că proprietățile aspectuale nu par a fi relevante în acest caz, cele două clase de inacuzative care acceptă construcția cu there fiind diferite sub aspectul telicității: verbele de existență sunt atelice, verbele de apariție sunt telice. Bowers (2002: 194), subliniind varietatea construcțiilor în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lipsită de sens; ● româna are topică liberă: poziția subiectului (în VP sau în afara acestuia) este foarte greu de dovedit; inversiunea locativă este posibilă în orice fel de propoziții; ● româna nu are structuri specializate pentru exprimarea rezultativului; ● româna nu are particule aspectuale − dacă ar avea, probabil că acestea ar fi legate de distincția inergativ/ergativ, sau, mai degrabă, de distincția telic/atelic, așa cum se întâmplă cu perechea a dormi vs a adormi; ● teste precum genitivul negației în rusă nu se pot aplica
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dezvoltă) analiza semantică de tip localist a verbului a fi (Anderson 1971, Riegel 19854 și alții), conform căreia a fi este, atunci când are sens plin, verbul locativ prin excelență. Structurile copulative se disting de cele cu verb plin prin valoarea aspectuală: copulativele sunt prin excelentă statice. 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată Meillet (1934)5, reluând punctul de vedere al lui Aristotel, nu acceptă statutul de predicat al copulei, considerând-o un accesoriu, suport al afixelor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]