290 matches
-
cu modalități caracteristice verbului: prin adverbul de negație nu (sau nici, mai rar): „Ș-apoi...cine știe de este mai bine. A fi sau a nu fi...dar știe oricine.” (M. Eminescu) Cunoaște opoziții categoriale verbale: • timpul - realizat ca opoziție aspectuală: imperfectiv (prezentul)/perfectiv (perfectul): Înainte de a trece pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă./ Înainte de a fi trecut pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă.. • diateza: Grija de a spăla mașina o avea Mihai./ Refuza de la început ideea de a se spăla
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi regentul unui atribut. În construcții infinitivale relative intră în relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a se închina unui singur zeu: banul • predicat dezvoltat, realizat prin diferite tipuri de sintagme, constituite din repetarea aceluiași verb sau din mai multe verbe, predicative în ele înseși, dar realizând împreună o singură idee predicativă, înscrisă într-o perspectivă aspectuală: „Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări și țări...” (I. Creangă) Dac-ai sta să te gândești la câte a făcut această femeie, ți-ai pierde orice încredere în om. sau într-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca: • predicat simplu: „Eu sunt luceafărul de sus / Iar tu să-mi fii mireasă.” (M. Eminescu) • predicat dezvoltat, întemeiat pe reluarea aceluiași verb copulativ, printr-o relație de coordonare copulativă, pentru a se introduce în planul semantic al predicației dimensiuni aspectuale și modale: El a fost de la început și este și astăzi un om cinstit. • predicat multiplu; în structura lui intră două sau mai multe verbe copulative diferite: Numai cine a fost și a rămas om cinstit poate privi lumea cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de gradul II. Alte verbe de aspect se construiesc numai cu infinitivul sau conjunctivul: a începe, a prinde, a continua: Mihai a început a cânta/să cânte la pian. Verbele de aspect a termina, a sfârși, a încheia, în legătură cu sensul aspectual perfectiv pe care îl impun, se construiesc cu supinul și, mai rar, cu conjunctivul, fără a accepta infinitivul. Forma absolută de supin este concurată de supinul devenit substantiv: El a terminat de cules, de secerat/culesul, seceratul. Supinul intră și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frecvență, desfășurare, perspectivă, caracteristică etc.; azi, ieri, mâine, alaltăieri, poimâine, odată, cândva, altădată, când, oricând, aseară, tot timpul, acum, atunci, adineaori etc. Prin articol definit, devin adverbe de timp, substantive care exprimă noțiuni temporale, precum vara, dimineața, duminica etc. • adverbe aspectuale; exprimă modul de desfășurare a acțiunii verbale (sau aspectul obiectiv) dezvoltând sensurile: - durativ: mereu, întruna: „Mereu va crește umbra, eu voi dormi mereu.” (M.Eminescu, I, p. 129); - iterativ: iar, iarăși, din nou: „Trecu o zi, trecură trei/ Și iarăși
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el, un brac,/Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari”. (Ibidem, p. 134); • exprimă constanța identității unor componente semantic-sintactice: tot: „De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi?” (M. Eminescu, I, p. 48); • subliniază și nuanțează aspectual temporalitatea acțiunii verbale, în sine, sau cu referire la diferiți factori implicați în desfășurarea acțiunii verbale: deja, abia, de-abia, tocmai: „Și abia plecă bătrânul.../ Ce mai freamăt, ce mai zbucium!” (M. Eminescu, I, p. 147), „Ce ți-e? zise
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste,/ Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi?” (Ibidem, p. 59) sau este adverb de modalizare temporală: „Aș! Abia ți-ai întins mâna, sare ivărul la ușă.” (Ibidem, p. 155). Tot este adverb aspectual, exprimând durativitatea: „Se tot uită-n sus bolnavă/la cea stea peste dumbravă” (L.Blaga, p. 152) sau este adverb de modalizare, exprimând o anumită corespondență: „Și căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe” (M. Eminescu, I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
umilință, eu nu mă pricep cum ar trebui întocmită o asemenea jalbă.” (M.Sadoveanu, X, p. 555), în interiorul predicatului dezvoltat ar trebui întocmită s-ar putea identifica predicatul ar trebui și subiectul întocmită; - sintagme formate din verbe cu conținut semantic aspectual sau verbal numai în relație cu un verb sau o formă verbală absolută: S-a pus pe învățat./ Dă să fugă. - sintagme în care determinantul condiționează semantic dezvoltarea funcției sintactice a întregii sintagme sau planul semantic al relației sintactice: „Pisica
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al doilea nivel, al relației pe care se întemeiază conținutul predicațional, cei doi componenți reprezintă două funcții sintactice, de gradul II: s-a apucat - predicat să bârfească - complement (indirect) Verbul s-a apucat din structura sintagmei predicatului dezvoltat introduce sensul aspectual incoativ în planul semantic al predicației, cu originea în verbul a bârfi: s-a apucat să bârfească. Predicatul verbal dezvoltat se realizează în câteva variante, unele - modele sintactice deschise oricărui verb, altele - modele sintactice “închise” sau relativ închise: • sintagme formate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ducem cu toții.” (I. Creangă) • sintagme formate prin intrarea unui verb (sau a unei variante absolute cu originea în verb: infinitiv, participiu, supin) în relație de dependență sau de interdependență cu un verb care dezvoltă numai în asemenea sintagme un sens aspectual (a se apuca, a se pune, a prinde etc.) sau modal (a avea, a fi, a da, a-i veni etc.). „N-apucase jupânul Ștrul a ajunge bine acasă și moș Nechifor și trăsese căruța dinaintea ușii...” (I. Creangă) Răzvan
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Vara mea rămâne-ntreagă.” (L. Blaga) Constituentul predicatului dezvoltat se organizează pe baza unei relații de coordonare între două sau mai multe variante gramaticale (timp-mod) ale aceluiași verb copulativ; prin coordonare copulativă se introduc, în planul semantic al predicației, dimensiuni aspectuale (continuitatea etc.) sau dimensiuni modale: El a fost, este și va fi în orice situație un om de cuvânt. Constituentul predicatului multiplu se organizează pe baza unei relații de coordonare copulativă sau adversativă între două verbe copulative; numele predicativ poate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau, mai rar, a fi: „A duce la gură apă în palme înseamnă a aduce aminte că noi suntem acest element primordial coagulat.” (G. Călinescu) Observații: Infinitivul verbelor inpersonale absolute poate funcționa ca subiect al unor verbe cu conținut semantic aspectual: a începe, a continua: „Când iar începe-a ninge / Mă simt de-un dor cuprins.” (G. Bacovia) • participiu (în interiorul unui predicat dezvoltat): „Și trebuiesc luptate războaiele aprinse.” (M. Eminescu) • supin; când predicatul se realizează printr-un verb (sau expresie) impersonal
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o auzi / Se stinse cu durere.” (M. Eminescu, I, 171) • îndepărtată: „Oglinda-ți mai păstrează chipul / și după ce-ai plecat.” (L. Blaga, 118) • simultaneitate; timpul regentului și timpul circumstanțialului temporal coincid. Suprapunerea lor este relativă și depinde de natura aspectuală a regentului (sau și a termenului subordonat, mai ales când acesta este verb), și de coordonate semantice ale temporalității. Suprapunerea este totală: a. când ambele verbe implicate în relația de dependență sunt momentane: „Odată, intrând pe ușă, a găsit-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i părea ciudat era că, de câte ori îi trecea prin minte ca îngerii să meargă după voia lui, ei într-adevăr, fără să le-o zică, îi împlineau alintând gândurile.” (M. Eminescu, P.L., 53) Suprapunerea este parțială mai ales când natura aspectuală a celor două verbe (regent și subordonat) sau coordonata aspectuală a planului semantic al celor doi termeni implicați în relația de dependență diferă; în funcție de aceasta, se pot desfășura două situații temporale: • temporalitatea circumstanțialului (cel mai adesea cu dezvoltare propozițională) este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca îngerii să meargă după voia lui, ei într-adevăr, fără să le-o zică, îi împlineau alintând gândurile.” (M. Eminescu, P.L., 53) Suprapunerea este parțială mai ales când natura aspectuală a celor două verbe (regent și subordonat) sau coordonata aspectuală a planului semantic al celor doi termeni implicați în relația de dependență diferă; în funcție de aceasta, se pot desfășura două situații temporale: • temporalitatea circumstanțialului (cel mai adesea cu dezvoltare propozițională) este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a regentei: „Când își
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al acestei povești concentrate, în versul 9, într-un "fulger", probabil prin analogie cu "coup de foudre" amoros. Situația finală-Pn5 nu este localizată doar în relativa din versul 10, al cărei perfect compus (m-ai renăscut de-odată) are valoare aspectuală de fapt încheiat. Putem spune că după linioara din mijlocul versului 9, naratorul operează o relectură a evenimentului trecut care depășește povestirea întîlnirii. Verbele la prezent din versul 13 complică ciudat temporalitatea: întîlnirea trecută este reactualizată în prezentul enunțării. Dialogul
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
compuși (MmcP1 și TA) sînt timpurile preferențiale ale acestui mod de enunțare în care privirea retrospectivă se construiește gradat, cu ajutorul formei perifrastice a "trecutului recent" cu IMP (venait de + INF [adv. abia, tocmai... + MmcP], apoi cu ajutorul MmcP2 a cărui valoare aspectuală de fapt încheiat slăbește în favoarea valorii temporale. Privirea prospectivă se realizează cu ajutorul verbelor aller și devoir la IMP [a avea sau a fi la IMP + CONJ] (T54: Combien de fois [...] mon coeur allait-il vous instruire? [De cîte ori inima mea
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
zero" (aserțiune) Imperfectul este comun ambelor sisteme care, prin urmare, se intersectează. Relația dintre perfectul compus și imperfect este comparabilă cu cea care există între perfectul simplu și imperfect, având în vedere că sunt forme complementare din punct de vedere aspectual: pe de o parte imperfectivitatea, pe de altă parte per-fectivitatea. Dat fiind că "povestirea" nu presupune ambreiere temporală, ea nu cunoaște prezent, trecut și viitor. Există totuși forme verbale menite să anticipeze continuarea evenimentelor: avea sau urma urmate de un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
foile albe. ...A doua zi dimineață m-a trezit [mă trezi] abatele, care mă bătea pe umăr. Uitasem tot în timp ce dormeam... Salvatorul meu râse atunci cu poftă 118. Capitolul 3 "SCOATEREA ÎN RELIEF" ȘI DESCRIEREA După cum s-a văzut, complementaritatea aspectuală care există între imperfect și palierele perfective, perfectul simplu și perfectul compus explică prezența imperfectului atât în "discursul direct", cât și în "povestire". Imperfectul nu poate situa un proces din punct de vedere cronologic și nu poate realiza povestirea de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vedere semantic: vom regăsi atât indicații referitoare la decor, cât și comentarii ale naratorului, percepțiile unui personaj etc. Această complementaritate este absolut explicabilă: dacă formele la perfectul simplu implică o succesiune de procese "insecabile", imperfectul, dintr-un punct de vedere aspectual, ca și prezentul, cu care este corelat pentru un reper trecut, marchează faptul că procesul este "deschis". Astfel, în Ploua când el ajunse, procesul "a ploua" nu este limitat pe axa sa temporală. În următorul fragment din Michel Tournier se
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o teorie a artei, ci mai curând o teorie a formei 48. Aceasta nu este însă decât o afirmație teoretică dintr-o serie de observații teoretice care alcătuiesc protocolul prin care Bourriaud își construiește teoria sa critică asupra artei. Caracterul aspectual, de teorie a formei, pe care îl ia teoria sa artistică, ce încearcă să descrie un anumit tip de estetică, analizând diferite practici artistice relaționale, nu poate fi confiscat de această delimitare intențională a autorului aflat în situația de a
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Spre deosebire de textemele eventive, ele nu mai transferă un obiect (o acțiune sau o calitate) B asupra unui beneficiar C, ci îl prezintă ca pe un atribut definitoriu al termenului A, chiar și atunci când verbul care realizează predicația are un caracter aspectual dinamic (Câinele care latră nu mușcă.) Totodată, în cazul textemelor descriptive, poziția subiectului este ocupată întotdeauna de către un nominal determinat cu trăsăturile [+Animat] [+Uman], indiferent dacă aceste trăsături îi sunt inerente numelui sau dacă le-a dobândit în urma unui proces
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
cadrele unei analize propriu-zis lingvistice (mai exact, "idiomatice"). 2.2.1. Ca punct de pornire al abordării noastre, putem adopta, totuși, o premisă ce ține de cunoașterea "lucrurilor": furia este o emoție procesuală, graduală, care prezintă o serie de caracteristici aspectuale. Din acest punct de vedere, o primă observație pe care o putem face este că, dacă unele expresii (și metafore conceptuale) focalizează un singur aspect al fenomenului, există, în schimb, texteme generice, care cuprind întregul proces al FURIEI. E cazul
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sau viitoare (he is singing, he was singing etc). În limbile slave, categoria aspectului realizează opoziția între formele perfective (care exprimă o acțiune încheiată, terminată) și formele imperfective (care exprimă o acțiune în curs de desfășurare). În aceste condiții, precizările aspectuale, necesare uneori în traducere pentru a reda adecvat conținutul textului original, se pot concretiza în limba scop, care nu are în sistemul gramatical propriu această categorie, prin elemente lexicale sau sintagmatice care s-o suplinească. Din altă perspectivă, a categoriei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]