311 matches
-
râul Vorskla și a proclamat Hoarda Nogai ca fiind posesia să. În anii 1440, Hoarda a fost răvășita de un nou război civil. De această dată, hoarda s-a scindat în șapte hanate: Hanatul Siberiei, Hanatul Qasim, Hanatul Kazanului, Hanatul Astrahanului, Hanatul Kazah, Hanatul Uzbek și Hanatul Crimeii. Niciunul dintre aceste hanate nu era mai puternic decât Marele Cnezat al Moscovei, care, după marea așteptare de pe râul Ugra, a scăpat de dominația tătara până în anul 1480. Toate cele șapte hanate au
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
hanate nu era mai puternic decât Marele Cnezat al Moscovei, care, după marea așteptare de pe râul Ugra, a scăpat de dominația tătara până în anul 1480. Toate cele șapte hanate au fost în cele din urmă anexate de Moscova, incepand cu Astrahanul și Kazanul. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Siberia devenise o provincie a Rusiei, iar descendenții hanilor au intrat în servicul țărilor. Hanatul Crimeii a devenit în 1475 vasal al Imperiului Otoman. Tătarii crimeeni au continuat raidurile de pradă în
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
gheață se vedeau urme ce duceau spre malul stâng al Nistrului. Nu se cunoaște cu ce s-a ocupat în Uniunea Sovietică, dosarul său de cadre de la Moscova menționând ocupația de contabil, între anii 1932 și 1935 la Moscova și Astrahan. La Moscova, Bodnăraș a frecventat Școala superioară a serviciilor speciale sovietice. Emil Bodnăraș s-a reîntors în mod ilegal în România în 1935, pentru a îndeplini misiuni speciale încredințate de GRU - spionajul militar sovietic. A fost însă recunoscut în tren
Emil Bodnăraș () [Corola-website/Science/304809_a_306138]
-
să exploateze nemulțumirile populare pentru a provoca răscoale precum cele din 1496, 1500 și1505, dar revoltele nu și-au atins țintelele. În 1521, Kazan s-a eliberat de dominația Moscovei, și a semnat un tratat de asistență mutuală cu Hanatul Astrahanului, Hanatul Crimeii și Hoarda Nogai. Forțele combinate ale hanului Muhamed Ghirai și ale aliaților lui crimeeni au atacat Cneazatul Moscovei și au capturat peste 150.000 de sclavi. În prima jumate a secolului al XVI-lea, cronicile rusești consemnează peste
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
pe tronul hanatului în 1551. În acest timp, teritoriile de la est de Volga fuseseră cedate Rusiei. Șahğäli a mai ocupat tronul Kazanului până în februarie 1552, când elementele antimoscovite l-au exilat, și au chemat în ajutor un prinț din Hanatul Astrahanului - Yadegar Moxammad - și pe nogai. Forțele lui Ivan cel Groaznic au atacat hanatul în 1552 și au asediat Kazanul. După înfrângerea trupelor tătare, rușii au incendiat mai multe castele și fortificații din hanat. După două luni de asediu și după
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
pentru a lupta împotriva tătarilor respectiv împotriva semințiilor turce musulmane. Două din aceste hanate tătărești au fost în mod deosebit remarcabile pentru longevitatea și însemnătatea lor politico-militară: la nord, cel din Kazan de pe cursul superior al Volgii, și cel din Astrahan la confluenta fluviului cu Marea Caspică. Ambele au devenit cu timpul parte a Rusiei țariste. După preluarea puterii de către sovietici, fostul hanat de la Kazan a devenit o Republică Sovietică Autonomă Tătăreasca transformată după 1991 în Republică semi-indepententă denumită "Tatarstan". O
Tătari () [Corola-website/Science/297297_a_298626]
-
veacul al X-lea până spre mijlocul secolului al XIII-lea sunt amintite comunități hazare în Kiev, în Tmutorokan (sau "Tmutorakan, Tmutarakan"), în Peninsula Taman, în teritoriile de pe Volga, stepele din Kuban, litoralul de nord al Mării Caspice in preajma Astrahanului precum și în Caucaz. Devastarea așezărilor din Rusia Kieveană, inclusiv a capitalei Kiev, în timpul invaziei mongole din 1239, urmată de nesiguranța drumurilor comerciale din această zona geografică au determinat emigrarea masivă a comunităților iudaice spre Regatul Poloniei. Diverși cercetători, în frunte
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
Petru cel Mare, dar a fost folosit în mod neoficial de-a lungul domniei lui Nicolae. Titlul său oficial era: "Noi, Nicolae al Doilea, prin mila lui Dumnezeu, Împărat și Autocrat al Întregii Rusii, Țar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei , Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stăpân al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia și Finlanda, Prinț de Estonia, Livonia, Curlanda și Semgalle, Samogiția, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria și al altor țări, Stăpân și Mare Duce al
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
denumirea orașului din Iaițk în Uralsk, respectiv a „cazacilor de pe Iaik” în „cazacii de pe Ural” și a anulat ultimele rămășițe ale autonomiei lor. Autoritățile au numit în fruntea cazacilor un ataman și un consiliu. Primul ataman numit a fost guvernatorul Astrahanului (1782), după care a urmat guvernatorulu Orenburgului. În 1868 a fost proclamat un nou „Statut temporar” al cazacilor de pe Ural, care prevedea ca armata să fie subordonată guvernatorului general (în fapt același ataman numit) al noii formate regiuni Ural. Teritoriul
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
de sete. Restul au fost uciși în luptă, sau au fost luați prizonieri și executați, (prntre aceștia aflându-se și prințul Becovici-Cerkassi). Doar patruzeci de cazaci s-au mai reîntors la casele lor. După eșecul acestei expediții, guvernatorul general al Astrahanului, Vasili Nikitici Tatișcev, a luat inițiativa plasării unor garnizoane de-a lungul frontierei cu Hanatul Hiva. Cazacii au reușit să convingă guvernul țarist să le permită să păstreze regiunea Iaik sub controlul lor, angajându-se în schimb să construiască din
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
cu regina Elizabeta I. În ciuda problemelor interne din deceniile al patrulea și al cincilea ale secolului al XVI-lea, Rusia a continuat politica războinică de cuceriri. Ivan cel Groaznic a reușit să învingă și să anexeze Hanatul Kazanului și Hanatul Astrahanului, pe care le-a anexat, transformând Rusia într-un stat multietnic și multiconfesional. În acest moment, Rusia controla cursul fluviului Volga și își deschisese accesul spre Asia Centrală. Expansiunea spre nord-vest, spre Marea Baltică, s-a dovedit mult mai dificilă. Rușii au
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
de pe Terek au plecat în 1606 spre regiunea Volgii să-și sprijine propriul candidat la tronul Rusiei, Ilia Muromeț. Începând cu 1614, cazacii de pe Terek au sprijinit noua dinastie Romanov, și l-au ajutat pe țar să înăbușe rebeliunea din Astrahan. Cazacii de pe Terek au distrus în 1633 rămășițele Hoardei Nogailor și un deceniu mai târziu au venit în sprijinul cazacilor de pe Don în lupta lor împotriva Hanatului Crimeii (1646). La mijlocul secolului al XVII-lea, cazacii de pe Terek și-au extins
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
1776 a sosit un nou val de coloniști, printre care un nou val de cazaci de pe Volga plus cazaci din Kuban, mai precis, din răsăritul regiunii Donului. (Cazacii rămași în regiunea cursului inferior al Volgii au format Armata cazacilor din Astrahan). S-a format astfel linia defensivă Azov-Mozdok. Au fost înființate noi avanposturi ale expansiunii ruse în Caucazul central, printre care Gheorghievsk în 1777 și Vladikavkaz în 1784. În aceste faze ale colonizării ruse au avut loc mai multe bătălii importante
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
criză apărută odată cu revoluțiile. Cecenii și ingușii au atacat și pustiit mai multe stanițe. După momentul de început al Revoluției din Octombrie, în care bolșevicii au pus stăpânire pe Groznîi și Valdikavkaz, armata lui Denikin a alungat Gărzile Roșii spre Astrahan. Deși cazacii nu au format o mare parte a armatei lui Denikin, cazacii de pe Terek au fost implicați în principal împotriva inamicilor lor tradiționali din Caucaz. O parte a cazacilor de pe Terek a fost deportați în Ucraina și în regiunile
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
Armata cazacilor din Astrahan ("Астраханское казачье войско") a fost o armată căzăcească din Imperiul Rus formată prin mutarea unor cazaci de pe cursul inferior al Volgii, care aveau în apărare regiunea fluviului Volga din timpurile în care Rusia a ocupat Hanatul Astrahanului în 1556. Guvernul
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
Armata cazacilor din Astrahan ("Астраханское казачье войско") a fost o armată căzăcească din Imperiul Rus formată prin mutarea unor cazaci de pe cursul inferior al Volgii, care aveau în apărare regiunea fluviului Volga din timpurile în care Rusia a ocupat Hanatul Astrahanului în 1556. Guvernul central rus a hotărât în 1737 să reloce un număr de cazaci de pe Volga la Astrahan și a format o unitate de 3 sotinii (300 de oameni), care aveau ca sarcină principală escorta curierilor și corespondenței și
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
cazaci de pe cursul inferior al Volgii, care aveau în apărare regiunea fluviului Volga din timpurile în care Rusia a ocupat Hanatul Astrahanului în 1556. Guvernul central rus a hotărât în 1737 să reloce un număr de cazaci de pe Volga la Astrahan și a format o unitate de 3 sotinii (300 de oameni), care aveau ca sarcină principală escorta curierilor și corespondenței și paza graniței. Această unitate avea să fie reorganizată într-un regiment ( 5 sotnii, 500 de oameni) pe 28 martie
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
o unitate de 3 sotinii (300 de oameni), care aveau ca sarcină principală escorta curierilor și corespondenței și paza graniței. Această unitate avea să fie reorganizată într-un regiment ( 5 sotnii, 500 de oameni) pe 28 martie 1750. Cazacii din Astrahan au fost colonizați de-a lungul malului drept al Volgii, de la Astrahan până la Cernîi Iar. La începutul secolului al XIX-lea, regimentul a fost întărit cu noi veniți din Țarițîn, Kamișin, Saratov și cu restul cazacilor de pe Volga și un
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
principală escorta curierilor și corespondenței și paza graniței. Această unitate avea să fie reorganizată într-un regiment ( 5 sotnii, 500 de oameni) pe 28 martie 1750. Cazacii din Astrahan au fost colonizați de-a lungul malului drept al Volgii, de la Astrahan până la Cernîi Iar. La începutul secolului al XIX-lea, regimentul a fost întărit cu noi veniți din Țarițîn, Kamișin, Saratov și cu restul cazacilor de pe Volga și un număr de cazaci kalmîci și tătari. Din punct de vedere administrativ, cazacii
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
Cernîi Iar. La începutul secolului al XIX-lea, regimentul a fost întărit cu noi veniți din Țarițîn, Kamișin, Saratov și cu restul cazacilor de pe Volga și un număr de cazaci kalmîci și tătari. Din punct de vedere administrativ, cazacii din Astrahan au trecut în 1833 de sub autoritatea Corpului cazacilor din Caucaz sub cea a atamanului din Astrahan. În 1872, Armata cazacilor din Astrahan a fost împărțită în două mari subunități și a fost reorganizat ca regiment de cavalerie. Armata cazacilor din
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
Țarițîn, Kamișin, Saratov și cu restul cazacilor de pe Volga și un număr de cazaci kalmîci și tătari. Din punct de vedere administrativ, cazacii din Astrahan au trecut în 1833 de sub autoritatea Corpului cazacilor din Caucaz sub cea a atamanului din Astrahan. În 1872, Armata cazacilor din Astrahan a fost împărțită în două mari subunități și a fost reorganizat ca regiment de cavalerie. Armata cazacilor din Astrahan avea 4 stanițe la Țarițin, Saratov, Cernîi Iar, Krasnîi Iar, 16 stanițe a cazacilor locuitori
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
cazacilor de pe Volga și un număr de cazaci kalmîci și tătari. Din punct de vedere administrativ, cazacii din Astrahan au trecut în 1833 de sub autoritatea Corpului cazacilor din Caucaz sub cea a atamanului din Astrahan. În 1872, Armata cazacilor din Astrahan a fost împărțită în două mari subunități și a fost reorganizat ca regiment de cavalerie. Armata cazacilor din Astrahan avea 4 stanițe la Țarițin, Saratov, Cernîi Iar, Krasnîi Iar, 16 stanițe a cazacilor locuitori în iurte, 57 de hutoare și
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
au trecut în 1833 de sub autoritatea Corpului cazacilor din Caucaz sub cea a atamanului din Astrahan. În 1872, Armata cazacilor din Astrahan a fost împărțită în două mari subunități și a fost reorganizat ca regiment de cavalerie. Armata cazacilor din Astrahan avea 4 stanițe la Țarițin, Saratov, Cernîi Iar, Krasnîi Iar, 16 stanițe a cazacilor locuitori în iurte, 57 de hutoare și avea în posesie 808.000 desiatine de pământ (128.191km2). Efectivele cazacilor din Astrahan ajunseseră în 1916 la aproximativ
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
de cavalerie. Armata cazacilor din Astrahan avea 4 stanițe la Țarițin, Saratov, Cernîi Iar, Krasnîi Iar, 16 stanițe a cazacilor locuitori în iurte, 57 de hutoare și avea în posesie 808.000 desiatine de pământ (128.191km2). Efectivele cazacilor din Astrahan ajunseseră în 1916 la aproximativ 40.000 de oameni. Armata din Astrahan asigura în timp de pace un regiment de cavalerie și un pluton de gardă, iar pe timp de război - trei regimente de cavalerie, un pluton de gardă, un
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]
-
Cernîi Iar, Krasnîi Iar, 16 stanițe a cazacilor locuitori în iurte, 57 de hutoare și avea în posesie 808.000 desiatine de pământ (128.191km2). Efectivele cazacilor din Astrahan ajunseseră în 1916 la aproximativ 40.000 de oameni. Armata din Astrahan asigura în timp de pace un regiment de cavalerie și un pluton de gardă, iar pe timp de război - trei regimente de cavalerie, un pluton de gardă, un batalion de artilerie, și o sotnie cu însărcinări speciale și una de
Cazaci din Astrahan () [Corola-website/Science/318242_a_319571]