308 matches
-
fost sufletu-mi chiar/ Bisericuța cu altar 100. Peste toate acestea, în biserică, liniștitoare e numai prezența unui Dumnezeu ce-adie în ceru-i înflorit 101. Contrastul evident între ceea ce s-ar putea numi pierderea tinereții, cu toată creativitatea sa aurorală, Un zeu scăldat în cerul a mii de rugăciuni 102 și cel de la apogeu, Azi sunt bătrân de tânăr 103, îl readuce pe omul Eminescu acolo-n cimitirul cu cruci risipite 104, în noptosul cimitir ce doarme sub coline 105
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
eu, așa cum fac locuitorii din aceste ținuturi, când li se naște un copil. Se înduioșează pentru toate suferințele ce vor urma. Merită să suferi oricât ca să atingi o clipă de fericire ca asta, trăită de mine intens în această dimineață aurorală. Lipsă Se aud frânturi de bocete nu departe de colibă. Acum două zile, un om din sat a murit nemântuit, adică fără lumină - cum zice Aia - și toți sunt îngrijorați de năpasta ce se va abate asupra lor. Se tem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
1910 și intitulată De l’androgine. Mă refer la Josephin Peladan, mai bine cunoscut prin ceva rezervat celor puțini ca Sar Péladan, ce-și încheie astfel cărțulia despre acei „adevărați îngeri” din cer, care sunt pentru el androginii: „O, sex auroral, sex definitiv, absolut al iubirii, absolut al formei, sex care neagă sexul, sex al eternității!” La Nazione, 26 mai 1997 șAcest text a fost citit de poetul Roberto Carifi și cu ocazia prezentării romanului la Gabinetto Vieusseux, pe 28 mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
prieten și, paradoxal poate, de la o epocă. Trecut la cele veșnice, după o lungă suferință, cel pe care aș vrea să-l evoc aici a lăsat în urma sa, dincolo de o familie îndurerată și de prieteni triști, și amintirea unui timp auroral al presei ieșene pe care îl reprezenta vasta sa experiență jurnalistică. Ne-am cunoscut în urmă cu mai bine de un sfert de veac, în vremurile aurite ale studenției. Eu eram secretarul general de redacție al revistei de cultură Dialog
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Un loc al lui într-o lume dominată de frică și turnătorie, condusă de un sistem represiv, insidios, care ne otrăvea mințile și conștiințele. Acest om obișnuit, care cară după sine complexele lumii vechi și nostalgiile organice ale unor vremuri aurorale în care munca decerebrată îi aducea cel puțin satisfacția unei vieți terne, dar lipsită de griji fundamentale, e din ce în ce mai rar. Bătrânețea lui e astăzi tristă și, într-un fel poate nemeritat, devastatoare. Cu pensia ridicolă, cu lumea în care a
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
pentru Eliade XE "Eliade, Mircea" ar fi fost un fenomen pozitiv: el și-ar fi regăsit admirația pentru evrei dacă aceștia s-ar fi lepădat de raționalismul elenistic și intelectualismul lor textualist care pentru el reprezentau o decădere din regimul auroral al iudaismului cosmic. Ar fi fost - în ochii lui - o dinamică asemănătoare creștinismului cosmic, cel puțin acelei părți din creștinismul cosmic care nu a supraviețuit din epoca arhaică (ca acela românesc, potrivit lui Eliade XE "Eliade, Mircea" ), ci a renăscut o dată cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
lor la vârsta când comunicarea e rodnică și formativă, sau care pur și simplu nu și-i iubesc destul, se întreabă de ce nu se găsește cineva să pună de-o stângă adevărată și aici, la noi. Adevărată, adică marxistă, desigur. Aurorali, adică necitiți și neinformați nu doar în privința istoriei recente a propriei țări (plus a întregului Est european, a Chinei, Tibetului, Cubei, Cambodgiei, Vietnamurilor, a celor două Corei și a câtorva îndepărtate țări africane) dar și a lui Marx, Engels, Lenin
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
ele își exercită vrăjile asupra protejatului lor - un fluid benefic îl străbate, iluminându-l -, deoarece au, în sensul goethean blagian al cuvântului, un demonism primar-magic, capabil să trezească în copil demonismul creator precoce. I. Negoițescu presimte încă din faza lui aurorală, cu o „misterioasă teamă“, prezența demonicului în ființa sa, ca un impuls misterios ce-l îndrumă „în marea aventură“. Reținând din această confesiune diversele referințe la aria demonicului (în legătură fie cu egeriile-surori, fie cu Blaga, fie cu el însuși
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
acesta e oglinda minții divine, în care se reflectă toate proiectele Creatorului. Trecerea de la subiectivitatea umană atotcuprinzătoare la regimul obiectivărilor care o limitează și i se impun din afară e semnificată, între altele, prin tema schimbării veșmintelor. în condiția lui aurorală, se spune, omul are veșminte de lumină. Ele constituie manifestarea interiorului uman, radiația sufletului uman ceresc strîns articulat cu strălucirea divină. în acest caz, veșmîntul nu acoperă și nu limitează, ci face vizibilă și operantă ad extra subiectivitatea. Ieșirea din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
în el. Un minunat exemplu de gîndire pe linia universalului, o gîndire de tip problematizant, interogativ, căutător, gymnastikos, iar nu dogmatikos, ne oferă Origen. Cosmologia lui este o celebrare a universalului diversificat în toate făpturile lumii. Pentru teologul alexandrin, lumea aurorală nu are ierarhii obiectivate, ci este o desfășurare de ființe universale, de făpturi care ard cu aceeași intensitate în contemplarea Focului divin. Dar fiecare dintre aceste ființe e unică, participă cu o ardoare specifică la Focul polar, constituie un organism
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
poată fi distinsă în intelect de figura circulară și eternă. Tradițiile spirituale situează omul într-o asemenea intimitate de principiu cu Dumnezeu încît Omul originar constituie modelul creației, proiectul ei integral, structura posibilităților divine de manifestare. Cînd divinul se manifestă, auroral, sie însuși, se spune că el își dă chip de om, instaurînd astfel arhetipul umanului. Pentru tradițiile abrahamice, omul este creat după chipul de om al lui Dumnezeu. Christos strălucire, autorevelare a Tatălui poartă totodată numele de Fiul Omului: nu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
genele mele [...] Pe-atunci te-nvățam, țara mea, te-învățam Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu vită, Cu luna lividă sclipind în spărtura de geam Și cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită.” (Începutul) Trăirea intimă, aurorală a naturii coincide la Labiș cu „învățarea” țării. Labiș lasă impresia unui romantic plin de ardoare, cultivând titanismul și adoptând ca simboluri ale „primelor iubiri” marile elemente cosmice. În „Lupta cu inerția” scrisul lui Labiș face loc îngândurării și tristeții
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
fondul abisal, dintre înaintași: „Pădure, sora mea, la tine vin [...] Sunt vinovat c-am risipit în vânt, Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină” Ursul, ciutele, râsul, păsările, jigăniile codrului, indicatori ai elementarității arhaice, participă la impresia globală de auroral; orice rupere a pactului cu pădurea suscită mâhnire. Ruralul, naturistul Labiș, în esență un emotiv „privind în amintire” spre „Carpații veșnici”, ascultând depărtări unde „buciumă vise” își adună ficțiunile în reluate discursuri impresive; rămase întocmai ca la începuturi, izvoare, dihănii
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
acesta e oglinda minții divine, în care se reflectă toate proiectele Creatorului. Trecerea de la subiectivitatea umană atotcuprinzătoare la regimul obiectivărilor care o limitează și i se impun din afară e semnificată, între altele, prin tema schimbării veșmintelor. în condiția lui aurorală, se spune, omul are veșminte de lumină. Ele constituie manifestarea interiorului uman, radiația sufletului uman ceresc strîns articulat cu strălucirea divină. în acest caz, veșmîntul nu acoperă și nu limitează, ci face vizibilă și operantă ad extra subiectivitatea. Ieșirea din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
în el. Un minunat exemplu de gîndire pe linia universalului, o gîndire de tip problematizant, interogativ, căutător, gymnastikos, iar nu dogmatikos, ne oferă Origen. Cosmologia lui este o celebrare a universalului diversificat în toate făpturile lumii. Pentru teologul alexandrin, lumea aurorală nu are ierarhii obiectivate, ci este o desfășurare de ființe universale, de făpturi care ard cu aceeași intensitate în contemplarea Focului divin. Dar fiecare dintre aceste ființe e unică, participă cu o ardoare specifică la Focul polar, constituie un organism
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
poată fi distinsă în intelect de figura circulară și eternă. Tradițiile spirituale situează omul într-o asemenea intimitate de principiu cu Dumnezeu încît Omul originar constituie modelul creației, proiectul ei integral, structura posibilităților divine de manifestare. Cînd divinul se manifestă, auroral, sie însuși, se spune că el își dă chip de om, instaurînd astfel arhetipul umanului. Pentru tradițiile abrahamice, omul este creat după chipul de om al lui Dumnezeu. Christos strălucire, autorevelare a Tatălui poartă totodată numele de Fiul Omului: nu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
accesibilă. Pe măsură ce coborâm spre "numele derivate" sporesc, dimpotrivă, convenția, arbitrarul, nemotivarea"53. Discursul platonician tinde spre o limbă "alcătuită numai din "nume primitive", așadar numai din nume "date de zei", "numele derivate" fiind rezultatul unei "devieri", care a răsturnat "sensul auroral al cuvintelor", mutând accentul de pe adevărat pe eufonic 54. Cuvintele derivate, însă, au încărcătură pragmatică, arată spre realitate, spre natura lucrurilor, sunt indici sau semne indiciale (Ch. Peirce)55 sunt, în termenii de azi, identificabili pe cale ostensibilă ("dacă noi nu
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
se poate spune că nimic nou nu se întâmplă în lume, căci totul nu este decât repetare a acelorași arhetipuri primordiale; această repetare, actualizând momentul mitic în care a fost revelat gestul arhetipal, menține fără încetare lumea în aceeași clipă aurorală a începuturilor"90). Eliade este un hermeneut al miturilor care descoperă "în adevăratul înțeles al cuvântului "arhaic": arhè-uri, principii, adevăruri primordiale, structuri originare (...) Mentalitatea arhaică (sensul acestui cuvânt fiind cel etimologic: ceea ce ține de un arhè al lucrurilor, adică de
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lumii comune. Folosind termenii lui Sorin Alexandrescu aplicați povestirii La umbra unui crin, Cucoaneș, aflat în postura preaplinului semiotic, percepe semnificatul sacru, dar nu îl poate numi. Sacrul nu poate fi tradus în limbaj profan. Limbajul lui Cucoaneș este limbajul auroral, de aceea comunicarea cu umanul s-a încheiat; sunetele pe care povestitorul le aude au un "caracter onomatopeic"201: "transcriu de altfel cu totul aproximativ sunetele pe care le auzeam" așa cum cu aproximație poate fi redat în semne alfabetice "ciocănitul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
la o altfel de rostire, căci "pentru noi priveliști se cer alte cuvinte" (Cântece simple: Mărior, VI)19. Veșnicul început se pune astfel ca temelie a noii imagini, figură nevăzută, conturată discret abia în perspectiva deschisă de o altă vedere, aurorală, cea a sufletului: În desprimăvărarea de-nceput/ sufletul meu e ud de-atâta soare/ ca un harbuz de vară nenceput,/ cu miezul plin de sâmburi și răcoare" (Alte priveliști, II)20. A vedea sufletul înseamnă a vedea cu sufletul; sufletul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
trăită de noi cu prilejul lecturii a determinat și în sufletul poetului o intuiție selectivă a elementelor expresive la care a recurs". Este calea pe care o arată relațiile dintre elementele semnificante și cele semnificate și care duce "spre momentul auroral în care o lume vagă, de gânduri, emoții, reminiscențe, aflată în sufletul poetului, s-a închegat ori s-a plăsmuit într-o făptură strălucitoare, exactă: poemul"6. Pe de altă parte, însă, în această accepțiune, "poemul e gata creat. Și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în umbra lucrurilor reflectate; ea vibrează în umbra pură, ca umbră ieșită la vedere, urma vizibilă a lucrului invizibil. Umbra e marcă a absenței, urmă a prezenței defuncte, a ființei destituite de vreun orizont. Acesta e începutul: absolutul inaparent, imaginea aurorală a unui interval posibil. În el se intră în trecere, nezăbovind decât în umbra urmei, în numele unui sălaș de neștiut 36. Intervalul deschide vederea întrucât el e Deschisul întrevăzut, interfața unui revers. Nu surprinde, prin urmare, imaginea inversă a eclipsării
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
unei aboliri, doar forma care ar reabilita, fantomatic, un cuprins nevăzut. Nu cu o redare avem de a face, nu cu repunerea în drepturi - și în vedere - a unui conținut derealizat. Darul golului e o donație absolută, preaplinul unei donații aurorale, ceea ce se dă în retragere, atunci când se ia din vedere: "Goliciunea transparentă,/ interioară, de culoarea/ albului sepulcral/ al zăpezii siberiene/ e proprie doar/ sufletelor pierdute,/ odinioară atât de sensibile/ la zgomotul valurilor/ ireal de albastre/ - ecou al unei chemări/ ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în Câmpiile magnetice, ed. cit., p. 25). 50 Este, cum spuneam, trecerea dincolo, într-un veșnic acolo al începutului care face semn, unde "roiuri de sfinte albine/ miere curg din flori uriașe", traversarea presantă - imponderabilă - a unui prag nevăzut, în timpul auroral al prefacerii: Nu pregeta, treci râul în zori/ cât încă ești ușor" (De dincolo de râu, în op. cit., pp. 27, 28). Nu există însă un loc de trecere privilegiat, căci în această topologie poetică unde e oriunde, urmele sunt amestecate, camuflate
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mult, nici mai puțin decât sensul local al legii universale a gravitației, impunându-i o necesară deviație în raport cu sine. Nadirul nu exista decât definit de rotirea turbionară a cuplului sub efectul emetic al eroticii; astfel fu avortată o neliniște feministă aurorală. Trebuie adăugat că, mult înainte de Ptolemeu, centrul în jurul căruia el a susținut că totul ar gravita era mult mai circumstanțial; pe mica, dar amețitor de rotitoarea planetă a lui Dedal și Pasife, ipoteza ptolemeică a centralismului universal se confunda firesc
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]