307 matches
-
nici o acțiune în Orient. Căci în momentul în care-ar încerca s-o facă, toată fala împărătească ar fi maculată *, toată Rusia aruncată în caos și anarhie. [2] Cât despre Rusia, o spun verde, n-avem încredere într-un guvern autocratic, nu ne prezintă nici o garanție în sfințenia cuvântului iscălit. Petru cel Mare Cantemir Alex. II Carol I ["NU SUFERIM EPITROPIA NIMĂRUI"] 2257 [1] Face rău Austria că instigă cabale în contra noastră printr-un mizerabil ca Grădișteanu. Face * semicredibil Caricaturi. Nu
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
pe homo economicus. Acesta devine obiectul economiei, permițînd la rîndul său autonomizarea acesteia. Treptat, el îl va înlocui pe homo sapiens (sau îl va reprezenta în mod exemplar) - iar economia va deveni nu doar un domeniu autonom, ci și unul autocratic. Interesul, inițial propriu doar lui homo economicus, devine adevăratul engine of action al tuturor acțiunilor umane, invadează și celelalte științe sociale, se cristalizează în paradigma alegerii raționale și cucerește apoi întreaga societate pe căile combinate ale ideologiei politice a Statului
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
tătăresc cu "ai noștri" (românii) se învederează și prin aceea că mongolii au adus cu ei pe țigani-aceștia au făcut să treacă asupra lor toată organizarea românilor de la mijlocul secolului al XIII-lea, cu juzii și voievozii acestora, de autoritate autocratică, având dreptul să osândească și la moarte. Pe de altă parte, este o practică obișnuită la tătari (ca și la turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mahmud al II-lea (1808-1839). Marea perioadă a reformelor, cea a Tanzimatului, a durat de la începutul domniei lui Abdul Mejid (1839) pînă în 1878, cînd Abdul Hamid al II-lea a suspendat recent introdusa Constituție și a început o domnie autocratică. Cu toate eforturile mari depuse toată această perioadă pentru îmbunătățirea eficienței administrative și a capacității militare a statului, conducerea otomană nu a reușit să oprească declinul statutului imperiului pe plan internațional sau să-i păstreze integritatea teritorială. Ea nu a
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pe idei care nu corespundeau situației românilor. Eminescu susținea de asemenea un punct de vedere conservator. Considerînd țăranii drept baza statului, drept adevărații români, el reclama introducerea unor instituții care să le servească interesele și era adeptul instituirii unei monarhii autocratice și al abolirii sistemului partinic. Cel mai cunoscut teoretician marxist român, Constantin Dobrogeanu-Gherea, punea un accent similar pe situația țărănimii. Cea mai mare parte a soluțiilor oferite de aceși scriitori erau total inaplicabile în condițiile existente la vremea aceea și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
încredințată de Dumnezeu."1 Centrul autorității era acum palatul, nu aparatul birocratic. Sultanul a preluat personal controlul și conducerea afacerilor statului. El citea majoritatea rapoartelor oficialilor săi și lua cele mai importante decizii. De fapt, domnia lui a fost mai autocratică decît cele ale înaintașilor săi. Abdul Hamid al II-lea a impus un puternic control politic; cei suspectați de opoziție erau arestați, întemnițați sau chiar executați. Nu numai că era interzisă critica la adresa sultanului, dar și literatura era atent urmărită
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
nu beneficia de sprijin oficial, reprezentînd totuși echivalentul turcesc al tipului de naționalism existent în Balcani și avînd totodată o semnificație internațională. Panturanismul, concepția unității tuturor populațiilor turcice, putea influența evenimentele din Rusia, unde trăiau numeroase grupuri ale acestora. Domnia autocratică a lui Abdul Hamid al II-lea, precum și declinul continuu al imperiului, au dat desigur naștere unei opoziții destul de îndîrjite, în primul rînd în cadrul păturilor intelectuale și educate ale populației. Profesorii, studenții, funcționarii guvernamentali și ofițerii din armată erau cu toții
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în cazul țărilor mici, ea a fost și este o regulă pentru marile puteri, fără să lipsească, firește, excepțiile create de desfășurări evenimențiale imprevizibile sau de cele care obligă la modificări tactice nemărturisite. Rusia acelei epoci era un stat feudalo-iobăgist autocratic, aflat în plină criză de sistem. Aceasta presupune că politica sa externă se caracteriza prin conservatorism și antirevoluționarism, că era pusă în serviciul nobilimii feudale tradițional expansionistă. Dată fiind ascensiunea burgheziei, statul rus a fost nevoit să vină în întâmpinarea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cereri prea supuse. Diferite curente politice, animate de nobili și intelectuali, ofereau nuanțe politicii oficiale. Slavofilii ar fi dorit un imperiu slav sub sceptrul Romanovilor, țel care ar fi putut fi atins, după opiniile lor, printr-o modificare a regimului autocratic, în care una din principalele direcții s-ar fi cuvenit să se realizeze prin distanțarea de Occident. Conducătorul slavofililor, Iurii Samarin, s-a adresat în felul următor lui Nicolae I: „Tu vrei să faci ruși din germani, cu sabia în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Greciei păreau să indice destrămarea Sfintei Alianțe. Principiile ei au fost încălcate de însuși țarul. Este însă adevărat că el s-a încărcat cu acest „păcat” numai pentru că a pus cu regularitate mai presus de acele principii interesele Imperiului său autocratic și nobiliar, dar tot aceste interese l-au îndemnat la revigorarea Sfintei Alianțe în scopul nimicirii „hidrei revoluționare”. Revoluția din iulie și independența Belgiei au provocat falimentul Restaurației și au zdruncinat din temelii sistemul stabilit în 1815 și care, după cum
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
centrală, rușii au pregătit terenul din punct de vedere politic și militar în scopul continuării expansiunii. Era o compensație pentru diminuarea rolului ei în Europa. III. Încheiere Politica externă a Rusiei între 1825 și 1861 este politica unui stat iobagist, autocratic și expansionist. Ea se află integral în mâinile țarului, care o conduce potrivit intereselor nobilimii. După răscoala decembristă din 1825, caracterul reacționar al politicii externe țariste s-a agravat. Nicolae I, în memoria căruia acea răscoală s-a imprimat pentru
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pentru opțiunea noastră. Socotim că s-ar fi cuvenit să luăm ca date limită anii 1815 (cel mult 1821) și 1863 (anul insurecției poloneze și al deteriorării relațiilor ruso-franceze). Politica externă a Rusiei țariste în acea perioadă poartă un caracter autocratic, reacționar și expansionist. Aceste trăsături caracteristice și fundamentale îi sunt date de structura economică și social-politică a Imperiului aflat în perioada de apogeu a crizei sistemului iobăgiei. Acesta este un fapt bine stabilit și recunoscut. Relația, de mai sus, de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
care urmează paradigma revoluționară de la 1789, de eliminarea progresivă a cercurilor și spațiilor de organizare socială care intermediau între stat și cetățean. Odată cu decăderea breslelor, parohiilor și corporațiilor, odată cu impunerea hegemoniei administrației centrale, individul este izolat în fața mașinăriei care controlează autocratic mersul întregii societăți. Suveranitatea statului se traduce prin mandatarea unei elite de a trasa drumul către viitor, fără ca individul sau comunitatea să poată interveni semnificativ. Evoluționismul junimist este contra acestei direcții pe care se fondează dogma modernității iacobine. Alternativa junimistă
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
punctul de plecare al 128 unei Românii Mari în economia căreia miturile, iar nu rațiunea, vor fi prezența dominantă. Ingerința administrativă va coexista cu întărirea democrației bugetare evocate de Carp. Statul va rămâne, și după 1918, actorul care le arată, autocratic, supușilor drumul de urmat. După cum votul universal nu va însemna prezența care eliberează un întreg corp politic. Viziunea lui P.P. Carp rezumă o direcție de evoluție intelectuală care debutează odată cu 1863- 1864. Elogiul acestei înțelepciuni a prudenței propune o imagine
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
diversifica îndrumarea, • a crea o cultură pozitivă asupra sarcinilor și rolurilor, • a sprijini amplificarea colaborării, • a valorifica inițiativele provenite de la elevii conduși, • a vedea priorități, • a adapta structurile, • a reconsidera folosirea timpului și a altor resurse, • a părăsi stilul dominant autocratic, • a dovedi flexibilitate și tact, adaptare constructivă. În acest caz, ne apropiem mai mult de ceea ce unii autori denumesc "managerial leadership", pentru a sublinia mai accentuat rolul leadershipului în aplicarea managementului clasic, pe fondul activităților manageriale cunoscute, pentru a obține
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
putem să considerăm leadershipul un instrument de realizare efectivă a sa, bazat pe apelul la aspectul social (al interrelațiilor), în rezolvarea reală a problemelor, cu succes. Funcționalitatea instrumentală a leadershipului nu folosește decât îmbunătățirii experienței educative din clasă, diminuării caracterului autocratic al conducerii educatorului și transformării lui în lider democratic, antrenării educaților-lideri de grup, creșterii gradului de responsabilitate în rezolvarea sarcinilor. Sau unii autori (Bellinger, 2004) nu consideră managementul și leadershipul ca alternative care se exclud în realitatea acțională curentă, ci
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
mulți psihologi au încercat să explice războiul uitându-se la agresivitatea înnăscută a speciilor; mulți liberali și marxiști au susținut că războiul este produs de modul în care sunt organizate unele sisteme. Liberalii au susținut că războiul este rezultatul guvernării autocratice; marxiștii îl vedeau ca pe un produs al capitalismului. Din ambele puncte de vedere, războiul era văzut ca un fenomen care putea fi eradicat creând regimuri liberale, în primul caz, și instituind forme de guvernare socialiste, în al doilea. Conform
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
care morala socială le condamnă cu tărie (de exemplu, pot excela În acțiunile de obținere a cât mai mulți bani, devenind avari; În acțiunile de obținere de cât mai multă putere la nivelul unor demnități publice, transformându-se În lideri autocratici; În acțiunile de respectare cu strictețe a tuturor preceptelor rituale ale unei religii, devenind bigoți etc.). Μ Învățătura creștină ne spune: „Cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”. Prin urmare, la o agresiune sau la un rău comis de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
urmare să își îndeplinească rolul de bază. Primele probleme investigate de analiștii partidelor politice au fost cele privind structura, concluziile fiind în general pesimiste. S-a discutat asupra faptului că, în ciuda aparențelor, partidele au fost de obicei conduse în mod autocratic sau oligarhic, indiferent dacă sunt vizibil "democratice" sau nu. Acestea erau perspectivele lui Ostrogorski și Michels, acesta din urmă susținând că exista o "lege de fier a oligarhiei" sub care ar fi operat toate partidele (Ostrogorski, 1902; Michels, 1968). În
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
au fost de obicei în stare să își continue existența pe perioade îndelungate de timp. Structura partidelor variază semnificativ, de la cele extinse la cele mici, de la cele centralizate la cele puternic descentralizate și de la cele relativ democratice la cele puternic autocratice (așa cum afirmaseră mai mulți dintre primii teoreticieni ai partidelor). Partidele liberal-democratice tind să fie relativ extinse și oarecum descentralizate, practicând în același timp un oarecare grad de democrație internă. Aceste caracteristici sunt mult mai puțin întâlnite la alte tipuri de
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
fi, în ansamblu, organe destul de mici și de compacte. Totuși, în acest cadru, între ele există distincții majore. Ele variază din punctul de vedere al componenței, organizării interne, selectării mecanismelor, duratei și puterilor atât formale, cât și informale. Există guverne autocratice și guverne care își au originea în popor sau în reprezentanții săi. Există guverne mai egalitare și guverne mai ierarhice, guverne care par să dureze pe termen nelimitat și guverne efemere. Există guverne puternice și guverne slabe. Prin examinarea caracteristicilor
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
de-al treilea stil a provocat numeroase insatisfacții; nu-și puteau organiza activitatea, nu constatau progrese în îndeplinirea sarcinii lor; de aici și numeroase manifestări de agresiune. K. Lewin a explicat aceste manifestări prin teoria cîmpului psihologic. Astfel, comportamentul liderului autocratic s-a exercitat sub forma unei presiuni asupra grupului care a provocat o stare de tensiune între copii, determinînd manifestările de agresivitate. Gradul de manifestare a agresivității depinde de caracteristicile situației în care se află membrii grupului și de particularitățile
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
o unitate armonică sau dizarmonică între stilurile personale de educație ale celor doi părinți. Tipurile de stil educativ în familie se pot plasa pe două axe: 1. axa autoritate - liberalism sau constrângere-permisivitate; 2. axa dragoste - ostilitate sau atașament - respingere. Stilul autocratic (părintele despot) Părintele autocrat trebuie să dețină controlul asupra tuturor persoanelor și chestiunilor din viața copilului, chiar și a celor mai mărunte detalii. Părintele autocrat e ușor de recunoscut după tonul de comandă pe care îl are în orice comunicare
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mihaiela Tudosă () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93073]
-
relaxat în preajma părintelui său. Cât e mic, se străduiește să facă mereu pe plac părintelui său, indiferent de ceea ce-și dorește el. Spre adolescență, teama lui față de părintele său se va nuanța cu alte sentimente: ură, revoltă, neputință. Stilul autocratic poate părea unora eficient, dar este păgubos pentru dezvoltarea emoțional - afectivă a copilului. Stilul permisiv este opus celui autocratic. Un astfel de părinte nu impune copilului nicio regulă, nicio limită, crezând că astfel copilul îl va iubi mai mult și
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mihaiela Tudosă () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93073]
-
ce-și dorește el. Spre adolescență, teama lui față de părintele său se va nuanța cu alte sentimente: ură, revoltă, neputință. Stilul autocratic poate părea unora eficient, dar este păgubos pentru dezvoltarea emoțional - afectivă a copilului. Stilul permisiv este opus celui autocratic. Un astfel de părinte nu impune copilului nicio regulă, nicio limită, crezând că astfel copilul îl va iubi mai mult și își va dezvolta personalitatea, că va învăța să conducă, chiar să devină lider. Acest părinte este iubitor, tandru față de
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mihaiela Tudosă () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93073]