374 matches
-
Avangardism <footnote În contextul ultimei avangarde (anii '50-'60) creația lui J. Cage, I. Xenakis și a minimaliștilor americani (Ph. Glass, Ț. Riley, S. Reich și La Monte Young) reprezintă semnul prevestitor al unei dispersii prin însăși poziționarea lor drept "avangardism de reacție" față de ipostază pan-serială adoptată de către continuatorii lui Webern (Boulez, Stockhausen, Nono). footnote> (cristalizare / clasicism / nouă paradigmă) - Avangardism 3 (dispersare / romantism)1 - perioadă tranzitiva - emergentă postmodernității; A patra etapă (proteica): dată fiind atât complexitatea (consistentă moștenirii moderniste pulverizate
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Glass, Ț. Riley, S. Reich și La Monte Young) reprezintă semnul prevestitor al unei dispersii prin însăși poziționarea lor drept "avangardism de reacție" față de ipostază pan-serială adoptată de către continuatorii lui Webern (Boulez, Stockhausen, Nono). footnote> (cristalizare / clasicism / nouă paradigmă) - Avangardism 3 (dispersare / romantism)1 - perioadă tranzitiva - emergentă postmodernității; A patra etapă (proteica): dată fiind atât complexitatea (consistentă moștenirii moderniste pulverizate), cât și specificul situației (emergentă gradata, "în valuri" a postmodernității), suntem puși în fața unei situații insolite, fără precedent în întreaga
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a unei gândiri postmoderne o putem reprezenta prin analogia unui proces de infiltrare sau contaminare, în orice caz manifestate în limitele unui proces invaziv parțial sau realizat la modul gradat și niciodată cu pretenția cuceririi, precum și înstăpânirii definitive în teritoriile avangardismului orientat pe traiectoria descendentă a dispersiei. Putem prezuma astfel, ca ambiguitatea rezultă din conflictul dintre cele două atitudini sau strategii de manifestare și legitimare pe care le dețin gândirea modernista - cu pretenția unei privilegieri și hegemonii necondiționate, si, de cealaltă
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
divergente“ (D. Gusti și Nae Ionescu), cum notează Paul Cernat. Îmi place să cred că articolul de acum („Tertium datur: zona moderată a unei generații «extremiste»“) va constitui sumarul viitoarei sinteze semnate de Paul Cernat, vrednică pereche a cărții despre avangardismul românesc. E cât se poate de clar că avem nevoie, în regim de urgență, de-o asemenea privire comprehensivă. Niscai urme ale „maniheismului ideologic“ de care vorbea Paul Cernat avem chiar alături de textul acestuia, în articolul semnat de Zoltán Rostás
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
subiectivitate care respinge dogmele și refuză argumentul autorității. Capitolul intitulat Naissance et declin des avant-gardes: la post - modernité constituie un amplu discurs asupra a ceea ce Apollinaire numește la nevrose de l’art moderne. Construit exhaustiv, el lanseză că termeni cheie avangardismul și postmodernitatea, stratificându-se Într-o suită de microdiscursuri despre avangardă ca fenomen finissant, ca element definitoriu În destinul culturii contemporane, despre post- modernism că moment de vârf al modernismului, ca revivalisme și că depășire a modernismului, despre sfârșitul inovației
Caleidoscop by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93366]
-
prefațatorul: Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, Pillat, la care se adaugă Fundoianu, Maniu, Philippide, Vinea și Voiculescu, au acoperit spațiul poeziei dintre cele două războaie mondiale, în tot ce avea acesta reprezentativ ca orientare ideatică, și ca viziune asupra lirismului, exceptând avangardismul post-simbolist, în speță suprarealismul, care, deși foarte activ și bogat în partizani, nu a dat, la noi, nici un mare poet. Artele lor poetice, așa de deosebite în expresie lirică, au comun impulsul psihologic, efortul spre ieșirea de sub magnetismul eminescian
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
mai pui o întrebare: ce este romanul? Răspunsul trebuie să țină seama de afirmațiile de mai sus. Epicul și întinderea speciei ar trebui să fie criteriile fundamentale, dar tocmai aceste componente sunt discutabile. Și nu postmodernismul (o recrudescență a vechiului avangardism), nici nevoia de a veni în fața cititorului cu o ,,bombă”, ci, revenim, literatura ca artă nu se mai supune regulilor de orice natură ar fi ele. De altfel, romanul, așa cum este gândit azi, s-a scris dintotdeauna, dar înclin să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
în spațiul hispanic, deși acolo a fost receptată mai lent și cu ceva mai multe rezerve decât în restul Europei. Nu mi se pare însă că elementul cel mai important, astăzi, în judecarea acestui roman, ar fi gradul său de avangardism, prioritatea, pe plan european, în introducerea unui nou statut de autonomie a personajelor și în modificarea raporturilor dintre ele și autor sau mai precis, dintre autor, personaje și cititor/cititori, mai cu seamă că asemenea încercări sunt identificabile în germene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în 1914, o primă variantă a manuscrisului, cvasi definitivă, datând din 1907. Fie și așa, nu cred însă, o spun încă o dată, că cel mai important titlu de glorie al „rimanului“ Ceață ar fi inovația narativă și ficțională sincronă cu avangardismele europene (față de care Unamuno era cel puțin reticent) sau cu dezvoltarea noilor perspective psihologice asupra omului, ci impresionantă mi se pare reușita unei narații psihomahice cu conotații mistice a drumului urmat în lume de omul simplu, de omul „fără însușiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Noua revistă română a profesorului conservator-democrat Constantin Rădulescu-Motru. Ion Minulescu a fost susținut la debut de academistul Mihail Dragomirescu și, cum spuneam ceva mai sus, tot Dragomirescu va fi cel care va coordona prima teză de doctorat din România dedicată avangardismului poetic. Paradoxalul, donquijotescul Alexandru Macedonski a fost - împotriva naturii sale solare - un susținător al simbolismului decadent francofon, pozele sale „macabre” expunîndu-l adesea ridicolului. Simbolismul și decadentismul autohtone sînt defazate cu 15 pînă la 20 de ani față de apariția în Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
p. 163). Situația nu fusese fundamental alta „la Centru”: „În Franța, romantismul și simbolismul datorează imens exodului provincial. La noi, destinul lui Petică, boem prin definiție, urmează aceeași traiectorie-tip” (Mihai Zamfir, op. citi, p. 184). Ceea ce aduce „nou” (pre)avangardismul față de simbolism - refuzul provinciei - se manifestă cel mai violent la Tristan Tzara, acesta reușind cea mai spectaculoasă „evadare”. (Explozia dadaistă s-a desfășurat, de altfel, tot pe scena unui cabaret, transformîndu-se însă în happening insolent). Mirajul Centrului (Orașul Lumină, simbol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la „Balade des pendus“ a lui Jules Laforgue, la Die Galgenliederen, „cîntecele de spînzurătoare” ale lui Christian Morgenstern scrise pentru prietenii săi din „Clubul spînzuraților”, sau la sfîrșitul lui Gérard de Nerval, figura spînzuratului este o fantasmă dominantă a decadentismului. Avangardismul va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1900 et 1914. Repertoire descriptif, Corti, 1956. Alături de mai vechea Mercure de France (1890), La Revue Blanche, La Plume, Vers et prose, L’Ermitage, La Nouvelle Revue, Les Cahiers de la Quinzaine oferă indicii elocvente cu privire la „tranziția” de la cultura Decadenței la Avangardism. În 1911 apare cea mai importantă și mai longevivă revistă simbolistă ieșeană. O publicație neexclusivistă, aflată în treptată - și discretă - evoluție spre modernism: Versuri, devenită de la al șaptelea număr Versuri și proză (1911-1916), după modelul publicației omonime franceze Vers et
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ocupă scena literară” (cf.. Robert Escarpit, „Sociologia literaturii“, în vol. De la Sociologia literaturii la Teoria comunicării. Studii și eseuri, traducere de Sanda Chiose-Crișan, studiu introductiv de Constantin Crișan, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, p. 33). O echipă devenită - în cadrul avangardismului autohton - un prim „val”... Din nou, Memoriile lui Constantin Beldie par a oferi cel mai expresiv-sintetic tablou memorialistic (și profil cultural-psihologic) al „echipei” postadolescentine „fugite de la școală”, cu formațiunea ei „boemă”, animată de „acel liberalism intelectual al timpului, de acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul război este, în același timp, întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
august 1928, tînărul furios Mircea Eliade își asumă un „futurism personal”, înțeles în sens larg ca revoltă împotriva sentimentalismului, slăbiciunii și conformismului. Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Revista Chemarea (1915) Prima revistă condusă de Ion Vinea, un preludiu al avangardismului autohton, a apărut în două numere, între 4 și 11 octombrie 1915. Efemera publicație s-a bucurat de mai puțină atenție din partea cercetătorilor decît micile reviste literare Art Nouveau apărute în perioada 1908-1912: minulescienele Revista celor l’alți și Insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost descoperit de către istoricul literar Emil Manu în 1976 și publicat pentru prima dată în Revista de teorie literară, tom. 26, nr. 2, 1977, pp. 271-288, și în Manuscriptum, IX, nr. 1(30), 1978, pp. 133-140, cit. în „Sensuri ale avangardismului românesc. Insurecția de la Paris din 1922. Polemica Breton-Tzara“, apud. vol. Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004, pp. 73-116). Originea străină, neaderența la poezia franceză a lui Tzara, denunțat ca „impostor avid de reclamă”, fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eclectismul lax al Contimporanului (centrat pe abstracționism și nonfigurativism) lasă loc unei „sinteze” avangardiste mai coerente și mai agresive. Potrivit lui Marin Mincu (1983), avem de-a face, în acest caz, cu cea mai importantă contribuție conceptuală în plan european a avangardismului românesc din epocă. În fapt, atît Contimporanul, cît și Gîndirea pornesc, la începutul anilor ’20, „umăr la umăr”. Membrii lor fondatori aparțin așa-numitei „generații a Marii Unirii” din 1918; sînt intelectuali independenți, dezamăgiți de compromiterea „politicianistă” a idealului național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reprodus de Gabriela Omăt în E. Lovinescu. Sburătorul. Agende literare II 1926-1929, ediție îngrijită de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 1996, pp. 302-303). În lucrările sale consacrate fenomenului - Avangardismul poetic românesc, respectiv Avangarda în literatura română -, Ion Pop a spus aproape tot ce era de spus cu privire la afinitățile, dar și la importantele diferențe dintre programul „constructivist” sau mai general avangardist de la Contimporanul și mythos-ul liric al lui Ion Barbu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o tradiție a inovației constructive. Poetic vorbind, ea cultivă un modernism tolerant, nedogmatic și ecumenic, în cadrul căruia neobucolicii și neobizantiniștii stau alături de (post)simboliști, elegiacii visători - de activiști, iar hermetizanții, orficii și abstracționiștii - de expresioniști, futuriști și surrealiști. Termenul de „avangardism moderat” - vehiculat de critica noastră postbelică - rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată, pe Camil Petrescu și Ion Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doi, de la Sala Regina Maria (1926), și reproduse în nr. 66-67 al revistei. Critica românească a vorbit practic la unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu „bizantinismul” constructivist și cu ideea nonfigurativului de extracție folclorică). Încep să fie tipărite poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și ideologii divergente coabitează în paginile revistei. Pe linia vechilor preocupări ale „contimporanilor” pentru imaginea culturii române în străinătate, în numărul 100 este reprodus un text al prințesei franco-române Martha Bibescu (Les Transylvains, apărut în revista La grande Roumanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
denunța cu mijloace avangardiste (mai exact: futuriste) mecanica goală a „revoluției de cuvinte” și mentalitatea aferentă: C’est une mentalité de garçon coiffeur autodidacte. Á quand la révolution de la sensibilité, la vraie? - cea mai acută critică estetică din interior a avangardismului autohton. E de presupus că „mesajul” îi viza pe cei mai radicali, dar și pe cei mai mimetici insurgenți futuriști: Mihail Cosma, Gheorghe Dinu, Ilarie Voronca. În numărul 37-38, o notiță a lui Vinea anunța un număr special dedicat literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării, de „urmuzianisme” ludice și/sau antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația culturală”. Majoritatea indică o mutație (sinucidere) avangardistă a estetismului. Cochetînd cu avangardismul Aparent, proza din anii 1915-1930 a lui Ion Vinea este, în cea mai mare parte a ei, puțin datoare avangardei: cîteva poeme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]