262 matches
-
În urechile noastre se stingea șoapta valurilor. Nu, nu era pentru prima oară că remarcam dedublarea aceea în viața noastră. Să trăiești lângă bunica însemna deja să te simți altundeva. Ea traversa curtea fără să se așeze vreodată pe banca băbuțelor, instituție fără de care o curte rusească este de neînchipuit. Asta nu o împiedica să le salute foarte prietenește, să întrebe de sănătatea celei pe care nu o văzuse de câteva zile și să le facă un mic serviciu spunându-le
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spunându-le, de pildă, cum putea fi îndulcit gustul cam acru al râșcovilor murați. Dar când le adresa cuvintele acelea amabile, rămânea în picioare. Iar bătrânelele limbute din curte acceptau această diferență. Toată lumea pricepea că Charlotte nu era chiar o băbuță rusoaică. Asta nu însemna că trăia ruptă de lume sau că avea vreo prejudecată socială. Dimineața devreme, eram smulși uneori din somnul nostru de copii de un strigăt ce răsuna în mijlocul curții: - Hai după lapte! Printre vise, recunoșteam vocea și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Un om care-i sfida pe milițieni blocând circulația de pe strada principală cu zigzagul capricios al mersului său, un om care tuna și fulgera împotriva autorităților și care, prin înjurăturile lui răsunătoare, făcea să zăngăne geamurile și mătura șirul de băbuțe de pe banca lor. Or, același Gavrilici, când o întâlnea pe bunica, se oprea și, încercând să-și aspire răsuflarea duhnind a vodcă, rostea cu un vizibil respect: - Bună ziua, Charlota Norbertovna! Da, era singurul, din curtea aceea, care o chema pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
execute numărul acela de acrobație sonoră: - Ce mai faceți, Charlota Norbertovna? Bunica îi răspundea la salut, ba mai și schimba cu Gavrilici câteva cuvinte nu lipsite de intenții educative ascunse. Curtea avea, în acele momente, o înfățișare cu totul aparte: băbuțele, alungate de furtunoasa intrare în scenă a bețivului, se refugiau pe treptele casei mari de lemn din fața imobilului nostru, copiii se ascundeau pe după copaci, la ferestre se vedeau fețe jumătate curioase, jumătate speriate. Iar în arenă, bunica discuta cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o curiozitate - purtătorul de cuvânt al destinului imprevizibil, schimbător, atât de drag sufletului rus. Și, deodată, franțuzoaica aceea cu privirea liniștită a ochilor ei gri, elegantă în ciuda simplității rochiei sale, subțirică și atât de diferită de femeile de vârsta ei, băbuțele pe care el tocmai le alungase de pe stinghia lor. Într-o zi, vrând să-i spună Charlottei ceva mai mult decât un simplu bună ziua, a tușit ușor în pumnii lui mari și a mormăit: - Așa, Charlota Norbertovna, ești singură de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mare de lemn cu două etaje, înnegrită de timp, cu ferestre mici, întunecate și bănuitoare. Pe asta și pe semenele ei voia guvernatorul să le înlăture cu limpezimea grațioasă a stilului modern. În clădirea aceea, veche de două secole, locuiau băbuțele cele mai pitorești, ieșite direct din povești - cu broboadele lor groase, cu fețele livide ca moartea, cu mâinile ciolănoase, aproape vinete zăcându-le pe genunchi. Când ni se întâmpla să pătrundem în lăcașul acela întunecos, întotdeauna mă îneca mirosul înțepător
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Simțeam, aproape fizic, densitatea carnală a vieților care se amestecau acolo. Gavrilici trăia în pivnița pe care o împărțeau cu el trei familii. Fereastra îngustă a camerei sale se afla aproape de pământ și, cum venea primăvara, era astupată de buruieni. Băbuțele, așezate pe banca lor, la câțiva metri mai încolo, aruncau din când în când priviri neliniștite - nu arareori vedeai printre tulpini, la fereastra deschisă, fața lată a „scandalagiului”. Capul lui parcă ieșea din pământ. Dar în clipele acelea de contemplație
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care, pronunțând „précepteur” în loc de „percepteur”, pătrundeam astfel într-un tăcut între-două-limbi, am remarcat și frumusețea Charlottei... Ideea de frumusețe mi s-a părut mai întâi neverosimilă. În Rusia de atunci, orice femeie trecută de cincizeci de ani se transforma în „băbuță” - o ființă căreia ar fi fost absurd să-i atribui femininate și, cu atât mai mult, frumusețe. Cât despre a afirma: „Bunica mea e frumoasă”... Și, totuși, Charlotte, care trebuie să fi avut pe atunci șaizeci și patru sau șaizeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de foșnetul paginilor, de liniște. Și mi-am închipuit-o pe Charlotte, singură, mergând pe străzile întunecoase din Saranza îngropată sub zăpadă... A doua zi, am văzut-o pe bunica vorbind cu Gavrilici, bețivul și scandalagiul din curtea noastră. Banca băbuțelor era goală - probabil le alungase apariția lui. Copiii se ascundeau pe după plopi. Locatarii, la ferestre, urmăreau cu interes scena: franțuzoaica asta ciudată, care îndrăznea să se apropie de monstru. Iarăși m-am gândit la singurătatea bunicii. Am simțit înțepături mărunte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ghicit fără efort ce voia să spună zâmbetul meu. Dar marele furnicar trezit nu a părut să o intereseze. A vorbit numai când am ajuns în stepă: - Iarna trecută, mi-a spus ea în franceză, i-am dus medicamente Frosiei, băbuța aceea cumsecade, știi, care fuge întotdeauna prima de îndată ce apare Gavrilici... Era tare frig în ziua aceea. Am deschis cu multă greutate ușa izbei lor... Charlotte și-a continuat povestea, iar eu, cu o mirare crescândă, simțeam cum se impregnau cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Valonia industrială din anii ’50, dar se potrivește unei mari părți din Europa de Vest a acelor ani. Autorul rândurilor de față, care a copilărit după război În cartierul londonez Putney, Își amintește vizitele frecvente la o bombonerie Întunecoasă ținută de o băbuță zbârcită, care Îl informa cu reproș că vinde „acadele băiețeilor ca tine de la jubileul de aur al Reginei” - adică din 1887: se referea, bineînțeles, la regina Victoria 2. Pe aceeași stradă, băcănia locală, Sainsbury’s, era o prăvălie cu rumeguș
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
domnia sa, ca expert în materie cum se afirmă și acum, să le contemple cinstit și nu cred că pe fețele ofilite de ani și de suferințe în închisori nu ar descoperi totuși trăsăturile de netăgăduit ale frumuseții din tinerețea acestor „băbuțe” care, chiar dacă nu s-au cunoscut, au împărtășit suferințele detenției la comuniști cu soția și cumnata domnului Coposu. (Sebastian Mocanu) Comportamentului nostru leal i se răspunde cu o ură feroce, capabilă de cele mai mari infamii și nelegiuiri. Acei care
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]