380 matches
-
mi-a dat ceai cu pâine. Nu mai țin minte dacă mi-a trecut răceala dar, mie unul, știu că rețeta îmi pria, mai ales dacă mai “realizam” de pe undeva niște marmeladă sau scrumbie afumată, și acestea numai în vitrinele băcanului. La început i-am tras cu ceai cu pâine încât, gripat sau nu, cum vă spuneam, îmi pria. Apă se găsea, romaniță deasemenea, cu pâinea și cu zahărul era mai greu dar dacă știai să tușești destul de convingător, căpătai de la
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aflu câte ceva. Stănică se ducea într-adevăr și venea cu alte știri: - Anul ăsta a fost nefast! zicea el scârbit. Îi cară cu zecile,cu sutele. Tot copilași și bătrâni. Toamna face rău grozav la plămâni, la cap. A murit băcanul din colț de la care am luat untdelemn. Nici nu l-am văzut bolnav vreodată. Așa, din senin. Nu vrei să vii sa-l vezi? Nu știu ce Dumnezeu o fi având că s-a făcut ca un tăciune la față, e de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
printre genele rare... O privire ce mizează pe patetismul ei ca să te mustre fără cuvinte, pentru că altfel ea își face de lucru, ca de obicei, la gherghef și nu îți comunică decât o veste anodină : că a achitat datoria la băcan sau lăptar, iar miercuri se împlinesc cinci săptămâni de când bietele fete nu au mai fost invitate la o sindrofie. Poate e mai bine așa, pentru că altfel tot nu aveau toalete noi, cu care să poată ieși în lume... Niciun cuvânt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cum îmi vorbea Pierre Emmanuel. Când i-am spus ceva asemănător, m-a întrebat indignat: "Mais qu'est ce que nous faisons avec l'épicier?" Or, dați-mi voie să vă răspund că nu facem nimic cu l'épicier, pentru că băcanul nu este, și nu este pentru că nu vrea să fie, pentru că nu a făcut nimic ca să fie. Ajungi atunci să-ți pui problema cu ridicolul teologiei care la un moment dat s-a simțit datoare să se gândească la mântuirea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
devenit neoperantă. Iar pentru a redefini bunătatea și a obține "o nouă stare morală a omenirii" am nevoie de "cei douăzeci și doi", dintre care unul va ști poate să o redefinească. Nu poți deci să te dedici problemei supraviețuirii băcanului, pentru simplul motiv că el se exclude singur, din capul locului, din viețuire și ființă. După ce nu ai făcut nimic pentru a fi, ce drept ai să le ceri celorlalți să te asculte și să-și plece urechea la păsul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să te asculte și să-și plece urechea la păsul tău? L'épicier trebuie lăsat în seama lui, așa cum trebuie lăsat și Pierre Emmanuel în seama lui, când se simte preocupat de problema lui épicier. - Nu e vorba de problema băcanului; eu nu voiam să vă spun decât atît: că există un interval uman care nu cade nici în precaritatea sub-umanului, nici în excelența geniului. Și că acest interval este mult prea mare și important pentru a-l expedia în statistic
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai salva individualul. Merg chiar mai departe și spun: indiferența mântuirii generale e de fapt un imens dispreț; ea ofensează umanitatea lăsînd-o în colcăitul ei nediferențiat. Religia care se ocupă de oricine și Pierre Emmanuel care e îngrijorat de soarta băcanului nu vor arăta niciodată cine este și cine nu este om. Filozofia, arătând cine este om, dă o șansă celor ce nu sânt de a deveni. Iar pentru a reveni la suferință: când suprimi suferința, așa cum face medicul de pildă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de oră spunînd: încă un film tâmpit american! Îngrozitor e tocmai faptul că istoria începe să semene, de ieri, cu un film tâmpit american. 13 septembrie Avea dreptate Noica să împartă lumea între cei care merită numele de "om" și "băcani" (restul omenirii)? Atunci când l-am auzit și apoi când l-am comentat în Jurnal, lucrul mi s-a părut semnificativ pentru felul în care filozofia înțelege uneori să facă "ordine în lume". Protestul meu decurgea atunci dintr-un ideal abstract
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cât de mică, a trecerii tale pe aici? Noul, sporul de informație ― adică de "ființă" ―, pe scurt "devenirea întru ființă" era condiția intrării în condiția de om. Ah, cât rafinament, îmi spuneam, și câtă cruzime speculativă în spatele lui! Dragul de băcan! Cine, dacă el era condamnat astfel, avea să mai prepare combinația aceea subtilă (tocmai am cumpărat astăzi de dimineață 200 de grame din Akademiker Markt) de măsline mici și zvelte de culoarea vinetei cu cele mari, negre, grase și pufoase
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
grame din Akademiker Markt) de măsline mici și zvelte de culoarea vinetei cu cele mari, negre, grase și pufoase în sos de ulei parfumat cu ierburi, usturoi și ardei roșu iute? Dar ficatul de gâscă cu trufe albe? Iar dacă băcanii urmau să intre sub regimul "devenirii întru ființă", prin cine ar mai fi ajuns până la noi secretul vechi de 1000 de ani al dumnezeiescului Brie de Méaux care își revarsă faldurile galben-mirositoare pe fundul de lemn ce-ruit, care odihnește acum
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai fi ajuns până la noi secretul vechi de 1000 de ani al dumnezeiescului Brie de Méaux care își revarsă faldurile galben-mirositoare pe fundul de lemn ce-ruit, care odihnește acum la doi pași de mine, pe un raft în cămară? Făcea băcanul rău cuiva? Dimpotrivă. Și câtă culoare dădea el vieții! Protestam, protestam cu gândul la diferențele care dădeau omenirii splendoarea în varietate. Astăzi, însă, știu foarte bine că nu se poate vorbi despre "omenire" ca despre o specie unitară, ba chiar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
așa cum este girafa, elefantul sau cocostârcul, ci așa cum este acel ceva care devine amenințarea mea permanentă, acel ceva al cărui ideal de a fi este de a mă suprima? Noica avea dreptate în principiu, numai că își greșise ținta. Nu băcanul era problema, pentru că nu băcanul ajungea, prin felul lui de a fi, să rupă omenirea în două, făcând ca o parte a ei să nu se poată recunoaște în alta și să-și simtă totodată, prin cealaltă parte, existența pusă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cocostârcul, ci așa cum este acel ceva care devine amenințarea mea permanentă, acel ceva al cărui ideal de a fi este de a mă suprima? Noica avea dreptate în principiu, numai că își greșise ținta. Nu băcanul era problema, pentru că nu băcanul ajungea, prin felul lui de a fi, să rupă omenirea în două, făcând ca o parte a ei să nu se poată recunoaște în alta și să-și simtă totodată, prin cealaltă parte, existența pusă în pericol. Așadar, pot eu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la control o compunere de care eram destul de mulțumit, mi-a spus, după ce a citit cu voce tare expresia Împrumutată pe furiș de la Gide: „Ce mai e și cu stilul ăsta? Doar n-o să Încerci acum să scrii precum un băcan!“. Nu-i puteam spune că, În cazul respectiv, băcanul se numea Gide, figură detestată de Sfîntul Oficiu, dar laureat al premiului Nobel pentru literatură În 1947. De altfel, eram de acord, „a te-ntoarce cu gîndul În trecut“ era greoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mi-a spus, după ce a citit cu voce tare expresia Împrumutată pe furiș de la Gide: „Ce mai e și cu stilul ăsta? Doar n-o să Încerci acum să scrii precum un băcan!“. Nu-i puteam spune că, În cazul respectiv, băcanul se numea Gide, figură detestată de Sfîntul Oficiu, dar laureat al premiului Nobel pentru literatură În 1947. De altfel, eram de acord, „a te-ntoarce cu gîndul În trecut“ era greoi, trebuia să fii nevasta unui colonel de infanterie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai bine zis, planeta lui e făcută din chipuri cunoscute, din colegi de școală, din directori de bancă, din colegi care predau la același liceu, din colonei În rezervă. Numai persoane pe care ASP-ul le vrea incluse, cum sunt băcanul sau prefectul... În fața riscului ca Garamond să-și retragă oferta, după ce toți din familie, din sat, de la slujbă știu că a prezentat manuscrisul unui mare editor din Milano, De Gubernatis Își va face socotelile. Ar putea să-și lichideze cecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și măcelăriei, de unde am aflat apoi și eu. Însă toți am fi vrut să știm mai multe, dacă de pildă e căsătorit, dacă ar fi putut să ajute pe cineva cu o viză ori dacă îl știe pe Ghiță, nepotul băcanului care a emigrat în ’78 în Marea Britanie. Studenta însă se întorsese în capitală, iar noi rămăseserăm să speculăm pe seama clientului care stăpânea bine nume ralele româ nești, însă nu la genul feminin ori neutru. Odată, tata s-a pus să
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și atunci s-a îndepărtat pentru prima oară faurul de atelierul lui, de unde nimeni nu-l văzuse mergând mai departe de o sută de pași, cât să treacă drumul, la brutar, pentru pâine, sau la măcelar, pentru carne, sau la băcan, pentru felurite mărunțișuri, niciodată la cârciumă, nu-l văzuseră nici măcar la biserică, urmărea ceremoniile, la marile sărbători, din poarta sa, iar acum, dintr-odată, se îndepărta înspăimântător de mult, fluierând o melodie ciudată, pe urmele acelui focos armăsar, cu zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
adresați femeii aceleia, Trixie? Știe mult mai multe decât bănuiți. Asta spune și soția mea, dar n-am crezut-o niciodată. Domnișoara Trixie este, la urma urmei, prea bătrână. Nu cred că e în stare să scrie nici o listă pentru băcan. — Bătrână? se miră doamna Reilly. Ignatius, mi-ai spus că Trixie era numele unei fete drăguțe care lucra la Levy Pants. Mi-ai spus chiar că vă înțelegeați bine. Acu’ aflu că-i o bătrână care abia știe să scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
consemnează Simeon Fl. Marian -, afumă casa cu fumul-pământului, că toate vor fugi” (13, p. 677). Este vorba de o plantă din familia Papaveraceae, numită și fumăriță (Fumaria officinalis). Unele dintre aceste plante „de afumat” se găseau la spițeri sau la băcani, profesii care, mai ales în Moldova, erau practicate în bună măsură de către evrei. Perso- najul lui Ion Creangă, jupân Strul din Târgul-Neamțului, „negustor de băcan”, pe lângă „suliminială” și „iruri” (alifii din plante medicinale), vindea în băcănia lui „fumuri și alte
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fumăriță (Fumaria officinalis). Unele dintre aceste plante „de afumat” se găseau la spițeri sau la băcani, profesii care, mai ales în Moldova, erau practicate în bună măsură de către evrei. Perso- najul lui Ion Creangă, jupân Strul din Târgul-Neamțului, „negustor de băcan”, pe lângă „suliminială” și „iruri” (alifii din plante medicinale), vindea în băcănia lui „fumuri și alte otrăvuri” (Moș Nichifor Coțcariul, 1877). în dicționarul său de remedii populare (Toate leacurile la îndemână, 1935), Vasile Voiculescu notează la capitolul „Fumuri” următoarele : Se mai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
spițeriilor, cârciumi- lor și hanurilor, al băcăniilor cu „coloniale” ținute de greci, turci și armeni, obiceiul ocazional de „a bea afion” (dizolvat în vin sau țuică) s-a răspândit și în mediul negustorilor și târgoveților români. Totuși, la 1835, starostele băcanilor (bacalbașa) din București a fost convocat de Comisia medicală pentru a i se înmâna o listă de produse periculoase, care nu puteau fi vândute în băcănii. Printre acestea erau substanțe psihotrope (opium), afrodiziace (cantaridă), toxice (arsenic, stricnină) ș.a. (285, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
un cap de bărbat cu cunună de lauri pe frunte (178). în manuscrisul românesc din 1788 însemnări pentru doftorii, ca remediu împotriva bolii „ciumică, ferească Dumnezeu”, autorul recomandă altânbaș, dar pentru că termenul nu era generalizat, el explică imediat : „tiriac de la băcani” (158, p. 171). Este o expresie intrată în limbaj popular. Nicolae Vodă Caragea interzisese cu câțiva ani înainte, printr-un pitac domnesc de la începutul anului 1783, ca la băcănii să se vândă astfel de substanțe, toxice și psihotrope. Cauza care
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pitac domnesc de la începutul anului 1783, ca la băcănii să se vândă astfel de substanțe, toxice și psihotrope. Cauza care a impus această măsură a fost accidentul de otrăvire produs în 1782. Un elev a cumpărat șoricioaică (arsenic) de la un băcan în încercarea de a-l otrăvi pe un dascăl loghiotatos de la Colegiul „Sf. Sava”. Dintr-o greșeală, a fost otrăvit mortal un coleg al elevului (176, p. 607). Tot din Orient, din cel îndepărtat de data aceasta, ne vine termenul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
din cavalerie. în anul prim al regiei, veniturile au fost mai mari, firește, decât câștiga comuna de pe urma antreprizei, însă tot nu au fost la înălțimea consumației. Și iată de ce: când antreprenorii au fost în ultimul an al concesiunii, au oferit băcanilor, angrosiștilor, cârciumarilor etc. să le reducă taxele la jumătate, și chiar la un sfert dacă vor voi să se aprovizioneze pe mai mulți ani. Firește că cei mai mulți au primit, iar antrepriza a încasat sume însemnate. De aceea, în anul care
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]