365 matches
-
la ea, ca la una dintre icoanele acelea vechi care ne vorbesc de un Dumnezeu îndepărtat, dar ascuns undeva. În strălucirea ochilor lui pare că există ceva care s-a ridicat deasupra acestei lumi unde totul este groază și mizerie. Băiețașul acesta, în condiția lui umila de lustragiu, mi-l arată pe Dumnezeu. Un Dumnezeu în care n-am putut să cred mereu, desi mă consider un spirit religios"49. Pentru Sábato, Dumnezeu înseamnă valoarea intrinseca a ființei umane, este o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
părți ale cărții. Este de acum bine cunoscut începutul romanului, pe care nu întâmplător îl reamintesc: „Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Textul ne arată aspectul biografic al „romanului prin
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Natura moartă, Ali Pașa, Râul Moldova, După ploaie, O fiică a lui Ramses, La lumina electrică, Miss Wanda, Cap de expresie, La mansardă, Seara, La băi de mare din Macedonia, Casa părintească, Port de bărbat, Port de femei, Fată și băiețaș, Port de oraș, O casă, Copii, Țigancă, În așteptare, Frumoasa satului, Fată bulgară, Căpitan de briganzi, Arap, În grădină (coperta pentru versurile lui D. Anghel), Schițe decorative pentru o sală de mâncare: Defilarea (2), Ospățul, Bachanala, Siesta; Aquarele: Pastorală, Din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lumea exterioară" la care se referă informațiile despre persoană, ca fiind cadru de referință. Puțini cititori nu vor sesiza scurtul moment comic atunci cînd vor citi în romanul de mistere Black Orchid (1996) de Karen Harper: "Cum îl cheamă pe băiețașul ăla cărunt care e președinte acum?" întreabă Hattie. E de la sine înțeleasă următoarea propoziție: "Bill Clinton, bunico", îi răspunse Jordan. Cititorii împărtășesc același cadru de referință, în care nu doar cine e președintele Statelor Unite reprezintă o cunoștință de bază, ci
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
revăzut cu colaboratorul meu în cadrul Comitetului de părinți, l-am felicitat pentru reușita fiului său, și din pură curiozitate, am încercat să aflu cine i-a pregătit băiatul pentru examen. Spicuiesc în cele ce urmează câteva aspecte relatate de el: Băiețașul meu (era în clasa a X-a, n.n.) și-a închipuit probabil că, după ce un an întreg a avut numai de învățat și nu a făcut-o cum se cuvenea, îi voi pune preparator. Nici nu mi-a trecut prin
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
o gloată de isterici patetici de rahat. De parcă toată groapa Împuțită de gunoi a orașului dă audiții pentru Brookside. N-ai cum să negi asta. — Ai Întrecut ca dracu măsura frățâne, spune tipul solid, uitându-se sumbru la mine. Haide băiețași, zice tovarășul lui, Încercând să-l calmeze. — N-ai cum să negi asta. Aceleași reguli, ridic eu voios din umeri. — Haide Derm, nu te băga, spune amicul lui. Haide frățâne, tu ești scoțian, noi suntem din Liverpool, suntem la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
aci un alt flăcău zdravăn. Fugea de rupea pământul. Babacul începea să semene cu o versiune mai șmecheră a lui taică-meu. — Sunt niște pachucos cărora trebuie să li se bage mințile-n cap. Crezi că-i atât de simplu, băiețaș? — O să am eu grijă de asta. Bătrânul chicoti amuzat. Am coborât de pe verandă și m-am întors la datorie, lovindu-mi ușor bastonul de picior. Felinarele erau de-acum sparte toate și era aproape imposibil să-i mai deosebești pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mele. Suntem amândoi nou-veniți, Bucky. Fritzie vrea să fii partenerul lui când o să ajungă locotenent, iar... — O să fiu partenerul lui Russ Millard când o să iasă la pensie Harry Sears. Fritzie trase o dușcă de whisky. — Ești cam necizelat pentru el, băiețaș. A dus vorba că ești prea iute la mânie. Bătrânul Russ e un plângăcios. Eu mă potrivesc mai bine cu tine. Iată o informație interesantă. Mi-am amintit de privirea dezgustată pe care mi-a aruncat-o Russ ce după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu pușca, banduliera și salteaua Întinse În fața lui, ca pentru a le inspecta. Nu avea mai mult de optsprezece ani, cu o față liniștită, În formă de lună; Îl privea fix pe Jim, fără să fie surprins de apariția acestui băiețaș european cu pantalonii lui albaștri de catifea și cămașa de mătase. Jim privi mai departe de-a lungul tranșeei. Alți doi soldați japonezi ședeau pe un butuc de lemn care ieșea din pămînt, ținîndu-și puștile Între genunchi. Tranșeele erau pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
alături de el, soldatul Îi arăta avionul de asalt, dornic să-l impresioneze pe Jim cu această uluitoare faptă de arme. — ... Ah... ah... — Nakajima, spuse Jim. Nakajima Hayabusa. — Nakajima...? Soldatul oftă adînc, de parcă subiectul aviației militare era mult peste Înțelegerea acestui băiețaș englez. De fapt, Jim recunoștea aproape toate avioanele japoneze. Filmele de actualități britanice despre războiul chino-japonez luau În derîdere avioanele japoneze și piloții lor, dar tatăl lui Jim și domnul Maxted vorbeau Întodeauna cu respect despre ele. Jim se Întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
japoneză se opri să se uite la Jim. Zărise caracterele japoneze de pe emblema de metal pe care Jim o luase din avionul distrus de pe aerodromul Hungjao și pe care o ținea acum la vedere. Tolerîndu-l un scurt răstimp pe acest băiețaș, Își continuă patrularea și, cu vîrful puștii, Îi făcu semn să plece. — Nakajima...! Jim se alătură mulțimii de pietoni care treceau prin punctul de control. După cum bănuise, urmăritorul lui dispăruse printre cerșetoriși hamali care trîndăveau În partea franceză a gardului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
spre punte. Marinarul veni mai aproape, vîslind cu mișcări puternice, scurte, atent să nu tulbure apa. Din cînd În cînd, marinarul se uita peste umăr spre Jim și privea prin hublouri, de parcă bănuia că acel cargou ruginit era plin de băiețași. Barca de salvare se lăsa mult În jos sub greutatea spinării late a marinarului. Acesta trase lîngă vas și Jim văzu Între ghetele lui o rangă, un bomfaier și stinghii. Pe bancă erau rame de hublou luate din corpurile navelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
japonezii sînt aici vrea să rămînă În Shanghai. Crede că o să putem face o grămadă de bani, odată ce ajungem În lagăr. — Vinzi multe rame hublou, Frank? Frank se uită la Jim printre gene, Încă neștiind ce să creadă despre acest băiețaș. — Copile, n-am vîndut nici una măcar. E jocul lui Basie, ca un fel de drog; simte nevoia să pună oamenii să muncească pentru el. Undeva jos, În curte, are o pungă cu dinți de aur, pe care-i vinde la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
fie doborît la pămînt sau chiar omorît. Așteptă În timp ce șoferul vorbea cu caporalul de transmisiuni. Arătînd de mai multe ori spre Jim, acesta ținea ceea ce se părea a fi un lung discurs despre uriașele neplăceri provocate armatei japoneze de acest băiețaș. Caporalul rîse, binedispus după ce mîncase pește. Luă o sticlă de Coca-Cola din rucsac și o umplu pe jumătate cu apă din plosca lui. Ținînd-o În sus, Îi făcu semn lui Jim să se apropie. Jim luă sticla, se Înclină adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
la chestie, deși s-ar părea că întrebuințez o altă amintire, tocmai pentru ca să ocolesc cu dibăcie, noaptea nunții mele”: „Ca băiat mic, dintr-o joacă mi-am fracturat umărul stâng. Dus în grabă la spital făcui acolo cunoștință cu un băiețaș oacheș și ceva mai răsărit, care avea un genunchi albastru și umflat cât o pâine. A doua zi furăm amândoi aduși în sala de operație. Mi-aduc aminte de chipul unui medic bătrân, cu tichia și halatul alb, cu trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cât o pâine. A doua zi furăm amândoi aduși în sala de operație. Mi-aduc aminte de chipul unui medic bătrân, cu tichia și halatul alb, cu trupul gros și mare, pe care purta un cap zbârcit de câine mops. Băiețașul fu întins pe masă. Din locul de unde mi se punea brațul în ghips, putui să observ operația și să aud vorba tărăgănată și blajină a bătrânului felcer. Tremura din cap, contestând parcă în permanență ceva. Mâna cu care apucase bisturiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în ghips, putui să observ operația și să aud vorba tărăgănată și blajină a bătrânului felcer. Tremura din cap, contestând parcă în permanență ceva. Mâna cu care apucase bisturiul i se clătina ca o amenințare, când încerca să mute gândurile băiețașului înspăimântat. „Cum te cheamă?”, fu prima întrebare a măcelarului cu chipul blând, în timp ce spinteca genunchiul albastru, din care țâșnise un gheizer mic și roșu. „Au!”, țipase băiețașul, și asistenții se opintiră, ca să-l țină imobilizat. „Să nu strigi că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
apucase bisturiul i se clătina ca o amenințare, când încerca să mute gândurile băiețașului înspăimântat. „Cum te cheamă?”, fu prima întrebare a măcelarului cu chipul blând, în timp ce spinteca genunchiul albastru, din care țâșnise un gheizer mic și roșu. „Au!”, țipase băiețașul, și asistenții se opintiră, ca să-l țină imobilizat. „Să nu strigi că mă supăr...”, se răsti buldogul alb, clătinându-și violent tichia. „Au” te cheamă?”, surâse el apoi cu ochii de înger... „Sică”, răspunse băiețașul, scâncind și împăcat pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mic și roșu. „Au!”, țipase băiețașul, și asistenții se opintiră, ca să-l țină imobilizat. „Să nu strigi că mă supăr...”, se răsti buldogul alb, clătinându-și violent tichia. „Au” te cheamă?”, surâse el apoi cu ochii de înger... „Sică”, răspunse băiețașul, scâncind și împăcat pe jumătate, în vreme ce asistenții ridicau tampoane mari de vată de pe tăietură. „Și mai cum?”, ținea să afle bătrânul cu halatul alb, tremurându-i încă o dată mâna înarmată pe deasupra beteșugului... „Aaau!”, mai zise băiatul, când din genunchiul înroșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ei ca de moartă. Cu toate că urma conservatorul regulat, Nora nu se producea în sufrageria comună, unde se improvizau de obicei spectacole variate și de multe ori interesante. Ida Wüst, pe atunci actriță de periferie, fără angajament, își înspăimânta copilul, un băiețaș de șapte ani, cu țipătul patetic din „Elga” lui Gerhard Hauptmann. Răcnea cu chipul descompus, cu ochii bulbucați, gata parcă-i să-i scape din orbite. Copilul nu se putea împăca ușor cu asemenea spectacole. Vladimir Beral cânta la pian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sa, „domnul Trotzky zicea că vineri seara aduce toți banii acasă”. Dar încasatorul improvizat apuca mașina de cusut de un picior și se străduia să o miște, prefăcându-se că vrea să o scoată afară. Obosiți de eforturile depuse inutil, băiețașii se așezau în cele din urmă, gâfâind, pe covorul peticit, spionându-se cu coada ochiului. Odată, trântiți pe jos, cel mai răsărit dintre ei începu să vorbească: - „Tata și mama fac noaptea ca țiganii”. - „Fură copii?...” - „Nu, dar credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gâfâind, pe covorul peticit, spionându-se cu coada ochiului. Odată, trântiți pe jos, cel mai răsărit dintre ei începu să vorbească: - „Tata și mama fac noaptea ca țiganii”. - „Fură copii?...” - „Nu, dar credeam că numai țiganii fac una ca asta”. Băiețașul întinse apoi o mână după o zdreanță de abecedar, silabisind cu ușurință cuvintele tipărite cu litere cursive. Priveam dintr-un ungher încăperea în care dormeau înghesuite șapte ființe. Moșul Isidor călca un pantalon pe dungă. Amețit de mangalul nu destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
rețină cererea și s-o transmită mai departe, la alte arme. Pentru noile divizii de tancuri care au să fie înființate, conform planificărilor, existau cu siguranță posibilități, de îndată ce avea să vină la rând leatul douăzeci și șapte. „Nu fii nerăbdător, băiețaș, o să vă vină rândul destul de devreme...“ Oare voluntarul de atunci s-a arătat îndată flexibil: „Dacă nu pe submarin, atunci din partea mea la tancuri...“ Oare a pus întrebări legate de cele mai noi vehicule cu șenile? „În cazul acesta, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
spinare, vrea să-și aducă aminte de rugăciuni din copilărie, „Înger-îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu“, își strigă eventual mama - „Mama, mama!“ -, așa cum de la mare depărtare mama lui încearcă, mânată de presimțiri, să-l cheme la ea „Vino, băiețaș! Primești un gălbenuș frecat cu zahăr, la pahar“, dar rămâne singur cuc în pădurea întunecată, până când se întâmplă de-adevăratelea ceva. Am auzit pași sau ceva care lăsa să se bănuiască pași. Crengi care trosneau pe pământul pădurii. Vreun animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
chihlimbare în spuma de la mal, ea a spus: „Fără ca mama să fi trebuit să-i dea ceva de mâncare - oricum n-aveam nimic -, țiganca, înainte să vii, s-a uitat în palma mamei și i-a promis: în trei zile, băiețașul tău e aici.“ Cu doar vreo doi ani înainte - și totuși parcă într-o preistorie demult apusă -, când Danzig-ul, cu toate turnurile și frontoanele lui, era încă neatins, în septembrie ‘44, tata mă condusese la gara centrală. El purta fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]