589 matches
-
prietenul meu, profesorul și pictorul Dorel Zaica, În 1978, de la copilul Cristian Mustață care avea atunci 4 (patru) ani.] A. Plăceri minore, catastrofe, glume Își mai amintea de curtea unei case la țară, o curte uriașî, un maidan aproape. Vara, bălăriile o podideau și o transformau Întro pădure de nepătruns (totul redus la scară, firește, dar și el era mic pe atunci), traversată de câteva drumuri bătătorite, poteci de lățimea a două tălpi desculțe puse una lângă cealaltă. Dacă În curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
curte nu era străjuită de garduri pe toate cele patru laturi, deci nu era tocmai o curte. Avea totuși o poartă (și un simulacru de gard deci) În partea dinspre drumul prăfos (noroios, nămețit etc.). Tot dintr-acolo pornea printre bălării (sau culturi?) un drum ceva mai larg care se termina cu un loc de Întors căruța chiar În fața grajdului, adică alături de porumbarul gol, de cotețul de păsări și de cocina urât mirositoare a unui porc care sucombase demult și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
larg care se termina cu un loc de Întors căruța chiar În fața grajdului, adică alături de porumbarul gol, de cotețul de păsări și de cocina urât mirositoare a unui porc care sucombase demult și a cărui dinastie nu mai fusese reîntronată. Bălăriile continuau să atace toate aceste rămășițe ale unei gospodării ce fusese probabil Înfloritoare cândva, astfel că fâșia de troscot dintre șleaurile roților de căruță se lărgea nestingherită. Existau desigur și alte drumuri prin curtea aceea, cotloane, unghere, culcușuri, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cântece de cocoși, și o apucase orbește pe una dintre cărăruile știute numai de el. Frica de Întuneric ar fi fost desigur mai mare dacă s-ar fi aventurat Într-un loc neștiut de mai Înainte. Pământul era umed, frunzele bălăriilor aveau pe ele stropi reci. Poate că o furtună de vară participase și ea la spectacolul acelei zile, urmele ei existau și dovada s-a păstrat În memoria atât de firavă. Nefericita lui păzitoare ieșise și ea din casă, bocind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Astfel că, știind, cum s-ar zice, anatomia racului din familie, tot așa după cum alții pretind că știu franceza sau germana din familie, m-am mulțumit să desenez frumos pe caietul de zoologie racul, înotînd într-o apă plină de bălării ― și am terminat! Cum a notat absenții, Radian m-a chemat la lecție, pe mine singur, fără nici un tovarăș de emoție didactică, el, care obișnuia să scoată câte patru întotdeauna. Am fost foarte surprins de această deosebită atențiune din partea magistrului
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
autentic petic de paradis pământean, dialogul cu primitoarele gazde se învârtea în jurul problemelor complexe ale vieții, apropiindu-se tot mai des de adevărul zicalei că omul sfințește locul. „Când am cumpărat acest teren - își amintește amicul meu - era inundat de bălării, de lăstari de oțetari și salcâm, de tufe de cătină și mărăcini. Cu ajutorul tatălui meu și animat de dorința de a mi crea o ambianță plăcută, am reușit în câțiva ani buni să-mi edific această oază de liniște și
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
Cafea scumpă și proastă este,/compartimentele sunt pline de sărăcie, nu vezi nici un controlor;/poate privește unul de undeva, dacă urcă cineva.../ Nu urcă decât frigul, ori căldura./ întunericul rămâne între linii,/se scarpină în plete/cu stâlpii uciși,/printre bălăriile oarbe.” Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu). Un om care știe să pună în amărăciunea versului toată sila unor vremuri prin care cei mai în vârstă au trecut și pe care ni le-am dori uitate. Deși știm că este imposibil! Mă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Cafea scumpă și proastă este, compartimentele sunt pline de sărăcie, nu vezi nici un controlor; poate privește unul de undeva, dacă urcă cineva... Nu urcă decât frigul, ori căldura. întunericul rămâne între linii, se scarpină în plete cu stâlpii uciși, printre bălăriile oarbe. Poem sub sticlă Frunze late cât marea, îngălbenite de vârstă cad pe tăceri. Ochii obosiți de verde trec peste păduri în culori. Fetele se închipuie mari, prin germinația seminței în pântecul negru. Toamnele se culcă pe gândul înrămat în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
din care, ca niște frunze, ieșeau pene. Cei care nu știau despre ce era vorba nu pricepură nimic. Dar aproape nimeni nu Înțelese povestea de pe un Plocon de câțiva ani mai târziu. Curtea Tușii se Învecina cu cea năpădită de bălării a unui Învățător leneș, vorbăreț, iscoditor ca o babă și care făcea stihuri pe care le recita seara la divane. Nu Înțelegea nimeni mare lucru din poeziile lui, dar Îi arătau respect pentru că erau Încredințați că știa multă carte. Pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
coasta dinspre Dunăre a satului, soldatul-șofer Cătănuță agățase, azvârlindu-se prin portiera hodorogită Împinsă cu umărul, și Învelitoarea de pe banchetele sparte. Pe ea, apoi, fără să știe, se așezase, proptind cu brațul sănătos pe cel frânt, În curtea plină de bălării a unui profesor bețiv, ca să privească, mai mult fascinat decât Înspăimântat, incendiul care Își repezea flăcările până la cer. După ce soldatul Cătănuță fusese Încătușat, cu tot brațul care Îi atârna, și zgomotele se potoliseră În curtea Îmburuienată, poetul și pictorul Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul dintre militari descoperi, în sfârșit, un pârâiaș între pietre. Unul după altul, soldații se îmbulziră să-și umple gamelele cu apă limpede. Asta ne va ajunge până la Tenjin. Poate vom mânca la Yamazaki. Nu, noaptea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încă repede. — Exact, îl aprobă Wilt. Absolut nicăieri. Suntem ceea ce suntem și nimic din ceea ce putem face nu va schimba această realitate. Recipientul care formează natura noastră rămâne intact. Spuneți-i ereditate, spuneți-i accident... — îi spun o grămadă de bălării! zise Flint, după care ieși din încăpere. Simțea nevoia să doarmă și avea de gând s-o și facă. Pe coridor se întâlni cu sergentul Yates. — Am primit un apel de urgență de la o femeie care pretindea că e doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
N-am uitat! Da-i geru’ mare și m-a trimis doamna, ma... ― Taci!... Ohhh! Și ce bine dormeam!... Ce bine era! Iancu se răsuci sub pilotă, scoase o mână afară, dar o băgă repede la loc. Privi surprins spre bălăriile țepoase crescute peste noapte la fereastra lui. Răspândeau mireasma frigului cumplit de afară și acea mireasmă îi îngheță dintr-odată nările. Își acoperi nasul cu pilota, închise ochii și încercă să reia visul întrerupt. Dibui undeva, prin ființa lui somnoroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să merg cu tine. Îi mai dădu imediat o palmă. — Fugi. După aia ascunde-te Între buruieni și tîrĂște-te. Iartă-mă, Maria. Dar du-te. Eu o iau În partea ailaltă. Du-te. La dracu’, du-te. Intrară În bălĂrii În același timp. Enrique alergă vreo douăzeci de pași și apoi, cînd mașinile poliției opriră În fața casei și nu se mai auziră sirenele, se aruncă la pămÎnt și Începu să se tîrască. Polenul i se lipea de față și, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În lumina soarelui și pe urmă mlaștina și gara, tot mai mică, lacul care arăta altfel din unghiul Ăsta și după aia toate dispărură, iar noi traversam rîul Bear și erau doar nodurile de cale ferată, șinele alergînd În spate, bălĂrii care creșteau pe lîngă ele și nimic la care să te uiți ca să-l ții minte. Acum, cum mă uitam de pe platformă, totul era nou - pădurile păreau noi, ca toate pădurile pe care nu le știi. Dacă treceam pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
parte linoleul pătat, descoperind un capac hexagonal, de tablă ruginită. Un chepeng, cu belciug. O trapă! Phiii... Ca-n filme! jubilează Bossul. Coborâm prin beci, care are o ieșire secundară dincolo de drum, în câmp, ne furișăm și ne târâm prin bălării, vreo zece-douăzeci de metri, de marjă, ca să nu ne prindă suflul. Ne mai trebuie doar detonatorul... Amorsa! Un telefon mobil. Am eu unul! îi răspunde vesel Dănuț, polițistului. Ce mai stăm? Haideți! Să mergem! Pronto! S-o tulim! Numai puțin
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
brusc, că băiețandrul de lângă vizitiu se îndoi de spate. Din dosul gării, brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită, tăcută și netedă. Numai ici-colo poposeau cârduri de ciori, punctând cu pistrui negri obrazul pământului. Cerul, căptușit cu nori tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
când, adus de nevastă-sa, căreia îi place viața la țară, măcar ca o variație după petrecerile capitalei. Apoi ajunseră la Amara. Satul, mai mare, era copleșit de aceeași sărăcie, cu aceleași căsuțe coperite cu paie, aceleași ogrăzi pline de bălării. Grigore însă atrase atenția lui Herdelea, cu o mândrie nedisimulată, asupra bisericii de piatră cu turnul poleit, ridicată de bunicul său, și asupra școlii noi, clădită de tatăl său, iar într-o ulicioară, pe stânga, îi arătă și conacul moșiei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
suflare drept-credincioasă din România pare să fie străbătută de fiorul mistic al unei revelații mobilizatoare : nici un spital, cazarmă sau cartier de blocuri fără o biserică tradițională (evident, din lemn) ! Toate acestea - și multe altele asemenea - creșteau pînă acum haotic, precum bălăriile după ploaie, fără noimă și consens. Acum au un stindard și un ideal : oul lui Flutur ! Rusticizarea României poate deveni de acum un proces planificat și bine manageriat : cu Oul nostru în frunte, vom avea succesuri multe ! Nu-mi rămîne
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
dâră alburie. Deasupra ardeau stele galbene, ascuțite, cu mari spații goale între ele, iar în depărtare stelele deveneau din ce în ce mai dese, confundîndu-se cu ceața albă din zare. Sub acest covor de stele înainta Traian, luînd-o prin spatele pavilionului, apoi direct prin bălăriile de lângă burlan și în cele din urmă îngropîndu-se până la brâu în tufișurile care năpădeau toată curtea, până la gardul de sârmă, atât de îndepărtat în noapte încît nici nu-l vedeam. Lanternele noastre luminau aerul albastru, fumegos. Băiatul se încîlcise cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
toată strada ca să ajungem la casa de cărămidă netencuită, pe care o știam atât de bine, penultima de pe stradă și, în acea direcție, penultima și din oraș. Dincolo de încă o casă chircită în fundul unei grădini se întindea câmpul plin de bălării dinspre comuna Dudești. Câmp, cât vezi cu ochii. Cât de ciudat mi se părea că o stradă se termină în gol în loc să dea în alte străzi! Cum atingeam poarta, prin ale cărei șipci rare se vedea interiorul curții, cu camionul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la camion și suiam în cabina încinsă. Suceam de volan, apăsam pe frâne și deodată îmi dădeau lacrimile. Coboram și mi-o puneam pe Gigi după gât și mergeam așa cu ea până în fundul curții, lângă gardul putred, înecat în bălării. Intram din nou în casă, la răcoare, și petreceam mult timp în holișorul gol, lung și îngust, luminat slab doar de niște geamuri mate. Stăteam acolo, în picioare, sprijinită de pervaz și numărând iar și iar petalele unei flori al
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șosea, continuă Iliescu, și stăm la pândă. E o cotitură în spatele nostru, și când ne vine, între două camioane, traversăm șoseaua în fugă. Ei o iau înainte, adăugă depărtîndu-se. Așteptau, îngenuncheați sub ploaie, la câțiva metri de șosea, ascunși sub bălăriile pipernicite. Camioanele treceau, parcă tot mai rar, cu farurile stinse. După vreo zece minute, Iliescu se ridică brusc și, plecat din șale, începu să alerge. Îl văzură cum se pierde în întuneric. - Să fiți gata, domnule elev, șopti Zamfira, că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în orișice, avantajele și dezavantajele. Așa cum te întrebi acum : nu riști mai mult ducându-te decât neducându-te ? N-ar fi mai bine să faci drumul întors chiar din această clipă ? Și deodată, o boare fierbinte, amestecată cu miros de bălării încinse la soare, de lemn câinesc și duhoare de mortăciune, îl făcu să-și ducă repede batista la nas. Apoi, nervos, să împingă cu bastonul caftanul muscalului : — Unde-ți ții ochii, dobitocule ? întoarce, n-auzi ? întoarce odată, vită ! Trecuseră, într-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
farmecul. Terenul care se întindea de cealaltă parte era părăsit, cu excepția câtorva case răzlețe, construite după război. În cea mai mare parte, terenul era impracticabil și fusese botezat „Țara Pustie“. Pe lângă gardurile ruginite care mărgineau drumul, creșteau cele mai urâte bălării; iarba încolțită printre pietrele mobile era fleșcăită și tristă, iar petele strălucitoare care împestrițau dalele pătrate de granit păreau a fi mai curând simptomul unei boli postindustriale. Când George a ajuns la canal, se pornise din nou ploaia. Câțiva curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]