3,362 matches
-
cu palmele desfăcute pământul auriu și sticlos, adunându-l În grămezi din ce În ce mai voluminoase. După un timp, mă uitam, stors de puteri, la movila imensă, ce trona deasupra "mormântului" lui Neli. Broboane de sudoare Îmi invadară fața, gura o simțeam schimonosită, bărbia clănțănea cu Înfrigurare. Am Început să alerg Împleticit spre casă, cu buzele strânse, fără Însă a plânge. O ploaie rece, de toamnă, se repezi violent În urma mea. Soneria bâzâi agasant. Ei sunt mi-am zis Oamenii de la Intervenții! Am alergat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Stătea impasibilă la aceeași masă izolată, trăgând leneș dintr-o țigară lungă. M-a privit cercetător, cu ochii ei de sticlă transparentă. Nici de data aceasta nu a scos vreun cuvânt. Și-a aranjat o șuviță rebelă, apoi, proptindu-și bărbia În podul palmei, Începu să aștepte. Purta o rochie turcoaz, lungă, cu guler Înalt, ușor scrobit. Lola, ești de-a dreptul fermecătoare...!, i-am strigat cu același ton pe care-l foloseau navigatorii când descopereau un pământ nou. Mi-a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a atins de fire, șopti Goanță tulburat, privind Înmărmurit, Înroșit de emoție și cu gușița umflată. Libelula s-a apropiat Încet-Încet și s-a lăsat pe vine, lângă el. Curajoasa Îi atinse o șuviță de păr, Îl mângâie ușor pe bărbie. „Ce frumos e!”, spuse ca pentru sine. Îngerul zăcea inert, cu o paloare care i se accentua vizibil. Stropii de ploaie se prelingeau pe chipul său stins, măiestrit. Câteva fire de iarbă i se lipiseră de obrajii alungiți. Goanță și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
drepte peste corp. Dacă trec mâna spre părul ei, ele se apleacă ușor, ca din sternul meu crăpat să simt cum zvâcnește inima ei. Mătușa Ada nu mai bea acum lapte cu cacao pentru că i se scurge mereu cacao pe bărbie și se usucă acolo. Eu o șterg cu batista, dar atunci mătușa devine prea serioasă, așa că n-am mai băut nici eu lapte cu cacao. În seara aceea mătușa era în continuare serioasă și rămase mai departe la fel, fără
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o oglindă și un ruj și începu să plimbe batonul roșu pe ambele buze. Trenul coti la stânga și o făcu să treacă peste linia buzei inferioare. Culoarea roșie deveni o umbră în colțul gurii, coborând ca un rid adâncit spre bărbie. Se enervă și încercă să șteargă rujul cu degetul mic, însă îl întinse pe toată bărbia și se făcu brusc bătrână și hidoasă. — Bă, aia parcă a mâncat gem de căpșuni și a uitat să se șteargă. — Sor’-ta e
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
la stânga și o făcu să treacă peste linia buzei inferioare. Culoarea roșie deveni o umbră în colțul gurii, coborând ca un rid adâncit spre bărbie. Se enervă și încercă să șteargă rujul cu degetul mic, însă îl întinse pe toată bărbia și se făcu brusc bătrână și hidoasă. — Bă, aia parcă a mâncat gem de căpșuni și a uitat să se șteargă. — Sor’-ta e acasă? Ce ai tu cu sor’-mea? — Mi s-a făcut de-o abureală. — Bă, tu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
tăiate din carne, în schimb ei i se făcu rușine cu unghiile roase și le ascunse în celofan. Prea târziu, mâna lui îi cuprinse deja încheietura și ea nu și-o retrase. Ochii lui se ridicară spre chipul Deliei, spre bărbie și spre gură, până când îi întâlni privirea. — Eu cobor la prima. — Și eu. Delia se gândi că nu e îmbrăcată adecvat, că hainele ei sunt prea negre, dar și el e îmbrăcat în negru, ce frumos, ne place aceeași culoare
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
dar trecuse prea mult timp pentru toate astea. Nici urmă de vină, nici un gest de a ne ascunde expresia feței. Tata, în hol, se uita la noi, iar noi ne uitam dincolo de el, peste umerii lui, și nu-i vedeam bărbia sau mâinile, nici măcar ochii. El ne zâmbea și începuse să ne povestească, dar nu-l puteam auzi, totul venea spre noi mai târziu decât ne obișnuiserăm. El deschise apoi brațele să ne îmbrățișeze. L-am lăsat să ne îmbrățișeze, apoi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să facă să înceteze ploaia, însă picăturile continuau să cadă și să se amestece cu alte picături și să formeze șuvoaie subțiri care în contact cu pielea se făceau albe, ca aspirina. Când întinse mâna să îndepărteze apa strânsă sub bărbie se trezi și văzu că soarele era la asfințit, bătând galben pe covorul din dormitor. La televizor se terminau știrile... mâine o să plouă la Londra. Simți că-i este sete, de parcă ar fi alergat prin vegetația din vis, și nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
a început să tușească, noi ne-am strâns mai aproape. Stătea întins între cele două perne ce se înălțau de-o parte și de alta a tâmplelor, mâinile le ținea sub pătura pe care mătușa i o ridicase până sub bărbie. De sub pătură burta îi tremura în ritmul tusei. Apoi se liniști. Gura îi rămăsese întredeschisă și i se vedea cerul gurii albicios. Mirosul amărui al salivei se contopea cu acreala transpirației și cu izul de lavandă putrezită ce emana dintre
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
închideau pleoapele de somn; mama vedea jucăriile întinse și credea că el se jucase în tot acest timp. Degeaba le spunea că se pregătește să fie jucărie, mama îl punea în pat, un sărut grăbit pe frunte, plapuma până sub bărbie, lumina stinsă și Levi singur clipind în întuneric. Mai întâi își plimba degetele pe perete până când ele creșteau atât de mari, încât se făceau mâini de monstru în umbra ce acoperea peretele, apoi cobora din pat și își aducea jucăriile
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Gândul ăsta mă umplu de spaimă. M-am ridicat, aruncându-mi haina departe de mine și m-am dus să mă privesc în oglindă. Aveam obrajii în flăcări: erau la fel de roșii precum carnea care atârna în prăvălia măcelarului. Totuși, în ciuda bărbii dezordonate, aveam o expresie sublimă din care se degaja un adevărat farmec; ochii mei de bolnav erau obosiți, dureroși, copilăroși, dar, ca și când toate lucrurile grele, pământești, se topiseră în mine, fața îmi plăcea; încercam un fel de plăcere senzuală față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dialogului. Face, timp de-o viață, apologia monologului („ Singur, singur, singur.../ Vreme de beție / I-auzi cum mai plouă,/ Ce melancolie! / Singur, singur, singur”) și trece prin culisele teatrelor noap tea, ca să nu fie văzut de public. Uneori, ține sub bărbie o vioară violetă - deși, unii afirmă că aia nici nu e instrument muzical, ci ...ghilotină. E deprimat, diletantul muzician, și-și cîntă, la violă, anxietanta sa liniște : „Pustiul tot mai larg pare/ Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cîntec
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
era geniul creator asaltat de banalitățile monoton-mecanice ale vieții. Dacă n-ar fi băgat în el copanele alea verzui de atâta prospețime, asezonate cu mazăre furajeră depusă pe fundul unei bălți de rântaș, acum ar fi sforăit cu alea trei bărbii ale lui sprijinite-n în piept și nu mi-ar fi făcut mie curent prin birou. Al dracului ghinion! Credeam că după ce o să-i dau prostia aia de proiect o să se care naibii și o să mă lase-n pace. Dar
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pentru a mia oară pe ziua de azi în lungul străduței, spre bulevard. Nici urmă de Virgil. Desfăcu mecanic gazeta sportivă, dar nici declarațiile selecționerului de la naționala de fotbal nu-l mai interesau. Rămase cu privirea ațintită-n gol, cu bărbia sprijinită-n pumnii cu care-i corectase aseară purtarea nevesti-sii, care se cam nărăvise la cârteală în ultimul timp. Lăsa impresia că e adâncit în cine știe ce meditații, dar nici vorbă de așa ceva. Doar stătea și aștepta, cu mintea golită complet
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ia o cafea!? Băi, frate, asta nu e sănătoasă la cap? Cum adică s-a dus să-și ia o cafea? Păi, pe ăsta cui l-a lăsat?", zise medicul făcând un semn către nea Vasile, căruia îi ridică brusc bărbia, spunându-i: "Capu' pe spate și gându' la patrie, meștere!". Și-o fi zis că durează mai mult..." "Și ce dacă! Aici trebuia să-nțepenească, nu să-mi umble mie aiurea. Poate își închipuie că glumesc cu mopu' ăla. Ei
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
arboret pilos și trebuia corectată. Mai ales înspre tâmple. O dată terminată această mică operațiune, își țuguie buzele aproape la fel de groase ca și sprâncenele. Își plimbă limba prin gură, umflându-și astfel când obrajii, când partea inferioară a feței. Mai puțin bărbia, lovită de un lejer prognatism. În urma acestei verificări, socoti că e cazul să-și mai dea cu nițeluș ruj pe guriță. O făcu, iar după aceea își trecu de câteva ori buza superioară peste cea inferioară și invers, obținând o
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
intensitate, până la stingerea lui completă. Rămase în patru labe, gâfâind, făcând eforturi să-și tragă sufletul. Când își mai reveni, se aburcă din nou în fotoliu, căutând în gentoiul cu care venise. Scoase niște batiste de hârtie și-și șterse bărbia, își suflă nasul cu sârg, iar mai apoi, cu același șervețel spiritul de economie nu o părăsea nici în cele mai dramatice momente își șterse și ochii plini de lacrimi. Lacrimi provocate de reacția la tuse, nu din cine știe ce considerente
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o mâță stuchitoare o cam luase la vale spre stânga, desfăcându-se asimetric pe alocuri. O mulțime de cârnăciori și clătite savant asamblate mai înainte acum fluturau în toate direcțiile, descoperind părul rar, seboreic și sur de dedesubt. Buzele strânse, bărbia cu dâre de salivă, ochii îngustați și zvâcnetul sacadat al fălcilor completau imaginea nu tocmai exemplară pentru un cadru universitar. Cei doi o priviră blocați. Domnul Cuzbășan preluă inițiativa, destul de jenat de prezența nedorită a Veronicăi. Dar n-avea ce
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
folosea această însușire prinzând bancnotele chiar din aer, pe deasupra altor doritori. Domnul director îi strigă: "Pe tine te știu, pe tine te știu!". Într-o clipă fetele își ridicară eșarfele și fularele până la ochi, iar băieții își traseră căciulile până la bărbie, ca pe niște cagule. Ochiurile tricotajelor le permiteau să vadă suficient de bine ca să-și continue vânătoarea. Una dintre fete îi strigă, în timp ce ridica înspre el mânuța cu degetul mijlociu drept: "Acum ne mai știi, băi, nea Ciucurel?". Cel mai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
în lectura care-mi aparținea, citatul: “...o doamnă foarte tânără, călărind altfel decât bărbații, cu hainele altfel strălucitoare decât ale mândrelor slugi în livrele, în tonuri mai palide și mai pure. O frunte înaltă și o față subțire, triunghiulară și bărbia mică, încheind obrazul de jos, așa cum numai fețele de mare rasă știu să se încheie, printr-un adevărat contur, ca o linie. Era și ea veselă, dar altfel, o veselie inteligentă, care nu-și pierdea prin deșănțare deschiderea și curiozitatea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ne păzea de undeva, din spate, privindu-ne când cu admirație, când cu invidie. Într-adevăr, eram convins că uitându-mă mai atent, în spatele Monei, distingeam chipul drăgălaș al Iozefinei, fața ei pergamentoasă, cu coafura unică, cu gâtul prelung, cu bărbia și buzele sănătoase, suprapuse parcă peste ale zeiței Afrodita și invers. În definitiv, în timp ce Mona mi se destăinuia seară de seară-altă metodă de abordare a noastră, a sexului urât, îmbiindu-mă indirect la a mă înfrupta din bunătățile ei pământești-felul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cea mai importantă nu pentru că era femeie, o doamnă foarte tânără, călărind altfel decât bărbații, cu hainele altfel strălucitoare decât ale mândrelor slugi în livrele, în tonuri mai palide, mai pure. O frunte înaltă și o față subțire, triunghiulară și bărbia mică, încheind obrazul de jos, așa cum fețele de mare rasă știu să încheie, printr-un adevărat contur, ca o linie. Era și ea veselă, dar altfel, o veselie inteligentă, care nu-și pierdea prin deșănțare deschiderea și curiozitatea. Și în interiorul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
astea de jurnal scris în cel mai mare galop. Ideea de a semăna tot mai mult cu personajul care îmi intrase de curând, sub piele. “Îl simțeam pe Mihai de Giulești tot mai aproape, ca înainte de masacru când își proptise bărbia în guler ca pasul calului să nu-i clatine capul și să-i tulbure tihna meditației grave în care era adâncit și când privirile sale nu căutau în jur, când părea pierdut și rupt de plăcerea bărbătească a vânătorii, când
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să-și verifice gestul, căzu cu capul pe umărul meu, apoi și-l retrase, ca și cum ar fi conștientizat, cu oarecare întârziere, greșeala făcută. Lăsați-vă capul pe umărul meu - șoptesc. Și cum o să mai scriu? Uite așa. Atunci îi prind bărbia cu o mână și repede îmi lipesc buzele de ale ei încercând un sărut până la urmă, spre rușinea mea, cam anemic. Ea își retrage tot atât de repede, fața și se încruntă la mine. Vă iubesc, doamnă Sima - îmi aud vocea. Eu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]